Predică la Duminica a VI-a după Cincizecime [2020]

Iubiții mei[1],

la Sinodul al IV-lea Ecumenic, dogma hristologică, dogma care a vorbit despre persoana Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Unul din Treime, a mărturisit faptul că El este „cunoscut în două firi[ de către noi, dumnezeiască și omenească, și acestea sunt unite] în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit [în persoana Sa], deosebirea firilor nefiind desființată nicidecum din cauza unirii”[2] lor în persoana Domnului. Pentru că Domnul, după întruparea Sa, este pentru veșnicie Dumnezeu și om, iar umanitatea Sa se supune pentru veșnicie dumnezeirii Sale, ca una ce a fost îndumnezeită în mod deplin și ridicată în sânul Preadumnezeieștii Treimii.

Consecința duhovnicească a acestei realități divino-umane a persoanei Domnului, a unirii pentru veșnicie a dumnezeirii și a umanității în persoana Sa, e aceea că noi putem fi oameni duhovnicești. Pentru că noi ne putem supune lui Dumnezeu întru toate, primind în noi slava Lui și ne putem lăsa conduși de slava Lui în orice clipă a vieții noastre. Ceea ce este dumnezeirea Domnului pentru umanitatea Sa este slava Lui pentru noi. Pentru că umanitatea Lui se supune veșnic și conlucrează veșnic cu dumnezeirea Lui, atâta timp cât persoana Lui cea veșnică este cea care activează continuu ambele firi ale Sale. Și El e mereu Dumnezeu și om în relația Sa cu noi și, prin slava Lui, ne învață și pe noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, să ne supunem întru toate lui Dumnezeu și să facem mereu voia Lui.

Dacă Domnul nostru Iisus Hristos nu Se întrupa și nu unea în persoana Sa pentru veci dumnezeirea Lui cu umanitatea Sa luată din Preacurata Născătoare de Dumnezeu, îndumnezeind astfel firea Sa umană și făcând-o să radieze tuturor slava Lui cea veșnică, noi nu puteam să primim slava Lui în adâncul ființei noastre și să ne îndumnezeim atât de plenar cum o putem face acum. Dar pentru că El Și-a îndumnezeit firea Sa umană, umplând-o în mod desăvârșit de slava Lui, fără ca prin asta să Își desființeze umanitatea Sa, ne-a arătat tuturor că îndumnezeirea este o realitate veșnică în care poate înainta la nesfârșit omul credincios. Că îndumnezeirea este, de fapt, calea vieții sfinte pentru orice om credincios. Pentru că aici, cât și în veșnicie, Sfinții lui Dumnezeu vor înainta la nesfârșit în sfințenie, în îndumnezeirea lor, fără ca prin asta să fie altceva decât oameni.

Cu alte cuvinte, nici nu ne putem închipui cât de complexă și de profundă și de capabilă de îndumnezeire este umanitatea noastră, dacă noi putem să ne îndumnezeim în mod veșnic. Dacă noi putem vedea, simți, înțelege, experimenta viața cu Dumnezeu la nesfârșit. Și o putem experimenta cu toată ființa noastră, pentru că vom învia, la învierea cea de obște, ca persoane duhovnicești veșnice, care veșnic ne vom umple de sfințenia lui Dumnezeu.

Iar întruparea Domnului a avut loc la Bunavestire! Și tocmai de aceea troparul praznicului Buneivestiri ne spune că „σήμερον τῆς σωτηρίας ἡμῶν τὸ κεφάλαιον [astăzi (este) începutul mântuirii noastre]”[3]. Pentru că atunci când s-au unit cele două firi, dumnezeiască și omenească, în persoana Domnului, a început îndumnezeirea firii noastre asumate de către Domnul, și, prin ea, posibilitatea ca noi să ne mântuim. Căci putem să ne mântuim numai în Hristos Dumnezeu, numai acceptând că El S-a întrupat, a trăit și a murit și a înviat și S-a înălțat de-a dreapta Tatălui cu umanitatea Sa îndumnezeită, pentru noi și pentru mântuirea noastră. Dacă nu credem în Fiul și în iconomia mântuirii Sale celei pentru noi, nu credem nici în Tatăl și nici în Duhul Sfânt, pentru că Fiul ne-a revelat faptul că Dumnezeul nostru este treimic.

Lumea ebraică, musulmană, hindusă, lumea păgână într-un cuvânt, nu acceptă revelația Fiului despre Dumnezeu, că El este Treime de persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt Dumnezeu, și se situează, în mod dramatic, în afara sfințeniei și a îndumnezeirii personale. Lumea eterodoxă, pe de altă parte, adică toți ereticii „creștini”, nu acceptă adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica Ortodoxă, și toată învățătura ei, situându-se, la fel de dramatic, în afara sfințeniei și a îndumnezeirii personale.

Pentru că sfințenia nu e o idee lipsită de conținut, ci o realitate ființială! O realitate care umple tot sufletul și tot trupul nostru. Pentru că sfințenia e slava lui Dumnezeu, care ne îndumnezeiește pe noi în mod real ca fii reali ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii lui Dumnezeu. Iar sfințenia lui Dumnezeu se dăruiește oamenilor prin Sfintele Taine și Slujbe ale Bisericii și, deopotrivă, prin toată învățătura și asceza Bisericii.

Tocmai de aceea, nu poți lua ce îți convine din învățătura și viața Bisericii, ci trebuie să o întrupezi în mod deplin. Și când cineva devine creștin sau ortodox cu adevărat, el devine un Sfânt al lui Dumnezeu, pentru că se umple de slava lui Dumnezeu și de tot adevărul Lui și de toată împlinirea poruncilor Sale. Și când noi vorbim de Sfinți și de viețile lor cele dumnezeiești, vorbim despre niște oameni reali, care în mod real s-au umplut de slava lui Dumnezeu și de tot adevărul Lui și de toată împlinirea poruncilor Sale. Vorbim despre niște oameni care s-au făcut asemenea lui Dumnezeu, pe cât îi este omului cu putință, ca niște reali purtători de Dumnezeu.

Însă putem fi creștini datorită lui Hristos Dumnezeu, Care este primul Creștin și Cel mai desăvârșit dintre toți, pentru că El este cu totul desăvârșit și ne umple și pe noi de desăvârșirea Lui cea nesfârșită. Pentru că în umanitatea Lui ne-a arătat cea mai desăvârșită îndumnezeire a omului. Și când vorbim despre Preacurata Născătoare de Dumnezeu, vorbim despre cea mai desăvârșită persoană umană, despre cea mai mare sfințenie personală atinsă vreodată, pentru că numai ea s-a făcut proprie Fiului lui Dumnezeu ca să fie Maică a Lui. Sfințenia ei cea prea mare a atras sfințenia Lui cea desăvârșită, pentru că numai în ea a găsit totala ascultare și dorire desăvârșită a Lui. Iar noi învățăm de la Maica Lui toată dorirea cea bună, toată dorirea cea după Dumnezeu, căci ea ne învață să ne dăruim cu totul lui Dumnezeu. Pentru că cei care se dăruie cu totul lui Dumnezeu, aceia primesc totul de la El, fiind umpluți de toată sfințenia, de toată mângâierea și de toată binefacerea Lui.

În luna a 7-a a anului, în luna iulie, îl avem pe Sfântul Iliu [Ηλιου] Tesvitis [Θεσβίτης] [I Împ. 17, 1, LXX], cel plin de slava lui Dumnezeu, cel ridicat de Domnul la cer, întru slava Lui, ca paradigmă de sfințenie. Și el ne arată că împlinirea noastră reală e în Împărăția lui Dumnezeu și nu aici, pe pământ! Pe când, în luna a 8-a, în luna august, avem praznicul Născătoarei de Dumnezeu, cel precedat de două săptămâni de post, care ne spune că odihna cea adevărată este în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că moartea cea bună e cea care ne duce în veșnica Împărăție a lui Dumnezeu.

Dar pentru o moarte bună, pentru o moarte duhovnicească, pentru o moarte care e ușa de intrare în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să lucrezi o viață întreagă. Căci lucrarea noastră de zi cu zi e asceza mântuirii noastre, e asceza îndumnezeirii noastre. Și noi, acum, în clipa de față, nu facem altceva decât să ne pregătim pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru bucuria și veselia și comuniunea cea veșnică cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu Îngerii Lui.

Biserica e pepiniera Sfinților.

Biserica e academia Sfinților.

Biserica e stadionul Sfinților.

Biserica e nesfârșita noastră înveșnicire.

Pentru că Biserica nu e o metaforă, nu e o lozincă, nu e o himeră, nu e o clădire, nu e o industrie, ci e împreuna viețuire a lui Dumnezeu cu Sfinții Lui, care mereu se înfrumusețează duhovnicește, care mereu se umplu de sfințenia Lui cea prea mare. Și toate mijloacele de înfrumusețare ale Sfinților sunt aici, în Biserică! Pentru că toate Tainele, Slujbele, dogmele și faptele creștinilor sunt cele care ne îndumnezeiesc pe noi, robii lui Dumnezeu.

Dar cine crede că Biserica e „o poveste pentru proști”, cine crede că nu își va primi plata sa de la Dumnezeu pentru faptele sale, cine crede că se poate juca cu sfințenia lui Dumnezeu, acela moare în păcatele lui. Cine își face slujba lui fără evlavie, cine își trăiește viața fără frică de Dumnezeu, cine transformă toate marile învățături în oratorie lipsită de crezământ, își va primi plata lui pentru veșnicie. Pentru că Biserica e plină de slava Lui, cum e lumea plină de razele soarelui când el e sus, pe cer, pentru ca oamenii să se îndumnezeiască din destul. Biserica e plină de mărturii ale sfințeniei, pentru ca fiecare dintre noi să se sfințească. Biserica e plină de Sfinte Moaște și de Sfinte Icoane făcătoare de minuni, pentru ca și cei mai orbi dintre oameni să simtă, să vadă, să pună mâna și să pipăie îndumnezeirea oamenilor.

Căci oasele Sfinților nu fac minuni pentru că sunt oase, ci pentru că slava lui Dumnezeu e din plin în oasele lor, pentru că a fost din plin în ele și pe când Sfinții trăiau! Și trupurile Sfinților, după adormirea lor, fac minuni, pentru că îndumnezeirea lor este reală. Sufletele lor sunt în Împărăția lui Dumnezeu și, prin trupurile lor cele îndumnezeite, ne umplu și pe noi de slava lui Dumnezeu. Căci în toate Sfintele Moaște există aceeași slavă, una și singura a lui Dumnezeu, slava cea veșnică și necreată a lui Dumnezeu, dar ea a îndumnezeit pe fiecare Sfânt în mod personal. Pentru că Sfinții nu se fac la xerox, ci printr-o relație personală a lui Dumnezeu cu fiecare dintre ei. Și de aceea, fiecare Sfânt în parte ne vorbește despre relația lui unică cu Dumnezeu, despre calea lui unică prin care s-a mântuit și ne încurajează și pe noi să ne trăim unicitatea personală în relația unică cu Dumnezeu.

Nu lemnul Sfintelor Icoane și nici vopselele de pe el fac minuni, ci slava lui Dumnezeu care lucrează prin chipurile cele iconizate ale Sfinților! Și Dumnezeu lucrează prin chipurile Sfinților Lui la îndumnezeirea noastră, pentru că ei privesc veșnic spre El. Și Dumnezeu îi cunoaște pe toți Sfinții și pe toți Îngerii Lui! Iar când noi ne rugăm unui Sfânt sau unui Înger al Său, El ne răspunde prin fiecare dintre ei într-un mod personal, pentru că și ei se roagă pentru mântuirea noastră.

Și Sfinții „nu pierd timpul” în Împărăția lui Dumnezeu și nici „nu sunt indiferenți” față de noi, ci, dimpotrivă, ei sunt interesați, cu multă iubire de oameni, de mântuirea fiecăruia dintre noi. Pentru că ei doresc, ca și Domnul nostru, să ne mântuim cu toții și să fim veșnic în Împărăția lui Dumnezeu, dimpreună cu ei. Pentru că ei nu sunt „geloși” pe noi, ci sunt plini de grijă față de noi, pentru ca să ne învețe tot lucrul cel bun și mântuitor.

Așadar, iubiții mei, dogmele Bisericii au consecințe reale și veșnice în viața noastră! Ele nu sunt „doar niște fraze”, ci adevărurile mântuirii noastre. Adevărurile fundamentale ale revelației dumnezeiești, ale revelației care ne mântuie pe noi. Faptul că Dumnezeu e Treime de persoane, faptul că Fiul e Dumnezeu și om, faptul că lumea a fost creată de Dumnezeu și că fiecărui om Dumnezeu îi creează sufletul la zămislirea sa în uterul mamei și că rostul omului pe pământ e să devină un adevărat creștin, unul care să se îndumnezeiască în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica Cincizecimii, toate aceste adevăruri, dimpreună cu toate adevărurile Bisericii, sunt adevărurile mântuirii noastre. Pentru că viața noastră e consecința credinței noastre în adevărurile revelate de Dumnezeu. Iar credința cea mântuitoare nu e formată „și din adevăruri, dar și din minciuni”, ci numai din adevărurile revelate de Dumnezeu.

Tocmai de aceea, lupta pentru adevăr, lupta pentru dogmele Bisericii, e lupta pentru mântuirea noastră. Pentru că ne putem mântui numai întru adevărul lui Dumnezeu și numai în Biserica Lui. Și Sfinții, cei care s-au luptat necontenit pentru adevărul Bisericii, s-au luptat pentru mântuirea oamenilor. Pentru că ei au apărat Biserica lui Dumnezeu și credința cea mântuitoare a ei.

Iar dacă vrem să ne mântuim, atunci trebuie să urmăm Sfinților Lui. Pentru că de la ei putem învăța toată viața cea bună, cea dumnezeiască, a creștinilor. Amin!


[1] Începută la 15. 55, în zi de joi, pe 16 iulie 2020. Soare și nori, 30 de grade, vânt de 4 km/ h.

[2] Pr. Prof. D.[umitru] Stăniloae, Hristologia Sinoadelor, în rev. Ortodoxia, nr. 4, 1974, p. 574.

[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2441/sxsaintinfo.aspx.