Ieremias, cap. 9, 1-10, cf. LXX

1. Cine are să-Mi dea Mie în pustiu locul cel ultim și îl voi părăsi pe poporul Meu și Mă voi duce de la ei? Că[ci] toți preacurvesc [și sunt] adunarea lepădând [celor lepădați].

2. Și au întins limba lor ca arcul cel mincinos și credința nu s-a întărit pe pământ, că[ci] din cele rele întru cele rele au ieșit și pe Mine nu M-au cunoscut.

3. Păziți-vă fiecare de aproapele său și în frații lor [voștri] nu nădăjduiți! Că[ci] tot fratele [cu] răutate va păcăli și tot cel prieten cu viclenie va merge.

4. Fiecare împotriva celui prieten al său va batjocori, [iar] adevăr nu or să grăiască. Limba lor s-a învățat a grăi cele mincinoase. Au nedreptățit și nu au încetat să se întoarcă [spre cele rele].

5. [Au adăugat] camătă pe[este] camătă [și] viclenie pe[este] viclenie [și] nu voiau să Mă cunoască pe Mine”.

6. Pentru aceasta, acestea zice Domnul: „Iată, Eu îi voi lămuri pe ei și îi voi ispiti pe ei! Că[ci] voi face [acestea] de la fața răutății fiicei poporului Meu.

7. Săgeată rănind [este] limba lor. Viclene [sunt] cuvintele gurii lor. [Cu] aproapele său vorbește cele de pace, dar în[tru] sine are vrajbă.

8. Oare asupra acestora nu voi cerceta”, zice Domnul, „sau în[tr-un] astfel de popor nu se va răzbuna sufletul Meu?

9. Pe munți luați tânguire și pe cărările pustiului plângere! Că[ci] s-au sfârșit, pentru [că] nu a fi [sunt] oameni [și] nu au auzit glasul stăpânirii. De la păsările cerului și până la dobitoace s-au uimit [și] plecau.

10. Și voi da Ierusalimul spre înstrăinare [εἰς μετοικίαν] și spre [a fi] locaș al balaurilor [κατοικητήριον δρακόντων], iar cetățile Iudasului spre stingere [εἰς ἀφανισμὸν] le voi pune, pentru a nu fi locuite”.