Predică la Duminica a XX-a după Cincizecime [2020]

Iubiții mei[1],

în duminica de astăzi, când avem minunea învierii fiului văduvei din Nain [Ναΐν] [Lc. 7, 11-16], îmi vine să spun și eu ca Sfântul Avraam, Patriarhul: „Dacă pe Mosis și pe Profeți nu îi ascultă [Εἰ Μωσέως καὶ τῶν Προφητῶν οὐκ ἀκούουσιν], [nu] vor crede nici dacă cineva are să învie din morți [οὐδέ ἐάν τις ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ πεισθήσονται]” [Lc. 16, 31, BYZ]. Pentru că cine ascultă de Dumnezeu, fiindcă crede în El, poate să primească minunile Lui cu multă evlavie. Și le primește, pentru că el înțelege în mod real că Dumnezeu poate face toate câte voiește, toate câte voiește spre mântuirea noastră. Pe când, cine nu crede în El, acela se îndoiește de orice, chiar și de minunile pe care le poate vedea cu ochii lui. Și chiar dacă cu el, Dumnezeu ar face o minune, din marea Lui bunătate față de toți oamenii și față de întreaga creație, el ar uita-o în scurt timp, pentru că omul necredincios e centrat pe sine și atât.

Tocmai de aceea, a încerca să argumentezi teologic și rațional minunile lui Dumnezeu unor oameni necredincioși e, cel mai adesea, o pierdere de timp, pentru că ei nu cred în sursa minunilor. Li se pare că minunile sunt „prea mari” pentru Dumnezeu. Că El „nu poate” să facă așa ceva sau că minunile „nu există”. E ca atunci când dai detalii dintr-o țară de departe unor oameni care nu au ieșit niciodată din satul sau din orașul lor, și care nu te pot crede pe cuvânt. Și chiar dacă le dai fotografii, le pui filmulețe, le aduci lucruri de acolo, ei tot nu se vor încrede deplin în spusele tale, pentru că ei vor să le pui țara în brațe, în fața ochilor, ca să o vadă și să o pipăie ei.

La enervare, la durere sau la beție, oamenii necredincioși se iau la harță cu Dumnezeu. Unii ar vrea să fie trăsniți de Dumnezeu pe loc ca să vadă că El există, uitând că astfel ar muri imediat. Alții și-ar dori ca Dumnezeu să plouă cu bani la ei în casă, pentru ca „să dovedească” că e „puternic”, iar ei să dovedească că sunt leneși și incompetenți. Alții vor să le omoare Dumnezeu dușmanii și ei să scape de toate greutățile, plonjând în puf și în desfătări, când Dumnezeu ne cere să ne iubim vrăjmașii și să ne nevoim zilnic pentru mântuirea noastră.

Pentru că omul necredincios și arogant își imaginează tot felul de lucruri bizare despre Dumnezeu, despre cum ar fi El și despre cum S-ar manifesta El, pentru că nu cunoaște revelarea Lui despre Sine Însuși. Pe când eu, ca teolog și om al credinței, mă străduiesc zilnic să aflu cum e Dumnezeu și ce vrea El de la noi din propriile Sale vorbe și din luminările și vederile mistice ale Sfinților Lui. Pentru că citirea și aprofundarea continuă a surselor credinței ne scapă de imaginările despre Dumnezeu, fiindcă aflăm noi și noi detalii despre El, care nu ne opresc la o imagine idolatră despre El.

Că recunosc sau nu, și mulți dintre creștini au o imagine standard, un idol în capul lor despre Dumnezeu, pentru că nu citesc teologia Bisericii și de aceea fantazează „religios”, dar, mai ales, pentru că Își fac reprezentări ale lui Dumnezeu în mintea lor, când El întrece orice înțelegere a minții noastre. Pe când prima grijă a unui isihast e a scăpa de orice reprezentare mentală și de a se ruga lui Dumnezeu fără nicio imagine și fără nicio contemplare a vreunui lucru. Pentru că slava lui Dumnezeu țâșnește în noi, când noi ne rugăm Lui fără împrăștierea minții noastre și fără imaginație, rugându-L mereu pentru iertarea noastră pe Cel ce este mai presus de toate.

Căci Sfintele Icoane în viața Bisericii nu sunt blocări ale noastre în istorie, ci deschideri ale noastre spre Împărăția lui Dumnezeu. Sfintele Icoane trebuie să ne înalțe mintea la Sfinții reprezentați pe ele și care sunt în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că ele nu stau în fața noastră pentru ca să ne limiteze la ceea ce vedem noi iconizat, ci pentru ca să ne ridice mai presus de orice imagine la relația, prin rugăciune, cu Sfinții lui Dumnezeu.

E celebră mărturia cu un Monah foarte nevoitor, care și-L reprezenta pe Dumnezeu în mintea Lui și se ruga la idolul pe care și-l făcuse despre El. Și când un Părinte duhovnicesc vine și îl învață adevărata rugăciune a liniștirii, cea fără imaginație, dar plină de pocăință și de cerere vie a milei lui Dumnezeu, el îi spune că „L-a omorât pe Dumnezeu din el”. Pentru că îl făcuse să se roage curat, fără vreo imaginație, fără vreo închipuire „religioasă”, omorând idolul din el.

Și cei care omoară idolii din noi sunt adevărații noștri prieteni, prieteni de conștiință, pentru că ne învață să Îl iubim pe Dumnezeu, pe Cel care e mai presus de toate, și nu închipuirile noastre rătăcite despre El și despre noi înșine. Pentru că oamenii au mulți idoli în ei înșiși și trebuie să le deschidem ochii ca să îi vadă și să îi omoare în ei prin pocăință.

Care sunt idolii noștri? Unul dintre marii noștri idoli e viața și sănătatea noastră, adică noi înșine. Pentru că, pentru noi și confortul nostru suntem în stare să hulim, să negăm, să desființăm toate. Iar dacă am făcut ceva școală și ne-am realizat întrucâtva, cu familie și carieră, succesul și specializarea noastră sunt alt mare idol al nostru. Viața noastră și succesul nostru social: marii noștri idoli. Pentru că ne place să credem că le-am făcut pe toate „cu puterile” noastre și, din acest motiv, ceilalți trebuie „să ne respecte neapărat”.

Numai că ceilalți fac ce vor. Nu îi putem obliga să ne respecte și nici să ne iubească. Însă sursa vieții și a puterii și a înțelepciunii noastre e Dumnezeu și fără El n-am fi putut face nimic. A idolatriza viața, ca acum, când ne ferim să avem relații reale cu ceilalți, ca nu cumva să ne îmbolnăvim, înseamnă a nu înțelege că ea e un dar și că e darul lui Dumnezeu pentru noi și nu o realitate pe care o avem „în posesie”. Pentru că Cel care ne-a dat viața, ne-o și ia înapoi. El a dat, El o ia de la noi! Dar o ia când El voiește și nu oricând. Tocmai de aceea, noi trebuie să le suportăm pe toate cu credința în El, pentru că toate sunt spre folosul nostru, spre mântuirea noastră.

Cum scăpăm de idolul că „noi suntem cei mai importanți de pe pământ” și că, „pentru viața noastră, trebuie să îi omorâm pe alții”? Prin recunoașterea smerită că suntem robii netrebnici ai lui Dumnezeu. Că El ne-a dat viața și ne ține în viață pentru a ne împlini vocația, scopul pentru care ne-a creat, și nu pentru ca să ne mândrim în mod deșert și nici pentru ca să îi desconsiderăm pe ceilalți.

Cum omorâm în noi idolul „împlinirii” sociale și profesionale? Prin aceea de a ne cere continuu noi și noi standarde de eficiență, de muncă și de delicatețe, pentru ca să vedem câte lipsuri avem atât în relațiile cu ceilalți, cât și în ceea ce noi considerăm a avea o pregătire profesională. Pentru că atunci când termini facultatea și nu mai citești nicio carte sau când termini doctoratul și nu mai publici nicio carte, n-ai înțeles nimic din ceea ce înseamnă cunoaștere și împlinire interioară. Pentru că pregătirea profesională nu are sfârșit, după cum relațiile sociale cer o continuă umanizare a noastră. Dar dacă idolul sănătății îți cere să nu te muncești prea mult, ca nu cumva să mori de tânăr, tu, fiind ascultător față de el, rămâi cu câteva cunoștințe în cap, aflate de ici, de colo, și cu câteva lucruri făcute și cam asta e viața ta. Pentru că viața ta nu are un program riguros, tocmai pentru că idolul sănătății și al confortului îți cere să nu te omori prea mult cu munca.

Da, să ne omorâm idolii interiori, pentru ca să înviem! Să ne omorâm patimile, toate patimile, pentru că ele sunt idolii noștri. Să ne omorâm lenea, prostia, curvia, nesimțirea, lașitatea, răutatea, înfumurarea, necredința, neascultarea, așteptările mici de la noi înșine. Căci atunci când ai așteptări de 3 metri, trei metri lucrezi. Dar când vrei să construiești zeci de mii de kilometri, atunci nu merge cu pierderea timpului, pentru că trebuie să faci zilnic performanță.

Performanța umană și ascetică omoară idolii! Dacă vrei să fii pe fiecare zi mai bun și mai înțelegător cu oamenii, adică să faci performanță în relațiile de intimitate cu oamenii, și dacă te ascetizezi, dacă te nevoiești zilnic în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, atunci îți omori zilnic orice ridicare a idolilor în tine însuți. Dar dacă vrei să fii pe fiecare zi mai hapsân, mai ipocrit și mai leneș, ajungi o capiște idolatră, pentru că ții la sânul tău toți idolii. Îi ții în tine pe cei care te omoară pentru veșnicie.

Domnul l-a ridicat din morți pe tânărul din Nain prin porunca Sa cea dumnezeiască: „«Tinere, ție îți zic, scoală [Νεανίσκε, σοὶ λέγω, ἐγέρθητι]!»”. Și cel mort s-a ridicat și a început a vorbi. Și l-a dat pe el maicii sale” [Lc. 7, 14-15, BYZ]. Dar mortul s-a ridicat și a început a vorbi, pentru că Domnul a întors sufletul tânărului în trupul său. Nu a înviat altul decât era, ci a înviat cel care era, pe care îl cunoscuseră toți! El a început a vorbi nu o altă limbă, ci limba lui, iar mama lui l-a recunoscut a fi fiul ei. Pentru că a fost o înviere reală și nu una iluzorie, fiindcă sufletul tânărului, la porunca Domnului, s-a întors în trupul său, pe care îl părăsise de curând.

Dacă sufletul, așa cum cred unii în mod eretic, „moare” sau „se desființează” după moarte, cine a  înviat atunci? A fost un trup fără suflet cel care a înviat sau a fost o înviere reală a lui, pentru că sufletul s-a întors în trupul său? A fost o înviere reală! Pentru că Domnul l-a înviat pe cel care murise, i-a redat din nou viața, și el a trăit și a fost văzut de toți ca trăind.

Pentru că Dumnezeu e Creatorul vieții noastre și viața noastră e darul Lui și nu „o proprietate” a noastră. Tocmai de aceea, noi murim când vrea El și nu ne sinucidem. Pentru că ascultăm de Cel ce e viața noastră cea veșnică. Amin!


[1] Începută la 18. 11, în zi de marți, pe 13 octombrie 2020. Afară plouă, sunt 18 grade și vântul e de 13 km/ h.

4 comentarii la „Predică la Duminica a XX-a după Cincizecime [2020]”

  1. „Viața noastră și succesul nostru social: marii noștri idoli.” Punt ochit, punct lovit, Părinte Dorin! Ați pus degetul pe rană. Aici foarte mulți dintre noi ne regăsim. Binecuvântați și rugați-vă pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *