Predică la Duminica a XXVI-a după Cincizecime [2020]

Iubiții mei[1],

cu toții suntem bogați și foarte bogați, pentru că viața și mila lui Dumnezeu cu noi sunt cea mai mare bogăție a noastră. Aducerea noastră întru existență de către Dumnezeu, ținerea noastră în sănătate, păzirea noastră de toate cele rele și umplerea noastră de slava Lui întotdeauna sunt bogăția noastră cea fără de seamăn. Și ar trebui să fim bucuroși și foarte bucuroși pentru tot ceea ce avem și primim de la Dumnezeu, fiindcă avem și primim lucrurile esențiale, fundamentale ale vieții noastre.

Existența, sănătatea, puterea de a învăța și de a lucra, mântuirea, sfințenia sunt marile noastre bogății pe care le primim de la Dumnezeu și pe care le trăim în mod deplin, în mod împlinitor împreună cu El. De aceea, nu putem spune că suntem privați de ceva anume, că nu avem lucrurile care ne împlinesc, pentru că avem toate lucrurile care ne fac oameni sociali, dar și oameni ai Împărăției lui Dumnezeu.

Societatea ne cere să fim capabili de o viață onestă, de o viață cinstită, trăită în limitele legii și pe care să ne-o câștigăm în urma profesionalizării noastre în ceva anume. Învățăm de mici, ne specializăm continuu, pentru ca să fim proprii unei anume profesii, de pe urma căreia să trăim. Însă a te specializa înseamnă a te îmbogăți continuu cu informații, cu capabilități, cu însușiri benefice profesiei tale. Orice profesionist e un om bogat, e un om din ce în ce mai bogat în experiență și el poate dărui, la rândul său, din experiența lui, pentru ca să formeze alți profesioniști.

Primii profesioniști pe care îi întâlnim în viața noastră și care ne influențează în mod decisiv viața sunt Medicii, Preoții, Educatorii, Învățătorii, Profesorii. Medicii ne ajută să ne naștem și să fim sănătoși trupește, apoi Preoții sunt cei care ne nasc din Dumnezeu prin Botez și ne ajută să fim sănătoși duhovnicește, Educatorii ne întâmpină la Grădiniță, pe când Învățătorii și Profesorii la Școală, educându-ne și învățându-ne și pregătindu-ne pentru viitor, pentru viața noastră socială. Și fiecare dintre ei ne amprentează viața pentru viitor, pentru că ne dăruie din ceea ce ei sunt și au. Și pe baza dăruirii lor – pe lângă familie, care e factorul decisiv în educarea și formarea noastră –, noi suntem cei de azi, cei capabili de a ne strânge aici în Biserică și de a ne ruga și de a ne respecta și iubi unii pe alții.

Pentru că familia și instituțiile statului și societatea în ansamblu ne-au învățat să fim noi înșine, cei care înmagazinăm continuu noi și noi informații și înțelepciune și dexterități care ne împlinesc.

De aceea, toată experiența noastră de viață și cea profesională sunt bogăția noastră unică. Pentru că tot ceea ce am strâns în noi de la cei de azi și din arhiva imensă a istoriei am filtrat într-un mod personal și le putem dărui altora în mod personalizat.

Tocmai de aceea, Profesorul și Preotul nu pot fi înlocuiți cu niște mașini, pentru că înțelepciunea lor trebuie transmisă față către față, în mod direct, în mod asumat. Căci ei nu îți transmit numai informații, ci și un mod de a fi. Ei îți arată nu doar ceea ce înseamnă a ști, ci și ceea ce devii prin cunoaștere, dar și pericolele de tot felul ale absolutizării cunoașterii în detrimentul faptului de a fi om și de a avea relații profund umane cu semenii tăi. Specializarea continuă te poate face un bun profesionist, care câștigă bine și e bine văzut din punct de vedere profesional, dar profesionistul trebuie să rămână om și unul profund înrădăcinat în viața oamenilor. Pentru că profesia nu trebuie să eclipseze viața interioară și socială a omului, ci să o îmbogățească în mod frumos. Omul profesionist trebuie să aibă o familie și o viață creștină asumată, adică să fie împlinit profesional, dar și uman și familial. Căci numai așa profesia este o împlinire și nu o erodare constantă a sănătății și a vieții noastre interioare.

Suntem bogați și foarte bogați prin ceea ce avem și facem! Când vedem cât costă să reparăm o inimă sau un plămân sau un dinte, ne dăm seama cât de mult costă sănătatea noastră și cât de mulțumitori trebuie să fim față de Dumnezeu pentru sănătatea și toată viața noastră. Și, în definitiv, cât de bogați și de binecuvântați suntem dacă nu avem boli, dacă nu avem necazuri în viața noastră. Cu atât mai mult dacă suntem și bogați financiar sau bine situați pe scara socială, ar trebui să fim și mai mulțumitori față de Dumnezeu, cât și mai responsabili față de ceea ce facem și avem. Pentru că noi putem să ajutăm și mai mult la binele societății noastre.

De aceea, când Domnul ne vorbește despre ceea ce face bogatul căruia i-a rodit țarina [Lc. 12, 16], ne vorbește despre iresponsabilitatea pe care o arătăm față de semenii noștri. Pentru că surplusul nostru înseamnă viața și sănătatea altora.

Domnul ne introduce în gândurile bogatului pentru ca să ne vorbească despre mecanismul interior al lenei și al indiferenței față de semeni. Binecuvântarea recoltei de către Dumnezeu e înțeleasă prost de către om. Pentru că Domnul îi dă mai mult omului nu pentru ca să îl învețe nelucrarea, lenea, ci pentru ca să îl pună într-o și mai mare lucrare față de semenii săi. Mai multul nostru înseamnă mai multă milostenie. Ridicarea noastră într-o funcție de răspundere înseamnă o tot mai multă sprijinire a oamenilor, o tot mai mare implicare în viața lor.

Pentru că acesta e scopul multului financiar și material din viața noastră, pe care îl dobândim deodată: ca el să devină masă și odihnă și educație pentru mulți alții. A închide multul în casa ta înseamnă a te împuțina și tu interior. Dar dacă te deschizi interior voii lui Dumnezeu cu tine, dacă înțelegi că averea ți se înmulțește pentru ca să fii tot mai darnic, tot mai împlinitor al nevoilor altora, atunci averea nu te sărăcește interior, ci te îmbogățește sufletește pe fiecare zi.

Căci parabola Domnului nu neagă bogăția, pentru că bogăția este de la El, pentru că El face să rodească tot pământul. Și El, Cel preabogat în milă și în îndurări, ne dăruie continuu din bogăția iubirii Sale față de noi. Ci El aici, în Evanghelia de azi [Lc. 12, 16-21], neagă reaua întrebuințare a multului, a averii excedentare. Pentru că ne spune că averea nu e pentru aruncarea noastră în lene și nici pentru desconsiderarea semenilor noștri, ci pentru transformarea ei în bucurie și în ajutor și în sprijin real, fundamental în viața oamenilor.

Averea trebuie să aducă bucurie multă în viața oamenilor! Pentru că ea este mila lui Dumnezeu față de oameni. Însă averea, ca să fie o bucurie și pentru noi, cât și pentru alții, trebuie să facem din ea bucurie, milostenie, întrajutorare. Dacă averea e mila Lui față de noi, de ce o transformăm în răutate, în nemilostivire? Pentru că lipsa milosteniei înseamnă răutate și indiferență față de ceilalți. Dar când facem milostenie din ceea ce primim de la Dumnezeu, când facem milostenie din mila Lui față de noi, atunci dăruim din darul Lui, dăm milă din mila Lui și mila aceasta ne împlinește și pe noi, cei care o redăruim, dar și pe cei care o primesc.

În preajma Nașterii Domnului vedem adesea filme „de Crăciun”, filme care ne îndeamnă să stăm acasă cu familia și să sărbătorim, să facem daruri oamenilor, să împodobim bradul, să cântăm colinde, să ne bucurăm cu prietenii. Însă Nașterea Domnului nu începe în familie, ci în Biserică! Praznicul Nașterii Domnului începe aici, odată cu Vecernia, cu Utrenia și cu Liturghia praznicului și se continuă în familie și în societatea întreagă. Pentru că praznicul este eclesial și el reprezintă o retrăire a evenimentului fundamental al Nașterii Domnului. Cel care S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră în uterul Preacuratei Fecioare la 25 martie, Acela Se naște pe 25 decembrie. Și noi privim către El, către Fiul Cel veșnic al Tatălui, Care Se face Prunc pentru noi, ca să înțelegem că nu trebuie să punem niciodată lucrurile înaintea persoanei. Pentru că Domnul a venit să îi mântuie pe oameni, pe toți oamenii.

Căci atunci când valorificăm lucrurile în detrimentul persoanelor, ne interesează doar afacerile noastre. Doar cum să câștigăm bani, tot mai mulți bani, care ne însingurează tot mai mult. Însă, când avem grijă de oameni, când punem în primul rând oamenii, atunci nimic nu e prea scump pentru binele lor actual și veșnic.

Pentru că Domnul a venit să îi mântuie pe oameni din robia demonilor, făcându-Se asemenea lor, adică asumându-Și umanitatea lor, dar nu și păcatul lor. Și Și-a asumat umanitatea noastră pentru ca să ne dea tuturor celor care vom crede întru El puterea de a ne îndumnezei întru El. Iar dacă scopul hristologiei este soteriologia, este mântuirea noastră, atunci Hristos Dumnezeu ne învață că a venit pentru om și că tot efortul nostru este de a-l ajuta pe om să se împlinească interior.

Așadar, bogăția primită de la El e pentru a ne ajuta pe noi și pe mulți oameni să se împlinească interior. Primim pentru ca să ne folosim interior și, prin noi, să îi folosim și pe mulți ații. Darul Lui e pentru a ne ajuta în mântuirea noastră, dar, în același timp, pentru a-i ajuta pe cât mai mulți să se mântuie. Adică bogăția Lui e pentru evanghelizarea lumii, pentru curățirea, luminarea și sfințirea ei, e pentru extinderea Bisericii la nesfârșit.

Pentru că porunca Lui e să ne îmbogățim întru El [Lc. 12, 21]. Să ne îmbogățim mereu întru slava Lui, întru adevărul Său, întru faptele cele evanghelice propovăduite de către El. Pentru că bogăția reală a omului e sfințenia și sfințenia dăruie la nesfârșit din cele pe care le primește de la Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, postul și rugăciunea noastră trebuie mereu împreunate cu milostenia, cu facerea de bine, cu povățuirea și înseninarea oamenilor. Pentru că noi, creștinii, suntem în lume pentru a fi mâinile cele milostive ale lui Dumnezeu față de toți oamenii.

Dumnezeu să ne întărească în postire, în recunoașterea de sine și în milostivire! Căci El dorește ca toți oamenii să se mântuie și să fie moștenitori ai Împărăției Sale celei veșnice. Amin!


[1] Începută la 7. 45, în zi de miercuri, pe 18 noiembrie 2020. Cer înnorat, 8 grade, vânt de 2 km/ h.

2 comments

  • „Nașterea Domnului nu începe în familie, ci în Biserică!”
    Amin Părinte Dorin! Oamenii încep să uite și intră în logica secularismului care încearcă tot mai mult de la o vreme încoace a transforma praznicul bisericesc într-o sărbătoare laică și chiar păgână cu scopuri comerciale, în care nici măcar nu mai este amintit Hristos, deși e vorba de Nașterea Lui. Se reduce totul la un „moș Crăciun” care nu mai are legătură cu Domnul, la reni și elfi și alte personaje mitologice după cum și Paștele e despre iepuri, renaștere și fertilitate în general și nu despre Înviere. Uităm pe Pruncul cel Preasfânt din iesle, pe Împăratul Cerului Care vine la noi ca un Prunc, uităm că pe El îl găsim în Biserică, în Casa Lui și nu la magazin. Doamne ajută, multă sănătate și bucurie sfântă!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Cu totul de acord, Doamnă Irina! Praznicul începe în Biserică și se continuă acasă. Și trăim praznicul până la sfârșitul anului și nu o zi. Multă sănătate și bucurie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *