Poemul al 21-lea din vol. Te iubesc nu se termină
Informatorul nu stă pe-o rază,
el n-are lucoare și nu vibrează,
ci are doar niște ochi de șoarece
care rod adevărul tău în timp
ce-l mistifică.
Prietenul n-are inimă,
ci doar interese,
aidoma porcului de praznic
care nu mai știe cum să
se îngrașe pentru ca
să devină jumări.
Domnișoara e deja femeie,
știe lucruri interzise,
neadmise de tradiție,
dar stă cu bucuria în sân,
după cum, altădată,
femeile stăteau cu frica în sân.
Societatea mea e alta decât amintirea mea.
Trecutul meu e ca ceștile de cafea
pe care le-am uitat,
rămânând doar un zaț
și mirosul lor în memorie.
Eu, parcă am fost…
Tu, fuseseși cândva
un fel de iubită a mea
căreia i-am uitat, pe rând,
numele, ochii, atingerile,
sufletul…
Pentru că m-am îndrăgostit
până peste poate
de femeia mea,
pe care o iubesc la nesfârșit.
Comentatorii literari vor veni
și vor îngroșa rândurile
pe care nu le-am scris,
pe care le-am citit și le-am uitat,
pe care le-am rescris
și le-am presărat pe gardurile inimilor.
Ca tu, cititorule,
oricât de departe sau
de aproape de mine,
să poți fi prezent în mijlocul
poeziei mele
ca cel ce mănâncă
dulcea iubire
din cuvinte.