Psalmul al 83-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Câtu-s de iubite și de drăgălașe
șirurile Tale, cele de sălașe,
o, Dumnezeu Sfinte,-ncât eu nici în visuri
nici în deșteptare nu Îți uit de șiruri,
de le duce dorul sărmanul meu suflet,
iar curțile Tale nu-mi mai ies din cuget!

De m-aș vedea cândva, că-Ți privesc în față,
să-mi bucuri și mie sufletul de viață!
Inima și trupul să stea-n gânduri bune,
de la Domnul cel viu, cât nu se poate spune!

Ca o vrăbiuță ce se încuibează
în streașină de casă, dacă se-nserează,
și ca turtureaua care cuib lucrează,
care-abia-și așteaptă puii să îi iasă,
așa să Te văd mi-este grija de tare,
o, Dumnezeule Sfinte,-n Jertfă la altare!

Că Tu mi-ești Dumnezeu, și, ca o lumină,
nimeni nu-i ca Tine cuvântul să-și țină!
Ferice de cel care locuiește
în sfânta Ta Casă, de Te proslăvește!

Ferice de omul căruia Tu-i ești sprijinire
și Te-are nădejde în ceas de îndoire!
Acela-și va face scara-n spițe-ntreagă,
de-a sta fără grijă cu inimă largă,

când va veni mare valea cea de plângere,
când Domnul va face Judecată și strângere,
când va-mpărți Domnul dar și bunătate,
când va da pedeapsă celor cu păcate!

Atunci Drepții-ntâlnire bună vor face
‘ntre lumini sfinte de Îngeri, cu pace!
Și-n Sion atunci Domnul Se va ivi,
când înaintea-I, strânsă, toată lumea va fi.

Atunci, Doamne Sfinte, s-asculți a mea rugă
Și să nu mă lepezi, sărmana Ta slugă!
Cel ce-ai pus cu Iacov jurământ de pace,
și cu noi, creștinii, milă Îți vei face!

Caută, Doamne Sfinte, de-Ți vezi jurământul
și privește-i în față, precum Ți-ai dat cuvântul,
și-n ziua aceea, ce este-nsemnată,
care va să existe-n vreme ne-ncetată!

Că mai bună este o zi să petreacă
în curțile Tale și porunca să-Ți facă,
să fie certat în sfânta Ta Casă,
decât mii de zile-n corturi de mătase,
în rând cu păcătoșii, sălașul să-i fie,
petrecând cu dânșii viață-n nebunie!

Că Tu, Doamne Sfinte, spre milă ești gata
și cu multă dreptate vei împărți plata
și le vei da slavă, dar și bunătate
celor ce Ți-au slujit, Doamne, cu dreptate
și-au umblat în cale fără de mânie:
lor nu le vei opri, Doamne, din simbrie.

Pentru-aceea, Doamne, ferice de omul
ce-are-n Tine nădejdea, de nu-l prinde somnul!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *