Al 7-lea poem din vol. Te iubesc nu se termină
Mergeam agale,
cu kilometrii la noi,
când, intempestiv,
ne-a oprit patrula
microbuzul.
Ne-a căutat la gură,
ca să vadă
dacă le avem astupate
bine.
Toți le aveam astupate
frenetic
(că le scoseserăm
în grabă),
în afară de pațanghel,
care, pe fond de ebrietate,
dorise stingerea aerului condiționat,
ceea ce s-a și produs.
Și când a fost interpelat,
ce-a zis el?
A zis că e de vină casa de producție,
că el a luat-o bună, dar breteaua i s-a rupt
și d-aia merge cu ea într-o ureche.
Echipajul a chemat la el pe șofer,
care a fost mustrat
pentru neînchiderea
gurii tuturor.
Șoferul avea mai multe hârtii,
a dat explicații de 5 minute,
i s-a spus că și dezinfectant trebuie,
dar și un coș,
unde sau în care, călătorii când se dau jos
sau coboară, să își arunce măștile
pe care și le spală pentru reutilizare.
Între timp însă,
când încă nu se întorsese șoferul,
a coborât melinte să fumeze
și, după el, ca un scai
sau ca o scamă,
și pațanghel.
Fură băgați cu forța,
ne relaxarăm facial ca oamenii,
unii primiră la radio niște amenzi
pe bază de discriminare,
am ajuns cu toții la aceeași destinație,
mai aveam 4 versete și le-am terminat,
a apărut soarele pe la 17,
după care, când eu mă rugam,
a venit vânt mare,
ceea ce fusese și înainte,
dar fără bură de ploaie.
Dincolo de tot ce-a fost
e aceea că nu e bine
să ai idei plurale
când democrația
e legată fedeleș.
Acum e timp pentru
a închide ochii, dar și gura,
cât unii vor fura
atât cât e nevoie
și nimic mai mult.