Psalmul al 77-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 29-100]

Fiii lui Efrem, care trag cu arcul,
în zi de război s-au întors ca racul,
căci n-au ținut cu Domnul jurământul,
nici nu I-au păzit legea și cuvântul.

Bunătatea Domnului uitară
și minunile ce le-a făcut în țară,
în Egipt, pe care le-a făcut Domnul,
minuni mari, ce le-a văzut tot omul,

în Taneos, în loc de câmpie,
când le scotea străbunii din robie,
de-a desfăcut marea ca să-i treacă,
să le dea moșie, să le placă.

Când a strâns marea ca-ntr-un burduf,
de i-a trecut peste nisip ca prin puf,
și ziua le-a pus nor spre călăuzire
și prin pustie au mers fără poticnire,
iar noaptea le-a ținut lumină
cu stâlpul de foc, ca-ntr-o zi senină.

A despicat marea în pustie,
de i-a adăpat cu apă vie,
că a destupat izvoare din stâncă
și pâraie cu apă adâncă.

Dar ei, după bine,-Îi greșiră,
și la loc de secetă cârtiră,
ispitind pe Dumnezeu prin gânduri
și cerând bucate, cu rânduri.

Și pe Dumnezeu Îl clevetiră,
de grăiră asupră-I cu pâră:
„Dară poate Domnul să ne prepare
mese-n pustii spre ospătare?”.

Pentru că a lovit cu toiagul în stâncă
de a curs din ea apă adâncă
și pâraiele s-au umplut de apă
de-au băut toți din piatră seacă.

„Dar ne va putea da și pâine,
să ne facă masă și pentru mâine?”
Pentru-aceasta S-a mânia Domnul,
cu urgie mare spre tot omul,

și Și-a întins spre ei focul,
prin israelime, prin tot locul,
pentru că n-au crezut fără-ndoire
că le va da Dumnezeu mântuire.

Și a-nnorat cerul ca de ploaie,
de l-a deschis și-a vărsat puhoaie,
căci le-a plouat să mănânce mană,
pâine din cer, îngerească hrană.

Și le-a trimis de sațiu, după vrere,
făină de grâu cu unt și cu miere.
Mânca omul pâine îngerească,
cu care-i hrănea Domnul, să-i întărească.

A ridicat dinspre austru vânturi,
de le-a adus cârstei în cârduri,
căci, cu puterea Sa, vifor a stârnit,
vântul ce e greu de oprit,
și le-a plouat carne destulă,
să le fie inima sătulă.

Ca nisipul mării stăteau, de multe,
păsări împrejurul taberei căzute,
de mâncară și se săturară,
dar lăcomia nu-și uitară.

Și nu căutau că le e gura plină,
ci pofteau pepeni și slănină.
Și le-a trimis Domnul urgie,
de mureau mulți, ca să nu mai fie.

Și din cei ce erau aleși, de frunte,
au căzut mulți, ca de război iute.
Și cu nimic nu se folosiră
dintr-atâta pedeapsă, ci iarăși greșiră.

Că nu vrură să stea cu credință,
din minunile Lui să-nvețe umilință.
Zilele-și petrecură fără treabă
și anii li se duseră cu grabă.