Predică la Duminica a XXXII-a după Cincizecime [2021]

Iubiții mei[1],

ca să Îl vedem pe Domnul, deși noi suntem mici de statură [Lc. 19, 3], trebuie să ne împăcăm cu El prin milostenie și prin împăcarea cu cei pe care i-am nedreptățit. Căci atunci când Sfântul Zacheos [Ζακχαῖος] a intrat pe calea mântuirii, el a intrat prin această făgăduință făcută înaintea Domnului: „Iată [Ἰδού], cele jumătate ale averilor mele [τὰ ἡμίση τῶν ὑπαρχόντων μου], Doamne [Κύριε], le dau săracilor [δίδωμι τοῖς πτωχοῖς]! Și dacă pe al cuiva [de la] cineva l-am smuls [καὶ εἴ τινός τι ἐσυκοφάντησα], îl dau înapoi împătrit [ἀποδίδωμι τετραπλοῦ]” [Lc. 19, 8, BYZ].

Așadar, milostenia față de cei săraci și împăcarea cu aproapele ne pun pe calea mântuirii. Pentru că milostenia e cea care ne umanizează, ne umple de iubire și de milă față de oameni. Și când ești sensibil față de oameni, atunci ești atent și față de conștiința ta. Iar conștiința ta îți amintește că trebuie să îndrepți nedreptățile pe care le-ai făcut și să te împaci cu cei pe care i-ai nedreptățit. Dar Sfântul Zacheos nu a vrut doar să îndrepte nedreptățile sale, ci să înceapă o relație de prietenie cu oamenii, atâta timp cât și-a răscumpărat de încă 3 ori nedreptățile făcute. Căci a merge pe calea mântuirii înseamnă a-i iubi pe oameni și a le face binele.

Iar Domnul a recunoscut că aceasta e calea pentru toți. Pentru că a spus: „Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia [Σήμερον σωτηρία τῷ οἴκῳ τούτῳ ἐγένετο], pentru că și el este fiul lui Avraam [καθότι καὶ αὐτὸς υἱὸς Ἀβραάμ ἐστιν]. Căci Fiul omului a venit să caute [Ἦλθεν γὰρ ὁ Υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ζητῆσαι] și să mântuie pe cel care a fost pierdut [καὶ σῶσαι τὸ ἀπολωλός]” [Lc. 19, 9-10, BYZ].

Iar tot cel pierdut poate fi fiul lui Avraam, al Părintelui credinței, pentru că se poate mântui prin credința în El și prin toată asceza faptelor celor bune. Fiecare dintre noi ne putem mântui pentru că toți suntem chemați la relația veșnică cu Dumnezeu. Dar când începi să Îl iubești pe Dumnezeu, atunci începi să îi iubești și pe oameni, pentru că îi înțelegi tot mai bine pe oameni, atâta timp cât te înțelegi pe tine însuți.

Tocmai de aceea, începutul mântuirii înseamnă a face pace în tine însuți cu Dumnezeu și cu toți oamenii. Numai dacă te împaci cu Dumnezeu și cu oamenii poți trăi duhovnicește, pentru că poți trăi în pacea lui Dumnezeu. Și când ești plin de pacea Lui, atunci ești cel care îi îndrepți și pe alții și, în primul rând, pe cei din casa ta.

Casa lui Zacheos s-a mântuit, pentru că el a fost lumina convertitoare a celorlalți. El a fost exemplul demn de urmat. Și exemplul bun îi schimbă pe mulți, pentru că omul care se mântuie dovedește că e una cu credința lui. Căci duplicitatea ne umple de scârbă, dar cuviința și evlavia ne cutremură și ne smeresc. Și dacă cel Cuvios e în fața noastră și ne vorbește, prin el noi Îl vedem pe Dumnezeu, pentru că vedem că slava Lui e în el.

Zacheos Vameșul din Evanghelia de azi [Lc. 19, 1-10] este Sfântul Apostol Zacheos [Ὁ Ἅγιος Ζακχαῖος ὁ Ἀπόστολος], cel pomenit pe 20 aprilie[2]. Și el l-a urmat pe Sfântul Apostol Petros și acesta l-a hirotonit Episcop al Chesariei[3] Palestinei, adormind în pace[4].

În Lc. 19, 4, BYZ, pomul în care s-a urcat Sfântul Zacheos ca să Îl vadă pe Domnul se numește „sicomorea [συκομωραία]”. Noi îl cunoaștem ca sicomor în limba română. Iar sicomorul său a ajuns până la noi în această formă[5]:

Și el se află în curtea Mănăstirii Sfântul Profet Elisseos din Ieriho[6]. Pentru ca să ne amintească de pocăința Sfântului Zacheos, dar să ne îndemne și pe noi la pocăință. Pentru că tot lemnul uscat, adăpat cu apa lacrimilor, înverzește. Iar noi înverzim prin iertarea Domnului, prin slava Lui care ne învie pe noi la viața cea duhovnicească.

De aceea, nu trebuie să desconsiderăm niciun om. Nu trebuie să considerăm pe cineva cu totul pierdut, pentru că toți suntem căutați de Domnul. El ne caută pe fiecare dintre noi ca să ne mântuie. Căutarea noastră de către El e o continuă revelare a Lui față de noi. Însă Îl înțelegem pe El numai atunci când slava Lui ne atinge inima și noi Îl primim pe El în noi. Pentru că e nevoie ca noi să I ne deschidem Lui, să ne deschidem marii Lui iubiri față de noi, ca să Îl primim pe El și să credem în El, în Dumnezeul mântuirii noastre.

– De ce avem o perspectivă mioapă asupra lumii?

– Pentru că vedem și înțelegem lucrurile pe măsura luminării noastre de Dumnezeu. Oricât am vrea să înțelegem mai mult și mai bine lucrurile, noi le înțelegem doar pe măsura noastră.

– Așadar, nu putem face nimic mai înainte de vreme!

– Nu, nu putem! E nevoie să creștem duhovnicește, să creștem în înțelegere, pentru ca să înțelegem tot mai mult pe Dumnezeu și viața lumii. Și când înțelegem acest mare lucru, atunci nu mai cerem oamenilor să fie de acord cu noi, pentru că nu pot să fie de acord, dacă nu ne înțeleg. Fiecare își asumă credința și nevoința pe măsura înțelegerii sale. Vârsta duhovnicească se observă în modul în care gândim și acționăm. De aceea, nu putem crede, gândi și acționa decât pe măsura noastră personală.

Și pentru că vârsta duhovnicească contează și totodată experiența personală, atunci când citim Viața unui Sfânt și experiențele și cuvintele lui trebuie să nu le punem în dezacord cu ale altora, pentru că fiecare Sfânt, ca și noi toți de altfel, are nivelul său de înțelegere. Iar ce nu înțelegem din Tradiția și experiența Bisericii, nu trebuie să respingem, ci trebuie să căutăm să înțelegem cu ajutorul multora și pentru toată viața noastră. Pentru că una înțelegem din viața și teologia Bisericii la 15 ani și altceva la 40 și altceva la 80 de ani. Dar dacă nu le respingem pe cele grele, pe cele de taină ale sfințeniei atunci când suntem tineri, cu harul lui Dumnezeu le vom înțelege mai târziu.

Așadar, iubiții mei, începem să mergem pe calea mântuirii numai prin faptele mântuirii noastre. Și pe cât ne nevoim, pe atât ne simplificăm interior și ne smerim. Iar mântuirea este continua viață în pacea lui Dumnezeu, aceea în care Îl iubim pe Dumnezeu, îi iubim pe oameni și vrem binele întregii creații a lui Dumnezeu.

Nu putem fi oameni buni și iubitori cu adevărat în afara relației noastre cu Dumnezeu, cu semenii și cu întreaga creație! Nu putem fi buni în abstract, ci numai lucrând la binele altora. Nu putem iubi imaginar, ci numai concret, având relații reale cu oamenii. Adică atunci când facem binele și îi înțelegem pe semenii noștri.

Iar milostenia, vorba bună, ajutorul dat altora, sfătuirea altora nu sunt niciodată pierderi de timp, ci creșteri în înțelegerea de sine și a celorlalți. Dialogul, sfătuirea, ascultarea, binecuvântarea sunt izvor de viață și de bucurie, de îndreptare și de pace. Pentru că Dumnezeu ne vrea vii, ne vrea duhovnicești, adică mântuiți, ieșiți din carapacea îngustă a egoismului și a indiferenței față de oameni.

Dumnezeu să ne lumineze pe toți spre a face voia Lui! Să ne dea tuturor puterea de a ne recunoaște realitatea interioară și de a ne schimba continuu! Amin!


[1] Începută la 8. 21, în zi de vineri, pe 29 ianuarie 2021. Cer înnorat, – 2 grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2721/sxsaintinfo.aspx.

[3] Ibidem.

[4] Cf. https://www.oca.org/saints/lives/2021/04/20/148976-apostle-zacchaeus.

[5] Imagine preluată din articolul de aici: https://doxologia.ro/locuri-de-pelerinaj/sicomorul-lui-zaheu-din-ierihon.

[6] Cf. http://www.nyxthimeron.com/2020/02/blog-post_47.html.

Predică la Sfinții Ierarhi [30 ianuarie 2021]

Iubiții mei[1],

înainte ca Ipopsifiul/ Candidatul la Episcopat să fie hirotonit Episcop, el trebuie să mărturisească dreapta credință a Bisericii. Și mai întâi mărturisește Crezul Bisericii[2] în mijlocul Bisericii, adică înaintea tuturor. Iar după ce-l mărturisește, întâiul dintre Arhierei îl binecuvântă în chipul Crucii, zicându-i: „Harul Sfântului Duh să fie cu tine!”[3]. Pentru că dreapta credință a Bisericii se înțelege și se păstrează doar cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Pentru că dreapta credință a Bisericii nu e o filosofie umană, ci e o învățătură dumnezeiască, revelată de Dumnezeu oamenilor, iar pentru ca să o înțelegem și să o iubim cu toată ființa noastră, noi trebuie mai întâi de toate să fim luminați de Dumnezeu ca să o înțelegem.

