Poemul al 20-lea. Din vol. Te iubesc nu se termină

A munci înseamnă
a te pune în fața computerului,
a acestei mașini elegante,
cu care ești deja prieten,
și care te ajută
să alergi ca vântul și ca gândul.
Prima întrebare e legată de TPA,
dacă totul e în ordine
și dacă s-a publicat ultimul articol
și dacă avem articole
pentru zilele următoare.
Apoi trebuie să publicitez
articolul zilei, să văd cine și ce a zis
pe conturile de email și pe cele sociale,
să răspund, să downloadez, să plătesc,
să îmi notez diverse lucruri.
După care,
cu energizantul sau
cafeaua sau ceaiul lângă mine,
încep să scriu, să traduc, să corectez,
să editez, să pun totul spre viitor.
Pentru că viitorul acesta,
despre care tot vorbim
și pe care ni-l imaginăm într-un fel
sau într-altul
se hrănește cu prezentul nostru.
Nu pot să călătoresc mult,
nu pot să lipsesc mult din online
și de la mesele mele de scris,
nu pot să stau degeaba,
pentru că viitorul meu
mănâncă hulpav din prezent.
Și orice oră sau zi de prezent șomată
e un minus de viitor,
pentru care îmi va părea rău.
Și ca să nu îmi pară rău,
eu muncesc zilnic,
pun piatră pe piatră,
pun totul în lumină,
în ochii oamenilor,
ca și ei să se schimbe
în ritmul meu.
A munci e totuna
cu a te pune în foaie
prin orice tehnologie.
Te strângi din lume
și te pui acolo
pentru ca să rămâi.
Căci seara vine, inevitabil,
și trebuie să te stingi de-aici
ca să pleci în lumina Lui.

2 comentarii la „Poemul al 20-lea. Din vol. Te iubesc nu se termină”

  1. Cât de frumos ați spus! Vă mulțumim pentru toată această jertfire a timpului și a resurselor sfinției voastre pentru noi!!! Dumnezeu să vă ajute în orice clipă și Maica Domnului să vă lumineze pururea gândurile. Rugați-vă și pentru noi păcătoșii și nevrednicii!!!

    1. Vă mulțumesc mult pentru rugăciune și pentru prietenie, Doamnă Anastasia, și să auzim numai de bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *