Psalmul al 37-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Nu mă vădi, Doamne,-n vreme de mânie,
nici nu mă certa cu a Ta urgie,
că[ci] lăncile Tale sunt în mine-nfipte
și sfânta Ta mână deasupra-mi se simte.
Nu este pe trupu-mi leac de sănătate,
Ți-am stârnit mânia și îmi cerți păcate.
Oasele mă mustră, ciolane[le] n-au pace,
de grele păcate n-am unde mă duce.
Am fărădelegi multe, de mă covârșesc,
sufletul de poveri abia îl urnesc.
Sunt putred de răni, nu mă simt în fire[a mea],
din nesocotință mi-am pierdut și mintea.
M-am zbârcit cu totul, tânguindu-mă-n chinuri,
umblând toată ziua cu mâhnite gânduri.
Șoldurile mele sunt batjocorite,
sărmanele oase toate sunt rănite.
Răutatea toată asupra-mi se strânge,
de suspin, de răcnet, inima-mi se stinge.
Naintea Ta, Doamne, jalea mea se-aude,
suspinările mele n-au unde s-ascunde.
Mi-i seacă vârtutea, inima-i mâhnită,
ochii n-au lumină, vederea-i lipsită.
Câți avui prieteni, tovarăși în viață,
privesc de departe, rudelor le e greață.
Se silesc vrăjmașii, din viața cea dulce,
sărmanul meu suflet în rău să-l arunce.
Sfaturi fac viclene, grăiesc ce le place,
gândesc toată ziua ce rău îmi vor face.
Asurzii ca surdul de gâlceavă multă
ce făceau asupra-mi, gura-mi stătu mută.
Fui deci către dânșii ca un om ce n-aude
și nu știe-a le zice, nici a le răspunde.
Nădejdea mi-e, Doamne, toată către Tine,
Tu să-mi auzi ruga, să-mi răspunzi cu bine.
C-am zis, Doamne Sfinte, vrăjmașii mei s-aibă,
de a mea cădere, bucurie slabă.
Nici să nu râdă ei, chiar de-aș aluneca,
că[ci] scădere nu mi-e, chiar de mă vei certa.
Sunt în toată vremea cuprins de durere,
greșeala-mi voi spune fără de tăcere.
Și mă voi îngriji de ce[le] pentru care am vină,
cu rugăciune curată, cu făgăduință deplină.
Iar ei, vrăjmașii, trăiesc cu trai dulce
și se silesc tare în rău să m-arunce.
Căci se înmulțiră cei ce mă urăsc
cu nedreptate, care mă rănesc.
Cei ce îmi fac rău pentru al meu bine,
în loc de mulțumire grăiesc rău de mine.
Nu mă lăsa, Doamne, la singurătate,
părăsit de Tine, să sufăr răutate,
ci să fii cu mine, să îmi iei aminte,
cu sfânta-Ți putere, o, Dumnezeu[le] Sfinte!