Dumnezeu stătu-n sobor mare
de dumnezei, de domni tare,
mustrând judecăți semețe,
cu bănuieli, schimbând fețe.
Și le grăiește cu scârbă:
„De ce faceți lege strâmbă,
căutând voia nedreaptă
a vinovaților, pentru plată?
Iată, vă zic să-nțelegeți
și pe nimeni să n-alegeți,
să vă părăsiți colacii
și să judecați săracii!
Săracilor să țineți parte
în judecată, cu dreptate!
Nu faceți păcătoșilor pe voie
și sărmanilor nevoie!”.
Dar ei nu vor s-arate silință,
în judecată s-aibă conștiință,
că lumina nu li-i dragă
și-n întuneric aleargă,
pământul din rădăcină
tulburând în zi senină.
„Ci lăsați sălbăticia
și căutați omenia,
că v-am pus în rând cu Mine,
dumnezei, și să știți bine
că, de nu-Mi veți păzi sfatul,
vi s-a-ngreuna păcatul
și cu moartea cea în pripă
veți muri, căzând în râpă!”.
Ci Te scoală, Doamne,-n slavă
și să vii fără zăbavă,
ca să Îți judeci pământul,
precum Tu Ți-ai dat cuvântul,
căci Ție Ți-e de moșie
dată lumea, cu vecie!