Însă, după ce a mărturisit Crezul Bisericii, el e întrebat despre dogma Dumnezeului nostru treimic. Și „Ipopsifiul, cu glas mare și limpede, citește astfel, în auzul tuturor, această mărturisire:

«Cred întru unul Dumnezeu [de]osebit în trei fețe [persoane]: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; [de]osebit, zic, după cuvântul însușirii, dar ne[de]osebit după ființă, și întreaga Treime și întreaga unime aceeași fiind unime [una]. Unime după ființă și fire și chip, Treime după însușire și numire; pentru că se numește unul Tatăl, altul Fiul și celălalt Duhul Sfânt. Tatăl [fiind] nenăscut și fără [de] început; pentru că nu este ceva [Cineva] mai dinainte de Dânsul [El]; căci Acela dintotdeauna a fost Dumnezeu; [fiind] fără de început, pentru că nu Își are ființa din cineva, ci din Sine Însuși.

Cred iarăși că Tatăl este pricina [cauza] Fiului și a Duhului: a Fiului cu nașterea [prin naștere], iar a Sfântului Duh prin purcedere, neobservându-se între ele vreo îndepărtare sau înstrăinare, decât numai deosebirea însușirilor ipostatice [personale]; pentru că Tatăl [Îl] naște pe Fiul și [Îl] purcede pe Duhul cel Sfânt, iar Fiul Se naște numai din Tatăl și Duhul Sfânt Se purcede [numai] din Tatăl. Și astfel un început cinstesc și o pricină [cauză] recunosc Fiului și Duhului: pe Tatăl. Și numesc pe Fiul început mai presus de timp și nemărginit; nu ca început al făpturilor, având cinstea întâietății. Să nu fie! Aceasta este hulă din partea nelegiuirii ariene, pentru că acel hulitor blasfemia numind[u-I] făptură pe Fiul și pe Duhul cel Sfânt. Iar eu zic, că Fiul este început din Cel fără de început, ca să nu se primească două începuturi; și tot în astfel de mod zic, că Duhul cel Sfânt este început, fiindcă atât Fiul cât și Duhul cel Sfânt deodată și împreună [Își i]au ființa din Tatăl: unul cu nașterea [prin naștere], iar celălalt cu purcederea [prin purcedere], precum s-a zis; și nici Tatăl [nu] S-a despărțit de Fiul, nici Fiul de Duhul, nici Duhul cel Sfânt de Tatăl și de Fiul, ci întreg este Tatăl întru Fiul și întru Sfântul Duh; asemenea întreg este Fiul întru Tatăl și întru Sfântul Duh, și tot întreg este Duhul cel Sfânt întru Tatăl și întru Fiul; pentru că S-au unit [sunt uniți] cu despărțire [personală] și S-au despărțit [sunt despărțiți] cu unire [ființială].

Mărturisesc apoi, că Cuvântul lui Dumnezeu, Cel împreună-veșnic cu Tatăl, Cel mai presus de timp, Cel necuprins, Cel nemărginit, S-a pogorât până la firea noastră și pe omul cel smerit și cu totul căzut [și firea omului celui smerit și cu totul căzut] l-a luat [a luat-o] din curatele și fecioreștile sângiuri ale celei singure fără prihană și [prea]curatei Fecioare, ca să dăruiască [dăruie] la toată lumea mântuire și har, pentru a Sa îndurare: și unirea firilor cea după ipostas [cea în interiorul persoanei Sale] s-a făcut nu cu adăugirile cele câte puțin [nu cu creșterea Domnului în pântece], când se forma Pruncul, nici prin frământarea sau tulburarea sau amestecarea firilor împreună unite [în persoana Sa], nici s-a adus Cuvântul după ce s-ar fi format omul [firea Sa umană], făcându-se o relativă unire, după cum zicea urât[or]ul de Dumnezeu Nestorie [Nestorios, Patriarhul Constantinopolului]; nici [nu] a fost [Hristos] fără de minte și fără de suflet, precum învăța Apolinarie [Apollinarios], cel în[tr-]adevăr fără de minte; pentru că acela bârfea zicând a fi destulă [doar] Dumnezeirea în locul minții [Domnului].

Eu însă Îl mărturisesc pe El Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, Care în același timp a fost trup [om] și în același timp Cuvânt al lui Dumnezeu [Cuvântul lui Dumnezeu], [având] trup însuflețit, cu suflet cuvântător și gânditor [rațional], păstrând și după unire[a firilor] toate desăvârșirile firești ale Dumnezeirii Sale și neschimbând cele ale Dumnezeirii sau omenității [umanității] Lui prin unirea cea desăvârșită [a firii umane] cu Cuvântul; purtând El o ființă [având El o persoană] care [le] păstrează [conține] pe cele două firi și lucrări; acelea din care și întru care a fost [și este] unul și același Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Care are și două voințe firești, iar nu închipuite.

Se cuvine încă a ști [Încă mărturisesc] că a pătimit ca Dumnezeu [întrupat], adică cu trupul [în umanitatea Sa], iar Dumnezeire pătimitoare sau care să fi pătimit [împreună] cu trupul [nu mărturisesc] nicidecum. Încă Îl mărturisesc pe Dânsul [El] că a luat asupra Sa toate patimile noastre cele nedefăimate, care sunt legate de firea noastră, afară de păcat, adică: foamea, setea, osteneala, lacrimile și cele de felul acestora, [acestea] lucrând însă întru Dânsul [El] nu cu sila [cu forța], precum întru noi, ci voința omenească urmând [întotdeauna] voinței Lui celei dumnezeiești; pentru că voind a flămânzit, voind a însetat, voind a ostenit, voind a murit. Deci a murit, primind moarte pentru noi, fără de patimă rămânând Dumnezeirea Lui; pentru că El, Cel ce ridică păcatele lumii, nu era supus morții, ci [a acceptat moartea] ca pe noi, pe toți, să ne scoată din mâna cea a tot mâncătoare a morții și cu însuși sângele Său să ne aducă Tatălui Său; iar moartea, care cotropise [tot] trupul omenesc, cu putere dumnezeiască s-a surpat [în umanitatea Sa] și s-au scos de acolo[, din Iad,] sufletele Drepților cele legate din veac. Însă, după ce a înviat El din morți, și patruzeci de zile pe pământ împreună cu Ucenicii Săi S-a arătat [și S-a arătat 40 de zile pe pământ Ucenicilor Săi], S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta Tatălui; iar dreaptă a Tatălui zic, nu după loc sau împrejurime, ci numesc dreaptă a lui Dumnezeu slava [Sa] cea fără de început și mai înainte de veci, pe care a avut-o Fiul și mai înainte, [dar] și după înomenire[a Sa]; fiindcă sfântul Său trup este închinat cu cinstită închinăciune [închinare] împreună cu Dumnezeirea Sa.

Prin aceasta [Prin întruparea Fiului], Sfânta Treime n-a primit nicio adăugire [adăugare]. Să nu fie! Pentru că Treimea a rămas Treime și după unirea Celui Unuia-născut [cu umanitatea pe care Și-a asumat-o], rămânând nedespărțit [de El] sfântul Său trup și încă împreună cu El rămânând în veci; fiindcă cu acesta va veni să judece viii și morții, Drepții și păcătoșii. Drepților adică să le dea plată pentru lucrarea faptei [celei] bune și Împărăția cerurilor, pentru care aceia s-au sârguit, iar păcătoșilor să le răsplătească cu chinul [cel] veșnic și [cu] focul gheenei cel fără [de] sfârșit. De a cărui cercare [a Iadului] fie ca noi toți să scăpăm și bunătățile cele făgăduite și întregi să le dobândim întru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin»”[4].

Iar mărturisirea despre Dumnezeul nostru treimic se transformă în rugăciune, pentru că teologia lui Dumnezeu, trăită în viața noastră, ne mântuie pe noi. Căci mântuirea e o consecință a trăirii dreptei credințe în viața noastră.

Cel care a mărturisit adevărul despre Dumnezeu, adevărata realitate a lui Dumnezeu, e binecuvântat din nou, spunându-i-se: „Harul Sfântului Duh să fie cu tine luminându-te, întărindu-te și înțelepțindu-te în toate zilele vieții tale!”[5]. Pentru că harul Sfântului Duh sau harul Treimii sau slava Treimii e cea care ne curățește, ne luminează, ne întărește, ne înțelepțește, ne îndumnezeiește pe noi, pe toți cei credincioși.

Și după ce a mărturisit despre persoanele Dumnezeului nostru treimic, Ipopsifiul e pus să mărturisească și să dogmatizeze despre Fiul întrupat. Pentru că el e întrebat: „Arată-ne nouă încă și mai pe larg cum mărturisești și cele despre înomenirea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu celui în ipostas [celei într-o persoană] și câte firi dogmatizezi în unul și același Hristos, Dumnezeul nostru?”[6].

Răspunsul e cuprins și el în Slujbă, ca și cel anterior. Iar dacă Ipopsifiul ar fi cu adevărat un Teolog profund, el ar putea da toate aceste răspunsuri teologice într-un mod personal. Căci și-ar putea scrie de unul singur răspunsurile la aceste întrebări sfinte. Însă, cel din Slujbă, e următorul:

„Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor; [Cel] fără de început, nenăscut și nepricinuit [necauzat]; început însă firesc și pricină [cauză] a Fiului și a Duhului.

Cred și întru Unul-născut Fiul Său, Care fără stricăciune și mai înainte de veci S-a născut dintr-Însul [din Tatăl], [fiind] deoființă cu El, [și] prin Care toate s-au făcut.

Cred și întru Duhul cel Sfânt, Care din Însuși Tatăl purcede și împreună [cu El] Se preamărește, ca împreună veșnic și de un scaun [de un tron] și deoființă și de aceeași slavă și făcător al făpturii.

Cred că Unul din Însăși Treimea cea mai presus de ființă și începătoare de viață” – Unul din Treime și nu „a doua persoană a Treimii”, după cum spun mulți în mod eretic! – „Cuvântul cel Unul-născut, Care S-a pogorât din ceruri pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara [și] S-a făcut om, adică S-a făcut om desăvârșit, rămânând Dumnezeu, și nimic prefăcând sau știrbind din dumnezeiasca ființă prin unirea cu trupul [cu umanitatea Sa], ci, fără schimbare, luându-Și omenitatea [Sa], a suferit cu Dânsul [a suferit în umanitatea Sa] Patima și Crucea, rămânând cu firea [Sa] cea dumnezeiască slobod [liber] de orice patimă.

Și a înviat a treia zi din morți și S-a înălțat la ceruri, ca să șadă de-a dreapta lui Dumnezeu și Tatăl. Cred și predaniile și tâlcuirile despre Dumnezeu și despre cele dumnezeiești ale Bisericii, care este una, sfântă, sobornicească [catolică] și apostolească [apostolică Biserică]. Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie [vină]. Și încă mărturisesc un ipostas al Cuvântului întrupat [o persoană a Cuvântului întrupat] și cred și [Îl] vestesc pe Hristos, [Cel] Unul și Același în două voiri și firi, după întrupare păzindu-le întregi pe acelea întru care și dintru care a ieșit [este compus]. Pe urmă cunosc și două voiri [întru Hristos], păstrându-și fiecare fire voia și lucrarea sa.

Mă închin Sfintelor și Cinstitelor Icoane, adică a lui Hristos Însuși și a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și ale tuturor Sfinților; nu însă cu închinăciune [închinare] ca lui Dumnezeu, ci înălțându-mă cu mintea la chipul ce[-l] înfățișează [Icoana]; pentru aceea și cinstea cea către acestea o trec la prototipuri [la Sfinții din cer]; iar pe cei ce într-alt chip și nu așa cugetă, îi lepăd ca pe niște cugetători de cele străine [Bisericii lui Dumnezeu].

Dau anatema [anatemei] pe Arie [Arios] și pe cei împreună cu dânsul [el] cugetători și părtași ai relei și nesănătoasei lui păreri. Pe Macedonie [Macedonios] și pe cei cu dânsul [el], care bine s-au numit pnevmatomahi [, adică luptători împotriva Duhului Sfânt]. Asemenea și pe Nestorie [Nestorios] și pe ceilalți ereziarhi [inventatori de erezii], și pe cei de un cuget cu aceștia îi lepăd și îi dau anatema [anatemei], și cu mare glas zic [în mod] hotărât: Tuturor ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema!

Iar pe Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea, Maria, cu tărie și cu adevăr o mărturisesc și o vestesc, că a născut cu trup pe Unul din Treime, [pe] Hristos Dumnezeul nostru, care facă-se mie ajutătoare, acoperământ și apărătoare în toate zilele vieții mele. Amin”[7].

Și pe acest fundament teologic, pe baza acestor mărturisiri sfinte, Ipopsifiul primește Episcopatul de la Dumnezeu! Pentru că Episcopul este Episcop atâta timp cât rămâne întru adevăr, cât se nevoiește pentru mântuirea lui și a turmei sale, cât slujește Biserica lui Dumnezeu. Pentru că atunci când abdică de la dreapta credință, el devine eretic, așa cum a devenit Nestorios, Patriarhul Constantinopolului[8], pe care îl dă anatemei în mărturisirea sa de credință.

Când Episcopul este hirotonit, Episcopul hirotonitor se roagă ca Domnul Dumnezeu să îl arate Sfânt pe acesta care atunci se hirotonește[9] și să-l umple de puterea și de harul Sfântului Său Duh[10]. Pentru că viața Episcopului este o viață de sfințenie, o viață cu totul dăruită lui Dumnezeu. Și Episcopul trebuie să fie un următor real al Păstorului ceresc[11], pentru că trebuie să fie „povățuitor orbilor, lumină celor din întuneric [prin viața și propovăduirea lui], certător [al] celor neînțelepți, învățător [al] pruncilor, luminător în lume”[12]. Căci scopul vieții Episcopului e de a desăvârși sufletele cele încredințate lui în viața aceasta[13].

De aceea, când îi cinstim pe Sfinții Ierarhi ai lui Dumnezeu și remarcăm marile lor fapte de sfințenie și de teologie, înțelegem că ei și-au împlinit scopul vieții lor. Pentru că au trăit ca niște oameni Sfinți înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, adică potrivit chemării și hirotoniei lor celei dumnezeiești.

Cărțile și Sfintele lor Moaște sunt în acord reciproc. Pentru că teologia lor a devenit viața lor. Sfintele lor Moaște vorbesc despre sfințenia și teologia pe care ei le-au întrupat. Iar când întrupezi teologia cea sfântă a lui Dumnezeu, când ea este coloana vertebrală a vieții tale, atunci tu ești o lumină vie, rațională a Bisericii, pentru că învățătura ta e vie, e dumnezeiască și îi îndumnezeiește pe oameni.

Mâna dreaptă a Sfântului Vasilios cel Mare se află în sala în care se întrunește Sfântul Sinod al Bisericii Greciei[14].

Mâna dreaptă a Sfântului Grigorios Teologul e în Ioannina [Ιωάννινα], în Grecia[15].

Mâna dreaptă a Sfântului Ioannis Hrisostomos este în Mănăstirea Filoteu [Φιλοθέου] din Muntele Atos[16], pe când capul său, cu urechea sa stângă rămasă nestricăcioasă, e în mănăstirea Vatopediu [Βατοπαιδίου][17].

Și mâinile lor cele sfinte, care ne-au scris teologie, ne arată acum că teologia adevărată e sfințenie. Pentru că aceste trupuri ale lor nu s-au îndumnezeit în mod artificial, din afară, ci dinăuntru. Pentru că ei s-au sfințit în mod organic, zi de zi.

Iar dacă noi ne-am osteni pentru a le citi operele, pentru a le traduce în limba noastră, pentru a le adânci în cărți teologice, am simți cum ne sfințim zi de zi viața noastră. Pentru că aceeași slavă a lui Dumnezeu care a lucrat în ei, lucrează și în noi de la Botezul nostru. Pentru că slava lui Dumnezeu e cea prin care toți ne curățim, ne luminăm și ne sfințim viața noastră.

Așadar, iubiții mei, dacă doriți sfințenia lui Dumnezeu, învățați-o de la toți Sfinții și Îngerii Lui! Citirea și adâncirea Vieților Sfinților e marea și copleșitoarea schimbare continuă a vieții noastre. Pentru că teologia Bisericii, pe care o învățăm de la Sfinții Lui, e drojdia care dospește toată frământătura vieții noastre. Adevărul lui Dumnezeu stă la baza mântuirii noastre! Iar adevărul Lui nu îl putem amesteca cu erezii, cu minciuni, cu fantezii umane, pentru că aceasta e cea mai mare fărădelege.

De aceea, Sfinții lui Dumnezeu ne cheamă la a alunga din noi tot gândul rău și toată simțirea păcătoasă și toată voia noastră grăbită, ambițioasă. Deparazitarea interioară, curățirea noastră de patimi e grea, dar singura mângâietoare. Pentru că scoțând afară răul din noi, adică patimile noastre, lăsăm slava lui Dumnezeu să ne învețe toată virtutea cea dumnezeiască. Amin!


[1] Începută la 12. 24, în zi de joi, pe 28 ianuarie 2021. Soare, două grade, vânt de 14 km/ h.

[2] Arhieraticon, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 87-88.

[3] Idem, p. 88.

[4] Idem, p. 88-91.

[5] Idem, p. 91.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 91-93.

[8] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Νεστόριος.

[9] Arhieraticon, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 98.

[10] Idem, p. 97.

[11] Idem, p. 99.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Cf. https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-vasile-mare/mana-dreapta-sfantului-vasile-mare-143314.html.

[15] Cf. https://leipsanothiki.blogspot.com/2013/07/98.html.

[16] Cf. https://doxologia.ro/mana-dreapta-sfantului-ioan-gura-de-aur.

[17] Cf. https://doxologia.ro/viata-bisericii/sfantul-munte-athos/capul-sfantului-ioan-gura-de-aur.

Sinaxa Sfinților din 29 ianuarie 2021

Pe 29 ianuarie 2021, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfântul Sfințit Mucenic Ignatios Teoforul, Episcopul Antiohiei († 107), la mutarea Sfintelor sale Moaște din Antiohia la Roma (540),

Sfinții Mucenici Filoteos, Iperehios, Avivos, Iulianos, Romanos, Iacovos și Parigorios [Φιλόθεος, Ὑπερέχιος, Ἄβιβος, Ἰουλιανός, Ρωμανός, Ἰάκωβος καὶ Παρηγόριος], cei din Samosata [Σαμόσατα], care au fost martirizați în Siria prin spânzurare în copaci și prin străpungerea capetelor lor cu cuie de fier († 297),

Sfântul Sfințit Mucenic Siluanos [Σιλουανὸς], Episcopul de Emesa [Ἔμεσα], împreună cu Sfinții Mucenici Lucas [Λουκᾶς] Diaconul și Mochios [Μώκιος] Anagnostul, cei din Emesa Siriei († 312),

Sfântul Mucenic Sarvilos [Σάρβηλος], cel care mai înainte a fost mare preot idolatru și care a fost convertit și botezat de Sfântul Varsimeos [Βαρσιμαῖος] Mărturisitorul, Episcopul Edessei, cel martirizat prin tăierea capului, dimpreună cu Sfânta Mucenică Vevea [Βεβαία] sau Varvea [Βαρβαία], sora sa, care a fost martirizată pentru că strângea sângele fratelui său, și care fusese și ea catehizată și botezată de Sfântul Varsimeos, cei care erau din Edessa [Ἐδέσσα] († 110),

Sfântul Varsimeos [Βαρσιμαῖος] Mărturisitorul, Episcopul Edessei, învățătorul și botezătorul Sfinților Mucenici Sarvilos și Vevea, cel care a adormit în pace († 114),

Sfântul Cuvios Afraatis [Ἀφραάτης] Persanul, Teologul Bisericii, cel care mai înainte a fost păgân, s-a botezat în Emessa și a trăit sihăstrește în Antiohia, cel care a adormit în pace († 370),

Sfânta Mucenică Hrisi [Χρυσὴ] († c. 41-54),

Sfântul Sfințit Mucenic Constantius, primul Episcop de Perugia, în Italia, cel care a fost hirotonit Episcop la 30 de ani, a propovăduit mult dreapta credință și a avut grijă de cei săraci, cel martirizat prin tăierea capului aproape de Foligno, în Italia, împreună cu Sfântul Mucenic Anastasius, cel care l-a primit în casa sa, și care e împreună pomenit astăzi cu mulții Sfinți Mucenici martirizați împreună cu el în timpul lui Marcus Aurelius († 170),

Sfinții Mucenici Papias și Mavros [Παπίας καὶ Μαῦρος] Soldații, cei care au fost martirizați la Roma, pe Via Nomentana, în timpul lui Diocletianus: când L-au mărturisit pe Domnul, din ordinul lui Laodicius, a prefectului Romei, li s-au zdrobit gurile cu pietre și au fost aruncați în închisoare, acolo fiind bătuți cu tije și cu bice cu plumb până când au fost martirizați († c. 303),

Sfântul Mucenic Sabinianus, cel din Troyes, din Franța, care mai înainte a fost păgân și a fost convertit la dreapta credință de Sfântul Mucenic Patroclus din Troyes, care a fost martirizat prin tăierea capului la Rilly-Sainte-Syre, lângă Troyes, în timpul lui Aurelianus († 275),

Sfântul Mucenic Aquilinus Preotul, cel care era Preotul Bisericii din Mediolanum/ Milano și care a fost martirizat de către arieni la Milano prin străpungerea gâtului său cu sabia († 650),

Sfântul Cuvios Achepsimas [Ἀκεψιμᾶς],

Sfântul Cuvios Gildas cel Înțelept, Făcătorul de minuni, cel care s-a născut în 493 în Britania ca fiu de Rege, a renunțat la moștenirea sa regală și s-a făcut Monah, a convertit pe mulți la dreapta credință și a zidit multe Biserici și Mănăstiri în Marea Britanie și Irlanda, a fost hirotonit Preot în Irlanda, a fost în pelerinaj la Roma și Ravenna, apoi se întoarce în Bretania, unde a trăit pustnicește până ce s-au înmulțit ucenicii săi, zidește Mănăstirea Saint-Gildas-de-Rhuys, e Starețul Mănăstirii și scrie o regulă monahală pentru Monahii săi, adormind acolo, la cererea sa Sfintele sale Moaște nu au fost îngropate, ci au fost lăsate să plutească într-o barcă, peste 3 luni de la adormirea sa, oamenii din Rhuys au găsit Sfintele sale Moaște intacte și le-au îngropat în Mănăstirea sa, iar Viața sa a fost scrisă în secolul al 9-lea, scrierea sa De Excidio et Conquestu Britanniae este în PL 69, col. 329-392 († 29 ianuarie 570),

Sfântul Cuvios Ignatios Sinaitis [Ἰγνάτιος ὁ Σιναΐτης]/ Sinaitul, cel din Retimno [Ρέθυμνο], din Creta și care s-a nevoit în muntele Sina, adormind în pace,

Sfântul Lavrentii [Лавре́нтий] Făcătorul de minuni, Episcopul de Turov [Туров], astăzi în Belarus, care mai întâi a fost pustnic la Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrios din Kiev, apoi la Mănăstirea Pecerska [Печерська], a fost hirotonit Episcop în 1182, a adormit în pace și a fost îngropat la Lavra Peșterilor din Kiev († 1194),

Sfinții Gherasim, Pitirim și Iona [Герасим, Питирим, Иона], Episcopii de Perm [Пермь], în Rusia (sec. al 15-lea):

Sfântul Sfințit Mucenic Gherasim, Episcopul de Perm, a fost al 3-lea Episcop al poporului zirian, cel convertit la dreapta credință, și a fost martirizat prin sugrumarea cu propriul său omofor de către Vogul, slujitorul său († 1441),

Sfântul Sfințit Mucenic Pitirim, Episcopul de Perm și Ustiug, i-a urmat în scaun Sfântului Gherasim, el fiind la martirizarea aceluia Arhimandrit, a fost Luminătorul vogulilor, și a fost martirizat de Asyk, conducătorul vogulilor, în timp ce slujea un Paraclis în câmp († 19 august 1455),

Sfântul Iona, Episcopul de Perm, i-a urmat Sfântului Pitirim pe tron și i-a convertit la dreapta credință pe păgânii din Perm, au fost eliminați idolii și s-au zidit Biserici, iar Sfintele sale Moaște și ale Sfinților Sfințiți Mucenici Gherasim și Pitirim sunt în Biserica Bunavestire din Ust-Vim [Усть-Вымь], din Rusia († 6 iunie 1470),

Sfântul Mucenic Dimitrios Hiopolitis [Δημήτριος ὁ Χιοπολίτης]/ cel din Hios, care s-a născut în 1780 în Paleocastro [Παλαιόκαστρο], în Hios [Χίος], și care a fost martirizat la Constantinopol prin tăierea capului († 1802),

Sfântul Mucenic Ashot I cel Mare [აშოტ I დიდი], Regele Georgiei, cel pomenit și pe 27 ianuarie († 830),

Sfântul Caesarius Diaconul, cel din Angoulême, în Franța, care a slujit împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Ausonius, primul Episcop de Angoulême  (sec. 1),

Sfântul Valerius, al 2-lea Episcop de Trier, în Germania († c. 320),

Sfânta Blath Făcătoarea de minuni, cea numită Flora (pentru că în irlandeză Blath înseamnă Floare), care a fost bucătăreasa Sfintei Cuvioase Brigida la Mănăstirea din Kildare, din Irlanda, și care s-a nevoit tot timpul pentru aproapele, fiind Mireancă și nu Monahie († 523),

Sfântul Sulpitius I, Episcopul de Bourges, în Franța, cel care mai înainte a fost senator, a fost hirotonit Episcop în 584, avea mare talent oratoric și era expert în arta ritmurilor poetice, a participat la al 3-lea Sinod de la Mâcon din 585 († 591),

Sfântul Mucenic Eochaid, cel numit și Dallán Forchella (Dallán = micul orb, iar Forchella era numele mamei sale, adică micul orb al Forchellei), poetul creștin de neam irlandez, cel născut pe la anul 560 în Maigen, astăzi Ballyconnell, în Irlanda, care și-a pierdut vederea datorită studiului și și-a recăpătat-o după ce a scris poemul despre Sfântul Columba, nu a fost Preot, dar a zidit mai multe Biserici în Irlanda, cel care a fost martirizat de pirați pe insula Inniskeel, în Irlanda, prin tăierea capului și care și-a lipit capul la loc după ce a fost martirizat († c. 640),

Sfântul Voloc, Episcopul din Irlanda care a slujit în Scoția († c. 724),

Sfântul Ignatii Făcătorul de minuni, primul Episcop de Smolensk [Смоленск], un om bun și evlavios, a zidit o Mănăstire după ce s-a retras din Episcopat, iar la adormirea sa o lumină mare din cer a coborât asupra lui, Sfintele sale Moaște fiind în Catedrala din Smolensk, din Rusia († 1210),

Sfântul Cuvios Andrei Rubliov [Андре́й Рублёв], Iconograful Bisericii, cel născut între 1360-1370, prima știre despre viața sa e din 1405, când a pictat în Biserica Bunavestire din Moscova, pe la 1410 a pictat Icoana Sfintei Treimi, în 1408 a pictat Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Vladimir, între 1425-1427 a pictat Catedrala Sfintei Treimi din Lavra Sfântul Serghii, cel care a adormit la Moscova, în Mănăstirea Andronikov și a fost canonizat în 1988 († c. 1427-1430),

Sfântul Mucenic Ioann Mihailovici Granitov [Иоанн Михайлович Гранитов] Protoiereul, împreună martirizat cu Sfântul Mucenic Leontii Andreevici Klimenko [Леонтий Андреевич Клименко] Preotul, cu Sfântul Mucenic Konstantin Zverev [Константин Зверев] Diaconul și împreună cu alți 5 Sfinți Mucenici († 29 ianuarie 1920):

Sfântul Mucenic Ioann Granitov Protoiereul s-a născut în 1875, a fost arestat de bolșevici pe 29 ianuarie 1920, i-au smuls barba, i-au scos ochii, i-au tăiat gâtul cu lanțul de la Crucea pectorală, el îndemnându-i pe cei dimpreună cu el să nu se lepede de Dumnezeu, după care a fost martirizat prin împușcare,

Sfântul Mucenic Leontii Klimenko Preotul s-a născut în 18 iunie 1889, a studiat la Peschanski, în provincia Harkov, pe 22 septembrie 1914 a fost hirotonit Diacon și a slujit ca Preot în satul Evgenievka,

Sfântul Mucenic Konstantin Zverev Diaconul i-a luat apărarea Sfântului Ioann Granitov și a fost martirizat cu șașkalele (șașka [шашка] e un timp special de spadă, cu o lamă cu un singur tăiș, cu mâner pentru o mână, fără gardă), Sfintele sale Moaște fiind puse într-un sac și aruncate într-o râpă, lângă un cimitir, unde au fost împușcați ceilalți Sfinți Mucenici, fiind canonizați în anul 2000,

Sfinții din Ecaterinburg [Екатеринбу́рг], din Rusia, la sinaxa lor de astăzi.

Sinaxa Sfinților din 28 ianuarie 2021

Pe 28 ianuarie 2021, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfântul Cuvios Efrem Sirosul [Ἐφραὶμ ὁ Σύρος]/ Sirianul, Teologul și Imnograful Bisericii, Învățătorul pocăinței, cel născut în 308, a fost ucenicul Sfântului Ierarh Iacovos din Nisibis (13 ianuarie) pentru 14 ani de zile, cu care a participat la Sinodul I Ecumenic, cel plin de blândețe și smerenie, care avea darul învățării oamenilor, în 370 s-a întâlnit cu Sfântul Vasilios cel Mare care l-a hirotonit Ierodiacon, a refuzat să fie hirotonit Episcop, a tâlcuit Dumnezeiasca Scriptură și a scris împotriva ereziilor, cel care a adormit în pace într-o peșteră de lângă Edessa [Ἔδεσσα] († 373),

Sfântul Cuvios Palladios [Παλλάδιος],  Făcătorul de minuni, cel născut în Siria și care s-a nevoit în muntele Immi sau Imme [Ἤμμη ἢ Ἴμμαι], cel care a înviat un mort (sec. al 4-lea),

Sfântul Cuvios Iacovos Ascetul [Ἰάκωβος ὁ Ἀσκητὴς], cel din Palestina, care a adormit în pace,

Sfintele două Mucenice, care erau mamă și fiică și care au fost martirizate cu sabia cu două tăișuri,

Sfânta Mucenică Haris [Χάρις], cea martirizată prin tăierea picioarelor sale,

Sfântul Mucenic György, cel născut în Ungaria [Οὐγγαρία] și care a trăit în cetatea Rostov, în Rusia, cel martirizat prin tăierea capului, el fiind fratele Sfântului Efrem, Făcătorul de minuni, cel de la Novîi Torg [Новый Торг] († 1015),

Sfântul Cuvios Efrem Făcătorul de minuni, întemeietorul și Starețul Mănăstirii Sfinții Boris și Gleb [Борисъ и Глѣбъ] de la Novîi Torg, fratele Sfântului Mucenic György și al Sfântului Cuvios Mózes Ungarul (26 iulie), cel născut în Ungaria și care a venit împreună cu frații săi în Rusia, a găsit capul Sfântului Mucenic György, al fratelui său, și l-a luat cu sine la Mănăstire, iar Sfintele sale Moaște au fost descoperite în 1572 († 1053),

Sfântul Efrem [Ефрем] al II-lea, Mitropolitul Kievului și al Întregii Rusii și Episcopul de Pereiaslav [Перея́слав], în Ucraina, cel care a fost mai întâi trezorierul și administratorul curții lui Iziaslav I Iaroslavici [Изѧславь Ӕрославичь], Marele Prinț al Kievului, a fost tuns Monah de Sfântul Nikon Cronicarul (23 martie), merge la Constantinopol și se nevoiește într-o Mănăstire de acolo, copie regulile monahale studite și le aduce la Kiev, e hirotonit Episcop în 1072, a fost înmormântat la Lavra Peșterilor din Kiev († 1098)

Sfântul Cuvios Feodosii [Феодосий] Făcătorul de minuni, cel care a întemeiat Mănăstirea de la Totma [То́тьма], din Rusia, s-a născut la Vologda, s-a căsătorit datorită părinților săi și a avut o fiică, pe Marina [Марина], după moartea părinților și a soției sale, el a lăsat-o pe Marina în grija rudelor sale, cu toată averea, și s-a făcut Monah, în 1554 a ridicat Mănăstirea de la Totma, avea o mare bibliotecă teologică, pe sub haine purta lanțuri de fier și o cămașă de păr, iar în cap o acoperitoare de fier, pe care le-a ascuns până la sfârșitul vieții sale, a trăit 15 ani la Totma și și-a cunoscut mai înainte adormirea sa, a scris un testament duhovnicesc înainte de a adormi în pace, pe 2 septembrie 1796 au fost descoperite Sfintele sale Moaște și a fost canonizat pe 28 ianuarie 1798, din 1994 Sfintele sale Moaște sunt la Totma († 28 ianuarie 1568),

Sfântul Isaac Sirosul [Ἰσαὰκ ὁ Σύρος]/ Sirul, Episcopul de Ninevi [Ἐπίσκοπος Νινευΐ], Teologul Bisericii și Văzătorul de Dumnezeu, cel care a renunțat la Episcopat după 5 luni și s-a nevoit în pustie, apoi într-o Mănăstire (sec. al 6-lea),

Sfântul Mucenic Flavianus, Subprefectul Romei, cel care a fost martirizat în Civitavecchia, în Italia, în timpul lui Diocletianus († c. 304),

Sfântul Valerius, Episcopul de Saragossa, în Spania († 315),

Sfânta Sihastră Fecioară Kinnera, cea care s-a nevoit în insula Inniscathy, în Bantry Bay, în Irlanda și care a adormit în pace după ce a fost împărtășită de Sfântul Senán mac Geirrcinn, Apostol Irlandei, fiind înmormântată pe insula St Senan († c. 530),

Sfântul Cuvios Iohannes, cel de la Mănăstirea din Reomay, s-a născut la Dijon, în Franța și care s-a nevoit sihăstrește la Reomay, când s-au adunat mai mulți ucenici în jurul său, el a fugit de ei, ducându-se și făcându-se Monah la Lérins, după o vreme se întoarce la Reomay, construind acolo o Mănăstire, și trăind după regula Sfântului Macarios cel Mare pe care o învățase la Lérins († 544),

Sfintele Mucenice Brigid și Maura, cele de neam scoțian, care au fost martirizate în Picardia, în Franța, în timpul unui pelerinaj la Roma,

Sfântul Cuvios Antimus, printre cei dintâi Stareți ai Mănăstirii de la Brantôme, din Franța (sec. al 8-lea),

Sfântul Glastianus, Sfântul ocrotitor al satului Kinglassie, din centrul orașului Fife, din Scoția, care a făcut pace între picți și scoțieni († 830),

Sfântul Odo I, Episcopul de Beauvais, în Franța  cel născut lângă Beauvais, a renunțat la cariera militară și s-a făcut Monah la Corbie, mai apoi a fost Stareț al Mănăstirii Corbie, a fost hirotonit Episcop în 861 († 880),

Sfântul Teodor Mărturisitorul și Preotul (1933),

Sfântul Arsenii Stadnițkii [Арсений Стадницкий] Mărturisitorul, Mitropolitul de Tașkent și Turkestan, cel născut pe 22 ianuarie 1862 la Komarovo [Комарово], în Hotin, în Basarabia, a absolvit Școala Teologică din Edineț în 1874, iar Seminarul Teologic din Chișinău în 1880, între septembrie 1880-iunie 1881 a fost Profesor de Geografie, Canto bisericesc și Caligrafie la Școala Teologică Edineț, a studiat la Academia Teologică din Kiev, terminând-o în 1885, în același an a vizitat Muntele Athos și a scris un jurnal despre pelerinaj, în 1895 își dă Masterul în Teologie cu tema: „Gavriil Bănulescu-Bodoni, Exarh al Moldovlahiei (1808-1812) și Mitropolit al Chișinăului (1813-1821)”, pentru a scris teza despre Bodoni a fost în 1888 în Austro-Ungaria și în 1890 în România, a predat Greacă veche, Muzică bisericească și Dogmatică la Seminarul din Chișinău, redactor la „Gazeta Eparhială Chișinău”, pe 12 decembrie 1895 a fost numit inspector al Seminarului Teologic Novgorod, pe 30 decembrie 1895 devine Monah, pe 31 decembrie 1895 e hirotonit Ierodiacon, pe 1 ianuarie 1896 e hirotonit Ieromonah, în octombrie 1896 e hirotesit Arhimandrit, pe 28 februarie 1899 e hirotonit Episcop, merge în pelerinaj în Palestina și în Orientul Mijlociu și scoate o carte despre pelerinajul său, creează o școală de muzică psaltică și un muzeu bisericesc, ajunge Doctor în Teologie în 1904, cu teza: „Cercetare și monografie despre istoria Bisericii moldovenești”, pentru teza sa doctorală a primit de la Regele României medalia Bene Merenti, gradul 1, pe 31 ianuarie 1907 ajunge Arhiepiscop, un bun organizator, pe 29 noiembrie 1917 ajunge Mitropolit, avea o voce bună și era un predicator minunat, a fost arestat în noiembrie 1919 la Moscova, apoi la Novgorod în 1920, după care a fost judecat și condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și la exil în provincia Arhanghelsk, dar i s-a anulat hotărârea, avea o minte profundă, o educație excelentă, o voință puternică, era onest și sincer, un caracter foarte ferm, decisiv, neclintit, fiind strict față de subordonați și de sine, a fost arestat și adus în judecată împreună cu Patriarhul Tihon, a fost închis de mai multe ori până la 10 ianuarie 1924, între 1925-1926 a fost în exil la Poltoratsk (Așgabat), iar între 1926-1936 la Tașkent, din 11 august 1933 este Mitropolitul de Tașkent și Turkestan, iar pentru că Bisericile erau închise, el slujea în aer liber, lângă Capela cimitirului unde era Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor întristați”, veneau până la 20.000 de credincioși la aceste Dumnezeiești Liturghii ale sale slujite în cimitir, chiar dacă uneori ploua, iar alteori era ger mare, a fost înmormântat în cimitirul Botkin din Tașkent († 28 ianuarie 1936, la vârsta de 74 de ani),

Sfântul Sfințit Mucenic Ignatii Sadvoskii [Игнатий Садковский], Episcopul de Skopin [Скопин], cel care s-a născut la Moscova în 21 octombrie 1887, născut în familie de Protoiereu, a avut 6 frați, evlavios încă din copilărie, a terminat Seminarul la Moscova în 1907, în 1910 a devenit Monah, în 1911 e hirotonit Ierodiacon și Ieromonah, în 1911 termină Academia de Teologie din Moscova cu licența: „PS Ignatii Briancianinov [Игнатий Брянчанинов] și viziunea sa ascetică asupra lumii”, din 7 august 1911 este Profesor al Seminarului Teologic din Tomsk, din 25 octombrie 1911 este asistent bibliotecar al Academiei Teologice din Moscova, își continuă studiile despre Sfântul Ignatii Briancianinov, în 5 aprilie 1920 e hirotonit Episcop, e arestat în 17 ianuarie 1923, a fost condamnat la 3 ani în lagăre de muncă forțată: închisoarea orașului Beliov, apoi în închisoarea Tula și închisoarea Taganskaia din Moscova, la 14 septembrie 1923, împreună cu fratele său, a fost trimis în tabăra specială Solovetski, în 1926 se îmbolnăvește grav de tuberculoză, trăiește mai multe arestări și eliberări, pe 20 februarie 1936 e arestat din nou și condamnat la cinci ani de exil, locuiește în Kegoostrov, în regiunea Arhanghelsk, în timp ce era în exil a fost arestat din nou și e condamnat la 10 ani de închisoare și trimis la Kuloilag, unde a adormit, fiind înmormântat într-un mormânt necunoscut de pe teritoriul Kuloilag, din regiunea Arhanghelsk, cel care a fost canonizat în 2002 († 27 ianuarie 1938, la vârsta de 50 de ani),

Sfântul Cuvios Mucenic Vladimir Pișulin [Владимир Пищулин], Ieromonahul, cel născut la Kostroma în 6 iulie 1889 într-o familie nobilă, a făcut gimnaziul la Vitebsk, a terminat în 1914 Facultatea de Istorie și Filologie a Universității din Sankt Peterburg, a predat Istorie la gimnaziu și Psihologie la Universitatea Populară, e hirotonit Diacon pe 24 decembrie 1919, iar pe 1 ianuarie 1920 Preot, e arestat ca renovaționist pe 31 mai 1922 și exilat la Orenburg, în 1924 se întoarce la Leningrad, pe 9 decembrie 1924 e tuns de renovaționiști ca riasofor, apoi e făcut arhimandrit, din 8 martie 1925 e făcut de ei episcop de Oxtenskii [Охтенский], ca vicar al mitropoliei de Leningrad, a participat la Consiliul Renovaționist din 1925, a predat Teologie Dogmatică la Institutul Teologic din Leningrad, în noiembrie 1925 a fost numit episcop renovaționist de Pskov, dar a refuzat numirea și s-a retras, în 14 august 1926 se împacă cu Biserica la Leningrad și e acceptat ca Ieromonah, pe 7 aprilie 1928 a fost arestat, în octombrie 1928 a fost condamnat la închisoare în lagărul special Solovetski, apoi a fost exilat în Kazahstan timp de trei ani, o vreme a trăit în orașul Melekess, în 1934 s-a mutat la Simferopol, în 1935-1937 a lucrat în biblioteca Institutului Pedagogic, apoi a fost concediat, câștigându-și existența predând limbi străine, e arestat la 5 iulie 1937 datorită denunțului uneia dintre rudele sale, pe 10 decembrie 1937 UNKVDul din Crimeea l-a condamnat la împușcare, fiind martirizat prin împușcare, canonizat în 1997 de Biserica din Ucraina și în anul 2000 de Biserica din Rusia († 28 ianuarie 1938, la vârsta de 48 de ani),

Sfântul Cuvios Mucenic Varfolomei Ratnîh [Варфоломей Ратных], Ieromonahul, cel martirizat la Feodosia, în Crimeea, s-a născut în 1894 în satul Matrenki [Матренки], provincia Kiev, într-o familie de țărani, după ce a absolvit școala eparhială a intrat novice într-o Mănăstire din Kiev în 1913, în 1915 a fost înrolat în armată și a luptat pe frontul românesc până în 1918, a devenit Monah, apoi Ieromonah, în 1936 a fost arestat, anchetat o perioadă, apoi eliberat, se mută în orașul Feodosia, trăind în casa unei rude îndepărtate, aici a trăit izolat, comunicând numai cu fiii săi duhovnicești, în 13 iulie 1937 e arestat de NKVD, e anchetat, e condamnat la moarte în 10 decembrie 1937, a fost martirizat prin împușcare și îngropat într-o groapă comună necunoscută († 28 ianuarie 1938),

Sfânta Mucenică Fecioară Olga († 1938),

Sfântul Cuvios Mărturisitor Leoncjusz Stasiewicz, cel pomenit și ieri († 27 ianuarie 1972),

Născătoarea de Dumnezeu la sinaxa de azi a Sfintei sale Icoane de la Mănăstirea Sumorin [Суморин] din Totma (sec. al 16-lea).

Sinaxa Sfinților din 27 ianuarie 2021

Pe 27 ianuarie 2021, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfântul Ioannis Hrisostomos, Patriarhul Constantinopolului († 407), la mutarea Sfintelor sale Moaște din Comana Pontichi [Κόμανα Ποντική], unde a adormit în exil, la Constantinopol, în Biserica Sfinții Apostoli (438), moment în care Sfintele sale Moaște au grăit în mod minunat și au spus: „Pace tuturor!”, sărbătoarea de azi fiind stabilită în sec. al 9-lea,

Sfânta Împărăteasă Marciani [Μαρκιανὴ], soția Împăratului Iustinos I cel Bătrân, cea care a adormit în pace și fost înmormântată în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol,

Sfântul Cuvios Claudinos [Κλαυδίνος], cel care a adormit în pace,

Sfântul Cuvios Petros Egiptios [Πέτρος ὁ Αἰγύπτιος]/ Egipteanul, ucenicul Sfântului Cuvios Lot [Λὼτ], cel care a adormit în pace (sec. al 5-lea),

Sfântul Dimitrianos [Δημητριανὸς] Făcătorul de minuni, Episcopul de Tamassos [Ταμασσός], în Cipru,

Sfântul Mucenic Ashot I cel Mare [აშოტ I დიდი], Regele Georgiei, cel pomenit și pe 29 ianuarie, care a fost martirizat în valea Nigali, în altarul unei Biserici († 830),

Sfântul Cuvios Tit [Тит], cel de la Lavra Peșterilor din Kiev, care mai înainte fusese Soldat și care a adormit în pace (sec. 11),

Sfântul Mucenic Dimitrios, cel din Constantinopol și care a fost martirizat cu sabia cu două tăișuri († 1784),

Sfântul Ilias al II-lea, Patriarhul Ierusalimului, cel care a fost Patriarh între 770-797 († 797),

Sfântul Mucenic Iulianus, cel din Dalmația, în Croația de azi, care a fost martirizat prin tăierea capului la Sora, în regiunea Lazio, în Italia, în timpul lui Antoninus Pius († c. 160),

Sfântul Iulianus Făcătorul de minuni, primul Episcop de Le Mans, în Franța, cel pomenit și pe 13 iulie, care a fost hirotonit la Roma de Sfântul Apostol Petros și trimis în Franța ca să predice tribului cenomanilor, a izvorât apă prin rugăciunea sa și unul dintre cei convertiți a donat pământul pentru Catedrala din Le Mans, a înviat un mort, i-a îngrijit pe cei săraci, infirmi și orfani, la bătrânețe a renunțat la Episcopat și s-a nevoit pustnicește la Sarthe, în Franța, în 1562 hughenoții i-au ars Sfintele sale Moaște, în afara capului său, care este în catedrala romano-catolică din Le Mans din 1254 (sec. 1),

Sfânta Mucenică Fecioară Devota, cea născută în 283 la Mariana, în Corsica, pentru că nu a vrut să aducă jertfă împăratului, acesteia i-a fost zdrobită gura și a fost târâtă pe stânci și prin mărăcini, fiind martirizată pe un grătar încins sau ucisă cu pietre, ale cărei Sfintei Moaște au ajuns la Les Gaumates, în Monaco, unde sunt până azi, în mod minunat: barca unde erau Sfintele ei Moaște a fost condusă de un porumbel până la acest loc († c. 303),

Sfântul Sfințit Mucenic Avitus, primul Episcop care a fost martirizat în Africa și Apostolul Insulelor Canare, în Spania,

Sfinții Mucenici Datius și Restius, împreună cu  Sfinții Mucenici martirizați împreună cu ei în Africa de Nord († c. 500),

Sfinții Mucenici Dativus, Iulianus și Vincentius, împreună cu Sfinții 27 Mucenici martirizați împreună cu ei de către vandalii arieni († c. 500),

Sfântul Cuvios Maurus, întemeietorul și Starețul Mănăstirii din Bobacum, astăzi Bodon, din Franța (c. 555),

Sfântul Cuvios Natalis, întemeietorul Monahismului în Irlanda de Nord, propovăduind împreună cu Sfântul Columba (9 iunie), Starețul Mănăstirilor de la Cill, Naile și Daunhinis, există până azi sfântul său izvor, avem o Viață a sa de pe la anul 1520 († 564),

Sfântul Lupus, Episcopul de Châlons-sur-Saone, din Franța, cel mult milostiv († c. 610),

Sfântul Vitalianus, Patriarhul Romei între 30 iulie 657-27 ianuarie 672, cel care s-a născut în Segni, în regiunea Lazio, în Italia, și-a păstrat numele de Botez ca Patriarh, l-a trimis pe Sfântul Teodoros ca Arhiepiscop de Canterbury (19 septembrie) († 27 ianuarie 672),

Sfântul Cuvios Emerius, întemeietorul și primul Stareț al Mănăstirii Sfântul Stefanos de la Bañoles, în Catalonia, în Spania (sec. al 8-lea),

Sfânta Sihastră Candida, mama Sfântului Cuvios Emerius, care s-a nevoit la mănăstirea sa († c. 798),

Sfântul Gamelbertus Preotul, cel din Michaelsbuch, din Germania, având peste 50 de ani de Preoție, cel care era dintr-o familie bogată din Bavaria și a făcut un pelerinaj la Roma († 800),

Sfântul Theodoricus al II-lea, Episcopul de Orleans, în Franța, cel care mai înainte a fost Monah la Mănăstirea Saint-Pierre-le-Vif din Sens, în Franța († 1022),

Sfântul Mucenic Dimitrii Andreevici Klepinin [Дмитрий Андреевич Клепинин] Preotul, cel născut în 14 aprilie 1904 în Rusia, la Piatigorsk [Пятиго́рск], a emigrat împreună cu familia sa la Constantinopol în 1920, în 1922 era la Belgrad, în 1925 a venit în Franța, în 1929 a absolvit Institutul Teologic Sfântul Serghii din Paris, în 1930 a locuit în Bor, în Iugoslavia, lucrând într-o mină de cupru, în 1931 s-a reîntors în Franța, între 1931-1937 a fost Cântăreț bisericesc, se căsătorește în 1937, an în care e hirotonit Diacon și Preot, a slujit la Paris în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, împreună cu Sfânta Maria Scobțova a salvat mulți evrei de la moarte, pe unii botezându-i, iar altora dându-le certificate false de Botez și astfel putând să plece din Franța, a fost prins de Gestapo în 8 februarie 1943 și a adormit din cauza pneumoniei și a epuizării în lagărul de concentrare Mittelbau-Dora din Germania, Sfintele sale Moaște au fost arse în crematoriul aflat în tabăra Buchenwald, a primit titlul „Drept între popoare” de la statul Israel, fiind canonizat în 16 ianuarie 2004 de Patriarhia Ecumenică împreună cu Sfânta Cuvioasă Mucenică Maria Scobțova [Скобцова], cu Sfântul Mucenic Iurii Daniilovici Scobțov [Юрий Даниилович Скобцов] Ipodiaconul, fiul Sfintei Maria Scobțova, și cu Sfântul Mucenic Ilia Isidorovici Fondaminskii [Илья Исидорович Фондаминский], care era un evreu francmason convertit la Ortodoxie și botezat în 20 septembrie 1941 și care a fost martirizat la Auschwitz († 27 ianuarie 1944, la vârsta de 39 de ani),

Sfântul Sfințit Mucenic Petr Zverev [Петр Зверев], Arhiepiscopul de Voronej și Zadonsk, cel născut pe 18 februarie 1878, fiu de Preot, a studiat la Moscova, a făcut Facultatea de Istorie și Filologie la Moscova, apoi Academia Teologică din Kazan, Doctor în Teologie în 1902 cu teza: „O analiză exegetică a primelor două capitole din Epistola Apostolului Pavel către evrei”, ajunge Profesor de Seminar, în 1909 e Stareț de Mănăstire, pe 8 august 1910 ajunge Arhimandrit, între 1916-1917 a fost predicator pe front, pe 15 februarie 1919 e hirotonit Episcop, în mai 1921 a fost arestat sub acuzația de incitare la fanatism religios, e trimis mai întâi la Moscova (în închisoare a căzut grav bolnav), apoi la Petrograd, pe 4 ianuarie 1922 a fost eliberat ca urmare a mijlocirii credincioșilor, în 24 noiembrie 1922 a fost arestat și exilat în Turkestan timp de doi ani, a locuit în orașul Perovsk, a trăit în condiții grele, suferind de scorbut, în urma căruia și-a pierdut dinții, în 1924 a fost eliberat, era un foarte bun predicator, e arestat în noaptea de 29 noiembrie 1926, pe 22 martie 1927 a fost condamnat la 10 ani de închisoare, s-a îmbolnăvit de tifos, a suferit boala timp de două săptămâni, și înainte să adoarmă a scris pe perete cu creionul: „Nu mai vreau să trăiesc, Domnul mă cheamă la Sine”, a fost înmormântat ca Episcop în ciuda autorităților și i s-a pus Cruce la mormânt, Sfintele sale Moaște au fost descoperite în 17 iunie 1999 și puse spre închinare în Mănăstirea Solovetski, fiind canonizat în august 2000 († 25 ianuarie 1929, la vârsta de 50 de ani),

Sfântul Mucenic Pavel Dobromislov [Павел Добромислов], Protoiereul de la Alma-Ata, cel care s-a născut în Rusia în satul Poliani în 17 iunie 1877, a studiat la Academia Teologică de la Moscova, a avut 6 copii împreună cu Preoteasa Klavdii [Клавдии], pe 1 octombrie 1901 e hirotonit Preot, în 1923 ajunge Protoiereu, pe 26 martie 1926 e condamnat la trei ani într-un lagăr de concentrare, iar în același an, după deschiderea navigației pe Marea Albă, a fost trimis la Solovki, a fost eliberat, dar e arestat din nou în 1930, fiind condamnat la trei ani de exil în orașul Semipalatinsk din Kazahstan, este eliberat din nou, dar pe 26 martie 1938 a fost arestat și închis în închisoarea Riazan, a fost anchetat o lună și jumătate, pe 29 mai 1938 NKVDul îl condamnă la 8 ani într-un lagăr de muncă forțată, ajunge în lagărul Karaganda pe 16 iulie 1938, unde și adoarme, fiind îngropat într-un mormânt necunoscut († 20 ianuarie 1940),

Sfânta Mărturisitoare Anna Policarpovna Ivașchina [Анна Поликарповна Ивашкина], cea născută în 1894 în satul Levino, în provincia Riazan într-o familie țărănească evlavioasă, a fost abandonată de primul soț, s-a căsătorit cu un bărbat văduv care avea 3 copii, când în 1934 comuniștii au închis Biserica unde ea se ducea, aceasta a organizat o casă de rugăciune, pentru acest lucru a fost arestată în noaptea de 6 noiembrie 1937, în 1937 e condamnată la 10 ani de muncă silnică, pe 6 noiembrie 1947 își termină pedeapsa, dar fiind bolnavă de inimă, de distrofie și dizenterie, nu i se permite să plece din închisoare, unde adoarme după 3 luni († 1948),

Sfântul Cuvios Mărturisitor Leoncjusz Stasiewicz, Arhimandritul, cel născut în 20 martie 1884 în Tarnogrud, la sud de Lublin, în Polonia, în 1912 se face Monah și e hirotonit și Ierodiacon, în 1913 e hirotonit Ieromonah, în 1915 se mută la Moscova, în 1922 este ales Stareț, în 1924 e făcut Arhimandrit, pe 3 februarie 1930 a fost arestat și închis în orașul Vladimir, pe 2 martie 1930 OGPU l-a condamnat la trei ani într-un lagăr de concentrare, a fost trimis să slujească în regiunea Komi, în lagăr a lucrat ca asistent medical, este eliberat în 1933, închis în 5 noiembrie 1935, pe 15 februarie 1936 NKVD l-a condamnat la trei ani într-un lagăr de muncă forțată, la 22 februarie 1936 a fost trimis la Karlag, unde lucrează tot ca asistent medical, este eliberat în 1938, pe 2 mai 1950, la sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, a fost din nou arestat și condamnat la zece ani de închisoare, trimis într-un lagăr de muncă forțată din orașul Bratsk, regiunea Irkutsk, este eliberat în 1955,  îi plăceau glumele și alegoriile, s-a întors la Mihailovskoie pe când avea 80 de ani, dar au început cei credincioși să îl viziteze, și pentru că veneau la el cu trenul, autoritățile au anulat stația de tren din gară, pe 25 ianuarie 1972 a slujit ultima sa Liturghie, pe 26 ianuarie 1972 a devenit foarte slab și, ridicând mâinile în sus, a început cu bucurie să spună: „Mergem la Dumnezeu! Mergem la Dumnezeu!”, adormind a doua zi, Sfintele sale Moaște sunt în Biserica Sfântul Arhanghel Mihail din satul Mihailovskoie și a fost canonizat în anul 2000 († 27 ianuarie 1972),

Sfântul Mucenic Leoncjusz Misticul, de la Ternopil și de la Mănăstirea din Jabłeczna, din Polonia († 1972),

Sfânta Cuvioasă Neonilla († 1875),

Sfânta Cuvioasă Margarita Lahtionova [Маргарита Лахтионова], Schimonahia de la Mănăstirea Diveievo, cea născută în 25 septembrie 1899 lângă Nikolaev într-o familie de țărani, în 1925 a fost făcută Monahie cu numele de Evfrosinia [Евфросиния], după închiderea Mănăstirii a locuit la tatăl ei, apoi la Moscova, a fost condamnată la trei ani de închisoare și trimisă în Uzbekistan, Născătoarea de Dumnezeu a mângâiat-o în vedenia visului, a fost eliberată pe 15 septembrie 1940, n-au putut să redeschidă Mănăstirea Diveievo, dar după 1945 a locuit acolo, slujind Domnului prin case particulare, locuiește într-o casă ca la Mănăstire, pe 8 aprilie 1984, în propria ei casă, Arhimandritul Bonifatii Potapov [Вонифатий Потапов] o face Schimonahie cu numele de Margarita, înainte de adormirea ei a avut o vedenie în care l-a văzut pe Sfântul Mucenic Nikolai al II-lea Alexandrovici [Никола́й II Алекса́ндрович],  Țarul Rusiei, în Împărăția lui Dumnezeu († 27 ianuarie 1997, în zi de duminică).

Ieremias, cap. 34, cf. LXX

1.

2. Așa a zis Domnul: „Fă-ți legături și zgărzi și pune-le împrejurul gâtului tău!

3. Și le vei trimite pe ele către împăratul Idumeii și către împăratul Moabului și către împăratul fiilor lui Ammon și către împăratul Tirosului și către împăratul Sidonului prin mâinile vestitorilor lor, ale celor care vin spre întâmpinarea lor întru Ierusalim, către Sedechias, împăratul Iudasului.

4. Și le vei rândui lor [ca acestea] să zică către domnii lor: «Așa a zis Domnul, Dumnezeul lui Israil: <Așa veți grăi către domnii voștri,

5. că Eu am făcut pământul în[tru] tăria Mea cea mare și în[tru] brațul Meu cel înalt și îl voi da pe ea [pe el] oricui are să pară [bun] în ochii Mei [καὶ δώσω αὐτὴν ᾧ ἐὰν δόξῃ ἐν ὀφθαλμοῖς Μου].

6. I-am dat pământul lui Nabuhodonosor [Ναβουχοδονοσορ], împăratului Babilonului, [pentru] a-i sluji lui și fiarele câmpului a-i lucra lui.

7.

8. Iar neamul și împărăția, câți nu or să-și pună gâtul lor sub jugul împăratului Babilonului, cu sabie și cu foame îi voi cerceta pe ei [ἐν μαχαίρᾳ καὶ ἐν λιμῷ ἐπισκέψομαι αὐτούς], a zis Domnul, până or să se sfârșească în[tru] mâna sa.

9. Și voi nu-i ascultați pe profeții cei mincinoși ai voștri și pe cei care vă profețesc vouă și pe cei care vă visează vouă și pe prezicătorii voștri și pe vrăjitorii voștri, pe cei care zic: {Nu aveți să lucrați împăratului Babilonului}!

10. Că[ci] ei cele mincinoase vă profețesc vouă, pentru [ca] să vă depărteze pe voi de la pământul lor.

11. Dar [pe] neamul care are să-și aducă gâtul său sub jugul împăratului Babilonului și are să-i lucreze lui, și [pe acela] îl voi lăsa pe el pe pământul său și va lucra sieși [pentru sine] și va locui în[tru] el>».

12. Iar către Sedechias, împăratul Iudasului, am grăit după toate cuvintele acestea, zicându-i: «Aduceți-vă gâtul vostru!

13.

14. Și lucrați împăratului Babilonului, că[ci] ei cele nedrepte vă profețesc vouă!».

15. <Că[ci] nu [Eu] i-am trimis pe ei, zice Domnul, și profețesc [în] numele Meu în [mod] nedrept, pentru [ca] să vă piardă pe voi. Și voi veți pieri[, cât] și profeții voștri, care vă profețesc vouă în [mod] nedrept pe cele mincinoase>.

16. Vouă și la tot poporul acesta și preoților le-am grăit, zicând: «Așa a zis Domnul: <Nu ascultați cuvintele profeților care vă profețesc vouă, zicând: {Iată, vasele casei Domnului se vor întoarce din Babilon!}, că[ci] ei cele nedrepte vă profețesc vouă [și] nu [Eu] i-am trimis pe ei!>».

17.

18. [Dar] dacă sunt profeți și dacă este cuvântul Domnului întru ei, [atunci] să se întâmpine [cu] Mine!

19. Că așa a zis Domnul: «Și vasele cele rămase,

20. pe care nu le-a luat împăratul Babilonului, când a fost mutat Iehonias din Ierusalim,

21.

22. întru Babilon va intra [vor intra]», zice Domnul”.

Sinaxa Sfinților din 26 ianuarie 2021

Pe 26 ianuarie 2021, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfântul Cuvios Xenofon [Ξενοφῶν], împreună cu Sfânta Cuvioasă Maria, soția sa, și cu Sfinții Cuvioși Arcadios și Ioannis, copiii săi, Făcătorii de minuni: cei născuți la Constantinopol și care erau bogați, dar erau simpli la suflet și buni la inimă, fiii lor, în drum spre Beirut, spre studii, au naufragiat în locuri diferite, copiii lor s-au făcut Monahi, iar din purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-au reunit la un moment dat la Ierusalim, apoi s-au nevoit în Mănăstirile lor și au adormit în pace (sec. al 6-lea),

Sfântul Cuvios Simeon cel Vechi [Συμεὼν ὁ Παλαιός], Făcătorul de minuni, cel care s-a nevoit mai întâi în Siria, într-o peșteră, în deplină singurătate și rugându-se neîncetat, mânca doar iarba care creștea în jurul peșterii sale, când oamenii au început să îi ceară sfaturi, el a plecat în munții din Aman, a plecat și de aici datorită oamenilor și s-a retras în muntele Sina, se întoarce în Aman și întemeiază două Mănăstiri: una pe vârful muntelui, pe când cealaltă la baza lui, a adormit în pace († c. 390),

Sfinții Mucenici Ananias [Ἀνανίας] Preotul și Petros [Πέτρος] Gardianul, dimpreună cu alți 7 Sfinți Mucenici Soldați, cei martirizați în Finichi [Φοινίκη]/ Fenicia, în timpul Guvernatorului Maximos și a Împăratului Diocletianus: Sfântul Ananias a refuzat să se închine la idoli, a fost chinuit îndelung, a fost dus într-un templu și el a distrus templul și idolii prin rugăciunile sale, cei 8 Sfinți Mucenici crezând în Domnul datorită minunilor Sfântului Preot Ananias, iar cu toții, după chinuri îndelungi, au fost martirizați prin înecarea lor în mare († 295),

Sfinții 2 Mucenici, cei martirizați în Frigia [Φρυγία], care e în Turcia de azi, prin lovirea lor,

Sfântul Cuvios Ammonas [Ἀμμωνᾶς], cel din Egipt, ucenicul Sfântului Antonios cel Mare, cel care a fost căsătorit cu forța de părinții lui la 20 de ani, a trăit în feciorie cu soția sa timp de 18 ani, după care s-a retras în pustiu pentru 22 de ani, fiind primul Sihastru din istoria Bisericii care a înființat o Mănăstire, pe cea de la Chellia [Κέλλια], de lângă Nitria, în Egipt, iar Sfântul Antonios cel Mare a văzut sufletul său dus la cer de Sfinții Îngeri atunci când acesta a adormit († 350, la vârsta de 62 de ani),

Sfântul Cuvios Gavriil [Γαβριήλ], Igumenul Mănăstirii Sfântul Stefanos din Ierusalim, cel care a adormit în pace († c. 490),

Sfântul Cuvios Teodoros Mărturisitorul, Starețul Mănăstirii Studiu [Στουδίου] din Constantinopol († 826), împreună cu Sfântul Iosif Mărturisitorul, Arhiepiscopul Tessalonicului și fratele său († 832), la mutarea Sfintelor lor Moaște (845),

Sfântul Cuvios Climis [Κλήμης], cel născut la Atena, la 30 de ani s-a făcut Monah la Mănăstirea Sfântul Meletios de la Chiterona [Κιθαιρώνα], ducând viață isihastă, cel care a adormit în pace († 1111),

Sfântul Davit Ziditorul [დავით აღმაშენებელი] al IV-lea, cel Mare (დიდი), Regele Georgiei, cel care a domnit între 1089-1125, din dinastia Bagratidelor, s-a născut în 1073 la Kutaisi, în Georgia, a devenit Rege la 16 ani, soția sa: Gurandukhti, lupta având credință în ajutorul lui Dumnezeu, a recucerit capitala Tbilisi după o robie de 400 de ani, în 1106 a început întemeierea Mănăstirii Gelati din vestul Georgiei, apoi a înființat Academia Teologică de la Gelati, a ajutat Biserica, a înființat prima ambulanță, îi cerceta pe cei bolnavi și în îngrijea, avea mereu la el punga cu bani pentru cei săraci, citea Sfânta Scriptură și studia diverse științe, își ducea biblioteca cu el în timpul războiului, fiind cărată de măgari și de cămile, a scris cântări de pocăință, înainte să adoarmă și-a amintit toate păcatele sale și a plâns pentru ele, fiind înmormântat la intrarea în Mănăstirea Gelati, scriindu-se pe piatra sa tombală Ps. 131, 14, LXX: „Aceasta [este] odihna Mea întru veacul veacului, aici voi locui, că am ales-o pe ea” († 24 ianuarie 1125, la vârsta de 53 de ani),

Sfântul Cuvios Arkadii [Аркадий] Zăvorâtul și Sihastrul, cel de la Mănăstirea din Viaznikovskii [Вя́зниковский], din Rusia, ucenicul Sfântului Gherasim [Гера́сим] de la Boldinsk [Бо́лдинск], care a adormit în pace și ale cărui Sfinte Moaște au fost descoperite în sec. al 17-lea († 1592),

Sfântul Gavriil, Mitropolitul de Novgorod și de Sankt Peterburg, cel care a adormit în pace († 1801),

Sfântul Sfințit Mucenic Kirill, Mitropolitul Kazanului, în Rusia († 1937),

Sfânta Cuvioasă Paula, cea de la Roma, care a întemeiat o Mănăstire în Vitleem și a cărui viață a fost scrisă de Sfântul Hieronymus Mărturisitorul, cea care a fost o doamnă romană nobilă născută în 347, căsătorită la 16 ani cu nobilul Toxotius, a avut un băiat și 4 fete, printre care și pe Sfintele Eustochium Julia și Blaesilla, a rămas văduvă la 32 de ani și a fost Stareța Mănăstirii de la Vitleem pentru 20 de ani, care era una dublă: una pentru Monahi și alta pentru Monahii, înființând acolo și o casă de oaspeți pentru pelerini, postea și trăia o viață izolată, l-a ajutat pe Sfântul Hieronymus la traducerea Scripturii sale, iar împreună cu fiica ei, cu Sfânta Eustochium Julia, a copiat Scriptura tradusă, a fost înmormântată în Biserica Nașterea Domnului de la Vitleem, cea care a fost canonizată la un an de la adormirea ei († 26 ianuarie 404, la vârsta de 57 de ani),

Sfântul Conon, Episcopul și întemeietorul Mănăstirii de pe insula Man († 13 ianuarie 684),

Sfântul Theofridus Episcopul, cel care a fost mai înainte Monah la Mănăstirea din Luxeuil, în Franța, apoi a fost starețul Mănăstirii de la Corbie († c. 690),

Sfântul Athanasius, Episcopul de Sorrento, în sudul Italiei,

Sfântul Alphonsus, Episcopul de Astorga, în Spania, cel care a renunțat la Episcopat și s-a nevoit ca un simplu Monah în Mănăstirea Santo Estevo de Ribas de Sil din Spania (sec. al 9-lea),

Sfântul Ansurius, Episcopul de Orense în Galicia Spaniei între 915-922, cel care a ajutat la întemeierea Mănăstirii de la Ribas de Sil din Spania și care a renunțat la Episcopat în 922, nevoindu-se ca un simplu Monah și a adormit în pace († 925),

Sfântul Cuvios Xenofont [Ксенофонт], Starețul de la Mănăstirea Robeika [Робейка], aproape de Novgorod, ucenicul Sfântului Varlaam [Варлаам] de la Mănăstirea Hutin [Хутынь] (6 noiembrie), ajunge Stareț la Hutin, apoi întemeiază Mănăstirea Sfânta Treime cea de lângă râul Robeika († 1262),

Sfântul Iosif Naniescu cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, cel care s-a născut la 15 iulie 1818 în Basarabia, în satul Răzălăi, ținutul Soroca, ca fiu al Preotului Anania Mihalache și al Preotesei Teodosia, numele de Botez: Ioan, rămâne orfan de tată la 10 ani, maica lui se face Monahie, e crescut de Ierodiaconul Teofilact, unchiul său, la Mănăstirea Frumoasa, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași, devine Monah la Buzău, învață la Seminarul din Buzău, apoi la Academia Sfântul Sava din București, învață greacă și muzică psaltică, scrie cântări bisericești, cel mult milostiv, dând fiecăruia să aibă bani pentru a cumpăra o pâine, se ruga și citea mult, mânca puțin și era foarte cumpătat, își drămuia cu mare măsură timpul, întotdeauna slujea Dumnezeiasca Liturghie cu bucurie și cu lacrimi, era un vorbitor priceput și un Duhovnic înțelept, avea darul smereniei și al ascultării desăvârșite, a fost 27 de ani Mitropolitul Moldovei, cel care a fost canonizat în 5-6 octombrie 2017 († 26 ianuarie 1902),

Sfânta Mucenică Maria Preoteasa, cea de la Gatcina [Гатчина], din Rusia († 1930),

Sfântul Mucenic Arkadii [Аркадий] († 1938),

Sfântul Mucenic Ivan Vasilievici Popov [Иван Васильевич Попов], cel care a fost Teolog ortodox rus, Istoric bisericesc, Patrolog, Profesor la Academia Teologică din Moscova, s-a născut pe 17 ianuarie 1867 la Viazma [Вязьма], în Rusia, născut în familie de Preot, nu a fost căsătorit dar a dus o viață monahală, lucrarea sa de Licență în Teologie a fost „Despre conștiință și originea ei”, Teza de Master: „Legea morală naturală”, Teza de Doctorat: „Personalitatea și învățăturile Fericitului Augustin” de Hippo, din 1893 predă Patristică la Moscova, din 1897 Patrologie, între 1901-1902 studiază la Berlin și München, în decembrie 1924 a fost arestat și condamnat la trei ani de închisoare, între 1925-1927 a fost închis în lagărul special Solovetski, unde a lucrat ca profesor într-o școală de alfabetizare pentru prizonieri-criminali, din 1927 este exilat în regiunea Ural, din 1928 este în exil în satul Sitomino din regiunea Surgut de pe râul Ob, unde a lucrat la un studiu despre Sfântul Grigorios al Nissisului, în 1931 a fost arestat la Surgut, în toamna aceluiași an a fost condamnat la exil pentru încă trei ani în satul Samarovo, este eliberat, dar arestat iarăși pe 21 februarie 1935 și exilat în satul Ignatovo, districtul Pirovski, regiunea Krasnoiarsk, arestat ultima oară pe 9 octombrie 1937, pe 23 ianuarie 1938 condamnat la moarte de NKVD, cel martirizat prin împușcare și canonizat în 30 iulie 2003, specialist în teologia Sfântului Augustinus de Hippo, al doilea volum despre Sfântul Augustinus rămânând însă în manuscris († 26 ianuarie 1938, la vârsta de 71 de ani).