Psalmul al 44-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Inima mea scoate cuvântul cel dulce
și către-mpăratul lucrul îmi voi duce.
Limba îmi voi face condei de scrisoare,
al scriitorului grabnic, cum nu-i pe sub soare,
ca să scriu de neasemuirea Ta în frumusețe,
ce-ntrece toți junii, falnici în tinerețe.
Din buzele Tale este dulce graiul,
Ție Ți-a urat Domnul să-Ți fie lung traiul!
Și ca un puternic armele-Ți încinge,
calcă-l pe vrăjmaș și oastea-i înfrânge!
Cât ești de minunat, scoală și grăbește,
întinde-a Ta putere și împărățește,
pentru adevăr și pentru blândețe,
căci păzești dreptatea, n-alegi după fețe[1]!
Mâna Ta cea sfântă, fără de greșeală,
Te va purta-n război, ales, fără sminteală.
Săgețile Tale sunt bine călite,
căci zac dinainte-Ți trupuri doborâte.
Împăratul nostru, cu lancea în mână,
ucide pe vrăjmaș, îl junghie-n inimă.
Scaunul Tău, Doamne, este pe vecie,
toiagul Ți-este drept, cel de-mpărăție.
Ție, dar, dreptatea Îți este iubită,
iar fărădelegea Îți este urâtă.
Pentru-aceea, Doamne, Domnul Tău Te unse
c-undelemn de pace și-mpărat Te puse.
Părtașilor Tăi le vei face bucurie,
când Te vei arăta cu multă tărie,
din casa cea scumpă, cu fildeș lucrată,
cu veșminte de scorțișoară și smirnă turnată.
Dinspre ele vin miros și dulceață,
fiindcă ești rumen și vesel la față.
Își vor da-mpărații fiicele lor desfătate,
și cu ele-Ți vor da și dar și bunătate.
Împărăteasa-Ți grăiește de-a dreapta-n vorbă,
în veșmânt de aur, în scumpă podoabă.
Ascultă-mă, fiică, și degrab uită-ți ruda,
casa și moșia, că nu-n zadar ți-e truda!
Te va-ndrăgi Împăratul pentru-a Ta frumusețe
căci ți-e Domn, și Lui te-nchină cu blândețe!
Ca tine nu e-n lume fiică, în Tir vor să te vadă,
vor veni cu daruri, înaintea-ți să cadă.
Ești rumenă la față și plină de cuviință,
ție ți se-nchină craii cu credință.
Cine va intra-năuntru, nu va putea să tacă:
ești a Împăratului fiică, cine să te-ntreacă,
cu atâta slavă, ce ești înfrumusețată,
în beteală de aur, cu fir îmbrăcată?
Aurul luminează, ciucurii arată cuviință,
piatra, mărgăritarul lucesc cu credință.
Veni-vor pe urma-ți la-mpăratul fecioare,
veni-vor cu daruri, cu bucurie mare.
Și le vor aduce să-ți fie la nuntă,
să-ți fie veselia cu ele mai multă.
Și pe apropiatele tale le vei aduce-n casă,
ce-au petrecut cu tine, să le pui la masă.
Îți vei uita părinții, petrecând în slavă,
căci îți vei vedea fiii fără de zăbavă.
Peste tot pământul stăpânitori îi vei pune
și sfântul tău nume peste tot îl vor spune.
Peste toate neamurile să fie vestită
și întru toți vecii cinstea ta cea sfântă!
[1] Nu judeci după fețele oamenilor, în funcție de demnitatea lor socială, așa cum fac oamenii.