Ieremias, cap. 4, 13-26, cf. LXX

13. Iată, ca norul se va sui și ca viforul carele Sale[, iar] caii Săi [sunt] mai luminoși [decât] vulturii! Vai nouă, că suntem nenorociți!».

14. Spală de răutate inima ta [ἀπόπλυνε ἀπὸ κακίας τὴν καρδίαν σου], Ierusalimule, pentru ca să te mântui [ἵνα σωθῇς]! Până când vor fi în[tru] tine gândurile durerilor[1] tale?

15. Pentru că va veni glasul vestind din Dan [Δάν] și va fi auzită durerea din muntele lui Efrem.

16. Amintiți-vă neamurile! Iată, au venit! Vestiți în Ierusalim: «Uneltirile vin din pământul [cel] de departe și au dat în cetățile Iudasului glasul lor»!

17. Ca păzind câmpul au fost împotriva ei împrejur, că[ci] de Mine nu te-ai îngrijit, zice Domnul.

18. Căile tale și obiceiurile tale ți-au făcut acestea ție. Aceasta [este] răutatea ta, că[ci este] amară, că[ci ea] a atins până la inima ta [ὅτι ἥψατο ἕως τῆς καρδίας σου]”.

19. Pântecele meu, pântecele meu mă doare, [cât] și simțurile inimii mele. Dorește sufletul meu, se [cu]tremură inima mea. [Dar] nu voi tăcea, că[ci] glas de trâmbiță a auzit sufletul meu, [a auzit] strigare de război.

20. Și suferința cheamă zdrobirea, că[ci] a chinuit tot pământul, fără de veste a chinuit cortul, au rupt pieile mele.

21. Până când îi voi vedea fugind, auzind glasul trâmbițelor?

22. „Pentru că povățuitorii poporului Meu pe Mine nu M-au cunoscut. Sunt fiii cei fără de minte și cei neînțelepți. Sunt «înțelepți» să facă rău, dar să facă bine nu au cunoscut”.

23. „Am privit pe pământ și, iată, nimic, și spre cer și nu era[u] luminile sale!

24. Am văzut munții și era[u] cutremurându-se, și toate dealurile tulburându-se.

25. Am privit și, iată, nu era om, și toate păsările cerului era[u] înspăimântat[e]!

26. Am văzut și, iată, Carmilosul [era] pustiu și toate cetățile arse [cu] foc de la fața Domnului, și de la fața urgiei mâniei Sale au fost nimicite!”.


[1] Gândurile cele păcătoase care îți produc durerile tale.