Psalmul al 41-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
În ce chip cerbul dorește fântâni
când îl mână setea de-l arde-n plămâni,
sufletul meu, Doamne, așa Te dorește,
cu sete aprinsă, ce mă veștejește.
Sărmanul meu suflet de Tine-nsetează,
de Domnul cel viu, cu inimă trează.
Cândva de-aș ajunge să Te văd în față,
să-mi astâmpăr setea în trai cu dulceață!
De-aceasta mi-e jale cu inimă arsă
și ochii mei lacrimi în tot ceasul varsă,
când aud mustrare cu râs ce mă-ntreabă:
„Unde-ți este Domnul spre-ajutor degrabă?”
Când mi-aduc aminte de sfânta Ta față,
mi se varsă-n suflet răceală de gheață
de dor ce m-ajunge de sfânta Ta Casă,
de corturi întinse-n funii de mătase.
O, de m-aș vedea trecând fără glod,
cu cântări de rugă, cu arderi de tot,
în zi de sărbătoare făcând voie bună,
cu viersuire dulce la rugă-mpreună!
Voie rea nu-ți face, suflete sărmane,
nici nu te scârbi, suspinând cu jale,
ci să ai nădejde spre Domnul curată,
că-ți va-ntinde milă cu mână-ndurată!
Pe tine, mâhnit suflet, grija te cuprinde,
de ți-e tristă ființa și fața nu-ți râde,
că-ți aduci aminte de țara cea dulce,
unde e Iordanul. Și-acolo te-ai duce,
de-ai avea putere, și unde-i Ermonul,
la muntele cel mic, unde șade Domnul.
Și strigi cu putere, ca marea când geme,
spre genune-adâncă-a Milei fără vreme.
Valurile-nalte și spume de mare
umblă peste tine de n-au așezare.
A Sa milă Domnul ziua-ți va trimite,
iar tu noaptea te roagă la El înainte!
Și zi către Domnul: „Nu uita de mine,
Căci altă nădejde eu n-am, fără Tine!”
Și eu pentru-aceea duc viață cu jale,
căci mie pizmașul mi-aduce vești rele
și mă necăjește, ca să mă mâhnească,
oasele să-mi frângă și să mă slăbească.
Căci ei, toți vrăjmașii,-n față mi se strâmbă,
ziua până-n seară, și-mi fac multă scârbă.
„Unde-ți este Domnul”, mă iau peste picior,
în tot ceasul mă-ntreabă și grăiesc de zor.
Voie rea nu-ți face, suflete sărmane,
nici nu te scârbi, suspinând cu jale,
ci să ai nădejde spre Domnul curată,
că-ți va-ntinde milă cu mână-ndurată!