Psalmul al 49-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Domnul domnilor grăiește,
toată lumea se smerește!
Și pe toți Dumnezeu strigă,
de sub soare, să se strângă!
Și va aduna pământul
să-I audă toți cuvântul!
Din Sion Te vei ivi-Te,
Cuvios, Dumnezeu Sfinte!
Și vei veni cu furtună,
cu vifor, cu nor ce tună.
Dinainte-Ți foc s-a-ncinge
și greșiții[1] toți vor plânge.
Vei chema cerul cu Tine,
Sfinții toți, cum se cuvine,
de vei judeca pământul,
precum Ți-ai dat Tu cuvântul.
Iar cei Drepți se vor alege
dintre cei fărădelege.
La porunca Ta cea dulce
pe toți Sfinții-Ți vor aduce
ce Ți-au ținut legământul,
de-au dat lege-n tot pământul.
Atunci cerurile toate
vor răsuna peste gloate,
de judecata ce vei face
în dreptate și cu pace.
Așa ne grăiește Domnul
și să-L auzim tot omul,
să-l ascultăm făr’a cârti
către Israil când a grăi,
de ne spune mărturie,
sub jurământ, cu tărie:
„Nu Ți-e altul afar’ de Mine
Dumnezeu! Cercetează bine
că-ntru nimic nu-ți caut vină
pentru jertfa de făină[2],
nici nu te înfrunt deloc
pentru arderea de tot.
Jertfele le văd că-s grase
dinainte-Mi când sunt arse.
Nu am să îți iau din casă
vițel și nici vacă grasă,
nici țapul hrănit din turmă,
nici întâi și nici pe urmă.
Fiara codrilor cea multă
toată de Mine ascultă.
Am animale cornute
și de zimbri am cirezi multe,
păsări încă am în cârduri,
care-și au hrana pe câmpuri.
Am și țarine destule,
de-Mi sunt slugile sătule,
și când Mi-a trebui pâine
n-oi veni să cer la tine,
căci Mi-este lumea în mână
cu tot cu ce este plină.
Nu îți cer carne de vacă,
nici de vițel, să Îmi placă.
Sânge de țap nu-mi aduce,
căci tu știi ce jertfă-Mi place:
jertfește Domnului laudă,
ca din cer să te audă!
Când ai griji, tu dă-Mi de știre,
căci voi veni cu izbăvire,
ca să Mă slăvești ne-ncetat,
în toată vremea încredințat”.
Păcătosului grăiește
Dumnezeu și-l dojenește:
„Ce Îmi spui tu de dreptate,
Când de ea tu stai departe?
De-ale Mele graiuri sfinte,
nu ai grijă, nici aminte.
Spui altora să simtă rană[3],
iar tu stai fără dojană.
Legea Mea o spui cu gura,
dar urăști învățătura.
De cuvântul Meu ți-e greță
și ții răutatea-n față.
Ești cu hoții-n tovărășie,
cu curvarii în frăție.
Limba-ți este mincinoasă
și gura lăudăroasă”.
Șezând, grăiești rău de frate,
ca să-i meargă rău în toate,
de cel născut dintr-o maică:
și Dumnezeu cum să tacă?
Îți pare-n mintea ta nebună
că Dumnezeu ți-e cu voie bună.
Nu știi că te va-nfrunta-te
Dumnezeu pentru păcate
și ți le va pune-n față
așa cum le-ai făcut în viață.
Pentru-aceea, să-nțeleagă
toți cei cu inima-ntreagă
și pe Domnul să nu-L uite!
Căci va cădea-n mâini cumplite
nebunul[4]: nu va fi cine-l scoate,
ca să-l ridice din moarte[5].
Faceți jertfă lăudată,
s-aveți de la Domnul plată
și calea să vă arate,
să scăpați de greutate[6]!
[1] Cei care au greșit înaintea lui Dumnezeu.
[2] În Ps. 49 nu apare ideea de a aduce prinos de făină. Dar ea apare, într-un context identic, la Sfântul Isaias:
„Ce Îmi [este] Mie mulțimea jertfelor voastre?”, zice Domnul. „[…] Iar sânge de tauri și de țapi nu voiesc, nici dacă aveți să veniți să vă arătați Mie. […] Nu vă veți adăuga, [nici] dacă aveți să aduceți făină de grâu” (1, 11-13). Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/09/15/isaias-cap-1-cf-lxx/, traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș.
Acest lucru dovedește că Sfântul Dosoftei cunoștea foarte bine Sfânta Scriptură.
[3] Rana/ durerea conștiinței.
[4] Cel care va uita de Dumnezeu.
[5] Din moartea ce veșnică și din chinul Iadului.
[6] De greutatea păcatului.