Psalmul al 62-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Dumnezeul meu, Dumnezeu[le] Sfinte,
Ți-am adus dimineața rugăciune-nainte.
Căci după Tine e-nsetat și Te laudă
bietul meu suflet, vrând să Te vadă.
De multe ori ce Te dorește,
trupul, sărmanul, mi se sleiește,
ca-n pustii dese și-nsecetate,
fără de apă și necălcate.
De m-aș vedea în sfântă casa Ta,
sărmanul meu suflet s-ar desfăta
privind de-aproape sfânta Ta slavă.
O, de Te-aș vedea fără zăbavă!
Căci mi-e mai bună-n toată dulceața
mila Ta, Doamne, chiar decât viața.
Deci pentru-aceea Te voi lăuda,
cu buze de bucurie, cu gura mea.
Îți voi ura bine, și-ntr-a mea viață
să văd de-aproape sfânta Ta față
și cu mâini întinse să stau la rugă
întru sfântul Tău nume, că-s a Ta slugă!
Atunci, Doamne, se va sătura
bietul meu suflet din masa Ta.
Buzele mele Te vor lăuda
cu bucurie, de-a pururea!
Căci mie inima mi se stârnește
și-n vremea nopții, de Te gândește.
Și către rugă, de dimineață,
gândesc la Tine, că-mi ești povață.
Căci mă acoperi sub aripi sfinte,
ținându-mi umbră-n vreme fierbinte.
Sărmanul meu suflet lipit se ține,
peste tot ceasul, Doamne, de Tine.
N-a putea nimeni să mă despartă
de a Ta dreaptă, care mă poartă,
iar pe cei care îmi doresc răul,
fără de veste să-i soarbă hăul!
Stârvuri să zacă, sub armă de-aramă,
să nu mai fie de nicio seamă!
Parte să fie vulpilor în noapte,
iar ziua păsărilor, după dreptate!
Iar împăratul gând împreună
cu Domnul să aibă, și voie bună!
Și cel ce s-a jurat întru Domnul,
laudă s-aibă de la tot omul!
Și să-și astupe pizmașii gura,
să se oprească vrajba și ura!