Psalmul al 39-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată (v. 37-78)

Ți-am strigat dreptățile toate,
vestindu-le-n popoare și gloate.
Și buzele mele-s neoprite,
cum singur Tu știi, Doamne Sfinte.
Adevărul Tău nu-l voi ascunde:
inima mea strigă de se-aude
cuvântul Tău cel de mântuire,
ce-l voi spune, Doamne,-n omenire.
Că nu Ți-aș ascunde sfânta-Ți milă,
de s-ar întâmpla orice să vină.
Și întreg adevărul Tău, degrabă,
îl voi striga-n mulțime largă.
Și mă rog Ție, Doamne, cu sete,
milă să-mi trimiți, să mă îmbete!
Că Ți-e mila, Doamne, prea-bogată
și Îți e sfânta mână-îndurată,
care mă cuprinde-n bunătate,
căci cuvântul Ți-este cu dreptate.
Multe răutăți mă îngrădiră
cu fărădelegi ce mă pripiră.
Să le privesc nu pot cu-adevărul,
căci mai multe sunt și decât părul.
Dragii cine sunt inimii mele
mă lăsară în primejdii grele.
Îndură-Te, Doamne, de mă scoate
din nevoi, din griji, din toate!
Să cadă-n rușine și în grea ocară
cei ce vor ca sufletu-mi să piară!
Răceala să li se-ntoarcă-n spinare
celor ce-mi vor răul spre pierzare!
Când vor sta de-amarul meu să râdă,
de năprasnă răul să-i cuprindă!
Iar pe cei Drepți, care Te caută,
dese bucurii să-i ajungă,-ntru laudă,
să le vină-n tot ceasul vești bune
și veselie, s-aibă ce spune
de slava Ta și de mântuire,
să cunoască cei ce-nțeleg bine!
Că[ci] eu sunt cu Tine fără lipsă,
din bunăvoirea Ta cea întinsă,
căci ești ajutor fără zăbavă.
Și să te văd, Doamne,-ntra Ta slavă!