Predică la pomenirea Sfântului Apostol Andreas, Apostolul României [30 noiembrie 2020]

Iubiții mei[1],

Apostolul României, Sfântul Apostol Andreas [Ἀνδρέας], e Ucenicul direct al Domnului. E Cel întâi chemat [ὁ Πρωτόκλητος][2] la apostolat. Tocmai de aceea, Biserica României e Biserică apostolică, e Biserică din primul secol al creștinătății, iar poporul român s-a născut și a dăinuit în istorie ca unul eminamente creștin. Și pentru că poporul acesta s-a născut și a trăit aici două milenii, arheologia românească ne prezintă foarte multe amănunte surpriză despre viața și credința strămoșilor noștri și, cu siguranță, o să ne bucure și prin alte descoperiri de excepție.

Bisericile, Crucile, lucrurile bisericești de tot felul din vechime, pe care le folosim în cult, se găsesc peste tot în România și în muzeele românești, încât putem să le vedem în toată autenticitatea lor. Iar migala, specializarea cu care au fost făcute, ne vorbesc despre iubirea strămoșilor noștri pentru Dumnezeu, dar și despre măiestria lor meșteșugărească.

În vara asta, când am revizitat Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța, m-am minunat la tot pasul de obiectele din lut și din sticlă și din fier și din argint și din aur pe care le vedeam expuse. Toate păreau de parcă ar fi fost făcute ieri, nu acum 1.800-2.000 de ani în urmă. Mi-ar plăcea ca să fie reactualizate și introduse în comerț diverse lucruri din vechime, ca spre exemplu Cruci, opaițe, vase de lut, vase de lemn, sarcofage de piatră din primele veacuri ale erei noastre. Pentru că astfel am vedea că ele pot sta alături de cele ale noastre, de azi, cu foarte multă naturalețe. Fiindcă ieri, ca și azi, servesc la aceleași nevoi reale ale oamenilor și nu sunt lucruri în plus.

Iar arheologia românească ne arată stratul păgân al secolelor anterioare erei creștine, cu zeitățile lor, dar și identitatea profund creștină a poporului român odată cu evanghelizarea sa de către Sfântul Andreas și urmașii lui de aici. Căci de la peștera Sfântului Andreas, aflată lângă localitatea Ion Corvin, din județul Constanța, unde a trăit și a propovăduit el[3], s-a revărsat viața creștină pe pământul românesc. Pentru că Sfântul Andreas a întemeiat Biserica românească odată pentru totdeauna și prezența Bisericii lui Dumnezeu aici o găsim la tot pasul.

Cetatea Tomis [Tόμις] din vechime, Constanța de azi[4], a fost locul unde trăia Episcopul Dobrogei. Din secolul al 4-lea d. Hr., Tomis devine reședința Mitropoliei Scitiei[5] și orașul se numește Constantiana, în cinstea Sfântului Împărat Constantinus cel Mare[6].

Pe gema de la Potaissa (astăzi orașul Turda, din jud. Cluj) stă scris: „᾽Ι(ησοῦς) Χ(ριστὸς) Θ(εοῦ) Υ(ἱὸς) Σ(ωτήρ) [Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul]”[7]. Și Mântuitorul nostru este prezentat aici ca Păstorul cel bun, care are pe umărul Său pe oaia cea pierdută și aflată, pe oaia cea mântuită[8]. Adică firea noastră cea omenească, pe care Și-a asumat-o întrupându-Se din Preacurata Fecioară Maria.

(fotografie)

Donariul de la Biertan, din jud. Sibiu, din secolul al 4-lea, conține monograma XP, grecească, adică Hr, prescurtarea numelui Hristos[9].

Și mă bucur mult că monograma XP – integrată în cerc și însoțită de literele Α și Ω –, a fost reactualizată și se află pe Crucea Sfântului Dumitru Stăniloae, dar și pe Crucea Părintelui Ion Bria din Cimitirul Mănăstirii Cernica[10].

(două fotografii)

La Sucidava (în cartierul Celei din Corabia, jud. Olt), în 1965, s-au descoperit inscripții și monograme creștine, executate cu vopsea, pe amfore bizantine[11]. Iar inscripțiile găsite sunt acestea: „Maria L-a născut pe Hristos”, „Hristos Dumnezeu”, „Alfa și Omega”, „Dumnezeu ajută”, „Dumnezeul Cel preastrălucitor”[12], fiecare inscripție fiind o mărturisire de credință sau o exprimare teologică. Pentru că strămoșii noștri, ca și noi, își asumau teologia Bisericii și o exprimau în viața lor de zi cu zi.

Biserica Ortodoxă Rusă consideră anul 988 ca an al convertirii poporului rus la dreapta credință[13]. În anul 870, Biserica Ortodoxă Bulgară fusese considerată ca Biserică autonomă sub conducerea Patriarhiei de Constantinopol[14]. Iar Sfântul István cel Mare, Întemeietorul Regatului Ungariei și primul Rege creștin al maghiarilor a adormit pe 15 august 1038 la Alba Regia, în Ungaria[15]. Pentru că atât rușii, cât și bulgarii, cât și ungurii s-au creștinat la sfârșitul mileniului întâi și începutul mileniului al doilea, nefiind creștini de la început, din primul secol al Bisericii, ca poporul român. Și asta ne face să fim foarte recunoscători lui Dumnezeu! Pentru că noi am mers în ritmul Bisericii de la început, învățând în fiecare secol ascultarea de Dumnezeu și preaslăvind facerile Lui de bine în viața noastră.

Nu, Biserica nu ar fi dăinuit peste veacuri, dacă oamenii ar fi fost delăsători! Dacă strămoșii noștri n-ar fi fost oameni ascultători și muncitori și mult milostivi față de Biserică, nu am fi avut astăzi Biserică pe pământ românesc. Dar tocmai pentru că ei au fost foarte credincioși și ascultători de Dumnezeu, noi ne bucurăm astăzi de consecințele virtuților lor și de răbdarea lor cea prea mare. Pentru că au apărat Biserica lui Dumnezeu și au trăit în ritmul ei, aducând-o până azi, în vremea noastră.

Martin Luther, spre exemplu, e considerat de urmașii lui ca „un mare reformator al Bisericii”. Ca unul care a dus-o „pe calea cea bună”. Dar el, în fapt, este un eretic al ereticilor romano-catolici. Biserica Romano Catolică, cea căzută de la dreapta credință în 1054, l-a considerat un eretic al ei pe Luther în 1521[16]. Iar Luther nu s-a sinchisit de lepădarea lui din romano-catolicism, pentru că și-a format propria lui „biserică” și a spus că aceasta e „Biserica lui Dumnezeu”. Și el și-a format „biserica” după propria lui teologie eretică, la fel cum a făcut și Calvin mai apoi și toți ceilalți creatori de „biserici”. Pentru că infatuarea lor demonică a contat mai mult decât orice iubire față de Dumnezeu și față de Biserica Sa.

Însă în spațiul românesc, cu harul lui Dumnezeu, noi nu am avut astfel de sataniști travestiți în „mari teologi”. Ci poporul român a rămas în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica Cincizecimii, până au venit în spațiul românesc eretici din alte părți ale lumii. Și aceștia i-au dislocat, prin ereziile lor, pe frații noștri și i-au făcut să își piardă mântuirea lor.

De aceea, astăzi, noi suntem puși în fața pluralismului confesional și religios în România. Îl vedem la tot pasul, nu ne luptăm cu cei de alte credințe, nu le facem rău, dar nici nu consimțim interior cu ereziile lor, cu modul lor non-eclesial de existență. Pentru că noi ne hrănim din viața dumnezeiască și din teologia cea preasfântă a Bisericii lui Dumnezeu și nu dorim să le amestecăm cu murdăria necredinței.

Noi vrem să trăim și să murim ca și părinții noștri: în Biserica lui Dumnezeu, ca creștini ortodocși, care iubim această țară și muncim pentru ea, pentru viitorul ei creștin.

Pentru că Apostolul nostru, al românilor, ne-a învățat să trăim, dar să și murim pentru credința noastră. Căci după ce a evanghelizat România, Ucraina, Rusia, el a predicat în Tracia, a întemeiat Biserica în Bizantium, în viitorul Constantinopol, și a fost martirizat la Patra [Πάτρα], în Grecia, pe o Cruce în formă de X, în anul 60[17]. Sfântă Cruce care a ajuns până astăzi în mod fragmentar, care este din lemn de măslin și care se păstrează acolo unde el a fost martirizat[18].

(fotografie)

Și tot ceea ce noi avem de la Sfinții noștri Părinți sunt izvoare de har și de luminare pentru noi. Fiindcă ei lucrează –  prin lucrurile lor și prin cărțile lor și prin Sfintele lor Moaște și prin Viețile lor și prin rugăciunea lor neîncetată pentru noi – foarte profund în viețile noastre.

Și noi simțim din plin acest lucru! Simțim rugăciunile lor și ajutorul lor neîncetat în viața noastră. Căci ei ne ajută în fiecare zi să ne mântuim și să ne sfințim viața noastră.

Ziua Bisericească a României e ziua de astăzi: ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andreas, Luminătorul României.

Ziua de mâine e Ziua Națională a României, când sărbătorim unitatea noastră națională, a românilor de aici, din țară, și de pretutindeni.

Și pe aceste două zile sfinte trebuie să le împreunăm în viața noastră și să le iubim mult, pentru că suntem ortodocși și români în același timp. Adevăratul românism e cel care s-a plămădit în 2.000 de ani de viață eclesială. Nu poți fi român cu adevărat, dacă nu ești și creștin cu adevărat. Pentru că românul e creștin și viața creștină e viața românilor.

De aceea, pe aceste două zile trebuie să le trăim în Biserică, să le trăim bisericește, și să ne bucurăm înaintea lui Dumnezeu cu cuviință. Pentru că El e Cel care ne întărește pe noi să rămânem statornici în viața și în mărturisirea Bisericii Sale, lăudându-L în veci pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, pe Dumnezeul mântuirii noastre. Amin!


[1] Începută la 12. 35, în zi de marți, pe 24 noiembrie 2020. Soare, 11 grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Peștera_Sfântului_Andrei.

[4] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Constanța.

[5] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Arhiepiscopia_Tomisului.

[6] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_creștinismului_în_România.

[7] Cf. https://www.dervent.ro/s/i/index-Inscr.POTAISSA.html.

[8] A se vedea: https://www.europeana.eu/ro/item/22/_2215. Unde avem redată gema: (fotografie).

[9] Datele și fotografia sunt din această pagină: https://ro.wikipedia.org/wiki/Donariul_de_la_Biertan.

[10] Preluate din articolul de aici: https://ortodoxiatinerilor.ro/fotografii/fotografii-manastiri/18886-plimbare-cimitir-cernica.

[11] Dumitru Tudor, Exspectatus Bujor, Ana Matrosenco, Sucidava V. A noua (1956), a zecea (1957) și a unsprezecea (1958) campanie de săpături arheologice la cetatea de la Celei (r. Corabia, reg. Craiova), în rev. Materiale și cercetări arheologice, vol. 7, Ed. Academiei RPR, București, 1961, p. 480, cf. https://www.persee.fr/doc/mcarh_0076-5147_1961_num_7_1_1658.

[12] Redate în limba greacă în Simona Lazăr, Cătălin Sîrbu, Descoperiri arheologice privind răspândirea Creștinismului în Oltenia, p. 3, 4, 5 în format Word, cf. https://www.academia.edu/41997204/Descoperiri_arheologice_privind_răspândirea_creştinismului_în_Oltenia.

[13] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Creștinarea_Rusiei_Kievene.

[14] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_Țarat_Bulgar#Creștinarea.

[15] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Ungariei#Începutul_creștinării și https://ro.wikipedia.org/wiki/Ștefan_I_al_Ungariei.

[16] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Martin_Luther.

[17] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Andrew_the_Apostle și https://en.wikipedia.org/wiki/Patras.

[18] Cf. https://doxologia.ro/viata-bisericii/locuri-de-pelerinaj/crucea-sfantului-apostol-andrei, de unde am preluat și fotografia.

2 comentarii la „Predică la pomenirea Sfântului Apostol Andreas, Apostolul României [30 noiembrie 2020]”

  1. Slavă lui Dumnezeu pentru vechimea noastră, pentru înrădăcinarea noastră în Creștinism, dar păcat că mulți nu mai conștientizăm și mai ales tineretul din ziua de azi ce comori avem și ce mare milă ne-a arătat nouă Dumnezeu! Să ne trăiți, Sfințite Părinte Dorin, mulțumim că ne purtați de grijă și vă rugați pentru noi și ne dăruiți predici atât de frumoase!

    1. Vă mulțumesc mult, Doamnă Irina, că îmi sunteți aproape și vă bucurați de voia lui Dumnezeu cu noi, oamenii! Sărbători cu pace și cu multă sănătate și bucurie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *