Predică la nașterea Sfântului Ioannis Botezătorul [2020]
Iubiții mei[1],
despre persoana și slujirea Sfântului Ioannis Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, Însuși Domnul profețise acestea: „Iată [ἰδοὺ], Eu trimit pe Îngerul Meu [Ἐγὼ ἐξαποστέλλω τὸν Ἄγγελόν Μου] și va privi calea înaintea feței Mele [καὶ ἐπιβλέψεται ὁδὸν πρὸ προσώπου Μου]!” [Mal. 3, 1, LXX].
Însă Sfântul Ioannis nu a fost Înger, ci om! Dar, prin viața sa îngerească pe care a trăit-o pe pământ, el s-a asemănat celor fără de trup. Tocmai de aceea, el este iconizat ca având aripi îngerești, deși aripile lui au fost rugăciunea și postul, adică viața în ascultarea de Dumnezeu. Pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este zborul nostru duhovnicesc către El.
Sfântul Ioannis a fost trimis de Dumnezeu ca Înaintemergător al Său, ca cel care trebuia să privească calea Evangheliei și să vorbească despre ea. Pentru că Înger [Ἄγγελος] înseamnă Trimis sau Vestitor[2]. Și Trimisul Său, Vestitorul voii Sale, Sfântul Ioannis Botezătorul, a privit calea înaintea feței lui Hristos și le-a spus tuturor: „Pocăiți-vă [Μετανοεῖτε]! Căci s-a apropiat Împărăția cerurilor [ἤγγικεν γὰρ ἡ Βασιλεία τῶν οὐρανῶν]” [Mt. 3, 2, BYZ].
Și cum să nu se apropie Împărăția lui Dumnezeu de noi, dacă a venit la noi Însuși Împăratul cerurilor? Căci dacă El vine la noi, vine cu toată Împărăția Lui cea veșnică. Așa cum profețise Domnul despre Sine tot acolo, la Sfântul Malahias: „Și fără de veste va veni întru templul Său Domnul [καὶ ἐξαίφνης ἥξει εἰς τὸν ναὸν Ἑαυτοῦ Κύριος], pe Care voi Îl căutați [Ὃν ὑμεῖς ζητεῖτε], și Îngerul făgăduinței [καὶ ὁ Ἄγγελος τῆς διαθήκης], pe Care voi Îl voiți [Ὃν ὑμεῖς θέλετε]! Iată [ἰδοὺ], [El] vine [ἔρχεται]!” [Mal. 3, 1, LXX].
Iar Domnul este Îngerul făgăduinței, Cel despre care Sfântul Isaias spusese: „Că[ci] Prunc s-a născut nouă [ὅτι Παιδίον ἐγεννήθη ἡμῖν] și Fiul [ni] s-a dat nouă [Υἱὸς καὶ ἐδόθη ἡμῖν], al Cărui început s-a făcut peste umărul Său. Și se cheamă numele Său: «Îngerul sfatului celui mare [μεγάλης βουλῆς Ἄγγελος]»” [Is. 9, 5, LXX].
Iar sfatul cel mare și veșnic e al Dumnezeului nostru treimic, pentru că cele trei persoane ale Dumnezeirii au o singură voință și o singură lucrare.
De aceea, El cere întregii Lui Biserici să aibă o singură inimă și o singură gură, adică o singură iubire mărturisitoare a voii Sale. Pentru că atunci când este unitate, când este înțelegere în Biserică, există și bucurie a prăznuirii. Și cine prăznuiește, acela se bucură curat înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, pentru că se bucură de voia lui Dumnezeu cu oamenii.
Trimisul Său, Sfântul Ioannis Botezătorul, Părintele nostru, a venit la noi și ne-a chemat la pocăință. Iar pocăința e coborâre în sine și vedere de sine prin luminarea lui Dumnezeu. Căci numai când Dumnezeu ne luminează cu slava Lui, noi putem să ne vedem pe noi înșine. Putem să ne vedem păcatele noastre și să conștientizăm stricăciunea pe care ele au produs-o în ființa noastră. Pentru că orice păcat ne urâțește interior.
Și dacă ne vedem urâciunea noastră interioară, urâciunea produsă de toate păcatele noastre, atunci suntem vii duhovnicește. Pentru că El e Cel ce curățește urâciunea noastră cu slava Lui. El e Cel ce împodobește sărăcia noastră interioară cu bogăția Sa cea veșnică, atunci când noi venim cu pocăință și ne spovedim toate păcatele noastre.
Căci „a fost [un] om trimis de la Dumnezeu [și] numele lui [era] Ioannis [Botezătorul]. Acesta a venit întru mărturie [εἰς μαρτυρίαν], ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el [în Hristos Dumnezeu și în Tatăl și în Duhul Sfânt, în Dumnezeul nostru treimic]. [Dar] nu era acela Lumina, ci [el a venit în lume] ca să mărturisească despre Lumină [ἵνα μαρτυρήσῃ περὶ τοῦ Φωτός]. [Căci Cuvântul] era Lumina cea adevărată [τὸ Φῶς τὸ ἀληθινόν], Care luminează [pe] tot omul venit întru lume [Ὃ φωτίζει πάντα ἄνθρωπον ἐρχόμενον εἰς τὸν κόσμον]” [In. 1, 6-9, BYZ].
Și cum vin oamenii pe lumea asta? Prin naștere naturală din părinți! Tot cel venit întru lume, tot cel născut pe lumea asta, tot cel care e om, poate fi luminat de Lumina cea adevărată, de Dumnezeu. Însă, în comparație cu vederea soarelui, pentru care trebuie să ai ochi și să privești și să vezi binefacerile luminii solare, pentru a vedea Lumina cea adevărată trebuie să îți deschizi inima, pentru ca să primești slava Luminii în sufletul tău. Trebuie să îți deschizi mintea și inima spre Lumina cea veșnică, cea adevărată, spre Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îți vorbește ție interior, prin slava Lui.
Și dacă nu îți deschizi ochii sufletului tău spre El și nu crezi în El și nu urmezi voii Sale celei dumnezeiești, rămâi pe mai departe orb duhovnicește. De aceea, adevărații orbi nu sunt cei care nu văd trupește, ci cei care nu văd duhovnicește.
Pentru că Sfântul Ioannis a venit să ne mărturisească despre Lumină, adică despre Dumnezeu, pentru ca să credem în El prin mărturia lui. „Prin el [δι᾽ αὐτοῦ]” [In. 1, 7, BYZ], prin intermediul propovăduirii sale. Tocmai de aceea nu îi putem disprețui pe Slujitorii lui Dumnezeu, pentru că ei ne aduc mărturie despre El, despre Dumnezeul mântuirii noastre.
Și ce face Biserica în iconografia ei cea dumnezeiască, care e o narațiune vizuală, picturalizată? Îl pictează pe Stăpânul Hristos, Cel care a venit la noi și S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră, dimpreună cu Maica Lui și cu Îngerii și Sfinții Lui. Și de ce îi dorește pictați lângă El? Pentru ca să vedem cu toții consecințele întrupării cuvintelor Sale. Pentru că Evanghelia, fără Viețile Sfinților și fără Sfintele Icoane, e o carte fără finalitate. Cerințele lui Dumnezeu cu noi sunt mari, voia lui Dumnezeu este exprimată magistral în Scriptură, dar trebuie să vezi și cum a fost împlinită exigența evanghelică. Trebuie să-i vezi și pe cei care au întrupat-o.
Și când citești Viețile Sfinților și apoi îi vezi iconizați pe Sfinții lui Dumnezeu, înțelegi că ei au întrupat Evanghelia. Că aici, în Scriptură și în Biserică, nu avem numai vorbe, vorbe, vorbe, ci aceste vorbe devin fapte, devin oameni noi, oameni ai Împărăției Sale.
Dacă disprețuiești vorbele Bisericii, care sunt vorbele lui Dumnezeu, rămâi în stricăciunea ta, în moartea ta interioară. Dar dacă le întrupezi, dacă le faci una cu tine, atunci trăiești din plin puterea dumnezeiască a cuvintelor Sale.
…Când cineva mă întreabă dacă am copii, iar eu le spun de ce nu am, văd în mulți conștiința că copiii lor sunt o mare realizare personală. Și așa este! Copiii sunt un mare dar de la Dumnezeu, pentru că trebuie să îi punem pe toți pe calea sfințeniei, pe calea voii lui Dumnezeu.
Însă, cei mai mulți dintre oameni se gândesc mai mult la faptul că îi au, că i-au născut și mai puțin la cum arată ei, la cine sunt și ce fac. Se laudă cu existența lor, a copiilor lor, dar nu pun mare preț pe realitatea lor interioară, pe ceea ce cred, ce simt, ce realizează copiii lor în viața lor.
Pe când Sfântul Sirah, în Scriptură, spune altceva: „Nu dori mulțime de copii fără de folos [μὴ ἐπιθύμει τέκνων πλῆθος ἀχρήστων], nici [nu] te bucura de fiii cei neevlavioși [μηδὲ εὐφραίνου ἐπὶ υἱοῖς ἀσεβέσιν]! Dacă or să se înmulțească, nu te bucura de ei, dacă nu este frica Domnului împreună cu ei [εἰ μή ἐστιν φόβος Κυρίου μετ᾽ αὐτῶν]! Să nu te încrezi [în] viața lor și nu te opri la mulțimea lor! Căci mai bun [este] unul decât mii și a muri fără copil decât a avea copii neevlavioși [κρείσσων γὰρ εἷς ἢ χίλιοι καὶ ἀποθανεῖν ἄτεκνον ἢ ἔχειν τέκνα ἀσεβῆ]. Căci de la unul înțelept [συνετοῦ] se va locui împreună cetatea, dar seminția celor fără de lege se va pustii” [Înț. lui Sirah, 16, 1-4, LXX].
Pentru că Dumnezeul Scripturii, Dumnezeul mântuirii noastre, ne cere să avem copii sfinți, dacă ni i-a dat ca daruri mari, frumoase în viața noastră. Dacă El ni i-a dat ca daruri, ca frumuseți în viața noastră, noi nu trebuie să i-I dăruim Lui cu aceeași inimă, cu aceeași bucurie?
Sfântul Lucas vorbește mai întâi despre nașterea Sfântului Ioannis, despre Înaintemergătorul și Înaintevestitorul Domnului, în Evanghelia sa, pentru ca să vorbească apoi despre Domnul său, despre Cel pe Care L-a precedat după nașterea Sa trupească. Sfântul Zaharias, tatăl său, primește vestea nașterii sale de la Arhanghelul Gavriil, care i se arată în templu, pe când el tămâia [Lc. 1, 9-13, BYZ].
Și, mai înainte ca să fie o persoană, a existat numele său! Căci „a fost ascultată rugăciunea ta, și femeia ta, Elisavet, îți va naște ție fiu și vei chema numele lui Ioannis [Ἰωάννης]” [Lc. 1, 13, BYZ]. Pentru că atunci când Dumnezeu te scapă de sterpiciunea ta, de sterilitatea ta, și îți dă copil, care era rugăciunea lor de toată viața, nu negociezi cu Dumnezeu numele și nici data când se naște copilul, ci le primești ca pe un mare dar de la El.
Corelativul ebraic al lui Ἰωάννης este יוֹחָנָן [Iohanan][3]. Și Iohanan este forma prescurtată a lui יְהוֹחָנָן [Iahohanan], care înseamnă „Dumnezeu este milostiv”[4]. Și când copilul tău, primit la bătrânețe în mod minunat, Îți amintește de Cel care ți l-a dat, cum să nu se bucure dumnezeiește Sfinții Zaharias și Elisavet de Ioannis, de copilul lor?
Sinaxarul zilei ne precizează faptul că Biserica lui Dumnezeu prăznuiește doar 3 zile de naștere: pe a Domnului, pe a Născătoarei de Dumnezeu și pe a Sfântului Ioannis Botezătorul[5]. Ca să ne spună, în subsidiar, că este singurul Sfânt a cărui naștere e pusă în prim-plan de Biserica lui Dumnezeu. Pentru că Sfinții sunt pomeniți, cel mai adesea, în ziua adormirii lor. Și de ce sunt pomeniți atunci? Pentru că atunci au intrat în mod deplin în Împărăția lui Dumnezeu! Moartea lor trupească înseamnă intrarea sufletelor lor în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că, după moartea lor trupească, sufletele lor nu mor și nici nu dorm, ci sunt vii și conștiente și împreună se veselesc cu Dumnezeu întru Împărăția Sa.
De ce a fost pusă tocmai nașterea Sfântului Ioannis în prim-plan? Ce vrea Dumnezeu să învățăm din realitatea ei? Că nașterea unui om este întotdeauna și în primul-rând lucrarea lui Dumnezeu. Căci atunci când El dorește ca să se nască cineva, acela se naște și dincolo de puterea firii umane. În mod minunat, adică prin darul Său.
Pentru că părinții conlucrează cu Dumnezeu la nașterea copilului lor. Copilul nu e biologie pură, ci e sinergie, e rodul conlucrării între Dumnezeu și părinții săi! Pentru că Dumnezeu creează și dăruie sufletul copilului și El îi ajută pe părinți să procreeze și îl ajută pe copil să crească în pântecele maicii sale. De aceea și Sfântul David mărturisește: „Că Tu ești Cel care m-ai scos din pântece [ὅτι Σὺ εἶ ὁ ἐκσπάσας με ἐκ γαστρός], [Tu ești] nădejdea mea de la sânii maicii mele. [Căci] spre Tine m-am aruncat din uter [ἐπὶ Σὲ ἐπερρίφην ἐκ μήτρας], din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu [ἐκ κοιλίας μητρός μου Θεός μου εἶ Σύ]” [Ps. 21, 10-11, LXX].
Pentru că El ne dorește în viață, El ne dăruie viața, El ne face să creștem și numai întru El ne putem împlini cu adevărat. Căci nu poți trăi bucuros și împlinit, dacă te lupți și negi toată ziua tocmai Izvorul vieții tale, pe Dumnezeu. Cum ai putea să fii sănătos, dacă toată ziua iei pastile ca să mori? Tot la fel, cum poți să fii sănătos duhovnicește și trupește, dacă tu ești în război continuu cu Viața ta, cu Dumnezeul care ți-a dat viață și te ține în viață?
Însă Sfântul Ioannis Botezătorul și-a trăit viața cu conștiința că timpul vieții sale, cât și persoana sa, trebuie dăruite lui Dumnezeu. Că „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră [ἑαυτοὺς καὶ ἀλλήλους καὶ πᾶσαν τὴν ζωὴν ἡμῶν]”[6] trebuie să le dăruim lui Dumnezeu.
A fost primit în dar de la Dumnezeu și s-a dăruit lui Dumnezeu cu totul. Tocmai de aceea viața sa a devenit paradigmatică pentru orice creștin. Căci oricine se nevoiește ca să Îl cunoască pe Dumnezeu și pentru ca să se curățească de patimi, acela îl are pe Sfântul Ioannis împreună-ajutător și călăuzitor pe calea mântuirii.
Am fost hirotonit Diacon într-o Biserică a Sfântului Ioannis Botezătorul[7], dar am slujit toată viața numai în Biserici închinate Născătoarei de Dumnezeu. Însă nu poți să îi slujești lui Dumnezeu fără Născătoarea de Dumnezeu și fără toți Sfinții și Îngerii Lui. Fără a cere ajutorul lor în nevoințele noastre de zi cu zi. Pentru că Sfinții și Îngerii Lui sunt mereu cu Dumnezeul mântuirii noastre, iar noi, dacă vrem Împărăția Lui, trebuie să învățăm să fim pentru veșnicie cu Dumnezeu, cu Cel care Se odihnește în Sfinții și în Îngerii Săi.
Drăgaica e un basm[8], pe când Sfântul Ioannis Botezătorul e moștenitorul Împărăției lui Dumnezeu! Dacă ne îmbrăcăm frumos și jucăm pe dealuri și pe străzi în ziua de astăzi, sperând ca viața să ne fie mai bună, dar n-avem de-a face cu viața Bisericii, ne pierdem timpul. Pentru că numai aici se nasc din nou oamenii lui Dumnezeu și cresc duhovnicește în mod armonios.
Vrăjitoarele au și ele nevoie de creduli cărora să le ia banii[9]! Oamenii evlavioși însă nu vor apela niciodată la oamenii întunericului, ci vor căuta numai în Biserică răspunsurile la toate nelămuririle lor. Pentru că teologia Bisericii are răspunsuri pentru toate marile noastre întrebări. Căci și în trecut, ca și acum, Sfinții lui Dumnezeu s-au nevoit să răspundă la ele.
Vă doresc numai bine și mult spor în postirea și în nevoința dumneavoastră! Amin!
[1] Începută la 5. 47, în zi de luni, pe 22 iunie 2020. Cer înnorat, 17 grade, vânt de 5 km/ h.
[2] Friberg Greek Lexicon, 179, în BW 10.
[3] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Ἰωάννης.
[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Yohanan.
[5] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/3950/sxsaintinfo.aspx.
[6] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html.
[7] A se vedea fotografii din ziua hirotoniei mele: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=744463399088017&id=713750765492614.
[8] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Drăgaica.
[9] Idem: https://www.libertateapentrufemei.ro/articol/vrajile-de-sanziene-45768.