Predică la tăierea capului Sfântului Profet Ioannis Botezătorul [2020]

Iubiții mei[1],

de când am văzut, într-o filă video, un fanatic musulman, tăindu-i capul unui tânăr cu un cuțit, am oroare față de cuțitele lungi. Dar și mai mare oroare am față de fanatismul religios criminal. Pentru că i-a tăiat capul ca unui miel, fără ca acela să se opună, iar criminalul a făcut-o cu satisfacție pseudo „religioasă”. Căci, în mintea lui, criminalul a crezut că a făcut „un bine” înaintea lui Dumnezeu omorând un om, când crima e un păcat imens înaintea lui Dumnezeu. Pentru că, prin ea, tu îl omori pe cel asemenea ție, pe care nu tu l-ai făcut. Îl omori pe cel creat de Dumnezeu. De aceea, orice omor este o luptă cu Dumnezeu, pentru că tu distrugi ceea ce El a dăruit oamenilor: viața și sănătatea și timpul mântuirii lor.

Și văzând această filmare de aproape, făcută cu cruzime și cu orgoliu, am înțeles mult mai dureros martirizarea Sfântului Ioannis Botezătorul, dar și toate durerile suferite pentru dreapta credință, pentru iubirea celor Sfinți pentru Dumnezeu. Căci, prin durerea unuia, înțelegem durerea multora, iar dacă ne pătrundem de durerea lui, ne pătrundem de durerea tuturor.

Și când suferim pentru alții și împreună cu ei, atunci compătimim cu aceștia. Iar compătimirea este iubirea plină de milă față de aproapele nostru, pe care ne-a învățat-o Dumnezeu. Pentru că El are mereu o iubire plină de milă, plină de milostivire față de oameni, înțelegându-le profund durerile și necazurile lor, pentru că îi iubește desăvârșit. Și pe cât îl iubești pe cineva, pe atât te pătrunzi de durerea lui. Și pe cât durerea lui e vie pentru el, pe atât e vie și pentru tine, pentru că nu te poți odihni decât văzându-l bine pe prietenul tău, pe copilul tău, pe cel pe care tu îl iubești.

Sfântului Ioannis Botezătorul i s-a tăiat capul în cetatea Sevasti [Σεβαστή] din Samaria[2].  Și i s-a tăiat capul nu pentru că ar fi fost „un om păcătos”, ci pentru că a mustrat, pe drept, păcatele împăratului din vremea sa. Și i s-a tăiat capul „noaptea târziu…după ce [invitații împăratului, dar și împăratul] s-au îmbătat și s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de rușine”[3]. Fata cea fără de rușine era Salomi [Σαλώμη], fiica Împărătesei Irodias [Ἡρῳδιάς][4].

Și ea a dansat în mod lasciv la masa Împăratului, de ziua lui, a Împăratul Irodis Antipas [Ἡρῴδης Αντίπας], pentru a primi un dar de la el. Și „darul” nu l-a cerut Salomi, ci mama ei, Irodias! Care, în ura ei nebună pentru Sfântul Ioannis, care o mustra pentru păcatele ei, nu a cerut ceva bun, ceva folositor pentru ea sau pentru mulți, ci a cerut capul Sfântului Ioannis pe un disc [πίναξ][5]. Și l-a primit astfel, după ce capul Sfântului Ioannis a fost tăiat în temniță [Mc. 6, 28, BYZ][6].

Și de aici vedem ce drame se pot petrece, când, în funcții de conducere, în funcții cheie într-un stat, ajung oameni răi și răzbunători. Pentru că funcțiile de conducere sunt tocmai pentru oameni echilibrați, pentru oameni care muncesc pentru binele comun și care întăresc unitatea interioară a statului. Dar când acolo ajung oameni improprii funcției, ura și răutatea lor se răsfrâng asupra multora, distrugând multe vieți.

Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului i s-a tăiat capul în temniță, i s-a tăiat capul cu sabia. I s-a tăiat capul departe de vederea oamenilor. Însă, ceea ce se face departe de ochii mulțimii, în mod criminal, nu se face departe și de ochii lui Dumnezeu! Căci El vede toate cele ale noastre și ne va judeca pentru toate pe care le-am făcut și le facem și le vom face.

Iar când cea păcătoasă credea că a scăpat de mustrare, capul Sfântului Ioannis, adus pe disc, a mustrat-o și după moarte pe Irodias, amintindu-i că este soția nelegitimă a Împăratului. Și, pe când capul Sfântului o mustra, Irodias înțepa cu acul limba Sfântului Profet, limba care spunea adevărul despre ea[7].

Însă, iubiții mei, când nu suportăm adevărul dureros despre noi înșine, nu e de vină cel sau cei care ni-l spun, ci noi, cei care păcătuim și nu ne pocăim! Când nu suportăm adevărul despre noi înșine e semn de mare stricăciune interioară, pentru că păcătuim continuu și ne ascundem păcatele noastre. Iar dacă ni le ascundem, asta nu înseamnă că nu le facem, ci că ne comportăm ca și când Dumnezeu nu ne-ar vedea și nu ne-ar cunoaște viața noastră.

Pe când noi, dimpotrivă, trebuie să le facem pe toate în fața Domnului, neascunzând nimic de ochii Săi. Noi trebuie să ne mărturisim mereu în fața Lui și să Îl rugăm mereu pe El să ne călăuzească spre tot lucrul cel bun. Pentru că numai Dumnezeu știe cel mai bine ce ne trebuie nouă și ce trebuie să facem în mod punctual în viața noastră pentru ca să ne mântuim.

Traiul bun, viața mereu îmbelșugată, este un exces păgubitor pentru noi. Căci astfel scoatem din viața noastră asceza și milostenia, scoatem nevoința pentru mântuirea noastră.

Pariurile prostești și promisiunile rele sunt cele care nasc multe suferințe. Pentru că de la un pariu pe viteză mulți au ajuns la cimitir și cu mașina făcută armonică, la fel și cei care au pariat că pot mânca, bea și se pot destrăbăla la nesfârșit. Pentru ce să promiți bani celor care buzunăresc, vandalizează, terorizează oameni? Pentru ce să promiți o recompensă celor care fac rele? Pentru ce să susții răul, dacă el omoară și te omoară?

Și, adesea, facem răul până când el ne distruge interior. Și numai atunci când îl simțim și noi cu putere, când nu îl mai suportăm, vedem ce am ajuns și ce lucruri rele am făcut în viața noastră.

Iar astăzi e zi de post, pentru ca să ne pocăim pentru toate păcatele pe care le facem zilnic împotriva iubirii negrăite a lui Dumnezeu. E zi de post, pentru ca să ne îndurerăm pentru moartea nedreaptă a Sfântului Ioannis și pentru martirizarea tuturor Sfinților Lui. Pentru ca să punem la inimă toată durerea acestei lumi și să ne rugăm pentru ea. Căci noi suntem chemați de Domnul să fim oameni ai rugăciunii și ai evlaviei, ai milostivirii și ai bunei-conviețuiri.

Dacă alții au alte păreri decât noi, dacă alții sunt de alt neam sau de altă religie decât noi, nu trebuie să căutăm mereu să ne certăm cu ei, ci să găsim o cale de mijloc, o cale de dialog, vorbind despre cele care nu ne fac să intrăm în conflict. Pentru că astfel putem să vorbim cu diverși oameni, care nu ne împărtășesc mai deloc credința și modul de viață, dar care au și lucruri în comun cu noi. Și pe acestea le descoperim numai când dialogăm cu ei și când îi lăsăm să ne vorbească despre viața lor.

Așadar, iubiții mei, prăznuim martirizarea Sfântului Ioannis Botezătorul nu pentru „a-l răzbuna” peste secole, ci pentru a-i mărturisi viața sfântă și curată! Pentru că noi mărturisim cum au trăit și au adormit Sfinții lui Dumnezeu, spunem tuturor adevărul lor, pentru ca el să inspire, să umple de credință și de dragoste și pe alții. Căci Sfinții sunt lumini vii, duhovnicești, care aprind credința, nădejdea și iubirea pentru Dumnezeu în toți cei care doresc să afle adevărul lui Dumnezeu. Ei ne aprind mereu sufletul și ni-l fac viu prin slava lui Dumnezeu care e în ei și care este viața lui Dumnezeu.

De aceea, să învățăm de la Sfinții Lui să fim Sfinți și noi! Să învățăm de la ei grija cea mare pentru credința și viața Bisericii, pentru autenticitatea vieții duhovnicești. Pentru că viața duhovnicească nu se învață după ureche, din afară, ci împlinind poruncile lui Dumnezeu și schimbându-ne interior prin slava Lui. Căci El îi știe pe cei ai Lui tocmai pentru că El îi zidește și îi apără pururea în mod real, iar aceștia cresc duhovnicește pe fiecare zi. Și dacă cresc în cunoașterea și în înțelegerea vieții creștine a Bisericii, ei sunt martori vii, reali ai experienței ortodoxe.

Și avem o mare nevoie astăzi de creștini și de teologi autentici! De creștini plini de evlavie și de teologi care nu caută adevărul la eretici, ci în Tradiția și în viața Bisericii. Pentru că mă îndurerez mult când îi văd pe anumiți „teologi” ai noștri sărind de-a dreptul în barca detractorilor Sfinților Părinți, ei neștiindu-și, la propriu, credința lor.

Cum să aplauzi negarea Sfinților Părinți? Cum să dai credit cercetătorilor eterodocși de tot felul în detrimentul Dumnezeieștii Tradiții a Bisericii? Când începi să studiezi un Sfânt Părinte al Bisericii trebuie să te întrebi ce spune Biserica despre el și nu te miri cine din afara Bisericii. Când dezbați credința Bisericii trebuie să o faci în folosul credincioșilor Bisericii și nu pentru ca să îi smintești și să îi faci nelucrători în viața lor.

Pentru că teologia cere să fii cu totul serios față de voia lui Dumnezeu. Căci teologia e voia lui Dumnezeu pentru noi, tâlcuită de Sfinții lui Dumnezeu. Și dacă avem nevoie de ceva ca să ne mântuim, atunci avem nevoie de viața și de teologia Bisericii lui Dumnezeu. Slujbele și viața Bisericii concordă în mod deplin cu teologia Bisericii. Cine se desfată de voia lui Dumnezeu, de teologia Lui, acela se nevoiește cu adevărat și se bucură slujind în Biserica lui Dumnezeu.

Așa că, dacă vrem să cunoaștem teologia Bisericii, să o cunoaștem slujind și trăind în Biserică și să o explicăm spre folosul tuturor! Pentru că teologia e de obște, e a întregii Biserici, după cum sunt și Slujbele și întreaga viață ascetico-mistică a Bisericii.

Post cu pace pe mai departe și Dumnezeu să ne învețe să ne pocăim și să ne mântuim, pentru rugăciunile Sfântului Ioannis Botezătorul, Părintele nostru, astăzi pomenit! Amin.


[1] Începută la 8. 44, în zi de miercuri, pe 19 august 2020. Soare și nori, 16 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/08/28/predica-la-taierea-capului-sfantului-ioannis-botezatorul-2019/.

[3] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsaug/08-29-taierea_capului_sf_ioan_botezatorul.html.

[4] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2018/08/28/predica-la-taierea-capului-sfantului-ioannis-botezatorul-29-august-2018/.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsaug/08-29-taierea_capului_sf_ioan_botezatorul.html.

2 comentarii la „Predică la tăierea capului Sfântului Profet Ioannis Botezătorul [2020]”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *