Psalmul al 78-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Doamne Sfinte, păgânii veniră
în țara Ta, de o risipiră,
și sfânta Ta casă o spurcară,
ce răspândea cuviință în țară,
și făcură Ierusalimul
ca o cramă când i se ia vinul.

Trupurile jac pe jos căzute,
ale slugilor Tale, ce-s crezute,
iar carnea lor o mănâncă fiara
și păsările din toată țara.

Sângele le stă vărsat ca apa
și nu-i nimeni să meargă cu sapa,
să se ducă și să îi îngroape,
n-are milă nimeni din cei de aproape,
ci zac prin oraș și pe dinafară,
de suntem vecinilor ocară.

Și cei dimprejur de dispreț se strâmbă
și ne batjocoresc, văzându-ne-n scârbă.
Dar până când, Dumnezeu[le] Sfinte,
Îți vei porni mânia cea fierbinte,
cu urgia cea nestâmpărată,
ce-i ca focul peste noi vărsată?

Mută-Ți, Doamne, spre păgâni mânia
și peste dânșii varsă-Ți urgia,
spre cei care nu vor de Tine să știe,
de numele Tău cel sfânt în vecie!

Și peste-mpărați să-ți întinzi ura,
care n-or să-Ți asculte învățătura!
Căci îl mâncară pe Iacov cu totul
și l-au pustiit peste tot locul.

Și nu pomeni, Dumnezeu[le] Sfinte,
de-a noastre greșeli, dinainte,
ci degrab’ să vii, cu blândețe mare,
să ne-ntâmpini, și cu îndurare!

Într-a noastră sărăcie grea,
să ne-ajuți cu bunătatea Ta,
că Tu ne ești Domn spre mântuire
și Te rugăm, Doamne, pentru izbăvire,
pentru slava sfântului Tău nume,
să ne trimiți biruință-n lume!

Și de greșeli ne curățește,
cu numele Tău, ce se slăvește,
păgânii să nu ne batjocorească,
zicând: „Unde-i Domnul, să vă folosească?”.

Ci să afle și păgânii
că Tu, Doamne, ești cu creștinii.
Și le vei da vrăjmașilor plată,
întru ochii noștri, în zi curată,
pentru sângele sfânt ce vărsară,
al slugilor Tale, în țară.

Suspinele celor din obezi crunte,
înaintea Ta, Doamne, vor fi crezute.
După măreția brațelor Tale,
cruță pe fiii celor prinși în fiare,
care au fost omorâți fără vină,
și-i apără cu sfânta Ta mână!

Vecinilor să le dai simbrie
de șapte ori în sân, cu urgie,
și să li se-ntoarcă-n ocară,
să le meargă vestea peste țară!

Să-i cuprindă din toate părțile furtună,
căci stau împotriva Ta cu hulă.
Iar noi, care Îți suntem turmă aleasă
și poporeni din sfânta Ta casă,

ne vom ruga Ție, Doamne Sfinte,
și întru veci ne vom aduce-aminte
și, întru neam și în neam, vom grăi
lauda Ta în veșnicii!