Ieremias, cap. 12, 1-13, cf. LXX

1. Drept ești, Doamne, că[ci] mă voi apăra către Tine, dar judecățile le voi grăi [tot] către Tine. Că[ci] de ce calea celor neevlavioși sporește [și] au înflorit toți cei care leapădă călcările de lege?

2. I-ai sădit pe ei și au fost înrădăcinați, au făcut copii și au făcut rod. Aproape ești Tu de gura lor [ἐγγὺς εἶ Σὺ τοῦ στόματος αὐτῶν], dar departe de mințile lor [καὶ πόρρω ἀπὸ τῶν νεφρῶν αὐτῶν][1].

3. Și, tu, Doamne, mă cunoști pe mine, [căci] ai ispitit inima mea [δεδοκίμακας τὴν καρδίαν μου]. Înaintea Ta, curățește-i pe ei spre ziua înjunghierii lor!

4. Până când va plânge pământul [ἕως πότε πενθήσει ἡ γῆ] și toată iarba pământului va fi uscată de răutatea celor care locuiesc în[tru] el [καὶ πᾶς ὁ χόρτος τοῦ ἀγροῦ ξηρανθήσεται ἀπὸ κακίας τῶν κατοικούντων ἐν αὐτῇ]? Au fost nimicite dobitoacele și păsările, că[ci ei] au zis: „Nu va vedea Dumnezeu căile noastre [οὐκ ὄψεται ὁ Θεὸς ὁδοὺς ἡμῶν]”.

5. „Picioarele tale aleargă și te istovesc pe tine. Cum te vei pregăti pe[ntru] cai? Iar în pământul păcii tu ai nădăjduit [καὶ ἐν γῇ εἰρήνης σὺ πέποιθας]. Cum vei face [față] la nechezarea Iordanisului [πῶς ποιήσεις ἐν φρυάγματι τοῦ Ιορδάνου]?

6. Căci și frații tăi, dar [și] casa tatălui tău, și aceștia s-au lepădat de tine. Și ei au strigat, [căci] din cele dindărătul tău au fost adunați. Să nu te încrezi în ei, că[ci] vor grăi către tine cele bune.

7. Părăsit-am casa Mea, lepădat-am moștenirea Mea, dat-am pe cea care a fost iubită de sufletul Meu întru mâinile vrăjmașilor ei [ἔδωκα τὴν ἠγαπημένην ψυχήν Μου εἰς χεῖρας ἐχθρῶν αὐτῆς].

8. [Căci] Mi s-a făcut Mie moștenirea Mea ca leul în dumbravă, [pentru că] și-a dat asupra Mea glasul ei. [Iar] pentru aceasta am urât-o pe ea.

9. Oare peștera hienei [σπήλαιον ὑαίνης] Îmi [este] Mie moștenirea Mea sau peștera [este] împrejurul ei? Mergeți [și] adunați toate fiarele câmpului și să vină să o mănânce pe ea!

10. Păstorii cei mulți au nimicit cu totul via Mea [ποιμένες πολλοὶ διέφθειραν τὸν ἀμπελῶνά Μου], au spurcat partea Mea, au dat partea cea poftită a Mea întru pustiul ce neumblat.

11. A fost pus întru stingerea pieirii prin Mine. [Cu] stingere a fost nimicit tot pământul, că[ci] nu este om punând în inima [sa][2].

12. Peste toată trecerea au ieșit în pustiu ticăloșindu-se [ἐπὶ πᾶσαν διεκβολὴν ἐν τῇ ἐρήμῳ ἦλθον ταλαιπωροῦντες], că[ci] sabia Domnului va mânca de la marginea pământului [și] până la marginea pământului [ὅτι μάχαιρα τοῦ Κυρίου καταφάγεται ἀπ᾽ ἄκρου τῆς γῆς ἕως ἄκρου τῆς γῆς], [pentru că] nu este pacea [în] tot trupul [οὐκ ἔστιν εἰρήνη πάσῃ σαρκί].

13. Semănați grâuri și secerați spini! Părțile lor[3] nu le vor folosi lor. Rușinați-vă de lăudăroșenia voastră, de ocara dinaintea Domnului!”.


[1] Vorbesc despre Tine tot timpul, dar Tu ești departe de mințile lor, de gândurile lor. Am folosit aici sensul figurat pentru a-l traduce pe τῶν νεφρῶν, pentru că, în mod literal, trebuia să spun „rinichii”.

[2] Care să pună în inima sa cuvintele Domnului.

[3] Părțile lor de moștenire, de avere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *