Predică la Duminica a XXII-a după Cincizecime [2020]

Iubiții mei[1],

noi așteptăm învierea morților [ἀνάστασιν νεκρῶν] și viața cea veșnică [ζωὴν αἰῶνος][2], cea împreună cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu Îngerii Lui. Așteptăm eshatologic mântuirea noastră și bucuria cea veșnică a Împărăției lui Dumnezeu. Căci pentru noi sfârșitul vieții celei pământești e începutul celei veșnice. Pentru că sufletul nostru nu moare odată cu moartea noastră fizică, ci merge în veșnicie: în Rai sau în Iad, după viața pe care am avut-o fiecare. Iar la învierea cea de obște, la învierea cea a toată lumea, care va avea loc la a doua venire a Domnului întru slava Sa cea veșnică, toți oamenii vor fi înviați prin slava Lui și vor fi judecați de către El, de către Judecătorul Cel Drept și va primi fiecare după viața lui: Raiul sau Iadul.

De aceea, cine consideră că sufletul lui „moare” odată cu moartea fizică, acela greșește grav. Pentru că nu se pregătește pentru viața sa cea veșnică, atâta timp cât consideră că odată cu moartea nu mai rămâne nimic din el. Dar tot la fel de grav greșesc și cei care fantazează despre existența sufletelor în veșnicie. Unii își imaginează că ar exista un loc intermediar între Iad și Rai, numit purgatoriu, în care sufletele și-ar continua nevoința lor pentru a fi primite în Împărăția lui Dumnezeu. Alții își imaginează că Raiul e asemănător vieții de pe pământ și că acolo vor avea parte de toate plăcerile pe care le-au avut sau nu le-au avut pe pământ. Alții consideră că sufletele dorm în cer, că sunt într-o stare de inconștiență, fapt pentru care nici nu se bucură și nici nu se întristează de ceva, și din care vor ieși la cea de a doua venire a Domnului pentru a fi judecate de către El. Pe când alții vorbesc despre o veșnicie liberală, având încrederea fals umanistă că sufletele fac ceea ce vor în veșnicie în indiferență față de voia lui Dumnezeu. Și este evident faptul că oamenii, atunci când vorbesc despre veșnicie, vor să fie la bine, vor să aibă de toate, vor să nu sufere nimic, dar nici să nu facă mai nimic pentru veșnicia lor.

Însă Domnul ne-a vorbit în mod clar despre veșnicia noastră. El ne-a spus adevărul tranșant între bine și rău. Pentru că El ne-a spus că cei credincioși vor fi duși de către Sfinții Îngeri în Împărăția Lui, pentru ca să se bucure de El împreună cu toți Sfinții Săi [Lc. 16, 22, BYZ], pe când cei păcătoși vor merge în Iad și vor trăi chinuri veșnice acolo [Lc. 16, 23, BYZ], pentru că vor fi chinuiți de văpaia focului celui veșnic [Lc. 16, 24, BYZ]. Viața în Împărăția lui Dumnezeu este o viață de continuă mângâiere [Lc. 16, 25, BYZ], de continuă bucurie dumnezeiască, pentru că Sfinții și Îngerii Lui trăiesc în comuniune veșnică cu Dumnezeu, pe când Iadul este locul de chinuire veșnică [Ibidem], unde cei păcătoși vor fi chinuiți împreună cu demonii, cu cei care i-au învățat la rele toată viața.

Însă Dumnezeu e pretutindeni în creația Sa prin slava Lui și El susține toate creaturile Sale întru existență. Pentru că El îi susține în existență pe Îngerii și pe Sfinții Lui, dar și pe demoni și pe oamenii păcătoși. Nimic nu poate să existe fără voia Lui și fără harul Său, fără întărirea și susținerea Lui continuă. Așa că El este în Rai și în Iad în același timp prin slava Lui, susținând pe toți întru existență, chiar dacă unii luptă continuu împotriva Lui. Însă iubirea necuprinsă și veșnică a lui Dumnezeu se vede tocmai în aceasta: că El îi ține în existență și pe vrăjmașii Lui, pe cei care I se împotrivesc continuu, neanulând existența lor, care e darul Său pentru ei.

Căci demonii și oamenii păcătoși sunt vrăjmașii Lui tocmai pentru că I se împotrivesc Lui. Pentru că aleg să facă contrar voii Sale. Dacă nu s-ar mai împotrivi Lui și s-ar pocăi pentru păcatele lor, ei s-ar vindeca de boala lor interioară cu harul lui Dumnezeu. Pentru că, atunci când au fost creați de Dumnezeu, ei au fost creați buni, dar ei au devenit răi prin aplecarea voii lor spre cele potrivnice voii lui Dumnezeu.

Așa că văpaia cea veșnică [Lc. 16, 24, BYZ], despre care dă mărturie bogatul nemilostiv și indiferent ajuns în Iad, nu e materială, ci e spirituală! Căci nimic material nu poate să chinuie pentru veșnicie sufletul spiritual. Pentru că văpaia aceasta e slava lui Dumnezeu cea veșnică, pe care cei din Rai o simt ca pe mângâierea, hrana și veselia lor cea veșnică, pe când, cei din Iad, o resimt ca pe un foc care îi arde și îi chinuie veșnic.

– Și de ce îi chinuie slava Lui cea veșnică pe cei din Iad?

– Pentru că nu o au în ei și nu au căutat-o niciodată în viața lor! Pe când Sfinții au căutat slava Lui toată viața lor și s-au umplut de ea prin toate Tainele și Slujbele Bisericii, pentru că slava Lui este esența vieții creștine. Căci cine nu are de-a face cu sacramentalitatea Bisericii, cu Tainele și cu Slujbele dumnezeiești ale Bisericii, nu are de-a face cu slava lui Dumnezeu. Fiindcă numai aici, în Biserica Lui, primim slava cea veșnică a lui Dumnezeu, care coboară continuu în viața Bisericii. Iar Îngerii și Sfinții Lui sunt plini de slava lui Dumnezeu și trăiesc în slava Lui. Iar noi le cerem ajutorul și sprijinul lor cel dumnezeiesc în viața noastră, pentru ca și noi să trăim o viață îngerească, o viață de sfințenie pe pământ.

Iar când ne rugăm pentru cei adormiți ai noștri și le facem Parastase și pomeniri pline de milostenie, ce cerem de fapt de la Dumnezeu? Cerem mila Lui, cerem slava Lui în viața lor, adică cerem ca El să îi miluiască și să îi ierte pe ei, dacă sunt în Iad și să îi scoată de acolo și să îi mute în Împărăția Lui cea veșnică, prin marea Sa milă față de noi. Pentru că numai Dumnezeu poate să treacă prăpastia cea mare dintre Iad și Rai [Lc. 16, 26, BYZ], căci numai El poate să îi mântuie pe oameni. Și istoria Bisericii consemnează astfel de mântuiri post-mortem, pentru că anumiți Sfinți ai lui Dumnezeu s-au rugat pentru mântuirea cuiva anume. Și Dumnezeu S-a milostivit de aceia, pentru rugăciunile Sfinților Săi, și i-a iertat pe ei și i-a făcut moștenitori ai Împărăției Sale. Pentru ca să ne arate tuturor că El îi prețuiește și îi ascultă pe Sfinții Lui și pe Îngerii Săi, dar mai ales pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Pururea Fecioara Maria.

Într-una dintre scrierile sale împotriva iconoclasmului, Sfântul Ioannis Damaschinos citează o carte a Sfântului Sofronios al Ierusalimului, în care acesta vorbea despre un Părinte al pustiei ispitit de demoni: „era un luptător zăvorât în Muntele Măslinilor, dar îl războia foarte mult demonul desfrânării. Într-una din zile, când se năpustea asupra lui foarte năprasnic, bătrânul a început să se lamenteze și să[-i] spună demonului: «Până când nu-mi dai pace? Depărtează-te de la mine! Ai îmbătrânit împreună cu mine». [Iar lui] i se arată demonul în fața ochilor, zicând[u-i]: «Jură-mi că nu spui nimănui ce îți voi spune și nu te voi mai război!». Și i s-a jurat bătrânul: «Pe Cel ce locuiește în cele mai înainte că nu voi spune cuiva cele ce-mi vei spune!». Atunci demonul îi spuse: «Să nu te închini acestei icoane și nu te voi mai război!». Icoana avea însă ca întipărire pe Stăpâna noastră”[3], pe Născătoarea de Dumnezeu. Și Sfântul Ioannis Damaschinos conchide pentru noi: „demonul desfrânării a preferat să nu mai fie închinată icoana Stăpânei [noastre] decât să cadă bătrânul în necurăția desfrânării, ca unul care știe că acesta e un păcat mai mare decât desfrâul”[4].

Tocmai de aceea și demonii îi pun pe oameni să nege adevărata Biserică, să nege cultul Sfinților și pomenirile pentru cei adormiți, pentru ca Dumnezeu să nu îi mai mântuie pe oameni. Nici pe cei vii și nici pe cei adormiți.

Căci noi, când îi pomenim pe cei adormiți ai întregii lumi, îi pomenim cu conștiința aceasta: ca Dumnezeu să Își arate mila Lui în ei. Pomenirile noastre de la Proscomidie și rugăciunile și dezlegările noastre de păcate de la Parastase sunt pentru acest lucru: pentru ca Dumnezeu să fie milostiv cu ei și cu noi, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților și Îngerilor Lui. Cerem mila Lui, cerem ca El să fie milostiv cu ei și cu noi, pentru că toți avem nevoie de mila lui Dumnezeu pentru a ne mântui.

Ce ne mai spune Evanghelia de azi la finalul ei? Că trebuie să ascultăm de Sfinții lui Dumnezeu [Lc. 16, 29, 31, BYZ]! Ei ne învață voia lui Dumnezeu. Și dacă luăm aminte la voia Lui și o împlinim pe ea, atunci ea este calea noastră spre Împărăția Lui. Dar dacă nu luăm aminte la învățătura Bisericii Sale, la ceea ce ne spun Sfinții Lui, și trăim contrar voii lui Dumnezeu, sufletul nostru, după moarte, nu se plimbă aiurea prin cer și nici nu merge la bine, ci în Iadul cel veșnic. Iar în Iad este „focul cel veșnic [τὸ πῦρ τὸ αἰώνιον], care a fost pregătit diavolului și îngerilor săi [τὸ ἡτοιμασμένον τῷ διαβόλῳ καὶ τοῖς ἀγγέλοις αὐτοῦ]” [Mt. 25, 41, BYZ], îngerilor care l-au urmat pe Satanas în căderea lui și în împotrivirea lui continuă față de Dumnezeu.

Focul cel veșnic: pentru că astfel e resimțită de cei din Iad slava lui Dumnezeu. Slava Lui cea veșnică e lumina cea veșnică a Sfinților, dar care e percepută de cei din Iad ca un foc care îi chinuie veșnic pe ei, când ea vrea să îi îmbrățișeze veșnic. Dar dacă nu te-ai lăsat îmbrățișat de Dumnezeu, de iubirea Lui, dacă nu o cunoști aici, pe pământ, nu o vei cunoaște niciodată în veșnicie. Pentru că iubirea Lui trebuie să troneze în noi, pentru ca să ne bucurăm întru ea veșnic.

Însă și aici, iubiții mei, slava lui Dumnezeu e foc și pedeapsă și frică pentru cei păcătoși. Întrebați-i pe cei care au multe păcate nespovedite și neplânse, de ce nu merg la Biserică și de ce nu se împărtășesc cu Domnul! Întrebați-i pe cei care au furat din Biserică, care au făcut sacrilegii în Biserică, care au furat Sfinte Moaște sau au batjocorit Sfintele Tale și Sfintele Icoane ale Domnului, cum au fost și sunt pedepsiți de Dumnezeu, dacă nu s-au pocăit nici până acum! Vă vor spune că nu suportă apropierea de Dumnezeu. Vă vor spune că harul Lui îi arde și îi chinuie și le dă coșmaruri și mustrări aspre de conștiință, pentru că au păcătuit mult. Așa după cum demonii, din cei demonizați, țipă ca din gură de șarpe când se apropie de Domnul și de Sfinții Lui, pentru că ei simt slava Lui nu ca pe cea mai mare sfințenie și mângâiere, ci ca pe cea mai mare pedeapsă și frică.

Așa că încă de acum noi gustăm Raiul milostivirii lui Dumnezeu, pe când alții trăiesc cu frica și cu groaza Iadului în ei înșiși. Sunt deja în Iad prin chinurile sufletești și trupești pe care le trăiesc, după cum, cei bineplăcuți ai Lui, sunt deja în Paradisul milostivirii Sale, pentru că încă de aici simt și văd mila lui Dumnezeu cu ei.

De aceea, Dumnezeu vorbindu-ne despre cele două veșnicii personale, adică despre Rai și Iad, ne învață că numai Împărăția lui Dumnezeu e împlinirea noastră cea veșnică. Și acesta e adevărul despre veșnicie: că numai Sfinții se vor bucura de Împărăția lui Dumnezeu. Iar Împărăția lui Dumnezeu e sfințenie, e adevăr, e dreptate, e curăție, e cunoaștere și comuniune veșnică cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu Îngerii Lui.

Vă mulțumesc mult celor care mi-ați arătat de ziua mea că îmi sunteți aproape! Rugăciunea și prietenia dumneavoastră îmi fac foarte mult bine. Dumnezeu să ne întărească în tot lucrul cel bun pe mai departe, ca să creștem întru voia lui Dumnezeu și să ne mântuim întru pace, și astfel să binecuvântăm și să lăudăm veșnic pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, pe Dumnezeul mântuirii noastre, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.


[1] Începută la 8. 05, în zi de joi, pe 29 octombrie 2020. Cer înnorat, 13 grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Crezul Bisericii: https://ro.orthodoxwiki.org/Crezul.

[3] Diac. Ioan I. Ică jr., Canonul Ortodoxiei. Sinodul II Ecumenic. 1. Definind dogmatic icoanele (691-810), Ed. Deisis, Sibiu, 2020, p. 87. [4] Ibidem.

2 comentarii la „Predică la Duminica a XXII-a după Cincizecime [2020]”

  1. „Unii își imaginează că ar exista un loc intermediar între Iad și Rai, numit purgatoriu, în care sufletele și-ar continua nevoința lor pentru a fi primite în Împărăția lui Dumnezeu. Alții își imaginează că Raiul e asemănător vieții de pe pământ și că acolo vor avea parte de toate plăcerile pe care le-au avut sau nu le-au avut pe pământ. Alții consideră că sufletele dorm în cer, că sunt într-o stare de inconștiență, fapt pentru care nici nu se bucură și nici nu se întristează de ceva, și din care vor ieși la cea de a doua venire a Domnului pentru a fi judecate de către El. Pe când alții vorbesc despre o veșnicie liberală, având încrederea fals umanistă că sufletele fac ceea ce vor în veșnicie în indiferență față de voia lui Dumnezeu.”
    Asta apropo de cum citește fiecare Biblia. Că zic unii că o iei în mână și o citești, ce e atât de greu?…
    Sărut mâna, Părinte Dorin! La mulți ani cu multă bucurie, sanătate și împlinirea tuturor dorințelor, ajutor de la Maica Domnului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *