Predică la Duminica a XIII-a după Cincizecime [2020]

Iubiții mei[1],

cine se lasă povățuit de Dumnezeu, acela primește mai întâi de toate mustrările Sale. Le primește cu bucurie și nu cu tristețe! Pentru că el știe că are nevoie de vindecare dumnezeiască pentru patimile și păcatele sale. Tocmai de aceea și Domnul, atunci când a vorbit despre starea interioară a Israilului din timpul Său, a spus: „Amin zic vouă [Ἀμὴν λέγω ὑμῖν], că vameșii și curvele merg  înainte de voi întru Împărăția lui Dumnezeu [ὅτι οἱ τελῶναι καὶ αἱ πόρναι προάγουσιν ὑμᾶς εἰς τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ]” [Mt. 21, 31, BYZ].

– Care voi?

– Voi care vă credeți „Drepți”, voi care vă credeți „fără de păcat”! Căci cine se crede „fără de păcat”, acela nu se pocăiește, pentru că el crede că mândria lui e „virtute” și nu o patimă urâtă, nesimțită în fața lui Dumnezeu. Dar cel mult păcătos, cel cu păcate multe, așa, ca vameșii hoți și ca femeile care se prostituează pentru bani, acela vine imediat la pocăință, pentru că el își simte răul păcatului în el însuși.

Căci asta e marea problemă a omului religios: conștiința păcatului. El trebuie să își conștientizeze imediat păcatele sale, imediat ce le face și să nu le uite pe cele din trecut, pe cele pe care le-a făcut în viața lui. Dacă ai conștiința păcatului, atunci ești un om smerit, un om care cauți mereu mila lui Dumnezeu, iertarea Lui, și rugăciunile nu sună fals în gura ta. Dar dacă nu o ai, atunci ești un monstru. Pentru că poți păcătui fără reținere. Poți să faci multe atrocități din poziția socială în care te afli sau beneficiind de forța fizică pe care o ai. Și istoria a înregistrat mulți monștri cu față umană, care au distrus mii, sute de mii, milioane de vieți.

Pocăința e începutul vieții cu Dumnezeu! Și oricine se poate pocăi! Și cel mai păcătos și păgân om de pe pământ se poate pocăi! Iar pocăință cea dumnezeiască, marele dar al pocăinței, ne ridică de acolo, din Iadul în care suntem, la cunoașterea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne ridică pe noi din Iadul păcatelor noastre.

Dar, pentru ca să fim mântuiți, trebuie să vrem cu totul mântuirea Lui. Trebuie să ne dorim cu totul schimbarea Lui cea prea frumoasă în viața noastră. Trebuie să vrem să ne schimbăm cu totul, în mod radical, uitând de curvia, de hoția, de bădărănia, de înfumurarea, de necredința, de lăcomia vieții noastre. Trebuie să ne dorim iertarea lui Dumnezeu și, dacă ne-o dorim, El ne-o va da imediat. Pentru că, în comparație cu cei care promit multe și fac puține, Dumnezeu promite, făgăduiește multe lucruri și ne dăruie și mai multe decât ne-a făgăduit. Pentru că El nu numai că ne scoate din Iad și ne îndreaptă și ne curățește și ne luminează și ne sfințește, dar ne umple și de toată înțelepciunea, curăția și frumusețea dumnezeiască prin asceza și vederea Lui. Pentru că El ne dăruie toate în unirea cu Sine, făcându-ne pe noi, cei mult păcătoși și greșiți, fiii Lui cei duhovnicești și moștenitori ai Împărăției Sale.

„Căci a venit către voi Ioannis [Botezătorul] în calea dreptății [Ἦλθεν γὰρ πρὸς ὑμᾶς Ἰωάννης ἐν ὁδῷ δικαιοσύνης]”, fiind un Sfânt al Meu și învățându-vă să trăiți ca oameni Sfinți, „și nu i-ați crezut lui [καὶ οὐκ ἐπιστεύσατε αὐτῷ]”, nu i-ați dat importanță, „dar vameșii și curvele i-au crezut lui [οἱ δὲ τελῶναι καὶ αἱ πόρναι ἐπίστευσαν αὐτῷ]”, au crezut cuvintelor sale. „Iar voi, văzând [toate ale Sfântului Ioannis], nu v-ați pocăit după aceea [ca] să credeți lui [ὑμεῖς δὲ ἰδόντες οὐ μετεμελήθητε ὕστερον τοῦ πιστεῦσαι αὐτῷ]” [Mt. 21, 32, BYZ].

De unde înțelegem că predicile Bisericii nu rămân niciodată fără urechi și fără inimi. Căci, chiar dacă mulți nu le aud niciodată, chiar dacă mulți nu le ascultă, deși sunt la Biserică, chiar dacă mulți se cred „mai deștepți” decât ele sau le cred „nefolositoare” pentru ei, ele, cuvintele Bisericii, cuvintele lui Dumnezeu îi ating pe cei care se mântuie și îi schimbă radical. Și minunea schimbării oamenilor, a pocăinței lor, e minunea pe care o produc cuvintele lui Dumnezeu propovăduite de Biserica Lui. Pentru că aceste cuvinte sunt pline de har și ele ajung la cei care au conștiința păcatelor lor și îi îndeamnă la viața cea veșnică. La bucuria cea veșnică cu Dumnezeu, cu Îngerii și cu Sfinții Lui.

Cei mult păcătoși se mântuie mai repede decât cei infatuați, dar care se cred „credincioși respectabili”, nu pentru că „păcătuiesc mai mult”, ci pentru că sunt cei mai singuri oameni în lăuntrul lor. Păcatul nu te face temerar, nu te face genial, nu te face frumos, nu te face prieten cu cineva, ci te însingurează, te izolează interior de ceilalți. Păcatul, oricare ar fi el, e cancerul tău, e cel pe care ți l-ai agonisit, e cel pe care îl păstrezi ca pe o „comoară” în inima ta, când el e moartea ta, e Iadul tău.

Dar cel cu adevărat deștept, cel învățat de Dumnezeu, cel luminat de către El, e cel care nu lasă moartea în el însuși să troneze, ci o aduce în fața lui Dumnezeu, pentru ca El să o șteargă din viața lui. Pentru că păcatele spovedite și iertate de către El și șterse de El din viața noastră, în Dumnezeiasca Taină a Mărturisirii, sunt moartea pe care El o scoate din noi, pentru ca să ne umple de viața Lui cea veșnică, de slava Sa cea necreată. Pentru că Domnul ne vrea pe calea dreptății, pe calea Sfinților Lui, care e plină de pocăință și de îndreptare din păcatele noastre.

Căci a fi Drept înseamnă a nu mai fi strâmbat, cocoșat de către păcat. A fi Dreptul lui Dumnezeu înseamnă a fi povățuit de El pe calea poruncilor Lui. A fi povățuit zilnic de către El. Pentru că doar El ne dorește binele, binele cel adevărat, care e bine veșnic, netrecător, adică moștenirea Împărăției Sale.

– Ce fel de Israil a găsit Dumnezeu când S-a întrupat și S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră?

– A găsit un Israil cu câțiva Sfinți în el, dintre care cea mai sfântă și mai curată era Născătoarea Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, Stăpâna și Maica noastră, și doar aceștia, cei puțini, L-au sesizat, L-au intuit, L-au înțeles într-o anume măsură. Ceilalți, cei mulți, care avuseseră Legea și Biserica cea veche ca pe un pedagog [παιδαγωγὸς] [Gal. 3, 24, BYZ] spre Mașiah și pe Sfinții Profeți ca pe luminătorii lor pentru a-L înțelege pe El, pe Hristos Dumnezeu, au fost orbi.

– Și de ce au fost orbi?

– Pentru că s-au crezut „aleși” de Dumnezeu! Ei au crezut că alegerea lor de către El nu înseamnă și sfințenie, că ea nu înseamnă și a vedea duhovnicește, ci înseamnă doar „o alegere națională”. De aceea, ei văd până azi numai litere, numai legi, dar nu și Duhul legii lui Dumnezeu, care să îi facă liberi duhovnicește.

Căci L-au văzut pe Hristos Dumnezeu și nu L-au vrut! L-au văzut și L-au omorât! L-au omorât și Îl neagă metodic, zi de zi, de două mii de ani! Pentru că Israilul deicid de atunci, de acum două mii de ani, e Israilul care a rămas în învârtoșarea lui, în Iadul lui, în orbirea lui până azi. Ce dramă, ce moarte sufletească pentru poporul ales de Dumnezeu, pentru poporul ales ca să fie sfințenia Lui întru el! Ce blestem al infatuării e să nu fii capabil să Îl vezi pe Dumnezeu, deși îi citești zilnic cuvintele Lui! Ce blestem imens al necredinței e să nu Îl vezi pe Cel pe Care L-ai iubit cândva și El te-a iubit pe tine!

Și Domnul a spus parabola [Mt. 21, 33-41] pentru ei, pentru cei care căutau să-L omoare, dar și pentru noi, pentru creștinii Lui, pentru ca să nu le călcăm pe urme! După care le-a spus verde-n față: „Pentru aceasta vă zic vouă că va fi luată de la voi Împărăția lui Dumnezeu [Διὰ τοῦτο λέγω ὑμῖν ὅτι ἀρθήσεται ἀφ᾽ ὑμῶν ἡ Βασιλεία τοῦ Θεοῦ] și va fi dată neamurilor făcând roadele ei [καὶ δοθήσεται ἔθνει ποιοῦντι τοὺς καρποὺς αὐτῆς]” [Mt. 21, 43, BYZ].

Pentru că evreii nu au fost aleși de Dumnezeu pentru a moșteni o țară, ci Împărăția lui Dumnezeu! Scopul alegerii lor nu a fost unul pământesc, ci unul duhovnicesc! Tocmai de aceea, nu li se va lua țara, ci Împărăția lui Dumnezeu de la ei, pentru că nu au crezut în Mașiah, în Fiul lui Dumnezeu întrupat, ci L-au răstignit pe El. Și Împărăția nu a fost dată tuturor neamurilor, ci celor din neamuri care au crezut în Dumnezeul nostru treimic și au devenit fii ai Bisericii Sale. Pentru că Împărăția lui Dumnezeu e dată celor care au roadele sfințeniei în ei, e dată celor care trăiesc dumnezeiește pe pământ, de parcă n-ar fi din lumea aceasta.

Pentru că, iubiții mei, a fi creștin nu înseamnă a fi doar cu numele, ci trebuie să fim cu fapta și cu adevărul. Trebuie să fim plini de adevărul lui Dumnezeu pentru ca să facem faptele Lui. Iar faptele Lui cele sfinte sunt împlinirea poruncilor Sale, sunt modul prin care noi devenim din trupești, duhovnicești și din morți, vii și din orbi, văzători de Dumnezeu. Pentru că trebuie să Îl vedem și să Îl simțim pe Dumnezeu în toată creația Lui, dar și mai presus de toate cele văzute. Toată creația Lui ne vorbește despre El. Dar când trăim cu adevărat sfânt și suntem învăpăiați de dragostea lui Dumnezeu, El ne ridică la luminări și la vederi dumnezeiești prin slava Lui, adică la cele mai presus de cele văzute și simțite de către toți. Pentru că El ne unește cu Sine pe câți Îl iubim pe El cu adevărat și pe câți Îl dorim pe El mai presus de tot ceea ce există.

– Cum a început anul nou bisericesc, care e un an duhovnicesc?

– A început cu Împărăția lui Dumnezeu! Cu Împărăția Sfinților Lui. Iar dacă vrei să Îl omori pe Dumnezeu din sufletele oamenilor și să ai tu moștenirea Lui [Mt. 21, 38, BYZ], nu vei avea nicio bucurie veșnică. Dacă Îl negi pe El prin tot ceea ce faci și spui, nu ai de-a face cu Împărăția Lui. Pentru că oamenii Împărăției sunt plini de roade duhovnicești, sunt niște pomi încărcați cu roade duhovnicești, care se pleacă până la pământ de atâta rodire sfântă.

Dacă n-ai virtuți, ești un pom blestemat. Dacă ai numai păcate, numai erori, numai stupidități în viața ta, ești un Iad ambulant. Pentru ca să fii omul Împărăției trebuie să fii duhovnicesc. Și când ești duhovnicesc, atunci ești curat și plin de slava lui Dumnezeu și de virtuți dumnezeiești și de teologie sfântă și de slăvirea continuă a lui Dumnezeu. Nu ești un perete văruit, nu ești un monstru prefăcut, nu ești un hulitor, nu ești un păgân cu viața și cu vorba, ci o frumusețe unică a lui Dumnezeu, pentru că viața ta miroase a Împărăția lui Dumnezeu. Viața ta e un unicat preafrumos, pentru că ești omul lui Dumnezeu. Și ești ca o fântână din care beau mulți și își sting arșița interioară, pentru că tu ești apa lor spre viața cea veșnică.

Anul trecut s-a încheiat cu martirizarea lui, a omului adevărului. S-a încheiat cu omorârea cea nedreaptă a Sfântului Ioannis Botezătorul, iar pe 31 august, de Ziua Limbii Române[2], am avut cinstirea brâului [ζώνης] Născătoarei de Dumnezeu[3]. Brâu preasfânt care a fost adus de mai multe ori în România spre închinare și care se află în Grecia[4].

Pe 5 septembrie i-am pomenit pe părinții Sfântului Ioannis Botezătorul, pe Sfinții Zaharias și Elisavet[5], pe când, marți, pe 8 septembrie, avem primul praznic al noului an bisericesc și anume Nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu [Ἡ Γέννησις τῆς Ὑπεραγίας Θεοτόκου][6]. Și ea născută din doi părinți Sfinți, din Sfinții Ioachim [Ἰωακεὶμ] și Anna [Ἄννα][7].

Și îi avem în prim-plan pe Născătoarea de Dumnezeu și pe Sfântul Ioannis Botezătorul pentru ca să știm cu adevărat, în mod concret, ce înseamnă a fi om al Împărăției lui Dumnezeu. Pentru că Sfinții sunt moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu și nu creștinii „care se cred Sfinți” și nici păgânii care se cred „credincioși”. Sfinții reali, Sfinții în care Dumnezeu locuiește prin slava Lui, sunt oamenii Împărăției lui Dumnezeu, și așa ne dorește Dumnezeu pe toți. Pentru că Dumnezeu nu a creat oameni și „rebuturi”, ci pe toți ne-a făcut oameni pentru Împărăția Lui. Toți avem același scop în viață: sfințenia și aceeași împlinire a vieții noastre: Împărăția lui Dumnezeu.

Dar pentru a fi oamenii Împărăției lui Dumnezeu trebuie să fim oamenii Bisericii Sale. Pentru că aici ne naștem și creștem și ne dezvoltăm duhovnicește: în Biserica slavei Sale. Iar dezvoltarea noastră duhovnicească e pe baza slavei Sale și a adevărului Său. Creștem în sfințenie pe măsură ce creștem în cunoașterea Lui. Și creștem în cunoașterea Lui pe măsură ce creștem în împlinirea poruncilor Sale. Iar poruncile Sale se împlinesc în comunitatea Bisericii și în societate, pentru că ele sunt o iubire a lui Dumnezeu și a oamenilor. Iar Biserica e adunarea Sfinților Lui, a celor care Îi slujesc Lui împreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Pentru că Biserica ne cuprinde pe noi, cei de pe pământ, care ne sfințim mereu întru El, dar și pe toți Sfinții și Îngerii Lui din cer. Biserica e una în cer și pe pământ, pentru că Dumnezeu este în toți cei ai Lui prin slava Sa, ca Unul care lucrează în fiecare mântuirea și sfințirea noastră. Și dacă aici suntem una, atunci vom fi și în cer una, o singură Împărăție veșnică a lui Dumnezeu.

Să ne întărim în tot lucrul cel bun, adică în toată ascultarea lui Dumnezeu! Să facem tare virtutea în noi, să o facem puternică, pentru ca virtuțile să ne definească caracterul nostru, modul nostru de-a fi! Pentru că trebuie să dăm mărturie creștină, mărturie autentică fiecăruia, ca și alții să se aprindă din lumina lui Dumnezeu care este în noi. Amin!


[1] Începută la 15. 21, în zi de sâmbătă, pe 29 august 2020. Soare, 37 de grade, vânt de 8 km/ h.

[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Limbii_Române.

[3] Idem: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/501/sxsaintinfo.aspx.

[4] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=0lOBJ5m6g3E.

[5] Conform calendarului nostru românesc. Pentru că în Grecia e pomenit doar Sfântul Profet Zaharias [Ζαχαρίας], cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/564/sxsaintinfo.aspx.

[6] A se vedea: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/591/sxsaintinfo.aspx.

[7] Ibidem.

2 comentarii la „Predică la Duminica a XIII-a după Cincizecime [2020]”

  1. Sărut dreapta! Părinte Dorin, deși pocăința adevărată este o condiție esențială pentru a fi creștin, nu mulți vor să o experimenteze cu adevărat. Lumea vrea laude, trai bun, relaxare cât ma multă, nu dureri ale conștiinței, mustrări și suferințe. Toate reclamele spun azi că „meriți” oricce pe pamânt. Ortodoxia ne spune că nu merităm nimic. E de la sine înțels că puțini aleg calea grea a Bisericii, a lui Hristos. Doamne ajută, să ne trăiți întru mulți ani!

    1. Multă sănătate, Doamnă Daria, și să nu vă umpleți niciodată de frică și nici de deznădejde! Sufletul lin, în pace, în rugăciune și pocăință e ceea ce ne cere Dumnezeu. Vă doresc numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *