Psalmul al 63-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Dumnezeu[le] Sfinte, Tu auzi-mi glasul,
ce mă rog Ție întru tot ceasul,
și de la vrăjmași îmi ridică
sărmanul meu suflet, să fiu fără frică!
Și să mă aperi de ceata strâmbă
ce se înghesuie să mă străpungă,
că le e tăioasă limba ca spada,
cu venin iute le e arcul gata.
Fără de veste, cu lancea plină,
vor să săgete pe cel fără vină,
neavând de Tine, Doamne, sfială,
vor să-l lovească toți, dând năvală.
Și-au întărit cuvântul de sfadă,
să-ntindă lațuri, să pună nadă,
zicând că n-are cine să-i vadă,
cearcă-n tot ceasul ce să le cadă.
Dar ei și-or pierde toată priceperea
căutând altora să le vadă pierderea.
Ci, pentru-aceea, Dumnezeu[le] Sfinte,
la ce fac viclenii să iei aminte!
Ridică-Te, să le sperii ceata,
să le slăbească în arc săgeata!
Putere să n-aibă să păgubească,
ca și săgeata copilărească!
Limbile-ntr-înșii să ostenească,
lumea de dânșii să se ferească!
Și să se teamă-așadar tot omul,
să pomenească ce-a făcut Domnul!
Și ce lucrează, toți să-nțeleagă,
să aibă Dreptul inimă-ntreagă!
Și tuturor Drepților le va fi-ntru slăvire,
având pe Domnul ca sprijinire.