Psalmul al 34-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată (v. 57-96)
Cu bătăi mă ispitiră multe,
asupră-mi scrâșnind cu venin iute.
Spre mine să cauți, Dumnezeu[le] Sfinte
și să mă scoți din mâini cumplite!
Doamne, întoarce sufletul meu,
de la lei sălbatici pe singur născutul meu!
Vestea Îți voi face în sobor mare,
în[tre] limbi grele Te voi slăvi tare!
Cei ce îmi vor răul să nu zâmbească
și cu ochii [lor] să nu mustească!
Cei ce îmi grăiesc de pace-n față,
iar pe-alături ei îmi sunt cu greață,
căscând gura până la măsele
asupra mea cu cuvinte rele:
„Ferice de noi, că ne e după voie,
de te vedem toți cum te despoaie!”.
Vezi-i, Doamne, cum ei se dezmiardă
și nu-i lăsa liberi să mă ia în pradă,
ci Te scoală, Doamne, de îmi ia aminte,
Dumnezeu[le], după dreptate judecă-mă, Sfinte!
Să mă judeci, Doamne, întru adevăr[ul Tău],
să nu râdă cei ce vor să-mi facă rău,
nici să nu zică-ntr-al lor suflet:
„Ferice de noi, că ne e după cuget!
Cu totul să-l bem[1], bine că-l prinserăm,
setea noastră de-acum noi o stinserăm!”.
Rușinea-n obraz să-i sluțească,
răutatea lor să-i îngrozească!
Cei care îmi vor răul, răul să-l îmbrace,
cuvânt rău să nu mai poată face!
Iar Drepții care-mi caută [cele de] bine,
Doamne, să se bucure cu mine!
Și „Mărit să fie”, Îți vor zice,
„numele Tău, Doamne, întru veac ferice!”.
Cei ce poftesc robului Tău viață,
cu pace să petreacă-n dulceață!
Și limba mea fără de zăbavă
să [se] deprindă în[tru] sfânta Ta slavă,
toată ziua-ntr-a Ta dreptate,
dând laudă-n dulce bunătate!
[1] Să-l înghițim (cu sensul: să-l mâncăm de viu, să-l ucidem).