Ieremias, cap. 25, cf. LXX

1. Cuvântul care a fost către Ieremias, despre tot poporul Iudasului, în anul cel al patrulea al lui Ioachim, fiul lui Iosias, împăratul Iudasului,

2. care a grăit către tot poporul Iudasului și către cei care locuiesc [în] Ierusalim, zicând:

3. „În [Din] cel de-al 13-lea an al lui Iosias, fiul lui Amos, împăratul Iudasului, și până [în] ziua aceasta [au trecut] 23 de ani, și [Eu] am grăit către voi, sculându-Mă dis-de-dimineață și zicând.

4. Și îi trimiteam către voi pe robii Mei, pe Profeți, de la revărsatul zorilor trimițându-i – dar nu ați ascultat și [nici] nu ați luat aminte [cu] urechile voastre –,

5. [și] zicându-vă: «Întoarceți-vă fiecare de la calea sa cea rea și de la obiceiurile voastre cele rele și veți locui în pământul pe care l-am dat vouă și părinților voștri din veac și până în veac!

6. Nu mergeți după dumnezeii cei străini [pentru] a le sluji lor și [pentru] a vă închina lor, pentru ca să nu Mă înfuriați pe Mine cu faptele mâinilor voastre, [ca] să vă fac rău pe voi [vouă]!».

7. Iar [voi] nu ați ascultat de Mine”.

8. Pentru aceasta, acestea zice Domnul: „Întrucât nu ați crezut cuvintelor Mele,

9. iată, Eu voi trimite și voi lua poporul de la miazănoapte și îi voi aduce pe ei în pământul acesta și pe[ste] cei care locuiesc [în] el și pe[ste] toate neamurile dimprejurul lui! Și îi voi pustii pe ei și îi voi da pe ei spre stingere și spre șuierare și spre ocara cea veșnică.

10. Și voi pierde de la ei glasul de bucurie și glasul de veselie, glasul mirelui și glasul miresei, mirosul mirului și lumina luminătorului.

11. Și va fi tot pământul [lor][1] spre stingere și [ei] vor sluji la neamuri 70 de ani.

12. Și când [or] să se împlinească cei 70 de ani, Mă voi răzbuna pe neamul acela”, zice Domnul, „și îi voi pune pe ei spre stingerea cea veșnică.

13. Și voi aduce peste pământul acela toate cuvintele Mele, pe care le-am grăit împotriva lui, toate [cuvintele] care au fost scrise în cartea aceasta,

14. pe care le-a profețit Ieremias către toate neamurile Elamurilor [τὰ ἔθνη τὰ Αιλαμ]”.

15. Acestea zice Domnul: „Să zdrobească arcul lui Elam, [să zdrobească] începutul stăpânirii lor!

16. Și voi aduce peste Elam cele patru vânturi din cele patru vârfuri ale cerului și îi voi risipi pe ei în toate vânturile acelea. Și nu va fi neam, [în] care nu va veni acolo cei care au fost alungați ai lui Elam.

17. Și îi voi înfricoșa pe ei înaintea vrăjmașilor lor, [înaintea] celor care caută sufletul lor, și voi aduce peste ei pe cele rele, după urgia mâniei Mele, și voi trimite după ei sabia Mea până ce i-am nimicit [îi voi nimici] cu totul pe ei.

18. Și voi pune tronul Meu în Elam și voi trimite acolo împărat și pe cei mari [ai poporului].

19. Și va fi la sfârșitul zilelor [acelora că] voi întoarce robimea Elamului”, zice Domnul.

20. La început[ul domniei], împărățind Sedechias, împăratul, a fost cuvântul acesta pentru Elam:


[1] Tot pământul lui Israil.

2 comentarii la „Ieremias, cap. 25, cf. LXX”

  1. Sarut mana Parinte Dorin! Ce inseamna ca Dumnezeu a grait dis-de-dimineata si ca i-a trimis pe Profeti de la revarsatul zorilor? (V. 3 si 4)
    Sarutam dreapta!

    1. Înseamnă, pe de o parte, că Dumnezeu a grăit poporului Său de la început, de când a început făgăduința Lui față de Sfântul Avraam, iar, pe de altă parte, că El a vorbit prin Profeții Săi în fiecare zi, în mod constant, pentru ca toți să știe voia Lui. Dar, dacă e vorba de relația personală a lui Dumnezeu cu fiecare credincios, în acest loc Dumnezeu ne spune că El începe să ne vorbească din somn sau de când ne trezim, călăuzindu-ne să facem voia Lui. Adică nu există clipă în care El să nu ne lumineze spre a face voia Lui. Multă sănătate, Domnule Luca, și vă mulțumesc mult pentru prietenia dumneavoastră!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *