Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [23]

Idealul duhovnicesc al ajungerii la tăcerea gândurilor și la isihia dumnezeiască este evocat de pe acum de Fericitul Daniil (și când spun de pe acum, mă gândesc la faptul că nici Vasile Voiculescu, nici Radu Gyr și nici alți poeți tradiționaliști nu îl aveau în vedere). Astfel, Sfântul Dimitrie este „cel ce zbori pe ale tăcerilor scări”, iar în Condacul al XII-lea, rugăciunea către Dumnezeu este: „fără vorbe, doar în cuget, în tăcere Îți purtăm,/ ca un mir ușor de mugur, gândul nostru fără pată”.

Asemenea, și în Icosul al XII-lea, poetul are atitudinea rugătorului isihast: „Doamne, stau în pragul ușii Tale mute/ și citind sfârșirea sfintelor ceasloave, îmi plec fruntea-n fața slovelor tăcute/ pân-se stinge-n mine zvonul de voroave./ Mă îneacă-adâncă Liniștea-Ți deplină./ Tu ești Pacea-n care stelele rotesc./ Îți simt picul de-aur în țeasta-mi de tină./ În oglinzi de gânduri, vis Te limpezesc”.

Rugăciunea este „pân-se stinge-n mine zvonul de voroave”, adică până încetează larma gândurilor deșarte.

„Picul de-aur” al lui Dumnezeu este picătura Sa de har „în țeasta-mi de tină”, care potolește neorânduiala gândurilor și aduce pacea harică cea mult dorită. Astfel, mintea naște „oglinzi de gânduri” pentru întipărirea lui Dumnezeu în ele, a harului Său, rugătorul începând să vadă limpede ceea ce visa, ceea ce dorea cu ardoare („vis Te limpezesc”).

Dumnezeu este „visul” nostru, Căruia ne rugăm să ne dea „tihna s-auzim cum pasul Tău/ vine către noi aproape printre stelele albastre”, Cel ce e „pacea-n care stelele rotesc”, Pacea mai presus de fire, Creatorul acestui univers imens și copleșitor de frumos.

Dar El poate să și certe această lume pe care a creat-o: „Din tavanul beznii, lumi întregi de stele/ cad cu-ngălbenirea bolnavelor toamne”, zice Fericitul Daniil, urmându-l din nou pe Eminescu (Scrisoarea I), în modul de evocare a unor imagini eshatologice. E de subliniat faptul că Fericitul Daniil a remarcat ceea ce n-a văzut toată exegeza eminesciană, adică sursa eclesiastică a acestor imagini.