Predică în lunea Sfântului Duh [2020]

Iubiții mei[1],

astăzi Îl prăznuim pe Dumnezeu Duhul Sfânt,  „pe Unul [din] Treime [Ἕνα τῆς Τριάδος]”[2], pe Cel care ne mângâie și ne alină[3] durerile noastre sufletești și trupești. Îl prăznuim pe Cel trimis în lume de Tatăl, la rugăciunea Fiului, ca „alt Mângâietor [ἄλλον Παράκλητον]” al nostru, pentru ca El să rămână [μένῃ] cu noi întru veac [εἰς τὸν αἰῶνα] [In. 14, 16, BYZ]. Și când Domnul ne spune că Duhul va rămâne cu noi pentru veșnicie, ne spune că El va rămâne în noi, prin slava Lui, pentru veșnicie.

Însă Duhul Sfânt e Unul din Treime și nu „a treia persoană a Treimii”, după cum în mod eretic mărturisesc unii. Pentru că Duhul Sfânt este fără de început, împreună-veșnic, egal și deoființă cu Tatăl și cu Fiul. Și dacă persoanele Treimii sunt împreună-veșnice și fără de început, de aceea nu Îl putem numără pe Tatăl ca „prima”, pe Fiul ca „a doua” și pe Duhul Sfânt ca „a treia persoană” a Treimii, pentru că nu există un interval temporal între Ele. Dacă introducem timpul în Treime ne întoarcem la mitologie, pentru că numai acolo timpul era „veșnic” ca și dumnezeii păgâni.

Din acest motiv, Sfinții Bisericii, atunci când vorbesc despre o persoană a Treimii, O numesc Unul din Treime, pentru că persoanele Treimii sunt împreună-veșnice și fără de început, deși Tatăl Îl naște pe Fiul și Îl purcede pe Duhul Sfânt. Însă nașterea și purcederea din Tatăl sunt veșnice, nefăcându-L anterior pe Tatăl față de Fiul și Duhul Sfânt. Și pentru că Treimea e din veci Treime, tocmai de aceea persoanele dumnezeiești nu au un început, deși Tatăl Îl naște pe Fiul și Îl purcede pe Duhul Sfânt.

Domnul Iisus Hristos Îl numește pe Duhul Sfânt „Duhul Adevărului [τὸ Πνεῦμα τῆς Ἁληθείας] [In. 14, 17, BYZ], adică al Său, al Fiului, pentru că Fiul este Adevărul întrupat. Și Îl numește astfel, pentru că Duhul Sfânt purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul. Și tocmai de aceea Fiul Îl numește pe Duhul ca fiind Duhul Său, pentru că întru El Se odihnește din veci și pentru veci. Căci „noi”, spune Sfântul Marcos Evghenicos, „împreună cu Dumnezeiescul Dionisios [Areopagitis], zicem [că] Tatăl este singurul izvor al Dumnezeirii celei mai presus de ființă. Dar aceștia, împreună cu latinii[4], spun că Fiul este «izvorul» Sfântului Duh, scoțându-L pe El[5] afară, în mod vădit, [din] Dumnezeire”[6].

Pentru că Sfântul Marcos, negând erezia lui Filioque, apăra adevărul fundamental că Duhul purcede din Tatăl [In. 15, 26]. Adevăr înscris în Crezul Bisericii: „Τὸ ἐκ τοῦ Πατρὸς ἐκπορευόμενον [Care din Tatăl purcede]”[7] și pe care Crez ecumenic romano-catolicii l-au falsificat în acest fel: „Qui ex Patre Filioque procedit [Care din Tatăl și din Fiul purcede]”[8], introducând în mod hulitor, și catastrofal pentru teologie, sintagma Filioque [și (din) Fiul].

Căci, ne spune Sfântul Fotios cel Mare, „adepții dogmei purcederii Prea Sfântului Duh de la Tatăl și de la Fiul introduc, în mod necesar, două cauze și două principii [în Treime]. Ei distrug astfel monarhia [în Treime], adică unicitatea principiului în Sfânta Treime. Este limpede, de altfel, că dogma lor duce la predicarea, pe lângă prima dogmă, a unei dualități de cauze, a cărei unitate însăși se subdivide – această hulă să cadă pe capul lor! – în două principii.

Pe de altă parte, dacă purcederea de la Tatăl este desăvârșită, pentru ce mai este nevoie de o a doua purcedere, din moment ce Duhul primește deja, prin purcederea de la Tatăl, desăvârșirea absolută? Dacă, dimpotrivă, purcederea de la Tatăl este nedesăvârșită…Dar cine va putea suporta o asemenea absurditate, în care cădem acceptând o astfel de ipoteză?

În primul rând, cu adevărat, cel ce îndrăznește să facă o asemenea afirmație, acela introduce nedesăvârșirea în sânul Atotdesăvârșitei Treimi. Apoi, face ca, din două părți, care sunt imperfecte în sine, să vină Duhul, Care desăvârșește toate. Mai mult, se întâmplă chiar ca să facă din Duhul o ființă compusă, pentru că spune că a venit din două cauze, subliniind – o, limbă necurată și inimă spurcată! – că Duhul purcede în mod nedesăvârșit din fiecare dintre cele două cauze”[9].

Pentru că atunci când vrei să introduci minciuni în teologia Bisericii consecințele sunt dezastruoase pe toate planurile. Căci teologia Bisericii e revelată de Dumnezeu. Și dacă în revelarea lui Dumnezeu introduci minciuni, introduci erezii, nu mai vorbim despre adevăratul Dumnezeu, ci ne închinăm unui dumnezeu mincinos, unei creații umane.

Tocmai de aceea, Sfinții Părinți ai Bisericii au condamnat în mod energic toate ereziile, pentru că ele falsifică revelarea de Sine a lui Dumnezeu și adevărul Bisericii. Iar lupta lor, a Sfinților lui Dumnezeu, nu a fost în van, pentru că ei au luptat pentru mântuirea noastră. Pentru că teologia Bisericii stă la baza mântuirii noastre.

Căci așa ne-a spus Domnul: că Duhul Sfânt ne va mărturisi [μαρτυρήσει] despre Adevărul întrupat, despre Fiul [In. 15, 26, BYZ]. Pentru că Duhul ne învață pe noi toate și ne reamintește despre toate pe care ni le-a spus Fiul [In. 14, 26, BYZ]. Duhul ne învață toate lucrurile mântuirii noastre, tot ceea ce trebuie să știm ca să ne mântuim. Pentru că Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt ne luminează despre toate cele care țin de mântuirea noastră. Căci întreaga Treime, prin slava Ei, ne călăuzește și ne ajută și ne mângâie și ne întărește în tot lucrul cel bun, pentru ca să ne mântuim și să ne sfințim viața noastră.

Pentru că „Sfântul Duh este întru toate una cu Tatăl și cu Fiul, [fiindcă persoanele Treimii sunt deoființă]. De aceea, El este și împreună-Ziditor a toate [cu Tatăl și cu Fiul, cât] și…al învierii celei viitoare, [de obște], și face toate câte voiește: sfințește, împarte, înnoiește, trimite, înțelepțește, unge pe Proroci și, pe scurt zicând toate, El fiind liber, atotputernic, bun, drept, ocârmuitor. [Căci] prin El, [prin Dumnezeu Duhul Sfânt], este toată înțelepciunea, viața, mișcarea, oric[in]e participă la sfințenie și la orice fel de viață. Într-un cuvânt, toate câte are Tatăl și Fiul [le] are și El, afară de nenaștere și naștere, de vreme ce El purcede de la [din] Tatăl. [Și] Duhul revărsându-Se, așadar, peste tot trupul [, peste tot omul care a crezut întru El], lumea s-a umplut de tot felul de daruri și prin El toate neamurile au fost călăuzite  la cunoștința lui Dumnezeu și toată boala și toată neputința au fost alungate[10]”.

Dumnezeu Duhul Sfânt ne reaprinde evlavia noastră, ne călăuzește pe calea cea dreaptă, ne povățuiește la tot adevărul, ne luminează, ne face fii ai nestricăciunii, ne alină mereu cu nădejdea veșnicei bucurii dumnezeiești[11]. El ne odihnește dumnezeiește, ne întărește în răbdare, ne ajută nouă să lucrăm faptele cele bune, ne dăruie nouă duh de pocăință, ne înnoiește duhovnicește, ne umple pe noi de strălucirea Dumnezeirii, pentru că Se sălășluiește întru noi prin slava Lui cea veșnică[12].

Însă în Biserica Ortodoxă Română, pentru ca Duhul Sfânt să nu fie înțeles rupt de Treime, deși nu s-a schimbat Slujba zilei din Penticostar, este prăznuită astăzi Preasfânta Treime, Dumnezeul nostru treimic. Acatistul Sfintei Treimi[13] și hramurile de Biserici și de Mănăstiri închinate Dumnezeului nostru treimic mărturisesc această schimbare teologică operată pentru ziua de astăzi, care a fost suprapusă Slujbei din Penticostar. Dar, cu toate că e necesară continuu această subliniere teologică, Slujba Cincizecimii, cât și a zilei de astăzi mărturisesc din destul că Duhul e Unul din Treime. Și de aceea nu cred că trebuie să mai ieșim din slujirea ecumenică a Bisericii, ci trebuie să păstrăm rânduiala prăznuirii din Penticostar, care este închinată lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Pentru că Slujbele Bisericii sunt pentru noi realități dogmatice, adică surse ale credinței Bisericii. Și dacă le modificăm sensul lor dogmatic, chiar dacă credem că e pentru o idee bună, nu facem decât să negăm înțelegerea dogmatică a Slujbelor Bisericii.

Așadar, iubiții mei, să ne închinăm Duhului Sfânt, Împăratului nostru Cel ceresc, dimpreună și Tatălui și Fiului, mulțumindu-I Lui pentru tot ajutorul și toată mângâierea și toată luminarea pe care ni le dăruie zilnic în viața noastră! Să Îl chemăm pe El să vină mereu în noi prin slava Lui, dimpreună cu Tatăl și cu Fiul, pentru ca să Își facă locaș veșnic în noi! Pentru ca astfel să Îl lăudăm veșnic pe Duhul Sfânt, dimpreună cu Tatăl și cu Fiul, întru veșnica Lor Împărăție, că Lor li se cuvine toată cinstea, slava și închinarea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!


[1] Începută la 8. 50, în zi de joi, pe 4 iunie 2020. Soare, 16 grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html.

[3] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 344.

[4] Cu romano-catolicii.

[5] Pe Duhul Sfânt.

[6] Sfântul Marcu Evghenicul, Opere, vol. 1, introd., note și trad. de Pr. Marcel Hancheș, Ed. Pateres, București, 2009, p. 258.

[7] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Crezul.

[8] Cf. http://www.credinta-catolica.ro/compendiu-cbc/crezul/.

[9] Sfântul Fotios cel Mare, Scrisoare către Mitropolitul de Aquileea, în Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș și Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Traduceri patristice (vol. 2), Teologie pentru azi, București, 2010, p. 309-310.

[10] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 345.

[11] Cf. https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-preasfantului-de-viata-facatorului-duh.

[12] Ibidem.

[13] A se vedea: https://doxologia.ro/acatiste/acatistul-sfintei-treimi.

4 comentarii la „Predică în lunea Sfântului Duh [2020]”

  1. Binecuvântați, mulțumim pentru dreapta învățătură! Să dea Dumnezeu să fim din nou o comunitate unită, ca la început! Sărbători minunate, Părinte Dorin! Doamne ajută!

    1. Dumnezeu să vă bucure și să vă întărească întru toate, Domnule Andrei! Și acolo unde e nevoie reală de Biserica lui Dumnezeu se va reînchega comunitatea liturgică. Vă doresc numai bine!

  2. Amin, sfințite Parinte! Dumnezeu să ne ierte și să-i ierte pe toți cei pentru care ne rugăm în această zi a iertării și a milostivirii lui Dumnezeu!

    1. Multă sănătate și pace, Doamnă Irina! Și Dumnezeu să vă audă rugăciunile dumneavoastră și să vă întărească în tot ceea ce faceți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *