Predica la împlinirea vârstei de 43 de ani [31 octombrie 2020]
Iubiții mei[1],
eu n-am trăit niciodată sub dictatura fricii, a fricii paralizante. Toată viața mea, în mod fundamental, a fost plină de bucurie, de libertate, de entuziasm, de creație. Iar eu fac abstracție mereu de lucrurile rele care se petrec în lume și în viața mea, pentru că mă interesează să scot la suprafață, în creația mea și în relațiile sociale, lucrurile bune din mine și din relația mea cu Dumnezeu. Dacă dai loc răului, urâtului, minciunii, răzbunării, ele te vor stăpâni. Dar dacă excluzi din tine lucrurile care te trag în jos, atunci poți să vezi limpede lumea din fața ta.
De aceea, însingurarea depersonalizantă a acestui an și frica oamenilor de a se manifesta firesc la nivel social mi s-a părut cea mai tristă realitate socială. Pentru că nu îmi place să trăiesc într-o lume în care oamenii suferă și sunt triști, minimalizați, ostracizați, înspăimântați. Iar constantele acestui an pentru mine au fost tot mai multe fire de păr albe pe trupul meu și durerea vie la vederea fricii oamenilor.
Încă, la nivel mental, n-am trecut la noul chip al bărbatului de acum. Încă nu mă trăiesc cu arhitectura trupului pe care o am acum. De aceea, când mă uit în oglindă, văd pe cineva străin mie, cu față atentă, concentrată la lucrurile pe care le are de făcut, și căruia îi apar noi și noi fire albe și trăsături tot mai ferme, tot mai bărbătești. Și aceasta, pentru că am devenit altul, pe care trebuie să îl învăț. Iar eu încă nu am introdus în mintea mea această nouă față, acest nou trup, această nouă realitate a vieții mele.
Fiind învățat să vorbesc, să mă salut cu oamenii, să îi sărut și să îi îmbrățișez, anul acesta a fost ca retezarea aripilor păsării: lipsit de bucuria de a comunica în mod real și de a respira firesc oriunde. Nu știu cât timp va trece ca oamenii să reînvețe să se poarte firesc oriunde, dar sechelele măștilor și ale închiderii dictatoriale în casă vor rămâne. Pentru mine, care am cunoscut comunismul în partea lui de final, acest an a fost un continuu abuz al Statului în viața mea liniștită de cetățean. În loc să fiu protejat de el, am fost hăituit, minimalizat, tratat ca potențial infractor prin hotărâri instituționale, alături de toți ceilalți români. De ce? Pentru că Statul și-a arătat neștiința și neputința în această situație, mimând impotența altor state ale lumii.
Și când nu știi să conduci un popor, îl omori cu zile. Când nu știi să conduci un popor îl tratezi de sus, îl desconsideri, îl încui în casă, pentru ca nu știi ce să faci. Și când nu știi ce să faci, atunci tragi drame la xerox, pentru că le impui tuturor un mod de viață pe care nu mulți îl preferă.
Slavă lui Dumnezeu că eu, ca nevoitor ortodox și ca scriitor, prefer casa, prefer chilia mea, prefer masa mea de scris! Pentru mine închiderea în casă, pronunțată prin lege, nu a fost o problemă, pentru că eu așa trăiesc zilnic: retrăgându-mă mereu la asceza și munca mea. Dar mulți dintre cei închiși în casă în România și oriunde prin lume au suportat greu statul acasă, pentru că erau învățați să fie activi în alt fel decât mine. Și-au pierdut salariile, și-au pierdut casele, s-au năruit familii și vieți de oameni, s-a stricat profund viața socială a planetei.
Și când văd că oamenii se tem, când se tem spasmodic de boală și de moarte, e o stare care mă sfâșie interior. Pentru că ea îmi vorbește despre puțina credință din noi, despre puțina noastră viață duhovnicească. Ce nu facem zilnic cu noi și în noi înșine, se vede acum, în momente critice. Pentru că nu știm să judecăm la rece lucrurile, nu știm să fim calmi în fața provocărilor de tot felul, nu știm să răspundem uman unor dorințe inumane.
Enclavele de normalitate din viața de zi cu zi și din online mi-au dat însă bucurie și nădejde clară. Pentru că vechii prieteni și cunoscuți au devenit tot mai profunzi și am primit noi prieteni de la care învăț lucruri importante. Această situație dramatică are și reversul ei bun: onlineul e înțeles tot mai mult ca dimensiune personală, dar și ca loc în care ne putem educa și sprijini reciproc. Însă, pentru ca onlineul să te exprime trebuie să vii în el ca o persoană valorică, ca o persoană care creezi continuu și ești o punte de dialog, iar educația pe care o putem face la nivel online ține de disponibilitatea noastră continuă pentru mai mult, pentru specializări multiple.
Există temerea că onlineul va înlocui Școala, va înlocui Presa, va înlocui dialogul și viața socială. Nu! Onlineul este modul meu continuu de a fi, este interiorul meu, este ceea ce nu se vede când eu lucrez, predau, slujesc, merg pe stradă. El nu va înlocui niciodată viața mea socială, ci el va explica de ce eu gândesc și vorbesc în felul în care o fac.
Eu, ca teolog și scriitor, sunt online cu o mare parte din opera mea. Cei care vor să mă cunoască trebuie să citească din ea. Opera mea vorbește despre mine. E o explicație reală a persoanei mele și a iubirii mele pentru Dumnezeu și pentru oameni. La nivelul fiecăruia, orice pagină online a cuiva vorbește despre el. Și chiar asta facem când căutăm conturile cuiva de socializare sau CVul cuiva: vrem să știm modul în care el a vorbit și vorbește despre sine prin tot ceea ce face.
Așa că onlineul nu ne va suprima viața socială, ci ne-o va îmbogăți continuu. Cu cât aducem mărturii despre noi în online, cu atât oamenii ne vor cunoaște mult mai profund. Și ne vor recunoaște la un nivel de intimitate abisal, pentru că noi, mai înainte ca ei să ne cunoască, am venit spre ei cu toată ființa noastră prin ceea ce am scris despre noi înșine.
Închisul în casă ne-a învățat că onlineul e serios și că prin intermediul lui putem să avem multe locuri de muncă. Dar tot închisul în casă ne-a învățat că omul are nevoie de libertate de mișcare, de expresie, de întâlnire, de creație, de muncă și că nimeni nu are voie să îi îngrădească drepturile. Pentru că drepturile noastre sunt cele care ne asigură liniștea și prosperitatea.
Am scris, am slujit, am predicat, am tradus, am citit, am spovedit și împărtășit, am pictat, am comunicat intens cu diverși oameni, am publicat 7 cărți TPA în ultimul an și am lucrat la mai multe cărți în același timp, adică la viitoarele cărți. Mintea mea e tot mai atentă, tot mai dornică de profunzimi, de nuanțe. Mă las surprins de diverși autori și aprofundez cărțile pe care le recitesc. Pentru că am încredințarea, că la fiecare carte pe care o citesc sau la care lucrez, Dumnezeu are cu mine un plan anume. Fiindcă de fiecare dată mă luminează spre o anumită înțelegere, spre o nouă treaptă în viața mea.
Privesc în oameni și scriu despre ei. Mă interesează binele real al oamenilor, mântuirea lor. Mă interesează viitorul oamenilor și viața de zi cu zi a lor. Dar, în același timp, nu mă pot panica, pentru că știu, mai mult decât sigur, că totul e în mâna lui Dumnezeu. Întreaga existență a lumii e în mâna Lui și nimic nu se petrece fără ca să aibă un scop bun pentru noi. Răul nostru de azi e binele nostru de mâine.
De aceea, frica și tristețea oamenilor, care mă copleșesc adesea, e binele lor de mâine, dar pentru ca acesta să se petreacă, trebuie să îi ajutăm să aibă parte de acest mâine. Trebuie să îi aducem pe oameni la Biserică, la Dumnezeu! Trebuie să îi reîmpăcăm cu Dumnezeu! Pentru că numai astfel ei mai pot avea un mâine bun, un mâine mântuitor.
Aș vrea să lucrez și mai mult, să mă rog și mai mult, să slujesc și mai mult, dar știu că acest mult are limite personale. Iar când nu mai pot mai mult într-o zi, când cad în pat și vreau să dorm și mă văd neputincios, atunci îmbrățișez întreaga lume cu neputința mea, cu o rugăciune care nu mai are puterea să fie rostită. E ca o sfâșiere a inimii care vrea tot binele lui Dumnezeu pentru toți.
Vă mulțumesc pentru că luptați să fiți oameni! Să fiți oamenii lui Dumnezeu.
Vă mulțumesc pentru că îmi acordați atenția și sprijinul dumneavoastră!
Vă mulțumesc pentru rugăciunea și binecuvântarea dumneavoastră!
Dumnezeu să vă bucure și să vă întărească în tot lucrul cel bun, El, Dumnezeul mântuirii noastre, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
[1] Începută la 9. 52, în zi de duminică, pe 25 octombrie 2020. Cer înnorat, 13 grade, vânt de 3 km/ h.