Poemul al 17-lea din vol. Te iubesc nu se termină

Nu-ți dai seama
când se petrece!
Ești absorbit de alte lucruri,
de alte detalii ale vieții tale.
Dar firele albe apar
într-o zi anume,
pe care nu o aștepți,
pentru care nu ești
niciodată pregătit.
Ele apar în cap,
apar în barbă,
te schimbi,
ești deodată altul.
Când privești în oglindă
vezi un bărbat,
un străin,
vezi pe altcineva,
pe care nu îl mai recunoști.
Însă dincolo
de ceea ce văd toți,
de acest bărbat care îmbătrânește,
e tot sufletul lui de copil.
E tot el,
cel care scria,
spera,
iubea,
aștepta întotdeauna lucruri
care să-l împlinească.
Nu știi când încep
lucrurile care te schimbă.
Nu-ți dai seama când
imaginea despre tine însuți
se schimbă radical.
Dar la un moment dat constați
că ești altcineva,
pe care nu-l mai cunoști,
deși, în adâncul tău,
tu ești același,
același dintotdeauna,
care are nevoie
să se reînvețe pe sine însuși.
Să înțeleagă noua dimensiune
a vieții lui: maturitatea
care îmbătrânește.
Pentru că a fi bătrân
nu este o eroare,
ci consecința firească
a tuturor așteptărilor
noastre.
Căci bătrânețea e clipa
împlinirii.