Predica la 27 de ani de la adormirea Sfântului Dumitru Teologul [4 octombrie 2020]

Iubiții mei[1],

teologia are un public minor în Biserică, pentru că nici oamenii credincioși, din păcate, nu citesc lucruri serioase, grele din Tradiția Bisericii. Se opresc la cărți de rugăciune, la Vieți de Sfinți, la cărți de predici, ignorând în mod constant și în defavoarea lor tratatele teologice și discuțiile profund teologice. Și, în comparație cu cei care scriu pe teme teologice, cei care fac cu adevărat teologie, care își asumă întreaga teologie a Bisericii, sunt foarte puțini.

Tocmai de aceea, pomenindu-l astăzi pe Sfântul Dumitru Stăniloae, pe Sfântul Dumitru Teologul, îi bucurăm pe puținii credincioși care citesc și iubesc teologia Bisericii. Adică îi bucurăm și îi veselim duhovnicește pe cei care citesc și iubesc teologia ortodoxă, care este coloana vertebrală a fiecărui om credincios.

Cum ar fi ca un medic să afirme că nu e importantă cunoașterea trupului și a bolilor, ci, pentru a fi medic, e nevoie doar de a lua bisturiul în mână și a intra în sala de operații? Cum ar fi ca un arhitect să spună că nu e importantă matematica și fizica în arta lui, ci e nevoie doar de dorința de a ridica blocuri cu multe etaje, pentru că blocurile se ridică doar prin voința de a face blocuri? Tot la fel, în teologie, nu e de ajuns să vrei, ci trebuie să și poți. Și ca să poți să faci teologie trebuie să te instruiești multidisciplinar toată viața. Trebuie să știi să scrii, trebuie să știi să gândești profund, trebuie să știi să rezumi foarte multe lucruri, trebuie să știi mai multe limbi și mai multe științe, care te fac capabil să citești sursele teologice, să le traduci, să le introduci în cărțile tale.

Dacă femeile nasc copii, iar zidarii zidesc case cu multe etaje, teologii nasc cărți. Teologii nasc cărți din ei înșiși, din experiența lor de viață și de credință. Pentru că teologii sunt ochii vii ai Bisericii, care văd duhovnicește, luminați de Dumnezeu, trecutul, prezentul și viitorul Bisericii și al lumii, dar în același timp sunt mințile și gurile duhovnicești ale lumii, care o învață teologia lui Dumnezeu, adică toate cuvintele mântuirii fiecărui om în parte.

Dacă îți pasă de mântuirea ta, dacă vrei să te mântui, atunci trebuie să ucenicești la teologii Bisericii. Pentru că mântuirea e o știință unică, dumnezeiască, și pe ea o înveți aici, în Biserica lui Dumnezeu, de la Sfinții Teologi ai Bisericii. Pentru că mai înainte ca să faci ceva pentru mântuirea ta, trebuie să primești învățătura mântuirii. Iar teologia lui Dumnezeu e învățătura pe care tu trebuie să o întrupezi, să o trăiești prin toți porii ființei tale. Pentru ca toți care te privesc să vadă în tine pe omul lui Dumnezeu, pe cel care Îi slujește Lui.

Sfântul Dumitru Teologul, Părintele nostru, Părintele tuturor românilor ortodocși și al întregii Biserici a lui Dumnezeu, e chintesența teologiei românești în secolul al XX-lea. El a creat limbajul teologic românesc pentru secolul al XX-lea, el ne-a legat din nou la teologia și experiența sfântă a marilor Sfinți ai Bisericii, el ne-a învățat să ne apărăm credința mântuirii pe baza surselor teologice ale credinței noastre, el ne-a învățat să gândim teologic și să scriem teologic. Dar opera lui bogată și profundă nu ne-a lăsat-o ca pe un idol, la care să ne închinăm și să nu mai facem nimic altceva, nu ne-a lăsat-o ca pe un sfârșit de cale ferată, după care urmează pustiul lenei și al indiferenței, ci ca pe un imbold viu pentru mai mult, pentru mai profund, pentru și mai temeinic.

El nu a trăit ca noi în lumea onlineului, unde arhive de milioanele de cărți ne stau la dispoziție, și nici în lumea în care putem călători unde dorim pentru a citi sursele credinței noastre. Pentru a traduce pe Sfântul Grigorios Palamas s-a dus în Turcia și și-a făcut…copii ale manuscriselor[2], pe când noi, pentru a-l traduce pe Sfântul Grigorios Palamas, nu trebuie decât să dăm un click și să lăsăm volumul dorit să se downloadeze în computer, pe tabletă sau în telefon. Numai că nouă ne lipsește râvna lui pentru adevăr și, mai ales, bucuria lui ascetică, dureroasă de a munci pentru Biserică. Pentru că el și-a scris teologia în case mici, insalubre, improprii, cu cărți puține, supravegheat constant și chinuit în mod „delicat” de mai toți, în comparație cu terabiții de cărți teologice pe care noi îi avem la îndemână.

Sfântul Dumitru a făcut de unul singur munca unui institut teologic de cercetare. A făcut imposibilul pentru că a muncit zilnic. A muncit în el însuși, zidindu-se teologic cu harul lui Dumnezeu, dar a muncit și pentru a scoate din sine teologia de care are nevoie întreaga Biserică. Pentru că teologul trebuie să fie mai întâi de toate un om al lui Dumnezeu și al Bisericii Sale, un om cu mare conștiință, căruia să îi pese de adevărul lui Dumnezeu și de mântuirea oamenilor. Căci, în comparație cu cei care înjură, răstălmăcesc, batjocoresc, minimalizează sau „desființează” credința și viața Bisericii, teologul Bisericii sintetizează pentru generația lui credința mântuirii, credința care îi mântuie pe oameni. Pentru că numai credința care îi mântuie pe oameni face Sfinți în calendar.

Așa că teologul Bisericii nu poate fi un relativist teologic, nu poate fi un plagiator ordinar, nu poate fi un veleitar în domeniul teologic și nici un înfometat de funcții, distincții și ovații. Pentru că teologul Bisericii se ocupă cu adevărul Bisericii, cu revelarea lui Dumnezeu cea pentru mântuirea oamenilor, pe care o aprofundează și o propovăduiește în mod constant în slujirea și în opera sa, în așa fel încât orice om credincios să înțeleagă voia lui Dumnezeu și să o împlinească pe ea.

Opera Sfântului Dumitru Teologul e pe cale de reeditare și ea e lumina sfântă pe care trebuie să o împărțim tuturor. Marile contribuții teologice ale Sfântului Dumitru sunt încă necunoscute nevorbitorilor de limba română, așa că e nevoie de traducerea lui e în multe limbi, pe lângă reeditarea lui în română. Dar, mai presus de toate, e nevoie de a merge cu încredere, și mai departe, tot mai departe, pe calea lui Stăniloae.

Și care e calea lui, a Sfântului pomenit astăzi? Care e calea ce l-a mântuit pe el? Traducerea și aprofundarea continuă a Sfintei Scripturi, a Sfinților Părinți, a dogmelor și a canoanelor Bisericii, a Vieților Sfinților, a cultului Bisericii, a istoriei și a Tradiției Bisericii, trăind o viață ascetico-mistico-liturgică, o viață dedicată cu totul slujirii lui Dumnezeu și României apostolice. Calea lui e calea asumată a teologului Bisericii. E calea celui care luptă împotriva tuturor când vine vorba de adevărul Bisericii, de adevărul care mântuie pe tot omul care vine în lume.

În diverse luări de poziție ale mele am arătat și minusuri ale scrisului Sfântului Dumitru. Unul dintre ele, unul dușman cu Sfânta Tradiție a Bisericii, a fost lăsarea umbrei de îndoială că Sfântul Sfințit Mucenic Dionisios Areopagitul, ieri pomenit, a fost „o persoană dubioasă”, „un falsificator teologic” din secolele V-VI și nu ucenicul Sfântului Apostol Pavlos și al Sfântului Ieroteos astăzi pomenit. Asta după ce i-a tradus opera în limba română, opera lui cea atât de dumnezeiască, cea atât de plină de revelații dumnezeiești.

Însă, dacă faci un „pseudo” din Sfântul Dionisios Areopagitis, ucenicul Marelui Pavlos Apostolul, așa cum e moda neteologică acum, te lupți cu Dumnezeu și cu Sfânta Tradiție a Bisericii. Pentru că el e al treilea mare Teolog al Bisericii din secolul I, după Sfântul Ioannis Teologul și Sfântul Apostol Pavlos. Fără ei trei nu avem o mare parte din teologia Bisericii. Iar, fără Sfântul Dionisios în mod special, nu avem nimic despre aghiologia Bisericii, despre sacramentalitatea Bisericii, despre Tradiția Bisericii.

O astfel de eroare, alături de altele, sunt petele negre ale operei fundamentale a Sfântului Dumitru. Însă, gândind cu mintea Bisericii, le vedem pe acestea, ca și pe alte erori ale Sfinților Părinți, ca pe acea moștenire neagră, care nu trebuie perpetuată, ci doar lăsată cu înțelegere la o parte, pentru că nu are de-a face cu adevărul. Căci, în comparație cu micile lor erori, Sfântul Dumitru Teologul și toți Sfinții Teologi ai Bisericii, au multe să ne învețe, au multe să ne explice, au multe prin care să ne convingă în mod deplin de adevărul mântuirii noastre.

Vă vorbeam anul trecut, în mod acoperit, de minunile pe care Sfântul Dumitru Teologul le-a făcut în viața mea, dar, în mod bucuros și cu mulțumire, despre proiectul Dogmaticii mele, pe care Sfântul Dumitru mi l-a luminat[3]. Pentru că metoda mea de lucru e de a urmări în mod sintetic sursele Tradiției, ca să vedem modul treptat în care Dumnezeu ni S-a revelat despre Sine Însuși și despre voia Lui cu noi.

Și pentru că am nevoie de Scriptură, de traducerea Scripturii pentru a scrie Dogmatica, apoi de traduceri personale ale Sfinților pe care îi voi aprofunda, merg cu toate traducerile mai departe. Sfântul Profet Ieremias, pe care în aceste zile vi-l arăt în traducerea mea, e plin de multă teologie, dar pentru a o vedea trebuie să ai ochi curați și profunzi. Cărțile Sfântului Dumitru, deși au un limbaj nesofisticat cel mai adesea, dar profund teologic, au încă multe taine necitite. Ca să scrii mai departe de Stăniloae trebuie să ți-l asumi integral și să îl depășești în mod ucenicește, adică așa cum face un ucenic cu Învățătorul său.

Nu orgoliul ne deschide cărțile teologiei, nu trufia ne învață să fim Sfinți, nu lenea ne propulsează în Paradisul lui Dumnezeu, ci truda în credință și în smerenie, în simplitate și în bucurie sfântă. Truda teologică, truda de zi cu zi l-a făcut mare și sfânt pe Stăniloae și ne va face și pe noi, pe toți, care îi vom urma lui.

Dar vrem să urmăm Everestului? Vrem să urcăm pe Vârful Omu sau rămânem pe pluta încântării de sine? Zilele trec, vine scadența, și vom afla fiecare…adevărul despre sine. Iar dacă vom avea mai multă neghină decât adevăr în aria noastră nu e de vină regimul social, nu e de vină condiția socială, nu e de vină ploaia și nici gerul, ci numai noi înșine.

De aceea, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne deschidă mintea și să ne zdrobească inima, pentru ca să înțelegem cine suntem și ce trebuie să facem pentru mântuirea noastră. Pentru că nimeni nu poate lucra în locul nostru. Amin!


[1] Începută la 18. 50, în zi de sâmbătă, pe 3 octombrie 2020. Cer parțial înnorat, 28 de grade, în timp ce dimineață, la ora 5, erau 11 grade, vânt 8 km/ h.

[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/cv-pr-prof-acad-dr-dumitru-staniloae/.

[3] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/10/05/predica-la-26-de-ani-de-la-adormirea-fericitului-dumitru-teologul-4-octombrie-2019/.

2 comentarii la „Predica la 27 de ani de la adormirea Sfântului Dumitru Teologul [4 octombrie 2020]”

  1. Ne bucurăm mult, Părinte Dorin, pentru că îl numiți Sfânt pe marele nostru teolog, Dumitru Stăniloae, pentru că a dus o viață smerită și curată, trudind să ni-i dăruiască pe Sfinții Părinți în limba noastră. Fără el eram la pământ cu teologia. Dumnezeu să vă înmulțească harul și puterea ca să îi continuați lucrarea! Binecuvântați, sărutăm dreapta!

    1. Dumnezeu să vă bucure întru toate, Domnule Andrei! Vă mulțumesc frumos pentru încrederea pe care mi-o acordați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *