Al 8-lea poem din vol. Te iubesc nu se termină

Baudelaire,
nenorocitul,
e de vină!
Că el a dat o dezlegare
acestei mirări constante.
Pentru că mă întrebam și eu,
se întrebau și alții,
de ce nu plac citatele la tineri.
Și Baudelaire,
în niște însemnări ale lui, domne’,
în niște însemnări
a scris negru pe alb:
„Despre ura tineretului
împotriva celor care dau citate.
Cel care dă citate e
pentru ei un inamic”[1].
Și ce-nțelegem noi de-aici,
din acest adevăr nesimțit?!
Că tineretul, încă sugar la idei mari,
vrea să fie dus cu preșul.
El vrea să fie îmbrobodit,
să i se spună povești,
să fie mângâiat pe creștet,
să fie mințit bine.
Și cine știe să profite
– O, cine știe să-și
înmulțească profitul
pe seama naivităților lor! –,
adună, cu ipocrizie,
toți laurii de prin urzici.
Nu mai rămâne niciun laur,
niciun balaur,
toți sunt adunați
în cărți fără note de subsol,
fără trimiteri către,
fără muncă la,
fără conștiință,
și cam atât!
Pentru că tot
ce-a fost de zis,
s-a zis pe scurt.
Cine vrea pe lung,
n-are cu cine se distra.


[1] Charles Baudelaire, Jurnale intime, trad. din lb. fr., pref. și note de Liliana Alexandrescu, Ed. Humanitas, București, 2017, p. 91.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *