Predică la Duminica anterioară Înălțării Sfintei Cruci [2020]

Iubiții mei[1],

ne naștem trupește din părinții noștri, pentru ca, mai apoi, să ne naștem dumnezeiește în Sfântul Botez. Mama iese în evidență în timpul nașterii, pentru că ea poartă pruncul în uterul ei și ea îl naște. Dar nu există copil fără tată! Mama nu e mamă fără un soț al ei, fără cel cu care ea și-a conceput pruncul și împreună cu care și-l va crește și îl va educa. De aceea, când vrem să vedem tabloul complet al nașterii, el e acesta: Dumnezeu, un tată, o mamă, un copil. Căci Dumnezeu dăruie sufletul copilului și îl ajută să se nască și să crească, iar părinții îi dăruie trupul. Și tatăl, mama și copilul sunt o familie și, la rândul lor, fac parte dintr-o familie mult mai largă, dintr-un neam, și sunt membri ai Bisericii și ai societății.

Pentru că pruncul se naște pentru a fi botezat, pentru a fi introdus în Biserică, fiindcă omul nu se împlinește decât în Dumnezeu. Și Botezul este împlinirea cuvintelor de aici ale Domnului: „Dar [celor] câți L-au primit pe El, le-a dat puterea de a se face fiii lui Dumnezeu, lor, celor care cred întru numele Lui, care nu din sângiuri, nici din voia trupului, nici din voia bărbatului, ci din Dumnezeu au fost născuți [ἀλλ᾽ ἐκ Θεοῦ ἐγεννήθησαν] [In. 1, 12-13, BYZ]”.

Însă cei care nu văd duhovnicește, văd la Botez numai faptul că pruncul e introdus în apă de trei ori. Și, din cauza nevederii lor, cred că apa ne face creștini. Însă nu apa ne creștinează, nu apa ne face fiii lui Dumnezeu, ci slava lui Dumnezeu care coboară în apă și în cel care botează, odihnindu-se în cel care este botezat! Pentru că, mai înainte ca să se odihnească în cel care se botează, slava lui Dumnezeu se odihnește în mine, în cel care sfințesc apa. Și de fiecare dată, la fiecare Botez, mă umplu eu de slava lui Dumnezeu, se umple apa în care se va boteza pruncul, după care se umple pruncul pe care îl botezăm.

De aceea, tabloul real al Botezului este Dumnezeu, Episcopul sau Preotul care botează și cel care se botează. Pentru că nașterea noastră din Dumnezeu, prin slava Lui, se face de către Dumnezeu prin Episcopul sau Preotul care slujește Botezul. De aceea, cel care te botează e Părintele tău, pentru că prin el Dumnezeu te-a născut din nou, te-a născut dumnezeiește, adică te-a născut prin slava Lui, făcându-te fiul lui Dumnezeu prin har.

Și după cum se poate vedea, Dumnezeu are rolul primordial și fundamental în nașterea noastră trupească, dar și în cea dumnezeiască. Nimeni nu se naște în afara voii lui Dumnezeu și nici nu se naște și nici nu crește fără ajutorul Său! Pentru că El dăruie fiecărui om sufletul său, pe care îl creează atunci, la zămislirea lui în pântece. Și sufletul omului e spiritual și nu material! Sufletul omului nu e creierul, ci el lucrează prin creierul material și prin tot trupul cu care e unit ca prin trupul său! Pentru că sufletul e unit cu trupul de la început, din prima clipă de viață a omului, sufletul conducându-și trupul din prima clipă a existenței sale. Și omul e om pentru că e zidit de Dumnezeu din suflet și trup, iar zidirea lui în acest fel e după chipul lui Dumnezeu [Fac. 1, 27, LXX].

– Însă de ce mai trebuie să ne botezăm, dacă suntem zidiți după chipul lui Dumnezeu?

– Pentru că chipul lui Dumnezeu nu înseamnă numai trupul și sufletul nostru, ci și slava lui Dumnezeu din noi! Căci Sfântul Adam, Protopărintele nostru, nu a fost zidit de El ca un om lipsit de slava lui Dumnezeu, ci ca un om plin de slava Lui. Pentru că Dumnezeu „a suflat [ἐνεφύσησεν] întru fața lui, [a omului], suflare de viață și s-a făcut omul întru suflet viu [εἰς ψυχὴν ζῶσαν]” [Fac. 2, 7, LXX]. Și de aceea, cel născut în păcat are nevoie de adevărata lui naștere, de nașterea din Dumnezeu, pentru ca să primească slava Lui în Botez și să fie om cu adevărat. Adică un suflet viu duhovnicește.

Că îl primim la câteva luni de la naștere, la maturitate sau la bătrânețe, Dumnezeu face în noi înșine, în Botezul nostru, același lucru: îi scoate pe demoni din noi pentru a ne umple de slava Lui. Pentru că, mai înainte de a fi botezați, noi suntem exorcizați. Adică din noi înșine sunt scoși demonii, care s-au încuibat acolo ca niște paraziți ai vieții noastre. Căci Episcopul sau Preotul care slujește Botezul îi cere acest lucru lui Satanas și demonilor lui, aflați în cel care a venit să se boteze: „Ieși și te depărtează de la zidirea aceasta, [de la cel venit spre Botez], cu toată puterea ta și cu toți slujitorii tăi! […] Ieși din om și de acum să nu mai intri în el! Du-te! Cunoaște-ți puterea ta cea deșartă, care nici peste porci n-a avut stăpânire! Adu-ți aminte de Cel ce ți-a poruncit ție, după cerere ta, să intri în turma lor!”[2].

Tocmai de aceea, Dumnezeu este Cel care ne răscumpără din robia demonilor și ne face liberi duhovnicește prin Botez, prin aceea că ne dă slava Lui în noi înșine. Și, fiind plini de slava Lui, noi trăim duhovnicește și nu trupește, pentru că trăim călăuziți și luminați de slava cea veșnică a lui Dumnezeu, schimbându-ne duhovnicește în fiecare zi.

Sfântul Nicodimos nu a înțeles ce înseamnă nașterea duhovnicească, atunci când Domnul i-a vorbit despre ea și i-a spus: „Amin, amin zic ție, dacă cineva nu are să se nască de sus [γεννηθῇ ἄνωθεν], nu poate să vadă Împărăția lui Dumnezeu” [In. 3, 3, BYZ]! N-a înțeles atunci nașterea de sus, cea de la Dumnezeu, cea prin Dumnezeiescul Botez al Bisericii, pentru că nu o trăise încă în mod tainic cu toată ființa lui. De aceea L-a întrebat: „Cum poate omul să se nască, bătrân fiind? Oare poate să intre a doua oară întru pântecele mamei lui și să se nască?” [In. 3, 4, BYZ]. Și Domnul a insistat, spunându-i: „Amin, amin zic ție, dacă cineva nu are să se nască din apă și [din] Duh, nu poate să intre întru Împărăția lui Dumnezeu” [In. 3, 5, BYZ].

– Și de ce e nevoie de apă și de Duh pentru Botez, când Botezul, în esența sa, e primirea slavei Duhului Sfânt, a slavei lui Dumnezeu?

– Pentru că omul e suflet și trup în același timp! Și Dumnezeu a ținut cont de acest lucru în fiecare Taină și Slujbă a Bisericii Sale. Pentru că, în slujirea Bisericii, slava lui Dumnezeu e legată de un element văzut de fiecare dată. Pentru Botez avem apa și uleiul, pentru Mirungere avem mirul cel preasfânt, pentru Euharistie avem pâinea, vinul și apa, pentru Maslu avem uleiul, binecuvântăm mâncarea și ne umplem de slava lui Dumnezeu, dezlegăm păcatele mărturisite și cei care s-au spovedit se umplu de slava lui Dumnezeu, îi dezlegăm de păcate pe cei adormiți și ei sunt iertați de Dumnezeu. Pentru că slava Lui lucrează prin paginile Scripturii și ale Părinților, prin Sfintele Icoane, prin Sfintele Slujbe, prin tot modul de a fi al Bisericii. Și dacă te lași luminat de Dumnezeu, dacă te lași condus de către El, atunci ești un om duhovnicesc, ești un om în care locuiește Dumnezeu prin slava Lui.

Când binecuvântăm uleiul la Botez, din care punem în apa sfințită, dar și cu care îl ungem pe catehumen înainte de a-l boteza, spunem: „Însuți binecuvintează și acest untdelemn cu puterea, cu lucrarea și cu pogorârea Sfântului Tău Duh, ca să se facă acesta ungere de nestricăciune, armă a dreptății, înnoire a sufletului și a trupului, izgonire a toată lucrarea diavolească!”[3]. Pentru că viața creștină e o continuă înnoire duhovnicească prin virtuțile cele dumnezeiești și o neîntreruptă luptă interioară cu demonii. Că e zi sau noapte, că ne place sau nu, că suntem sănătoși sau bolnavi, demonii ne dau târcoale tot timpul, ca niște lei flămânzi, și ne învață la rele, provocându-ne tot felul de neplăceri. Pentru că, dacă înclinăm spre păcat, ei ne fac păcatul și mai atractiv, pentru ca să cădem în el. Iar dacă păcătuim, ei ne învață să înmulțim păcatul cu un altul, pentru ca să înmulțească în noi tristețea și să ne descurajeze.

De aceea, în fața ispitei sau a descurajării interioare, noi trebuie să ne întrarmăm cu rugăciunea și cu Crucea Domnului. Căci Crucea e „armă nebiruită [în viața noastră], sfințire și acoperământ tare”[4] pentru noi. Și rugăciunea, plus semnul Sfintei Cruci, sunt toiagul de biruință al vieții noastre. Oriunde am fi și orice am face, să ne rugăm și să ne închinăm Domnului! Pentru că asta înseamnă că noi privim spre El, spre Dumnezeul mântuirii noastre, și nu așteptăm ajutor de la oameni și nici nu ne încredem în noi înșine.

Căci cine se roagă are conștiința că nu poate să răzbească de unul singur, pentru că Dumnezeu e ajutorul nostru. Și cine se înseamnă cu semnul Sfintei Cruci, acela știe puterea dumnezeiască a Crucii Domnului, pentru că puterea Crucii este slava Lui cea preasfântă. Iar viața cea veșnică [ζωὴν αἰώνιον], despre care ne-a vorbit Evanghelia de azi în In. 3, 15-16, BYZ, e trăirea în slava lui Dumnezeu.

Pentru că și cei păcătoși vor trăi veșnic, nu doar Sfinții lui Dumnezeu! Dar cei păcătoși vor trăi veșnic în Iad, pe când viața cea veșnică despre care ne vorbește Domnul în Evanghelia de azi este Împărăția Lui. Căci El a venit pe pământ, El S-a întrupat pentru noi, pentru „ca tot cel care crede întru El să nu piară [ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων εἰς Αὐτὸν μὴ ἀπόληται], ci să aibă viață veșnică [ἀλλ᾽ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον]” [In. 3, 15, BYZ].

– Însă cum „piere” cel păcătos, dacă el trăiește veșnic?

– El s-a îndepărtat, prin păcatele lui, de comuniunea cu Dumnezeu, de împlinirea sa reală, trăind în Iad o viață plină de chin, de nefericire veșnică. Iadul nu e o împlinire pentru om, ci toată nefericirea și durerea lui veșnică! Tocmai de aceea, cel păcătos, aflat în Iad, a pierdut orice bucurie și împlinire personală în comuniunea cu Dumnezeu și cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Le-a pierdut, pentru că nu le-a vrut! Și dacă nu le-a vrut, el și-a asumat nefericirea veșnică ca pe modul lui de-a fi, deși bucuria și comuniunea sunt împlinirea omului. Și-a asumat nefirescul și nu firescul omului! Pentru că Raiul e împlinirea omului, Raiul e căutarea firească a omului, pe când Iadul e tocmai neîmplinirea maximă a sa.

Când omul primește Taina Mirungerii, el primește „pecetea darului Duhului Sfânt [σφραγὶς δωρεᾶς Πνεύματος Ἁγίου]”[5]. E pecetluit interior și nu exterior cu slava lui Dumnezeu! În cel botezat și miruns se află pecetea sau ștampila imperială a Marelui Împărat, a Dumnezeului nostru treimic. Deși cel botezat pare ca și ceilalți oameni, el nu este ca ei! Pentru că el nu este om trupesc, ci om duhovnicesc. În el este slava lui Dumnezeu și el este fiul lui Dumnezeu după har și el poate spori în sfințenie la nesfârșit. Pentru că numai cel născut de sus, din Dumnezeu, poate să vadă Împărăția lui Dumnezeu [In. 3, 3, BYZ].

Însă numai aici, în Biserica lui Dumnezeu, omul se poate naște din Dumnezeu și nu oriunde! Căci toate cele despre care vorbesc Scriptura și Părinții se împlinesc aici, în singura Biserică a lui Dumnezeu pe pământ. Se amăgesc cei care cred contrariul! Pentru că Biserica lui Dumnezeu nu se schimbă după voia oamenilor, pentru că ea este creația lui Dumnezeu în oameni. Și fiecare om trebuie să intre în Biserică prin Botez pentru ca să trăiască pe viu, cu toată ființa lui, mântuirea sa. Fără trăirea efectivă a mântuirii nu avem nimic. Căci oricâtă cunoaștere teologică am avea, dacă nu avem trăirea ei pragmatică în Biserică, nu avem nimic.

Diverși teologi și credincioși eterodocși au intuiții despre Biserică, ajung la unele concluzii adevărate despre Biserică și viața Bisericii, dar fără intrarea lor în Biserică nu știu de fapt ce înseamnă mântuirea. Nu știu în mod real cum se curățesc, cum se luminează și cum se sfințesc oamenii în Biserica lui Dumnezeu. Nu știu ce e aceea luminare și vedere dumnezeiască, nu înțeleg comuniunea duhovnicească dintre noi, cei de pe pământ, și Sfinții și Îngerii Lui din ceruri, nu înțeleg sfințenia vieții creștine. Și dacă nu le înțeleg, de aceea nici nu pot vorbi despre ele în cunoștință de cauză.

Așadar, iubiții mei, dacă vreți mântuirea lui Dumnezeu, mântuirea Celui care ne iubește pe noi cu iubire negrăită, lăsați-L pe El să vă învețe mântuirea Sa! Lăsați-L să vă umple de pace, de curăție și de sfințenie! Lăsați-L pe El să vă facă dumnezeiești din niște păcătoși notorii! Și El ne face pe toți câți voim Dumnezeiești și Sfinți ai Lui, pentru că Se unește cu noi și ne sfințește pe noi în mod desăvârșit. Amin!


[1] Începută la 15. 42, în zi de duminică, pe 6 septembrie 2020. Soare, 31 de grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Molitfelnicul Mic, Ed. IBMO, București, 2019, p. 36-37.

[3] Idem, p. 57.

[4] Idem, p. 381.

[5] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.