Predică la Duminica a XIX-a după Cincizecime [2020]
Iubiții mei[1],
campania electorală s-a încheiat, primarii au fost aleși, cei aleși se bucură că vor avea o stabilitate financiară mult mai bună decât a multora dintre cei pe care îi administrează, dar, ca la fiecare campanie, efectul pervers al campaniilor politice e scindarea interioară și mai mult a comunităților și neîncrederea oamenilor în semenii și în vorbele lor.
Inflația de vorbe din campanie, care nu are de-a face mai deloc cu faptele candidaților, naște în oameni neîncrederea în politică, dar și în oameni. Pentru că orice promisiune electorală neîmplinită devine o minciună electorală. Iar oamenii s-au săturat de minciuni electorale și, din acest motiv, nu mai vor nici politică și nici politicieni, deși fără politică și politicieni nu poate exista democrație.
Politica antagonizează masele, așa cum o face și fotbalul. Suporterii uită de fotbal, datorită partizanatului lor pentru o echipă, și încep să se bată între ei. Susținătorii unui partid uită de principii și de morală, uită de rudenie și de prietenie, uită de faptul că trăiesc în același sat și în același oraș, și încep să îi beștelească și să îi urască pe susținătorii altui partid. Pentru că discursurile politice agresive și defăimătoare la adresa contracandidaților le inspiră aversiune și susținătorilor. Iar insultele se dau de-a rostogolul în mulțime.
România, după fiecare sesiune de alegeri, devine și mai antagonizată, și mai scindată interior. Pentru că mulți se implică în mod pătimaș în politică, cum se implică în mod pătimaș și în afaceri, în sport, în modă. Iar dacă actualul primar, recent ales, i-a făcut cu ou și cu oțet pe contracandidații lui în campania electorală, stârnind o aversiune mare în ei, și aceia, la rândul lor, au susținătorii lor, cum va coopera cu ei, atâta timp cât ei sunt în consiliul care decide rezolvarea nevoilor comunității? Cum se vor împăca rivalii? Cum se va calma comunitatea, dacă ea e împărțită, dacă e beligerantă? Iar dacă politica e „mai importantă” decât viața și relațiile normale între oameni, decât iubirea și prietenia dintre oameni, atunci acest fel de politică e nociv pentru toți, pentru că e o înțelegere greșită a faptului de a face politică, adică de a fi în serviciul cetățenilor.
Pentru că politica reală trebuie să unească oamenii și să îi convingă de faptul că o comunitate e pe drumul cel bun cu un anumit primar. Primarul real e primarul care știe să își apropie contracandidații și să colaboreze cu ei. Căci excluderea altora arată că tu nu ai argumente, că tu nu ești un om al dialogului și al cooperării, că tu ești un asocial. Iar primarul trebuie să fie un om social prin excelență, adică un exemplu în materie de civism și de echilibru.
Și de ce vorbesc astăzi despre relații reale, normale, prietenești, iubitoare într-o comunitate? Pentru că Domnul, în Evanghelia zilei [Lc. 6, 31-36], ne poruncește: „Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și împrumutați, nimic nădăjduind [μηδὲν ἀπελπίζοντες] [în schimb]! Și plata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt. Că[ci] El este bun cu cei nemulțumitori [τοὺς ἀχαρίστους] și [cu] cei răi [καὶ πονηρούς]” [Lc. 6, 35, BYZ]. Și El, după cum vedeți, nu ne poruncește doar să fim civilizați cu oamenii sau să avem o relație părut „prietenoasă” cu oamenii, ci să îi iubim pe oameni, să le facem bine și să îi ajutăm după cum putem. Și dacă trebuie să ne iubim vrăjmașii și să îi ajutăm, adică pe cei care ne fac rău și ne stau împotrivă tot timpul, cu atât mai mult trebuie să îi iubim pe cei care ne fac bine și sunt prietenii noștri. Iar de aici înțelegem, din porunca iubirii vrăjmașilor, că Domnul ne cere să îi iubim și să îi ajutăm și să le facem bine tuturor oamenilor, pe care îi cunoaștem sau nu, pentru că binele e cel care ne împlinește pe toți.
– De ce ne cere Dumnezeu să îi iubim pe vrăjmașii noștri și să le facem bine tot timpul?
– Pentru ca să nu ne îmbolnăvim de răutate și de lupta continuă interioară cu oamenii! Căci dacă ai o luptă cu cineva, nu contează cine, începi să ai o luptă cu oricine îți iese în față. Pentru că o să înceapă să te enerveze orice om, dacă tu ai ură în tine, dacă ai aversiune față de oameni. Și ajungi să ai ură în sufletul tău, când te crezi superior altora, când te crezi nedreptățit, când te crezi abandonat, când nu știi să ierți.
– Și de ce nu știm să iertăm?
– Pentru că nu vrem să ne liniștim interior și să ne trăim viața în pace și în bucurie duhovnicească. Cel care e tot timpul agitat interior, care e tot timpul în starea de a răspunde cu ură, cu resentimente, e omul care nu vrea să-l ierte pe altul și care nu vrea să își vadă nici slăbiciunile și căderile personale. Căci dacă ne-am vedea mereu păcatele, dacă ele ar fi mereu în durerea sufletului nostru, n-am mai dori să le înmulțim. Pentru că păcatul e doar durere, durere veșnică. Și de aceea, în relațiile cu oamenii, am căuta tot timpul pacea și buna înțelegere, pentru că pacea și așezarea interioară sunt cele care ne împlinesc interior.
Dar pentru ca să ai relații bune cu oamenii trebuie să îi vezi pe toți ca pe familia ta sau ca pe liniștea ta. Ce faci tu, în familia ta, ca să nu stârnești conflicte și aversiune? Ești corect cu soția, cu copiii, cu familia extinsă, îi iubești, le vorbești deschis, nu încerci să le înșeli așteptările, îți faci treburile cu conștiință. Tot la fel, când vrei să fii liniștit, ce faci? Îți găsești locul, ocupația, oamenii care îți fac bine, care te iubesc, care te ajută să progresezi în tot ceea ce faci.
De aceea, dacă cineva te ironizează, dacă se luptă cu tine, dacă încearcă să fantazeze lucruri despre tine, îi poți răspunde tăios și realist, fără ca prin asta să intri și tu într-o vânătoare de vorbe și de fapte, fără a intra și tu în lupta perdantă cu el. Pentru că răspunsul tranșant poate avea bun simț, pe când lupta lui de gherilă e o îmbolnăvire a sa în primul rând. Iar dacă vrei să îți păstrezi liniștea, atunci îl ierți și te rogi pentru el, căutând să îi arăți întotdeauna că răzbunarea nu duce decât în Iad. Pentru că răzbunarea e marea răutate a demonilor pe noi, pe cei care ne străduim să urcăm, prin smerenie, acolo de unde ei au căzut prin infatuare.
Așadar, iubiții mei, putem vota oricând cu demnitate și respect față de ceilalți, dar fără să fim pătimași pentru un partid și certăreți tot timpul. Putem să facem lucruri bune și din scaunul de primar, dar și din locul unde trăim și muncim, numai să avem conștiință și bun simț. Numai să ne pese de oameni în mod real și de comunitatea în care trăim.
Și nu ne pasă în mod real de oameni, dacă nu începem lucrul nostru de aici, din Biserică. Pentru că orice lucru bun, cu adevărat împlinitor, e cel pe care îl binecuvântă Dumnezeu. Opera reală, cu adevărat împlinitoare, e aceea în care Dumnezeu este fundamentul ei. Și Dumnezeu e cu noi, dacă suntem oameni ai credinței și ai întrajutorării. Amin!
[1] Începută la 10. 07, pe 29 septembrie 2020, în zi de marți. Cer înnorat, după ploaie, 17 grade, vânt de 13 km/ h.