Predica la 15 ani de Dumnezeiască Preoție [2020]
Iubiții mei[1],
simt cu toată ființa mea că trăiesc o intimitate din ce în ce mai mare cu Dumnezeul mântuirii noastre. Și aceasta, pentru că sunt Preotul Său, sfințit și întărit de El pentru slujirea Sa. Simt că Dumnezeu e tot mai adânc în toată ființa mea prin slava Lui, sprijinindu-mă și întărindu-mă în tot ceea ce fac, pentru că eu însumi sunt tot mai deschis spre toată curăția, luminarea și sfințirea Lui. Iar intimitatea Lui cu mine mă învață să fiu tot mai înțelegător, tot mai atent, tot mai conștient de nevoile abisale ale omului. De nevoile mântuirii lui. Pentru că oamenii trebuie să Îl cunoască pe Dumnezeu, să Îl slăvească pe El și să Îi slujească Lui.
De aceea, în relația mea cu oamenii credincioși și cu toți oamenii primează nevoia de adevăr și de autenticitate a vieții. Mă interesează ca oamenii să primească adevăruri de la mine, conștientizări despre ei înșiși, să vadă cum arată un om care Îi slujește lui Dumnezeu și să înțeleagă că și ei pot să facă același lucru. Și ca să intri în sufletele oamenilor trebuie să apelezi la iconomie, la bunătatea lui Dumnezeu față de ei, atâta timp cât cunoașterea lor teologică e foarte firavă.
Cum să vorbesc eu în termeni dogmatici și canonici cu cineva care nu știe să scrie sau nu a citit niciodată o carte teologică, dar în același timp dorește să se spovedească, dar și să se împărtășească? Sau, mai degrabă, vin doar să se împărtășească, neconsiderându-se „păcătoși”. Ar fi fost o pierdere de timp să le dau epitimii, să le dau canon de spovedanie, să îi dăscălesc de fiecare dată, când ei nu știu ce sunt alea păcate. Sau păcatele sunt numai cele mari, grosiere, pe care nu le-au făcut niciodată sau le-au făcut de câteva ori în viață. Și pentru că nu știu să se spovedească, îi întreb eu păcatele, pe care văd și știu că le fac, ca să înțeleagă care sunt păcatele lor.
Și pentru că oamenii nu au conștiința păcatelor lor, dar, în același timp, trebuie să Îl cunoască pe Dumnezeu din ei înșiși, îi spovedesc și îi împărtășesc fără canon, fără pregătire ascetică, făcând toate după voia lor, după câte înțeleg ei, având o singură dorință tainică în inima mea: ca El să îi învețe, Hristos Dumnezeu, din ei înșiși, pe cele ale Sale. Și am văzut schimbările cele bune din ființa lor! Că oamenii sunt schimbați de Însuși Dumnezeu, când Îl primesc pe El în ființa lor, pe El, Cel euharistic, că sunt învățați de El tainic ceea ce să facă, pe măsura înțelegerii lor. Căci, de fapt, toate schimbările din ființa noastră, Dumnezeu le face nu pe măsura Lui, ci pe măsura noastră. Pe măsura la cât dorim și înțelegem noi cele ale lui Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, Dumnezeiasca Euharistie funcționează ca un medicament în sufletele și în trupurile oamenilor. Ei nu știu rostul ei la început, nu înțeleg prea bine de ce trebuie să se împărtășească cu Dumnezeu, dar mai apoi simt că El le face bine, că El îi vindecă și îi întărește. Iar rolul meu, al Medicului duhovnicesc, e să îi dau Medicamentul nemuririi. Să i-l dau uneori și cu forța, așa cum facem la pruncii nou-botezați, când le deschidem gura pentru a-i împărtăși, pentru că știm că rolul Lui e fundamental în viața lor.
Vin ca să boteze sau vin să se cunune și vin adesea cu zarvă multă. Sunt atenți la haine, la poze, la ce zice lumea, dar mai puțin la Slujbă. Și ești nevoit, ca Preot, să faci abstracție de toată această rumoare, neatenție, indiferență, și să te gândești la folosul tainic, dumnezeiesc, al oamenilor. Trebuie să te gândești la folosul duhovnicesc al celui pe care îl botezi sau la folosul duhovnicesc al celor pe care îi cununi, chiar dacă ei se gândesc mai puțin la folosul lor. Pentru că în Taina Botezului și a Nunții oamenii primesc slava Lui în ei înșiși, chiar dacă ei nu înțeleg prea bine ce se petrece atunci. Și tu, ca Preot, te gândești la viitorul lor, la mântuirea lor, pentru că oamenii, călăuziți de Dumnezeu, se pot schimba!
Unul ești acum, la 20 și ceva de ani, când te cununi, și altul ești după ce faci copii, după ce treci prin diverse greutăți în viața asta. Și tocmai de aceea ai nevoie să te cununi, ai nevoie de slava lui Dumnezeu care să te unească cu soția ta, pentru ca El să vă ajute în fiecare zi a căsniciei voastre. Căci una e să le duci pe toate de unul singur și altceva e să le duci împreună cu Dumnezeu. Și Preotul, care te cunună pe când tu nu ai conștiința prea sensibilă față de cele dumnezeiești, te cunună pentru viitor, pentru când tu vei fi mai copt la minte, mai plin de experiență. La fel, noi îl botezăm pe prunc pentru ca el să crească în sfințenie și în Biserica lui Dumnezeu. Nașii și părinții trebuie să fie educatorii și îndrumătorii lui pe calea cea bună. Cu alte cuvinte îl botezăm pentru viitor, pentru viitorul lui cu Dumnezeu, pentru când va înțelege nevoia lui imensă după Dumnezeu.
Acum 15 ani, Preoția era pentru mine o Taină a lui Dumnezeu abia primită, pe care o înțelegeam după măsura mea de atunci. Însă harul de atunci a sporit mereu în mine, revelându-mi noi și noi aspecte interioare ale Preoției lui Dumnezeu. La fel, Nunta de atunci, de la începutul căsniciei mele, era într-un fel, dar minunea ei ni se revelează în fiecare zi. Pentru că Tainele lui Dumnezeu nu își arată vlăstarii de viață imediat sau în mod automat după ce le primești, ci în ani de zile.
Tocmai de aceea, cu luminarea lui Dumnezeu, eu am înțeles că noi trebuie să botezăm, să spovedim, să împărtășim oamenii, să ne rugăm pentru ei, să îi binecuvântăm și să le sfințim casele, fără ca să le cerem mari înțelegeri ale Slujbelor și ale teologiei Bisericii, pentru că slava lui Dumnezeu rodește tainic în ei. Pe de o parte le slujești, pe de alta le vorbești, iar ei se uită la tine: la ce scriu, la ce fac, la cum gândesc eu. Și încet-încet ei devin alții, pentru că înțeleg că se poate, că așa e bine, că Dumnezeu îi ajută să fie alți oameni.
Iar Preoția, care e intimitate cu Dumnezeu în primul rând, coboară până la înțelegerea cea mai joasă a oamenilor, pentru ca să îi mântuie. Cum coboară? Prin ceea ce spui și faci în viața oamenilor spre binele lor! A venit o femeie ca să o dezleg de un blestem. Pentru ea era important doar acest lucru. Însă, pentru mine, era important să o spovedesc mai întâi. Și am început să o întreb diverse păcate și femeia mi-a mărturisit câteva lucruri importante, și astfel am putut să o și spovedesc, dar și să o dezleg de blestemul ei. Pentru că eu m-am gândit la un folos și mai profund, la folosul ei real, fapt pentru care am ajutat-o să se apropie de Dumnezeu prin mărturisirea ei. Și femeia a plecat liniștită și bucuroasă, pentru că s-a simțit împăcată cu Dumnezeu!
De fapt, rolul meu fundamental în viața oamenilor e acela de a-i face și pe ei prieteni cu Dumnezeu. Rolul meu e acela ca ei să simtă slava Lui, iertarea Lui, pacea Lui, bucuria Lui pentru oameni. Căci dacă oamenii simt cum e Dumnezeul mântuirii noastre, ei își încep propria lor relație cu El, de ascultare și de rugăciune, de slujire a Lui. Căci Preotul e cel care îi ajută pe oameni să aibă o relație reală cu Dumnezeu, una în care să simtă slava Lui în ei înșiși.
Toate Tainele și Slujbele Bisericii sunt dumnezeiești, sunt harismatice, sunt eliberatoare, sunt pline de sfințenia lui Dumnezeu. Și ele sunt fundamentul vieții noastre cu Dumnezeu. Noi venim în Biserică, în Casa lui Dumnezeu, pentru ca să ne umplem de sfințenia Lui. Iar dacă la restaurant mergi ca să mănânci și să bei și să te distrezi, la Biserică mergi ca să te rogi, să contempli, să te bucuri dumnezeiește și să mănânci și să bei dumnezeiește pe Hristos Dumnezeu, Cel care Se face mâncare și băutură sfântă pentru noi toți. Căci Biserica e cea mai mare desfătare a omului, dacă el învață să se bucure cu Dumnezeu, să se bucure întru slava Lui. Pentru că aici te bucuri cu sfințenie de Dumnezeu, umplându-te de sfințenia Lui și de cunoașterea Lui și de veselia Sa cea dumnezeiască și veșnică. Mergi la fotbal, mergi la teatru, mergi la film, mergi în parc, mergi la mare și te bucuri și te relaxezi. Însă după toate acestea tot nu te simți întreg. Dar la Biserică te bucuri dumnezeiește și nu doar trupește, pentru că te umpli de sfințenia cea veșnică a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, marea bucurie și marele folos al vieții le trăim în Biserică și niciunde altundeva, pentru că le primim de la Dumnezeu, Cel care plinește și desăvârșește viața noastră.
Cu cât trece timpul, cu atât viața noastră pare o poveste povestită de o gură străină[2], vorba lui Mihail. Pe de o parte, uităm multe despre noi înșine, pe de altă parte, ne amintim lucruri mirabile, care, la vremea lor, nu ne păreau așa de importante. Țin minte vedeniile dumnezeiești avute atunci, la hirotonia mea întru Preot și la hirotesia întru Duhovnic, glasul Părintelui Episcop Galaction Stângă, pentru că îl am înregistrat pe bandă, mirosul crinilor imperiali[3], corul de Maici de la strană, dar nu și cum arătam atunci. Pentru că nu am nicio fotografie de la hirotonia mea întru Preot. Dar știu din interior cum a fost! Pentru că, la fel ca și acum, vorbesc despre Taina Preoției din interior, din experiența mea, și nu despre cum mă văd din afară. Căci, în fapt, creșterea duhovnicească este interioară, chiar dacă nimeni nu ți-o observă sau nu dă mărturie despre ea. Pentru că tu crești în simțirea, în vederea și în cunoașterea lui Dumnezeu în relația cu El și nu în relație cu lumea din afara ta.
De aceea, iubiții mei, vorbesc despre Dumnezeiasca Preoție și despre anii mei de Preoție din interior, din mijlocul acestei minuni preasfinte, pentru că mă bucur mereu de nesfârșitul de înțelegeri dumnezeiești pe care mi-l oferă slujirea preoțească. Orice rugăciune, orice slujire, orice predicare trec prin mine și mă schimbă dumnezeiește. Și mă rog mereu ca același lucru să se petreacă cu toți cei credincioși. Pentru că Biserica, în totalitatea ei, merge spre Împărăția lui Dumnezeu. Și mergerea aceasta este interioară, e personală, dar și comunională și comunitară în același timp. Fiecare dintre noi mergem spre Împărăția lui Dumnezeu, dar mergem împreună cu toți ceilalți, cu toți cei credincioși. Și când ajungem la Liturghia credincioșilor, de aceea suntem invitați: „Câți [suntem] credincioși [Ὅσοι πιστοί], iară și iară în pacea Domnului să ne rugăm [ἔτι καὶ ἔτι ἐν εἰρήνῃ τοῦ Κυρίου δεηθῶμεν]!”[4]. Căci întru pacea Domnului, adică întru slava Lui, trebuie să Îi slujim mereu lui Dumnezeu. Iar dacă trăim și slujim întru slava Domnului, putem să povestim multe minuni și înțelegeri dumnezeiești din zilele Preoției noastre. Dar dacă disprețuim marele dar al Preoției pe care ni l-a dăruit Dumnezeu și Preoția e pentru noi „o meserie ca toate celelalte”, atunci nu avem prea multe lucruri de spus. Și nu avem multe de spus, pentru că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. El ne îngăduie, încă ne îngăduie, dar nu ne iartă la nesfârșit pentru că noi desconsiderăm Preoția Lui! Și avem multe povestiri tradiționale în acest sens.
Pentru că Preoția este școala mântuirii oamenilor și ea se primește pentru ca noi să ne nevoim pentru mântuirea oamenilor. Iar eu am înțeles Preoția întâi de toate ca luminare a oamenilor în credință, apoi ca slujire a oamenilor în Biserică și, nu în cele din urmă, ca pe o călăuzire duhovnicească a oamenilor în viața lor cu Dumnezeu. Dar pentru ca să înțelegi ce se petrece la Biserică și pentru ca să vrei să fii condus în viața cu Dumnezeu, mai întâi trebuie să cunoști teologia lui Dumnezeu.
Căci dacă Îl cunoști pe Dumnezeu, atunci Îl urmezi pretutindeni. Dar dacă vii la Biserică și nu înțelegi ce se petrece acolo, pleci nedumerit, pleci fără să înțelegi ceva profund. Și tocmai de aceea, la nivel online eu mă nevoiesc pentru cunoașterea și luminarea oamenilor în credință. Fiindcă întreaga mea operă editată online și toate editările pe care le fac sub marca Teologie pentru azi sunt Preoție lucrătoare și luminătoare pentru oameni. Pentru că ei trebuie să înțeleagă ce se petrece aici la Biserică și cât de minunată e mântuirea oamenilor.
Căci nu e de ajuns doar ceea ce facem între pereții Bisericii! Acolo se luminează doar cei deja credincioși. Însă tot omul are nevoie de luminarea lui Dumnezeu și de venirea lui la credință! Și onlineul e spațiul de legătură al Bisericii cu întreaga lume, e spațiul de evanghelizare al lumii. Și astăzi vorbim despre Școala online sau despre implementarea onlineului ca metodă de învățare și pentru că eu și soția mea, dimpreună cu mulți alți creatori de online, am arătat că onlineul e un amvon din afară al Bisericii și o catedră universală din afara Școlii.
Dar pentru a arăta ceva valabil, ceva serios, trebuie să muncești pentru el asiduu. Tot la fel, pentru a fi Preot, nu trebuie doar să ai reverendă pe tine, ci trebuie să ai faptele și nevoința Preoției în tine. Căci aceasta e de fapt Preoția: ceea ce faci în mod tainic și la vedere luminat și condus de Dumnezeu.
Multe mulțumiri tuturor celor care îmi sunteți aproape! Multe mulțumiri tuturor celor care transmiteți cărțile și mesajele mele teologice mai departe! Dacă suntem prieteni, atunci suntem prieteni întru adevărul lui Dumnezeu și în slujirea Lui.
Dumnezeu să ne întărească pe toți întru slujirea Lui, ca bucuria noastră să nu aibă sfârșit! Amin.
[1] Începută la 10. 48, în zi de miercuri, pe 9 septembrie 2020. Soare, 23 de grade, vânt de 3 km/ h.
[2] A se vedea: https://ro.wikisource.org/wiki/Melancolie_(Eminescu).
[3] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Lilium_regale.
[4] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Oro/Lit_with_Deacon.html.