Psalmul al 39-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată (v. 1-36)

Așteptând pe Domnul vreme lungă,
în grele răbdări mi-a dat de rugă[1].
Din groapă m-a scos, făcându-Și milă,
din tină de chin, din multă silă.
Și scoțându-mă din pâcl-adâncă,
grijă să nu duc, m-a pus pe stâncă.
Și mi-a dat picioarelor vârtute,
să nu bag de seamă-n vifor iute.
Și în gura mea mi-a pus nou cântec,
spre lauda Domnului, din suflet.
Văzându-mă, pe mulți îi va cuprinde frică
și vor lăsa lumea-ntr-o nimică,
întinzându-și mintea către Domnul:
cu nădejde către El tot omul.
Ferice va fi de acel suflet
unde nu va lipsi Domnul din cuget,
nici nu va privi unde se fac glume,
lucruri nebune și-i deșertăciune.
Minuni ce-ai făcut, Doamne, vestite,
fără număr sunt, Dumnezeu[le] Sfinte!
Nimeni nu-Ți este întocmai cu gândul,
să Te-ajungă și să-Ți știe rândul,
nici nu-Ți este nimeni deopotrivă
în firea Ta cea milostivă.
Spus-am și-am grăit peste măsură,
dar Tu jertfă nu dorești de-arsură[2],
c-ai venit cu trup, de-ai oprit jertfirea
din lume, dăruindu-ne mila.
De demult Ți-ai dat, Doamne, cuvântul,
în lume că vii să-ți vezi pământul.
Și Sfintele Cărți ele scriu toate:
a se tăgădui nu se poate.
Iar eu voia Ta, Doamne Sfinte,
voi sluji cu gândul cel fierbinte,
căci legea Ta în pântece-mi zace
și-Ți voi împlini porunca cu pace!

---

[1] În situații dificile, pe care cu greu le-am suportat, mi-a dat prilejuri de rugăciune fierbinte.

[2] Ardere de tot.