Predică la Duminica Cincizecimii [2020]

Iubiții mei[1],

astăzi retrăim ziua de naștere a Bisericii, ziua despre care Domnul a spus: „și voi turna din Duhul Meu în tot trupul [καὶ ἐκχεῶ ἀπὸ τοῦ Πνεύματός Μου ἐπὶ πᾶσαν σάρκα] și vor profeți fiii voștri și fiicele voastre [καὶ προφητεύσουσιν οἱ υἱοὶ ὑμῶν καὶ αἱ θυγατέρες ὑμῶν] și cei mai bătrâni ai voștri vise vor fi visat [καὶ οἱ πρεσβύτεροι ὑμῶν ἐνύπνια ἐνυπνιασθήσονται], iar tinerii voștri vor vedea vedenii [καὶ οἱ νεανίσκοι ὑμῶν ὁράσεις ὄψονται]” [Ioil 3, 1, LXX]. Pentru că profețiile, cât și vedeniile din vis sau din starea de trezvie, sunt lucrările slavei dumnezeiești în Sfinții Lui.

Căci atunci când Domnul a spus că va turna din Duhul Lui în oameni, a spus-o acoperit despre slava Lui. Despre primirea slavei Lui de către oameni. Pentru că, la Cincizecime, prima comunitate a Bisericii a primit slava Duhului Sfânt. Pentru că slava lui Dumnezeu, comună Treimii, se coboară de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt. Și când Sfântul Ioil vorbește despre turnarea în oameni din Duhul Domnului, el vorbește despre primirea slavei lui Dumnezeu de către Sfinții Apostoli și de către cei dimpreună cu ei, care au format prima comunitate a Bisericii lui Dumnezeu, a Bisericii creștine.

Și când și cum a coborât Duhul Sfânt slava lui Dumnezeu în oameni, după mărturia Sfântului Lucas, Apostolul Domnului? A coborât-o „când s-a împlinit ziua Cincizecimii [ἐν τῷ συμπληροῦσθαι τὴν ἡμέραν τῆς Πεντηκοστῆς] [și] erau toți împreună la un loc” [F. Ap. 2, 1, BYZ]. De Cincizecime și când toți erau la un loc, când erau în comuniune.

Iar astfel a venit slava Duhului Sfânt în oamenii lui Dumnezeu: „Și [Καὶ], fără de veste [ἄφνω], sunet s-a făcut din cer [ἐγένετο ἐκ τοῦ οὐρανοῦ ἦχος], ca aducând suflare puternică [ὥσπερ φερομένης πνοῆς βιαίας] și a umplut toată casa unde erau șezând [καὶ ἐπλήρωσεν ὅλον τὸν οἶκον οὗ ἦσαν καθήμενοι]” [F. Ap. 2, 2, BYZ]. Slava lui Dumnezeu s-a coborât plină de putere dumnezeiască și a umplut toată casa unde erau Sfinții Lui, pentru că, în primul rând, i-a umplut pe ei. Pentru că slava Duhului a venit acolo unde erau Sfinții Domnului și pe ei i-a umplut, pe cei care erau Ucenicii Lui și care așteptau venirea Mângâietorului.

De la vederea cosmică și apoi comunitară a coborârii slavei din versetul al 2-lea, în versetul al 3-lea avem privirea de aproape a primirii ei, privirea personală: „Și li s-au arătat lor [Καὶ ὤφθησαν αὐτοῖς], împărțite [διαμεριζόμεναι], limbi ca de foc [γλῶσσαι ὡσεὶ πυρός] și s-a[u] așezat în fiecare [dintre] ei [ἐκάθισέν τε ἐφ᾽ ἕνα ἕκαστον αὐτῶν]” [F. Ap. 2, 3, BYZ]. Pentru că slava Duhului s-a așezat întru ei, nu deasupra lor, pentru că slava Lui se sălășluiește în adâncul ființei noastre. Și în versetul al 4-lea avem perspectiva liturgică și comunitară a Bisericii după primirea slavei lui Dumnezeu: „Și au fost umpluți toți de Duhul Sfânt [Καὶ ἐπλήσθησαν ἅπαντες Πνεύματος Ἁγίου] și au început a grăi [în] alte limbi [καὶ ἤρξαντο λαλεῖν ἑτέραις γλώσσαις], precum Duhul le dădea lor să vorbească [καθὼς τὸ Πνεῦμα ἐδίδου αὐτοῖς ἀποφθέγγεσθαι]” [F. Ap. 2, 4, BYZ].

Pentru că Duhul vine la cei care se aflau în comuniunea credinței și a iubirii, dar și în așteptarea Lui, și îi umple pe toți de slava Sa, umplere care îi face deodată slujitori ai mântuirii pentru întreaga lume. Pentru că Cel care îi umple de slavă, tot Acela le dă să vorbească în diverse limbi, pentru ca să propovăduiască tuturor neamurilor mântuirea lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, Biserica se întemeiază la Cincizecime ca urmare a umplerii Sfinților Lui de slava Sa, ca sălășluire a Treimii, prin slava Sa, în Sfinții Ei, și Biserica se naște cu misiunea harismatică de a se extinde în continuu. Căci Dumnezeu dă știința limbilor Sfinților Lui pentru ca să dărâme barierele lingvistice dintre oameni. Pentru că necunoașterea tuturor limbilor de pe pământ este cea care ne desparte pe unii de alții. Dacă am ști toate limbile, am ști să vorbim cu toți. Dar pentru că nu avem darul acesta de la Dumnezeu, de aceea trebuie să învățăm limbi străine pentru a vorbi și sluji și traduce în limbile respective.

Biserica a fost întemeiată de Dumnezeu în mod dumnezeiesc la Ierusalim, în ziua Cincizecimii, prin coborârea în Sfinții Lui a slavei Duhului Sfânt, dar nu pentru a fi o Biserică națională, ci multinațională. Pentru că scopul ei dumnezeiesc e acela de a cuprinde toate neamurile, lucru care este desemnat prin atributul catolicității din definiția ei dogmatică. Căci καθολικὴν [catolichin] înseamnă că Biserica e universală, e mondială, e a întregii umanități. Iar Biserica catolică și apostolică [καθολικὴν καὶ ἀποστολικὴν Ἐκκλησίαν][2] a lui Dumnezeu, care vine de la Apostoli și în care e chemată întreaga umanitate, e Biserica Ortodoxă.

Biserica Asiriană Catolică Apostolică a Răsăritului[3] și Biserica Romano Catolică[4], care s-au despărțit de trupul Bisericii în 451 și respectiv 1054, folosesc în mod necanonic, în mod ilegal termenul de „catolică”, pentru că doar Biserica e catolică, universală. Și în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica Ortodoxă, trebuie să intre prin Botez întreaga lume, pentru că ușa de intrare în Biserică e sacramentală.

Iar noi, toți cei botezați în Biserica lui Dumnezeu, am primit la Botezul nostru slava lui Dumnezeu în noi, Botezul nostru fiind Cincizecimea noastră. Și noi trăim în Biserică o Cincizecime continuă, pentru că cerem și primim în noi în mod continuu, prin toate Slujbele și rugăciunile Bisericii, slava lui Dumnezeu. Căci fără slava Lui noi nu putem facem nimic bun și mântuitor în viața noastră, atâta timp cât slava lui Dumnezeu e cea care ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi pururea.

De aceea, astăzi noi ne bucurăm dumnezeiește, pentru că ne bucurăm întru slava lui Dumnezeu, cea care ne face noi duhovnicești. Și dacă suntem plini de slava Lui, atunci suntem duhovnicești și trăim duhovnicește, slăvind pe Dumnezeul nostru treimic în sufletele și în trupurile noastre. Pentru că Dumnezeu acest lucru a dorit la Cincizecime: ca El să Se sălășluiască în fiecare dintre noi. Și El Se sălășluiește întru noi, dacă intrăm în Biserica lui prin Botez și trăim dumnezeiește pe pământ.

Însă, dacă în Fapte 2 avem Cincizecimea celor dintre iudei, în Fapte 11 avem Cincizecimea celor dintre neamuri. Pentru că Sfântul Petros, în mod extatic, a fost trimis la păgâni [F. Ap. 11, 5-10]. „Iar când să încep eu a grăi [Ἐν δὲ τῷ ἄρξασθαί με λαλεῖν], Duhul Sfânt a căzut în[tru] ei [ἐπέπεσεν τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον ἐπ᾽ αὐτούς], ca și în[tru] noi, în[tru] început [ὥσπερ καὶ ἐφ᾽ ἡμᾶς ἐν ἀρχῇ]” [F. Ap. 11, 15, BYZ], adică la Cincizecime.

Și când Sfântul Apostol Petros spune că Duhul Sfânt a căzut întru cei care au crezut dintre păgâni, spune că slava Duhului Sfânt a venit în ei cu putere, în mod imediat, și i-a umplut pe ei. Pentru că Dumnezeu îi cheamă la El pe toți oamenii, care primesc credința în El.

Însă, cine primește slava Duhului, cine Îl primește pe Duhul, acela Îl primește și pe Fiul și pe Tatăl, pentru că slava cea necreată a lui Dumnezeu e comună întregii Treimi. Și cine vorbește despre Duhul, mărturisind că El este Dumnezeu, acela, în subsidiar, vorbește și despre Tatăl și despre Fiul, pentru că Dumnezeul mântuirii noastre e treimic. Și cum „nimeni [nu] poate să zică «Domnul Iisus», dacă nu [este] în Duhul Sfânt” [I Cor. 12, 3, BYZ], tot la fel nu poate să zică că „Dumnezeu e Treime de persoane”, dacă nu este în Duhul Sfânt. Pentru că numai cei care trăiesc în slava Treimii mărturisesc cu bucurie și cu evlavie că Dumnezeu e Treime de persoane.

Troparul praznicului ne spune că Fiul L-a trimis pe Duhul în lume: „trimițându-le lor Duhul Sfânt [καταπέμψας αὐτοῖς τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον]”[5], după cum El le făgăduise: „pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl [Ὃν Ἐγὼ πέμψω ὑμῖν παρὰ τοῦ Πατρός]” [In. 15, 26, BYZ]. Și scopul trimiterii Duhului a fost ca întreaga lume locuită [τὴν οἰκουμένην][6] să intre în Biserică. Însă Duhul Sfânt „din Tatăl purcede [παρὰ τοῦ Πατρὸς ἐκπορεύεται]” [In. 15, 26, BYZ] și în Fiul Se odihnește. Și Fiul Îl trimite pe Duhul, Care Se odihnește întru El din veci, pentru ca să ne arate că Duhul Sfânt este o persoană dumnezeiască, după cum Duhul Sfânt, în viața pământească a Domnului, ne-a arătat că Fiul e o persoană dumnezeiască[7]. „Iar prin coborârea Duhului Sfânt ia ființă concretă Biserica, întrucât acum Hristos[, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt,] coboară pentru prima dată în inimi[le noastre]”[8], ale celor credincioși. Și „Duhul Sfânt iradiind din Hristos, iradiază din Biserică, în Care Hristos e sălășluit. Dar dat fiind că Hristos e și pe tronul dumnezeiesc și vine și de acolo continuu în cei ce primesc credința sau o au și și-o dezvoltă prin fapte[le cele bune, cele evanghelice], și vine [astfel] mai bogat în cei ce sporesc în credință, Duhul vine totuși și de dincolo de Biserică, sau [de dincolo] de intimitatea comuniunii credincioșilor. De aceea Biserica, pe de o parte, Îl are continuu, deși, pe de altă parte, Îl cere continuu. Îl cere întrucât Îl are, căci Duhul îi dă putere să-L ceară prin rugăciune ca să vină și mai mult (Rom. 8, 26)”[9].

Din acest motiv și noi, în această zi preasfântă, Îl chemăm pe Duhul Sfânt să vină și să Se sălășluiască întru noi, pentru ca să ne curățească pe noi de toată spurcăciunea [ἀπὸ πάσης κηλῖδος][10]. Pentru că tot păcatul ne spurcă, pe când toată fapta bună, evlavioasă, evanghelică, ne curățește. Și dacă suntem curați, atunci suntem și plini de slava lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu locuiește în cei care se sfințesc continuu pentru El.

Iar Domnului nostru Iisus Hristos i-am cerut, în rugăciunea a 5-a a Vecerniei plecării genunchilor, milostivire și pentru cei care sunt în Iad[11]. Pentru că toți oamenii au nevoie de iertarea lui Dumnezeu ca să se mântuie. Și iată, cum acum, după zilele pascale, când cu toții ne-am rugat în picioare, acum ne rugăm în genunchi! Pentru că cerem iertare pentru multele și relele noastre păcate. Și rugăciunea în genunchi este expresia pocăinței noastre, pentru că spunem prin aceasta că suntem păcătoși și căzuți, iar din căderea noastră ne poate ridica numai Dumnezeu.

Așadar, iubiții mei, ziua Bisericii e și ziua noastră, a credinței noastre! Pentru că fără credință nu suntem nimic. Însă, prin credință, ne-am făcut fii și moștenitori ai Împărăției Sale, pentru că am fost asumați de Dumnezeul mântuirii noastre în relația cea veșnică cu Sine.

De aceea, câți suntem credincioși, să rămânem pururea credincioși Domnului! Și să Îl slăvim pe El, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Dumnezeul mântuirii noastre, în toate zilele vieții noastre, pentru că El este bucuria și veselia noastră cea veșnică! Amin.


[1] Începută la 11. 04, în zi de marți, pe 2 iunie 2020. Cer înnorat, 11 grade, vânt de 13 km/ h.

[2] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Crezul.

[3] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Assyrian_Church_of_the_East.

[4] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Catholic_Church.

[5] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p49.html.

[6] Ibidem.

[7] Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, ed. a II-a, Ed. IBMBOR, București, 1997, p. 133.

[8] Idem, p. 134.

[9] Ibidem.

[10] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p49.html.

[11] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html/ Penticostar, ed. BOR 1999, p. 334.

10 comentarii la „Predică la Duminica Cincizecimii [2020]”

  1. Binecuvântați, sărutăm dreapta, Părinte Dorin, pentru cuvântul de învățătură plin de teologie adâncă și sfântă! Dumnezeu să ne îngrădească și să ne apere în adevăr cu teologia Sa cea dreaptă căci adevărul nu e niciodată superfluu, ci lumina sufletelor iubitoare de Dumnezeu. Să mântuiască Domnul pe poporul Său și să vă țină întru mulți ani de dreaptă povățuire a aufletelor noastre, Preacucernice Părinte!

  2. La mulți ani sfintei noastre Biserici Ortodoxe și tuturor creștinilor ortodocși! Sărutăm dreapta sfinției voastre cu smerenie și recunoștință pentru râvna sfântă pe care o aveți și cu care încercați să ne aprindeți și nouă conștiințele adormite. Binecuvântați și iertați și rugați-vă pentru noi!

    1. La mulți ani, Doamnă Anastasia! Dumnezeu să vă bucure și să întărească în tot lucrul cel bun!

  3. Binecuvantati Parinte Dorin!
    Am vazut ca ati tradus: „Cu Cuvantul Domnului cerurile s-au intarit si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor”, ps. 32,6. Daca nu va retin prea mult, as vrea sa va intreb de ce la inceputul Facerii zice despre „Duhul lui Dumnezeu” iar aici vorbeste despre „Duhul gurii Lui”? Sarut mana smerit si va doresc sa fiti plin totdeauna de caldura Duhului Sfant!

    1. Dumnezeu să vă lumineze și să bucure întru toate, Domnule Luca!

      În Fac. 1, 2, Sfântul Moisis vrea să ne atenționeze asupra existenței persoanei Duhului Sfânt și să ne spună că Duhul Sfânt e deoființă cu Dumnezeu Tatăl. Tocmai de aceea ne-a spus că „Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apei”. Pentru că prin acest amănunt a arătat în mod tainic că și Duhul Sfânt a participat la actul creației.

      Sfântul David, în Ps. 32, 6, ne vorbește despre întreaga dogmă a Treimii. Pentru că avem Cuvântul, Duhul și Domnul, Care aici e Tatăl. De aceea, cu sau prin Cuvântul Domnului, al Tatălui, cerurile s-au întărit, iar cu sau prin Duhul gurii Lui, a Tatălui, toată puterea lor.

      Și Duhul e pus în relație cu gura Tatălui, adică cu Fiul, pentru ca să ne spună că Fiul a vorbit întru Duhul și a făcut întru Duhul toate cele ale mântuirii noastre.

      Cu alte cuvinte, tocmai de aceea avem nevoie de o traducere corectă, atentă, evlavioasă, teologică: pentru a înțelege aceste amănunte profunde și tainice ale revelației dumnezeiești. Dacă ai o traducere care le acoperă, nu le poți sesiza niciodată. Dar dacă ai textul autentic al Scripturii, atunci poți să vezi noi și noi interconexiuni tainice între cărțile Dumnezeieștii Scripturi.

      Vă doresc numai bine, Domnule Luca!

  4. Multumesc mult pentru raspuns, Parinte Dorin, si eu ma gandeam cam asa, ca „Duhul e pus in legatura cu gura Tatalui, adica cu Fiul”, dar n-am stiut sa ma exprim teologic si mi-a fost frica sa nu spun ceva necuvios. Si da, numai o traducere corecta si exacta ne vorbeste cu adevarat in cuvintele lui Dumnezeu care sunt atat de tainice si de abisale. Sarut mana, Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *