Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [21]
Condacul al X-lea este un extraordinar tablou al Răstignirii Domnului, o icoană poetică:
Doamne Iisuse Hristoase, Îți privesc icoana-n față
ce-n canon Îți zugrăvește pe lemn, sfântă, Răstignirea,
ceasu-al noulea în care, Dătătorule-de-viață,
prin durerea agoniei mântuitu-Ți-ai zidirea.
Mari piroane Te atârnă, sângeros, din palme sparte,
de Te spânzură pe-o țeastă uriașă de pământ,
și sub fruntea Ta plecată înspre zare, peste moarte,
ochii Ți-au scăzut sub pleoape în flori vineți de mormânt.
Păcătos, sub groaza rece, Îți sărut pământu-n care
crucea Ta a fost înfiptă, semnul căruia mă-nchin.
Și cântând pe Cuviosul, Ție Îți aduc cântare:
Aliluia, aliluia, aliluia! Amin.
E poate cel mai greu de pictat tablou din lume, cel al morții suferite de Fiul lui Dumnezeu în umanitatea Sa. Trebuie să ai minte ortodoxă și să nu cazi în extreme, pentru a nu te focaliza numai pe tortura abominabilă imprimată pe trupul Mântuitorului, dar nici numai, triumfalist, pe victoria Lui asupra morții, ignorând cu totul realitatea înfiorătoare a scenei Răstignirii.
Fericitul Daniil a reușit această iconizare în cuvinte, amintind, metonimic, numai de „palmele sparte” ale Domnului și de stingerea vieții din ochii Lui: „ochii Ți-au scăzut sub pleoape în flori vineți de mormânt” (epitetul „vineți”, pentru ochi, este tipic eminescian și trimite atât la culoarea albastră a ochilor Mântuitorului, cât și la învinețirea specifică morții) – ceea ce, dacă stai să te gândești cu minte omenească, este cutremurător și de neimaginat pentru Fiul lui Dumnezeu. Dar autorul nostru atenuează caracterul realist al tabloului său vorbind de „fruntea Ta plecată înspre zare, peste moarte”.
Totodată, Fericitul Daniil reafirmă faptul, dogmatic, că închinarea la Sfinți înseamnă cinstirea Slujitorilor Lui și că înseamnă, în definitiv, a ne închina lui Dumnezeu care locuiește întru ei. Viața Sfinților e o asumare a răstignirii Domnului în ființa lor, ca semn al credinței lor depline în Domnul și Mântuitorul lor și al nostru. De aceea, cu înțeles teologic profund, împletește Fericitul Daniil, în Acatistul închinat Sfântului Dimitrie, elemente dogmatice care par să nu se refere strict la viața acestuia.
Lauda adresată Sfântului se atinge de Dumnezeu, pentru că el a îmbinat „fulgerul de duh al vieții” cu „umbra trupului de lut” și este o fereastră deschisă spre Cel neapropiat, pentru noi, „cei ce nu am apucat să vedem în ochi Lumina,/ mărturia cea de aur, întruparea Celui-Viu” (Condacul al XI-lea).