Iubiții mei[1],
titlul praznicului de astăzi, pe scurt, este Intrarea Născătoarei de Dumnezeu [Τὰ Εἰσόδια τῆς Θεοτόκου][2], pe când titlul integral al praznicului este Intrarea în Templu a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu [Ἡ ἐν τῷ Ναῷ Εἴσοδος τῆς Ὑπεραγίας Θεοτόκου][3]. Lucru care s-a petrecut la vârsta de 3 ani [τριῶν χρόνων]. Pentru că a fost adusă la templu și dăruită Domnului de către Sfinții ei Părinți Ioachim [Ἰωακείμ] și Anna [Ἄννα], după făgăduința lor către Domnul, făcută înainte de a se naște Prunca Maria. Și aici a trăit Născătoarea de Dumnezeu până la vârsta de 12 ani [δώδεκα χρόνια], fiind hrănită de Sfântul Arhanghel Gavriil cu hrană cerească și locuind în Sfânta Sfintelor, umplându-se acolo de descoperirile lui Dumnezeu față de ea[4].
Și a trăit 9 ani în Sfânta Sfintelor, în partea cea mai tainică și mai plină de slavă a Templului, pentru ca să trăiască îngerește acolo, aidoma Puterilor celor cerești. Pentru că „ea singură[,] dintre toți oamenii din veac[,] a stat împotriva răului de la început [și] până la sfârșit, [și] a dat înapoi lui Dumnezeu neamestecată [cu păcatul] frumusețea [cea] dată nouă de către El și s-a folosit de toată puterea și de toate armele așezate în ea. [Căci] prin dragostea de Dumnezeu, prin vigoarea rațiunii, [prin] rectitudinea voinței și măreția gândirii [sale, Preacurata Fecioară Maria] a întors înapoi orice păcat [de la ea] și a înălțat în semn de biruință un trofeu care n-are nicio asemănare [în istoria umanității], și prin care a arătat, pe de o parte, pe om și care era natura lui, iar, pe de altă parte, L-a arătat pe Dumnezeu și negrăita Lui înțelepciune și ce fel de iubire de oameni are”[5].
Pentru că Stăpâna noastră, „fiind doar om și neavând nimic mai mult decât oamenii comuni, ea singură a scăpat de boala comună tuturor”[6]. Adică de păcat. Pentru că ea nu a săvârșit vreun păcat în toată viața ei. Și când a biruit ea păcatul în mod desăvârșit? „În amiaza relelor, în însăși înflorirea lor, în locul osândei, într-o natură [umană] care învățase să fie biruită în fiecare clipă [de păcat], într-un trup robit morții”[7]. Însă, subliniază Sfântul Nicolaos Cabasilas [Νικόλαος Καβάσιλας][8], „ajutorul cu care [Domnul] a ajutat-o pe Mama Lui n-a fost cu nimic mai mare decât cel mai mare dintre toate pe care l-a pus înainte în comun tuturor oamenilor”[9]. Pentru că vrea să ne spună faptul că Dumnezeu nu a ajutat-o cu nimic special pe Preacurata Fecioară Maria ca să își sfințească viața ei.
Și, cu toate acestea, „Atotnepătata [Stăpână] și-a împletit ea însăși cununa aceasta din dreptățile ei și de la sine însăși, și deși avea de la Dumnezeu ajutor la fel cu ceilalți, prin cele pe care le-a adăugat de la ea i-a covârșit pe ceilalți [oameni], astfel încât nu numai că a biruit în toate cele în care aceia au fost înfrânți, dar a biruit încă și într-un chip atât de strălucit, încât biruința ei să-i fie de ajuns atât ei înseși spre cinste, cât și celorlalți [oameni], ca și cum toți ar fi lucrat această biruință [și nu doar ea însăși]”[10].
Tocmai de aceea și la Bunavestire, Dumnezeu a bucurat-o în mod negrăit pe Preacurata Fecioară Maria prin vestea adusă de Arhanghel, și, la modul copleșitor, prin întruparea imediată în uterul ei a Domnului. Căci „niciunui om din veac, înaintea Fecioarei, nu i-a spus Dumnezeu să se bucure, întrucât erau încă vinovați și împărtășeau soarta veche și nenorocită a tuturor”[11], aceea de oameni păcătoși, și nicio alta nu L-a născut pe Domnul decât aceasta, care este cea mai curată și mai sfântă Fecioară a lumii.
În limba greacă, intrare [εἴσοδος (isodos)] e un substantiv compus din εἰσ (is) + ὁδός (odos), adică din întru + cale[12]. De aceea, intrarea în Templu a Născătoarei de Dumnezeu înseamnă a urma calea lui Dumnezeu, a urma calea împlinirii omului. Pentru că a veni la Biserică și a trăi bisericește înseamnă a fi pe cale, a fi pe drumul care trebuie.
Tocmai de aceea, „ea nu a intrat numai în chip uimitor aici, [în Templul din Ierusalim], dar a și locuit acolo de copilă mică [și] până ce a ajuns fată”[13]. A locuit în Sfânta Sfintelor, pentru că acel loc tainic și preasfânt din Templu o închipuia chiar pe ea. Pentru că „Sfânta Sfintelor ducea în chip cuvenit spre Preasfânta Fecioară. Pentru că faptul că primea pe Arhiereu, intrând în ea doar o dată pe an și curățit prin sânge, arăta negrăita sarcină [graviditate] a celei care a purtat în pântece pe Cel singur fără de păcat, Care o dată pentru toate veacurile a șters printr-o singură jertfă tot păcatul. Iar faptul că acel loc era de necălcat pentru toți oamenii, afară de cel mai sfânt dintre toți, era un semn că nicicând Fecioara n-a purtat pe suflet nimic care să nu fi fost cu desăvârșire sfânt”[14].
Tocmai de aceea, când Preacurata Stăpână a intrat în Templu și a început să locuiască în Sfânta Sfintelor, „legea dintru început s-a desființat”[15]. Legea dată de Dumnezeu Sfântului Profet Moisis. Pentru că a intrat în Sfânta Sfintelor cea care era împlinirea acelui loc, adică Maica lui Dumnezeu, cea mai sfântă și mai cuprinzătoare decât cerurile. Și pentru curăția și sfințenia ei cele prea mari, Dumnezeu „Și-a ales-o pentru Sine Însuși [pe Fecioară] ca pe un sanctuar, [ca pe un altar preasfânt], preferând-o din toată lumea”[16], alegând-o în locul întregii lumi.
Și de ce a preferat-o pe ea în locul întregii umanități? Pentru că Preacurata Fecioară Maria „i-a dat acesteia, [firii noastre umane], ceea ce era, iar El a adăugat ceea ce nu era”[17]. Preacurata Fecioară Maria a arătat în persoana ei cum arată omul care nu păcătuiește, care stă în curăție și în sfințenie, pe când Domnul ne-a arătat în persoana Lui cum se îndumnezeiește firea umană, când ea este asumată în persoana veșnică a Lui. Pentru că Maica Domnului a arătat în persoana ei adevărata biruință a firii umane asupra păcatului, pe când Domnul ne-a arătat în persoana Lui divino-umană că se poate uni dumnezeirea cu umanitatea și că firea umană se poate îndumnezei în mod desăvârșit.
Și Domnul a ales-o și a iubit-o nespus pe Maica Sa, întrupându-Se din ea, pentru că avea „o viață atotnepătată, o viețuire atotcurată…un suflet mai curat decât lumina, un trup duhovnicesc întru toate, mai strălucitor decât soarele, mai curat decât cerul, mai sfânt decât tronurile Heruvimilor”[18]. Fapt pentru care, fiind preafrumoasă și preasfântă prin curăția și sfințenia ei, ea „a întors spre ea ochiul lui Dumnezeu. [Căci] prin frumusețea ei a arătat prin ea însăși frumoasă natura comună [a oamenilor], [și] L-a atras [prin ea] pe Cel nepătimitor,[…][De aceea], Cel care din pricina păcatului Se scârbise de oameni, S-a făcut [acum] om din pricina Fecioarei”[19] celei preasfinte.
Așadar, iubiții mei, intrarea Stăpânei noastre în Templu înseamnă alegerea lui Dumnezeu pentru toți vecii. După cum Botezul nostru a fost alegerea Lui pentru toți vecii. Pentru că la Botez noi ne-am născut dumnezeiește, ne-am născut din Dumnezeu [ἐκ Θεοῦ] [In. 1, 13, BYZ] prin slava Lui, Dumnezeu făcându-ne pe noi sădiri ale adevărului în Sfânta Sa catolică și apostolică Biserică[20]. Ne-a făcut sădiri sau răsaduri sau plante ale adevărului, ca unii care suntem plini de adevărul lui Dumnezeu și de slava Lui. Pentru că suntem zidiți „în[tru] temelia Apostolilor și a Profeților [ἐν τῷ θεμελίῳ τῶν Ἀποστόλων καὶ Προφητῶν]”[21] lui Dumnezeu, adică în adevărul propovăduit de ei. Pentru că adevărul lui Dumnezeu e temelia, e fundamentul vieții noastre creștine.
Preacurata Stăpână a venit și a intrat în Templu pentru ca să rămână veșnic cu Dumnezeu. Pentru că a ales calea Lui pentru toți vecii. Noi, la fel, la Botez, am făgăduit în fața lui Dumnezeu, prin nașii noștri, că ne vom lepăda continuu de Satanas, de potrivnicul nostru, și de toate lucrurile lui [τοῖς ἔργοις αὐτοῦ] și de toată închinarea lui [τῇ λατρείᾳ αὐτοῦ] și de toți trimișii/ vestitorii lui [τοῖς ἀγγέλοις αὐτοῦ] și de toată pompa/ strălucirea lui [τῇ πομπῇ αὐτοῦ][22] cea deșartă. Adică trebuie să ne lepădăm continuu de toți demonii și de toate gândurile și lucrările lor cele rele, cele care ne îndeamnă la păcat, și de toată viața cea deșartă și de toți lucrătorii Satanei. Pentru că atât demonii, cât și oamenii păcătoși, care fac voile lor, ne învață să păcătuim și astfel să ne îndepărtăm cu totul de Dumnezeu.
Însă Preacurata Stăpână, prin toată viața ei cea atotcurată, ne învață că nepăcătuirea și slujirea veșnică a lui Dumnezeu e adevărata viață a omului. Că omul se împlinește numai când face binele și când Îi slujește lui Dumnezeu. Iar rămânerea în bine până la sfârșit înseamnă o întărire continuă a firii noastre, o curățire, o luminare și o sfințire continuă a ei, adică o revelare a frumuseții reale a omului. Pentru că Sfinții sunt realii oameni frumoși și împliniți ai acestei lumi, iar între toți Sfinții și între toate Puterile cele cerești, cea mai frumoasă și mai desăvârșită dintre toți și toate e Preacurata Stăpână, Născătoarea de Dumnezeu, Pururea Fecioara Maria. Pentru că doar ea s-a făcut locaș rațional și preasfânt al Stăpânului, ca cea din care S-a întrupat Stăpânul tuturor.
Astăzi, „în Templul lui Dumnezeu în mod clar Fecioara se arată [ἐν Ναῷ τοῦ Θεοῦ τρανῶς ἡ Παρθένος δείκνυται] și pe Hristos tuturor mai înainte Îl vestește [καὶ τὸν Χριστὸν τοῖς πᾶσι προκαταγγέλλεται]”[23]. Se arată în mod clar în adâncul sfințeniei ei. Tocmai de aceea, „oamenii care au recunoscut în ea, și în nimeni altcineva [în afara ei], lucrurile cele mari și mai presus de fire dintre toate, au cinstit-o cu ceea ce ei nu puteau, făcând-o să locuiască în locul cel mai sfânt”[24], adică în Sfânta Sfintelor. Iar cel care a introdus-o acolo, pentru că a văzut marea ei sfințenie, a fost Sfântul Arhiereu Zaharias [Ζαχαρίας], tatăl Sfântului Ioannis Botezătorul, așa cum ne spune o cântare de la Vecernia Mare[25].
Și Maica Îl vestește pe Fiul și pe Stăpânul ei după cum luna vestește soarele. Și ne spune tuturor că Soarele dreptății [Ἥλιος δικαιοσύνης] [Mal. 3, 20, LXX] a răsărit pentru noi toți, că S-a întrupat dintru ea și S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră, ca să strălucească în fiecare dintre noi prin slava Lui cea veșnică. Pentru că El ne vrea pe toți mântuiți, pe toți plini de slava Lui, pe toți niște lumini raționale pentru toți vecii. Amin!
[1] Începută la 10. 54, în zi de marți, pe 17 noiembrie 2020. Soare și nori, 6 grade, vânt de 3 km/ h.
[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx.
[3] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Nov/Nov21.html.
[4] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx.
[5] Sfântul Nicolae Cabasila, Cuvântările teologice: la Iezechiel – Hristos – Fecioara Maria, Scrieri I, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 183.
[6] Idem, p. 184. [7] Idem, p. 185.
[8] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Nicholas_Kabasilas.
[9] Sfântul Nicolae Cabasila, Cuvântările teologice: la Iezechiel – Hristos – Fecioara Maria, Scrieri I, op. cit., p. 187.
[10] Ibidem. [11] Idem, p. 189.
[12] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/εἴσοδος.
[13] Sfântul Nicolae Cabasila, Cuvântările teologice: la Iezechiel – Hristos – Fecioara Maria, Scrieri I, op. cit., p. 190.
[14] Idem, p. 192. [15] Idem, p. 193. [16] Idem, p. 194. [17] Idem, p. 196. [18] Idem, p. 203. [19] Ibidem.
[20] Mă refer la pasajul de aici: φύτευμα ἀληθείας ἐν τῇ ἁγίᾳ Σου καθολικῇ καὶ ἀποστολικῇ Ἐκκλησίᾳ, cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.
[21] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.
[22] Ibidem.
[23] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Nov/Nov21.html.
[24] Sfântul Nicolae Cabasila, Cuvântările teologice: la Iezechiel – Hristos – Fecioara Maria, Scrieri I, op. cit., p. 191.
[25] Mă refer la cea care conține acest pasaj: καὶ χαίρει Ζαχαρίας ὁ πρέσβυς, ὁ γενέτης τοῦ Προδρόμου, καὶ βοᾷ γηθοσύνως, cf. http://glt.goarch.org/texts/Nov/Nov21.html.