Psalmul al 61-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

În ce chip nu se va supune către Dumnezeu
și nu I se va-ncredința biet sufletul meu?
Căci de la El îmi este folosul și-ajutorul:
Acela mi-este Dumnezeu și sprijinitorul!
Cu El mă întăresc și nu mă voi clătina,
și din necazul ce s-a-ntâmpla, El mă va scăpa!

Vrăjmașilor, până când veți umbla zăluzi,
de vă veți lega de om, înveninați și cruzi?
Și vă puneți de loviți ca-ntr-un zid plecat:
gândiți că-l veți risipi ca pe-un gard stricat.
Și stați de vă sfătuiți, prețul să-mi schimbați,
și cu rău ca să mă pierdeți, cu sete-alergați.
Din gură-mi ziceți de bine, să mă îmblânziți,
dar cu inima-ncercați să mă vicleniți.

Ci eu tot mă voi supune către Dumnezeu,
și Lui să te-ncredințezi, biet sufletul meu!
De la El este răbdarea mea, căci mi-e Dumnezeu,
spre folos, spre ajutor, să fiu nemutat spre rău.
Dumnezeu mă va mântui și slavă îmi va da,
Dumnezeu îmi va ajuta, căci Îl voi răbda.

Deci să nădăjduiți spre El, căci așa vă zic,
tot poporul creștinesc, cu mare, cu mic!
Și inima către El toți să vă vărsați,
că-i al nostru Dumnezeu, și să vă rugați!

Dar fiii oamenilor văd că sunt deșerți,
și-i văd că sunt mincinoși, plini de strâmbătăți,
și cu sfatul lor, cu tot, deșertăciuni sfătuiesc,
iar cuvântul nu le stă[1], de câte grăiesc.

Pentru-aceea eu vă zic să fiți înțelepți
și să nu nădăjduiți către strâmbătăți,
nici spre a apuca[2] să nu vă lăcomiți,
nici de bogății ce vin să nu vă uimiți!

Căci de-acestea Dumnezeu o dată-a grăit ales
și despre acestea două eu am înțeles:
că puterea și mila sunt ale lui Dumnezeu
și că El fiecăruia va plăti, după lucrul său.

[1] Nu le stă locului bârfa și cuvântarea deșartă, nu obosesc deloc să vorbească vrute și nevrute. Din păcate, acesta este un păcat pe care mulți nu îl consideră astfel și li se pare că nu fac niciun rău dacă vorbesc toată ziua despre tot ce le trece prin cap. Dar vom fi judecați de Dumnezeu pentru acest păcat.

[2] A jefui, a lua ce nu e al vostru.