Predică la Duminica a VIII-a după Cincizecime [2020]

Iubiții mei[1],

Dumnezeu înmulțește pâinea cuvântului Său, acolo unde e foame mare după a asculta voia Lui. Dumnezeu ne umple de înțelegerile Lui cele minunate și de vederile Sale cele dumnezeiești și de toate binefacerile Sale cele prea mari, când Îl dorim pe El cu toată ființa noastră. Dumnezeu vindecă slăbiciunile noastre, când noi știm să atragem mila Lui asupra noastră [Mt. 14, 14, BYZ]. Și atragem mila Lui asupra noastră atunci când ne mărturisim Lui cu toată sinceritatea și când Îl căutăm pe El în toate zilele vieții noastre.

Pentru că Dumnezeu nu dorește nimic altceva de la noi, decât ca noi să ne facem locașuri vii ale Sale. Locașuri smerite, iubitoare, pline de dor pentru El, care Îl odihnim pe El, pe Domnul și Stăpânul a toate în ființa noastră, lucrând zilnic poruncile Sale. Și El locuiește în noi și cu noi în fiecare zi, oriunde mergem noi și orice facem slujindu-I Lui, pentru că El Se bucură nespus să ne umple pe noi de viața Lui și de toată pacea și de toată cunoașterea cea dumnezeiască.

De aceea, El nu e departe de noi! El nu e sus, în cer și noi jos, pe pământ! Pentru că, Cel ce locuiește în cer, prin slava Lui, e în fiecare dintre noi, cei care credem în El, Domnul fiind în cer, pe pământ, peste tot, ținând toate și depășind toate cele create de El. Iar dacă El e în noi prin slava Lui, prin aceasta ne ridică și pe noi în cer, care, deși trăim pe pământ, suntem în cer, în Împărăția lui Dumnezeu, în veșnicie, dar și în istorie în același timp.

– Și de ce suntem și în cer, cât și pe pământ în același timp, prin slava Lui?

– Pentru că sensul istoriei e transfigurarea întregii creații. Istoria și umanitatea nu se îndreaptă spre pieire, ci spre transfigurarea lor, spre Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că Domnul va veni, întru slava Lui, și va transfigura întreaga existență. Pentru ca noi și întreaga creație să fim duhovnicești, să fim în slava lui Dumnezeu în mod deplin, ca El să fie toate în toți [τὰ πάντα ἐν πᾶσιν] [I Cor. 15, 28, BYZ], ca El să fie toată desăvârșirea tuturor.

Însă, ca să ne umplem de El și de slava Lui, trebuie să ne umplem de toate cuvintele Sale și de toate lucrurile Sale și de toate minunile Sale. Trebuie să înțelegem cuvintele revelate de El tuturor Sfinților Lui ca masă, ca împlinire, ca școală duhovnicească a noastră. Pentru că adevărul Lui e masa sufletului nostru. Și dacă mâncăm adevărurile lui Dumnezeu prin înțelegerea lor, dacă le mâncăm cu mintea noastră cea iubitoare de Dumnezeu, atunci suntem plini cu totul de voia Lui. Și cei care se ocupă zilnic cu cunoașterea voii lui Dumnezeu, aceia învață la școala de duhovnicie a Bisericii, la școala în care oamenii se sfințesc neîncetat. Pentru că noi creștem în viața sfântă numai prin cuvintele lui Dumnezeu, numai prin luminările și vederile Lui cele preasfinte, ca unele care sunt rădăcinile tuturor faptelor noastre celor evlavioase.

Căci trebuie să fie mai întâi cuvântul lui Dumnezeu în noi, trebuie să fie mai întâi rădăcina Lui în sufletul nostru, ca din ea să rodească toată fapta cea bună. Iar cuvintele Lui se înrădăcinează în noi, dacă ne umplem de slava Lui. Pentru că toate cuvintele Lui sunt pline de adevărul și de slava Lui și de toată sfințenia Sa. Și noi, cei care ne umplem de slava Lui în Biserica slavei Sale și de toate cuvintele Sale, considerându-le pe toate adevărate și mântuitoare pentru orice om, le punem în lucrare în faptele noastre cele bune. Și vedem prin faptă, prin fapta care ne zidește interior, că orice cuvânt al Lui e dătător de viață, pentru că orice cuvânt al Lui naște în noi virtute dumnezeiască.

– De ce Domnul a înmulțit pâinile și peștii?

– Pentru că El poate face toate, ca Cel ce este Dumnezeul tuturor și Făcătorul tuturor! El le-a înmulțit în fața lor, pentru ca toți să mănânce aceeași mâncare. Ca toți să vadă, în mâna lor și în ei înșiși, aceeași mâncare a lui Dumnezeu. Și să se socotească cu toții împreună-frați și împreună-slujitori ai lui Dumnezeu. Pentru că masa aceasta era o prefigurare a Dumnezeieștii Euharistii. Și ei au fost învățați să mănânce aceeași mâncare și să se sature duhovnicește împreună, pentru că El e adevărata mâncare și adevărata băutură a întregii Biserici.

„Și au mâncat toți și au fost săturați [Καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν]” [Mt. 14, 20, BYZ] de Dumnezeu în mod dumnezeiește! Dumnezeu i-a săturat înmulțind pâinea și peștii, pești care, probabil, erau fripți, pentru ca să arate că Dumnezeu le înmulțește și pe cele pe care le fac oamenii. Sau El le înmulțește pe cele pe care le fac oamenii, adăugând osteneala lor la cele ale Sale, la cele primite de la El. Căci El ne dă grâul câmpului, dar noi îl transformăm în pâine. De la El sunt peștii apelor, dar noi trebuie să îi prindem și să îi pregătim pentru mâncare.

Pentru că, prin pregătirea mâncării, El ne-a vorbit nouă tainic despre eforturile noastre ascetice. Despre osteneala noastră de zi cu zi în cele ale evlaviei. Pentru că nu e de ajuns să ai, ci trebuie să lucrezi zilnic. Pentru că virtuțile tale trebuie mereu actualizate în faptele tale. Și faptele noastre îi hrănesc pe mulți alții, dacă ele sunt spre folosul tuturor. Faptele noastre bune sunt mereu un suport, un imbold, o întărire continuă pentru cei care le înțeleg și care au nevoie de prieteni în fapta cea bună.

Căci, pentru rele, avem mulți prieteni, iar relele se fac adesea în mod explicit, dar, pentru cele bune, avem prieteni mai puțini, pentru că cele bune se fac și tainic, dincolo de vederea oamenilor. Dar dacă vedem faptele credinței, dacă vedem ceea ce ne zidește, atunci acelea sunt faptele care trebuie urmate, care trebuie însușite, care trebuie întrupate. Pentru că atunci când întrupezi fapta cea bună, ea devine un izvor de cunoaștere duhovnicească pentru tine. Când cunoști cu fapta ce e rugăciunea, ce e postul, ce e privegherea, ce e adevărul, ce e slujirea lui Dumnezeu, atunci ai experiență vie, duhovnicească în tine, pentru că virtutea își revarsă izvorul ei în ființa ta.

Diferența dintre citirea teologică, dintre citirea Cărților Sfinte și viața ascetică sau întruparea cu fapta a poruncilor lui Dumnezeu este diferența dintre fotografia unui peisaj și ajungerea reală în acel loc. Avem peisajul în fotografie, el e identic cu ceea ce găsim la fața locului, dar nu știm asta în mod real până nu ajungem acolo. Ceea ce se spune în Cărțile Sfinte ale Bisericii despre rugăciune, despre post, despre sfințenie sunt lucruri foarte adevărate, dar pentru noi sunt doar niște cuvinte, atunci când le citim pentru prima oară. Dar când începem să ne rugăm așa cum ne învață Biserica și să postim și să priveghem și să Îi slujim Lui așa cum ne învață Sfinții Bisericii, cuvintele se transformă în noi în realități personale, în virtuți reale, în experiență reală, despre care putem vorbi și altora. Pentru că acum dăruim din ceea ce avem și nu din ceea ce am citit.

Tocmai de aceea, doar citirile sfinte nu ne hrănesc cu adevărat. Pentru că ceea ce citim trebuie să și experimentăm, să trăim în mod real. Acumulările noastre teologice prin citire trebuie să se îmbine în noi cu înțelegerile noastre din trăirea personală. Biblioteca Bisericii naște în noi virtuți, dacă le punem în practică, iar noi ne verificăm credința și viața pe baza Tradiției Bisericii. Pentru că virtuțile reale sunt cele despre care ne vorbesc Sfinții lui Dumnezeu în scrierile lor. Și pentru ca să ne ostenim cu virtuțile, trebuie să ne ostenim în același timp și cu stârpirea viciilor în noi înșine, vicii pe care le aflăm pictate în mod concret în cărțile Sfinților lui Dumnezeu.

De aceea, nu poți să te nevoiești duhovnicește până ce nu înveți nevoința de la Sfinții Bisericii. Trebuie să știi care sunt păcatele și patimile, dar și care sunt virtuțile dumnezeiești, pentru ca de unele să te ferești, iar pe celelalte să le trăiești. Și așa se explică de ce mulți nu știu să se spovedească, de ce mulți vin și nu știu ce păcate să spună sau cred că „n-au păcate”: pentru că nu citesc cărțile ascetico-mistice ale Bisericii, cele despre viața duhovnicească a creștinilor ortodocși.

Dacă ai carte de rugăciune și te rogi cu atenție, vei vedea specificate multe păcate în rugăciunile de seară și de dimineață. În Ceaslovul de rugăciune și în toate cărțile de cult ale Bisericii sunt prezentate și păcatele care ne omoară, dar și virtuțile care ne îndumnezeiesc. Pe când în cărțile duhovnicești, cele de genul Filocaliei, aflăm detaliate virtuțile și patimile, le găsim explicitate, pentru ca să știm cum să ne nevoim duhovnicește. Și fără această știință ascetică, pe care ne-o învață Sfinții Bisericii, noi nu facem niciun progres real în viața noastră duhovnicească. Pentru că virtuțile sunt reale și cresc în mod real în noi, și nu imaginar, dar și patimile sunt reale și ele cresc în noi cu toată stricăciunea lor. Și dacă suntem sinceri cu noi înșine, putem vedea și moartea din noi înșine, adică lumea patimilor, dar și viața izvorâtă din cuvintele lui Dumnezeu transformate în viața noastră.

Mulțimile, la porunca Domnului, au stat pe ierburi [ἐπὶ τοὺς χόρτους] [Mt. 14, 19, BYZ], căci ca iarba trece viața omului. Ne trecem repede precum ierburile și florile pământului. Și au stat jos, pe pământ, pentru ca să nu spună vreunul că a lucrat cumva la minunea Domnului. Și când erau cu toții pe iarbă, El, „luând cele 5 pâini și cei doi pești [λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας], privind întru cer [ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανόν], a binecuvântat [εὐλόγησεν] și [καὶ], frângând [κλάσας], le-a dat Ucenicilor pâinile [ἔδωκεν τοῖς Μαθηταῖς τοὺς ἄρτους], iar Ucenicii mulțimilor [οἱ δὲ Μαθηταὶ τοῖς ὄχλοις]” [Mt. 14, 19, BYZ] de oameni.

Pentru că El privește mereu spre Tatăl și spre Duhul Sfânt, dimpreună cu Care lucrează toate. Fiul ia materia în mâna Sa, ia materia cea creată de El și la care și-a adus contribuția și omul, care a făcut pâinile și a fript peștii, Se roagă pentru ea și o binecuvântează și o înmulțește, trecând-o prin mâinile Ucenicilor și ale mulțimilor. Pentru ca toți să se minuneze de înmulțirea mâncării în mâinile lor. Pentru ca toți să fie martori ai minunii și ai săturării celei minunate.

Căci și noi punem Mielul lui Dumnezeu pe Disc ca o pâine mică, pătrată, ca să se facă pâine a mântuirii noastre, iar ea devine hrana tuturor, cea dumnezeiască, după ce e transfigurată de Dumnezeu. Cel care pare mic e, de fapt, incomensurabil. Pentru că Agnețul nostru, cu care noi ne împărtășim duhovnicește, e Hristos Cel răstignit și înviat pentru viața lumii. Și din El ne hrănim toți dumnezeiește, mâncând Trupul Lui și bând Sângele Lui cele preadumnezeiești, pentru că El este viața noastră. Și împărțim Agnețul în zeci și sute de fărâme, când îl păstrăm peste an, pentru împărtășire, dar în fiecare fărâmă e Hristos întreg. Și cu fiecare fărâmă putem împărtăși un om, pentru ca toți să mănânce din aceeași masă a Stăpânului nostru.

Căci Domnul a trecut mâncarea cea minunată prin mâna Sfinților Apostoli, pentru ca să le vorbească tainic despre masa aceasta cea tainică, despre Euharistia Lui. Pentru că toți urmașii Apostolilor, toți membrii ierarhiei sacramentale slujesc împreună Liturghia mântuirii noastre, pentru ca toți să se împărtășească cu Domnul din același Potir. Ne adunăm cu toții în jurul Domnului, pentru ca să ne împărtășim cu El. Și mărturisim aceeași iubire față de cuvintele Sale și față de aproapele nostru, venind astfel, prin credință și iubire, la unirea sacramentală cu El Însuși. Pentru că Hristos Își hrănește Biserica din aceeași Evanghelie și din același Potir. Căci aceeași credință apostolică a ajuns până la noi, cei care ne împărtășim din același Potir.

Și Potirul Bisericii e nesecat! Pentru că din el se hrănește continuu, dumnezeiește, întreaga Biserică. Iar nouă ni se reamintește acest lucru acum, înainte de Transfigurarea Domnului pe Tabor, pentru că fără slava Lui nu avem nimic sfânt pe pământ. Biserica stă întru slava Dumnezeului nostru treimic, pentru că orice Euharistie se transfigurează prin slava Lui. Nu putem sfinți, nu putem binecuvânta, nu putem tămădui oameni, nu putem să îi izgonim pe demoni din oameni fără slava lui Dumnezeu în noi.

Biserica e plină de slava lui Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt Se odihnește din veci în Fiul. Și dacă Biserica e Trupul Lui cel dumnezeiesc, noi nu putem „să schimbăm” niciodată Biserica, pentru că noi nu putem „să schimbăm” ceea ce face Dumnezeu. Ceea ce El face, face o dată pentru totdeauna. Și unde e Dumnezeu, unde El e capul Bisericii, nimeni nu poate să schimbe nimic, pentru că El e Cel care întărește toate cele poruncite de Sine.

Au mâncați mulți din masa cea minunată [Mt. 14, 21, BYZ], pentru că toți trebuie să ne împărtășim cu Domnul. Dar, îndată după mâncare, Domnul S-a îndepărtat de Ucenici și de mulțimi, urcându-Se în munte pentru rugăciune [Mt. 14, 23, BYZ]. De unde înțelegem că împărtășirea cu Domnul este pentru dinamizarea vieții noastre duhovnicești, pentru umplerea noastră de noi și noi nevoințe, și ea nu reprezintă „sfârșitul” lucrurilor noastre.

Pentru că unii doresc să se împărtășească doar pe patul morții. Pe când Domnul, dimpotrivă, vrea să ne împărtășim cu El mereu, în tot timpul, pentru ca să ne învăpăiem și mai mult în iubirea noastră pentru Dumnezeu și pentru oameni. Căci noi trebuie să fim o văpaie vie a lui Dumnezeu, o iubire vie care Îi slujește Lui și oamenilor. Pentru că cei care Îi slujesc lui Dumnezeu, le slujesc în același timp și oamenilor. Slujesc la mântuirea oamenilor. Căci cu toții trebuie să ne mântuim, cu toții trebuie să moștenim Împărăția lui Dumnezeu, ca unii ce am mâncat la aceeași masă duhovnicească.

Să ne umplem de slava lui Dumnezeu tot mai mult în postirea și în rugăciunea noastră! Să ne curățim mereu prin pocăință și prin mărturisire, ca să ne împărtășim cu Domnul slavei! Căci Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, Dumnezeul mântuirii noastre, ne cheamă pe toți la Sine, ca să ne bucurăm veșnic împreună cu El și cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Amin!


[1] Începută la 8. 31, în zi de miercuri, pe 29 iulie 2020. Soare, 24 de grade, vânt de un km pe oră.

4 comentarii la „Predică la Duminica a VIII-a după Cincizecime [2020]”

  1. „Când cunoști cu fapta ce e rugăciunea, ce e postul, ce e privegherea, ce e adevărul, ce e slujirea lui Dumnezeu, atunci ai experiență vie, duhovnicească în tine”
    Adevărat, Părinte Dorin! Sărutăm dreapta, Dumnezeu să vă dea sănătate și putere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *