Predică la Duminica anterioară Nașterii Domnului [2020]

Iubiții mei[1],

începem astăzi „a înainte prăznui Nașterea lui Hristos [προεορτάζειν Χριστοῦ τὰ Γενέθλια], a Celui care S-a născut [cu] trup din Fecioara Maică [τοῦ τεχθέντος σώματι ἐκ τῆς Παρθένου Μητρός] în Peștera Bitleemului [ἐν τῷ Σπηλαίῳ Βηθλεέμ]”[2]. Iar înaintea-prăznuire înseamnă vorbirea insistentă despre praznicul Nașterii Domnului, care va începe pe 25 decembrie și se va sfârși pe 31 decembrie. Pentru că noi, în fiecare an liturgic, retrăim nașterea Domnului cea din Preacurata Fecioară Maria, reactualizând întreaga bucurie și teologie a praznicului hristologic.

Și reactualizăm toate momentele vieții Domnului în trup, pentru ca să nu le uităm! Să nu Îl uităm pe El, pe Domnul și Mântuitorul nostru, pe Cel care este centrul vieții noastre, și să nu uităm faptul că trebuie să retrăim interior viața Lui. Pentru că viața Lui este viața noastră creștină. Și noi ne naștem și trăim și ne nevoim duhovnicește pentru ca să ne sfințim cu totul, luând putere mereu din umanitatea cea îndumnezeită a lui Hristos Dumnezeu, care a fost înălțată în sânul Dumnezeului treimic tocmai pentru ca să ne ridice pe noi de pe pământ la cer.

Căci Domnul S-a smerit pe Sine pentru noi, întrupându-Se din Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pentru ca să ne ridice pe noi la cer. El a coborât pentru ca să ne ridice pe noi acolo unde El este din veșnicie și să ne unească cu Sine pentru veșnicie. Și a coborât, pentru că numai prin coborârea Lui cea necuprinsă și preadumnezeiască, adică prin întruparea Lui din Fecioara Maică, El ne dă puterea dumnezeiască să biruim toate patimile din noi și să ne odihnim veșnic întru slava Sa.

Din milostivirea cea multă [δι’ εὐσπλαγχνίαν πολλήν] a Lui, El S-a întrupat ca să ne dezlege pe noi din legăturile păcatului [δεσμῶν τῆς ἁμαρτίας][3]. Căci păcatele nu pot fi dezlegate, iertate și șterse din ființa noastră decât prin puterea Lui cea dumnezeiască. Și El S-a născut în peșteră și în iesle [ἐν φάτνῃ] a fost pus[4], pentru că „omul, în cinste fiind, nu a înțeles [ἄνθρωπος ἐν τιμῇ ὢν οὐ συνῆκεν], s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte [παρασυνεβλήθη τοῖς κτήνεσιν τοῖς ἀνοήτοις] și s-a asemănat lor [καὶ ὡμοιώθη αὐτοῖς]” [Ps. 48, 13, LXX].

Căzând prin păcat din cinstea lui, adică din slava lui Dumnezeu, din comuniunea cu Dumnezeu, omul s-a făcut fără de minte. Pentru că nu a mai gândit dimpreună cu Dumnezeu, ci de unul singur. Și când ne credem autonomi și nu robi smeriți ai lui Dumnezeu, noi ne facem fără de minte, pentru că nu ne lăsăm mereu luminați de Dumnezeu, de Cel care este viața și împlinirea noastră.

A coborât în peștera noastră cea rece. S-a lăsat înfășat și culcat în ieslea dobitoacelor. Și S-a arătat a fi Pruncul sau Nou-Născutul [Βρέφος] întregii umanități, El, Dumnezeul Cel mai înainte de veci [ὁ προαιώνιος Θεός][5]. Și S-a făcut Prunc, pentru ca toți să învețe de la El viața cu Dumnezeu. Pentru că de la început, din pruncie, din prima zi a vieții noastre, trebuie să începem viața cu Dumnezeu, născându-ne apoi din Dumnezeu prin Botez, la viața cea duhovnicească, pentru ca să fim veșnic cu Cel veșnic. Căci de aceea El a venit la noi și S-a făcut Prunc: pentru ca niciun prunc să nu mai trăiască fără Dumnezeu. Să ne învețe pe toți să ne curățim, să ne luminăm și să ne sfințim pruncii prin Botez și să îi facem mădulare mistice ale lui Hristos. Pentru ca din primele zile ale vieții lor ei să crească duhovnicește, să crească în Casa Lui ca niște pomi binecuvântați de Dumnezeu și nu ca niște mărăcini pe câmp.

El S-a născut în peșteră și în staulul dobitoacelor pentru ca să ne scoată pe noi din robia demonilor. Și, scoțându-ne din robia lor, să ne înnoiască pe noi ontologic. Căci El S-a născut „spre nașterea noastră din nou [εἰς ἀναγέννησιν ἡμῶν]”[6]. Pentru ca să ne naștem din nou prin Botez și să reactualizăm în noi Botezul tot timpul prin viața noastră cea duhovnicească.

De aceea, retrăirea Nașterii Domnului e o continuă amintire a faptului că noi nu suntem vii și nici creștini, dacă nu trăim continuu în slava lui Dumnezeu. Slava Lui, simțită de noi cu toată ființa noastră, e viața Lui în noi. Și dacă El este în noi prin slava Lui, atunci noi suntem vii și simțim din plin viața lui Dumnezeu în noi. Iar dacă simțim viața Lui în noi tot timpul, atunci știm că El S-a născut, că este viu și cu noi tot timpul.

Nașterea Lui în Bitleem nu e departe de noi, deși s-a petrecut acum 2.000 de ani, ci e în noi și cu noi, dacă Hristos, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt sunt în noi prin slava Lor. Tot la fel, fiecare moment din viața Domnului nu sunt evenimente din trecut, ci din prezentul nostru, dacă El e în noi și cu noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor. Așa că retrăirea duhovnicească a vieții Domnului e o realitate cotidiană pentru noi, pentru cei care trăim cu Hristos și în Hristos Dumnezeu. Căci Cel care a făcut toate pentru noi și pentru mântuirea noastră e cu noi și în noi duhovnicește, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Din acest motiv, noi vorbim despre hristologia praznicului Nașterii Domnului ca despre o parte constitutivă din triadologia Bisericii. Viața lui Hristos, adică a Fiului lui Dumnezeu întrupat, nu e despărțită niciodată de viața Tatălui și a Duhului Sfânt, dar nici de viața Bisericii Treimii. Pentru că unde e Hristos, acolo e și Tatăl și Duhul Sfânt, dar unde e Treimea, acolo e și Biserica Treimii. Pentru că noi suntem dimpreună cu Tatăl și cu Fiul și cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul mântuirii noastre, iar praznicele noastre au toate fundament triadologic. Pentru că toate ne trimit la Dumnezeu, la Dumnezeul nostru treimic, căci El este centrul vieții Bisericii.

Cel care S-a născut din Tatăl mai înainte de luceafăr, adică mai înainte de orice existență creată, Care S-a născut din Tatăl din veșnicie, acum [νῦν], în ziua întrupării Sale, „în mod negrăit a strălucit din Fecioara [ἀρρήτως ἐκλάμποντι ἐκ τῆς Παρθένου]”[7] Maria. Și El a strălucit din Fecioara Maria, pentru că nu a stricat fecioria Fecioarei, dar a făcut-o să fie Maica lui Dumnezeu. Căci doar Preacurata Fecioară Maria e Fecioară Maică, pentru că doar ea este Născătoare de Dumnezeu. Pentru că nu un om a născut, ci L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, pe Cel care Și-a asumat umanitatea în persoana Sa cea veșnică din uterul Fecioarei, făcându-Se Dumnezeu și om. Și El, Dumnezeul mântuirii noastre, ne cheamă și pe noi să fim dumnezeiești, adică să ne îndumnezeim prin slava Lui cea veșnică, prin aceea care izvorăște veșnic din ființa Dumnezeului treimic. Căci, prin slava Lui, El ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi, revărsându-o necontenit în viața Bisericii. Pentru că, la orice Taină și Slujbă a Bisericii, noi ne umplem de slava Lui și de adevărul mântuirii noastre, trăind împreună cu Dumnezeu viața noastră.

Și viața noastră e viață dumnezeiască, pentru că e plină de slava lui Dumnezeu. Viața noastră e viață bisericească, e viață veșnică, pentru că începe odată cu Botezul nostru și nu se mai sfârșește niciodată. Căci El, Mântuitorul nostru, ne introduce prin Botez în viața Lui cea veșnică, pentru ca să fie veșnic cu noi.

Și pentru ca să ne vorbească cu putere despre Sfinții lui Dumnezeu de dinainte de întruparea Domnului, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește azi pe toți Sfinții Vechiului Testament. Adică pe Sfinții „Adam [Ἀδάμ] și Eva [Εὕα], cei întâi zidiți, Protopărinții neamului omenesc, Abel [Ἄβελ], Sit [Σήθ], Enos [Ἐνώς], Cainan [Καϊνᾶν], Maleleil [Μαλελεήλ], Iared [Ἰάρεδ], Enoh [Ἐνώχ], Matusala [Μαθουσάλα], Lameh [Λάμεχ], Noe [Νῶε], Sim [Σήμ], Iafet [Ἰάφεθ], Arfaxad [Ἀρφαξάδ], Cainan [Καϊνᾶν], Sala [Σάλα], Eber [Ἕβερ], Falec [Φάλεκ], Ragav [Ῥαγάβ], Seruh [Σερούχ], Nahor [Ναχώρ], Tarra [Θάρρα], Avraam [Ἀβραάμ], Isaac [Ἰσαάκ], Iacov [Ἰακὼβ], Rubim [Ῥουβίμ], Simeon [Συμεών], Levi [Λευΐ], Iuda [Ἰούδα], Zabulon [Ζαβουλών], Isahar [Ἰσάχαρ], Dan [Δάν], Gad [Γάδ], Asir [Ἀσήρ], Neftalim [Νεφθαλείμ], Iosif [Ἰωσήφ], Veniamin [Βενιαμίν], Fares [Φαρὲς], Zara [Ζαρὰ], Esrom [Ἐσρώμ], Aram [Ἀράμ], Aminadab [Ἀμιναδάβ], Naason [Ναασών], Salmon [Σαλμών], Booz [Βοόζ], Obid [Ὠβήδ], Iesse [Ἰεσσαί], David [Δαυΐδ], Solomon [Σολομὼν], Roboam [Ῥοβοὰμ], Abia [Ἀβιὰ], Asa [Ἀσὰ], Iosafat [Ἰωσαφὰτ], Ioram [Ἰωρὰμ], Ozia [Ὀζία], Ioatam [Ἰωάθαμ], Ahaz [Ἄχαζ], Ezechia [Ἐζεκία], Manassi [Μανασσῆ], Ammon [Ἀμμὼν], Iosias [Ἰωσίας], Iehonias [Ἰεχονίας], Salatiil [Σαλαθιήλ], Zorobabel [Ζοροβάβελ], Abiud [Ἀβιούδ], Eliachim [Ἐλιακείμ], Azor [Ἀζώρ], Sadoc [Σαδώκ], Ahim [Ἀχείμ], Eliud [Ἐλιούδ], Eleazar [Ἐλεάζαρ], Mattan [Ματθάν], Iacov [Ἰακώβ],  Iosif [Ἰωσὴφ], Logodnicul Maicii Domnului, Melhisedec [Μελχισεδέκ], Iov [Ἰώβ], Moseos [Μωσέως], Or [Ὤρ], Aaron [Ἀαρὼν], Iisus [Ἰησοῦς] al lui Navi [Ναυῆ], Samuil [Σαμουήλ], Natan [Νάθαν], Daniil [Δανιήλ], cei trei Tineri [τριῶν Παίδων], Sarra [Σάρρα], Rebecca [Ῥεβέκκα], Lia [Λεία], Rahil [Ῥαχήλ], Asinet [Ἀσινέθ], Maria [Μαρία], Deborra [Δεβόρρα], Rut [Ῥούθ], Saraftia [Σαραφθία], la care a fost trimis Sfântul Iliu, Somanitis [Σωμανῖτις], care l-a găzduit pe Sfântul Elisee, Iudit [Ἰουδίθ], Estir [Ἐσθήρ], Anna [Ἄννα], Sosanni [Σωσάννη]”[8].

Alături de ei și de toți Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu ne rugăm continuu să ajungem și noi, cu toții. Căci Împărăția lui Dumnezeu, unde împărățește veșnic Dumnezeul nostru treimic, e scopul și împlinirea vieții noastre. Pentru că noi vrem să fim acolo unde este și Dumnezeul mântuirii noastre, alături de toți Sfinții și Îngerii Lui.

Și după cum puteți observa, Biserica, pomenindu-i pe toți Sfinții lui Dumnezeu de la începutul lumii și până azi, ne vorbește cu putere despre realitatea lor istorică. Pentru că niciun Sfânt al Bisericii nu e o ficțiune, ci o persoană reală. Iar Hristos Dumnezeu S-a întrupat pentru mântuirea tuturor oamenilor, pentru că El Și-a asumat întreaga umanitate vie și adormită, dar și pe cea viitoare, care încă nu s-a născut. Fiindcă El Își asumă necontenit pe toți cei credincioși Lui și va fi cu ei pentru veșnicie, pentru că nu uită nicio faptă de credință.

Iar asumarea continuă, de către Domnul, a întregii umanități, ne învață și pe noi să ne asumăm întreaga umanitate în rugăciunile noastre. Pentru că trebuie să vrem binele și mântuirea tuturor. Iar rugăciunea pentru toți e școala iubirii și a generozității. Pentru că nu poți să dărui ceva cuiva cu adevărat, pentru care nu te rogi. Rugăciunea pentru el implică și dăruirea față de el, cât și vorbirea de bine a lui.

Așadar, dacă vrem să dăruim, mai întâi trebuie să ne dăruim. Trebuie să ne deschidem inima față de oameni și să ne rugăm pentru ei și să le dorim tuturor mântuirea, pentru ca toate cele care se spun și se fac în această relație de iubire să fie împlinitoare pentru noi toți. Milostenia e rugăciune, e atenție, e ajutor, e prietenie, e chemare la viața cu Dumnezeu, e sfătuire mântuitoare. Milostenia e o carte de învățătură, una în care citim iubirea oamenilor. Pentru că ea este dăruirea noastră în folosul oamenilor, e ceea ce facem noi pentru ca lumea să fie mai bună și mai smerită în fața lui Dumnezeu.

Unii așteaptă de la Stat, alții de la oamenii bogați, alții de la diverse instituții, alții de la Biserică, ca instituție și umană, nu doar divină, să facă bucurie în viața oamenilor. Însă eu cred că fiecare dintre noi putem să facem multă bucurie în viețile oamenilor. Nu trebuie să așteptăm să facă alții ceea ce putem să facem noi înșine. Printr-un comentariu online, printr-un email, printr-un telefon, prin virarea unor bani într-un cont, prin hainele și mâncarea din casa noastră putem face mult bine oamenilor. Orice lucru bun și de folos oamenilor e o milostenie reală și plină de conștiință față de ei.

Mie îmi faci cu adevărat o milostenie, dacă îmi dai o carte care îmi lipsește, dacă îmi dai o informație esențială, luminătoare, dacă te rogi pentru mine, dacă îmi ești prieten de nădejde. Pentru că mulți nu au nevoie de bani, de haine, de mâncare de la noi, dar au nevoie de sinceritate, de prietenie, de consfătuire, de coslujire, de adevăr. Adevărul și prietenia sunt cele mai mari binefaceri în viețile oamenilor. Unii oameni pot suporta sărăcia, umilința, nepăsarea multora, dar nu pot suporta lipsa de adevăr și de sinceritate a celor din intimitatea lor.

De aceea, când ne pleacă la Domnul prietenii reali, când ne pleacă colaboratorii, când ne pleacă coslujitorii, ei nu mai pot fi înlocuiți cu nimeni. Pentru că oamenii esențiali din viața noastră sunt oamenii cu care făceam treabă, cu care Îi slujeam lui Dumnezeu, cu care ne sfătuiam în cele ale mântuirii noastre.

Mâine, 21 decembrie 2020, venim la casele dumneavoastră pentru a vă vesti liturgic Nașterea Domnului. Și ce înseamnă a vesti liturgic praznicul? A cânta troparul praznicului, troparul care chintesențiază teologia Nașterii Domnului: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, a răsărit lumii lumina cunoașterii. Căci în[tru] aceasta, cei care au slujit stelelor de la stea s-au învățat a se închina Ție, Soarelui dreptății, și a Te cunoaște pe Tine, Răsăritul [cel] dintru înălțime, Doamne, slavă Ție!”[9].

Căci Sfântul Profet Malahis Îl numise pe Hristos „Soarele dreptății [ἥλιος δικαιοσύνης]” [Mal. 3, 20, LXX], Care va străluci în viața noastră. Pe când Sfântul Zaharias, tatăl Sfântului Ioannis Botezătorul, Îl va numi „Răsăritul [cel] dintru înălțime [Ἀνατολὴ ἐξ ὕψους]” [Lc. 1, 78, BYZ]. Pentru că Soarele dreptății, Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ne-a răsărit nouă dintru înălțimea Treimii, ca Unul care e deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, și ne-a dăruit nouă lumina cunoașterii de Dumnezeu. Pentru că e nevoie de slava Lui pentru a înțelege viața Lui și cuvintele Sale. Căci, dacă nu avem în noi slava Lui, nu putem să înțelegem cuvintele Sale cele dumnezeiești.

Așadar, să ne reîntâlnim cu pace și să ne bucurăm împreună duhovnicește! Pentru că bucuria reală e bucuria de Dumnezeu. Și numai bucurându-ne de El, noi putem să ne bucurăm și unii de alții. Amin!


[1] Începută la 8. 57, în zi de vineri, pe 18 decembrie 2020. Cer înnorat, 4 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] A doua cântare a canonului Sfântului Iosif Imnograful, cf. http://glt.goarch.org/texts/Dec/Dec20.html.

[3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Ibidem.

[8] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/12/20/predica-la-duminica-anterioara-nasterii-domnului-2019/.

[9] Ἡ Γέννησίς Σου, Χριστὲ, ὁ Θεὸς ἡμῶν, ἀνέτειλε τῷ κόσμῳ τὸ φῶς τὸ τῆς γνώσεως· ἐν αὐτῇ γὰρ, οἱ τοῖς ἄστροις λατρεύοντες ὑπὸ ἀστέρος ἐδιδάσκοντο Σὲ προσκυνεῖν τὸν Ἥλιον τῆς δικαιοσύνης καὶ Σὲ γινώσκειν ἐξ ὕψους Ἀνατολήν, Κύριε, δόξα Σοι, cf.  https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1535/sxsaintinfo.aspx.