Predică la Sfânta Teofanie a Domnului nostru Iisus Hristos [2021]

Iubiții mei[1],

deși Hristos Domnul era „ca [la] 30 de ani [ὡσεὶ ἐτῶν τριάκοντα]” [Lc. 3, 23, BYZ] când S-a botezat și a început să propovăduiască, oamenii nu Îl știau. Nu știau cine este El cu adevărat. Nu știau că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. De aceea, Îl vedeau numai ca om și Îl considerau doar om. Pentru că ar fi trebuit să vadă duhovnicește, adică să fie oameni duhovnicești, ca să Îl vadă pe El cu adevărat.

Tot Vechiul Testament vorbise tainic despre Dumnezeul nostru treimic. Pentru că Dumnezeu S-a revelat în mod tainic, în mod umbrit în el. Dar când Fiul lui Dumnezeu a venit și S-a botezat de către Sfântul Ioannis Botezătorul în râul Iordanis, atunci a avut loc „Sfânta Teofanie a Domnului nostru Iisus Hristos [Τὰ Ἅγια Θεοφάνεια τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ]”, care e titlul praznicului de astăzi, adică Sfânta Arătare/ Revelare a Fiului lui Dumnezeu întrupat.

Căci, ne spune Sfântul Matteos: „Și Iisus, botezându-Se [de către Ioannis], numaidecât a ieșit din apă. Și, iată, I-au fost deschise Lui cerurile [ἀνεῴχθησαν Αὐτῷ οἱ οὐρανοί] și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu [καὶ εἶδεν τὸ Πνεῦμα τοῦ Θεοῦ] coborând ca o porumbiță [καταβαῖνον ὡσεὶ περιστερὰν] și venind în[tru] El [καὶ ἐρχόμενον ἐπ᾽ Αὐτόν]! Și, iată, glas din ceruri [φωνὴ ἐκ τῶν οὐρανῶν], zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit [Οὗτός ἐστιν ὁ Υἱός Μου ὁ ἀγαπητός], în[tru] Care am binevoit [ἐν ᾯ εὐδόκησα]»!” [Mt. 3, 16-17, BYZ].

Iar Fiul Se revelează lumii ca Dumnezeu întrupat prin aceea că Se arată tuturor ca fiind Unul din Treime. Și despre Fiul vorbește Tatăl, Cel care L-a născut pe El din veci, spunând că este Fiul Lui Cel preaiubit, pe când Duhul Sfânt, ca o porumbiță preacurată, Se coboară și rămâne în El, în Fiul întrupat, căci Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl și Se odihnește din veci în Fiul.

Așadar, Fiul Se revelează pe Sine cu conlucrarea întregii Treimi. Pentru că Dumnezeul treimic Se revelează pe Sine odată cu arătarea/ cu revelarea Fiului întrupat la Botezul Său, pentru ca triadologia, învățătura despre Dumnezeul nostru treimic, să fie temelia cea sigură a întregii propovăduiri a Domnului și a întregii Sale Biserici.

Tocmai de aceea, înainte de a fi botezați, după ce suntem excorcizați, rostim Crezul Bisericii[2]. Iar Crezul e structurat triadologic. Și, după ce rostim Crezul, mărturisim că ne închinăm „Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, Treimii Celei deoființă și nedespărțite [Πατέρα, Υἱόν καὶ Ἅγιον Πνεῦμα, Τριάδα ὁμοούσιον καὶ ἀχώριστον]”[3]. Pentru că mai întâi ne mărturisim credința, iar închinarea noastră vine din credința noastră. Închinarea sau evlavia noastră față de Dumnezeu e consecința credinței noastre în Dumnezeu.

Și Botezul este numit pe drept cuvânt „τὸ ἅγιόν φώτισμα [sfânta luminare]”[4], pentru că atunci am primit în noi slava Dumnezeului nostru treimic. Pentru că Dumnezeu, prin slava Lui, ne-a curățit și ne-a luminat și ne-a sfințit pe noi, pentru că ne-a făcut un locaș rațional al lui Dumnezeu. Pentru că mântuirea Lui am primit-o de la El în dar, adică slava Lui și întreaga Lui sfințenie, dar păstrarea acestui dar unic și preasfânt în noi, în ființa noastră, necesită multă nevoință și multă curățire din partea noastră.

Tocmai de aceea, noi citim în Viețile Sfinților despre nevoințele lor cele nesfârșite. Căci ei, Sfinții lui Dumnezeu, pe cât se nevoiau și se sfințeau mai mult, pe atât se umpleau de și mai mare râvnă pentru curățirea lor de patimi. Pentru că nevoința e ținerea noastră în lucrare, în entuziasm dumnezeiesc, în pocăință, în curăție și sfințenie. Nevoința e modul nostru de-a fi, pentru că păstrăm prin ea focul viu al slavei lui Dumnezeu în noi.

Căci atunci când Domnul a mărturisit: „Foc am venit să arunc întru pământ [Πῦρ ἦλθον βαλεῖν εἰς τὴν γῆν] [Lc. 12, 49, BYZ], El a vorbit despre focul slavei Sale, pe care îl dorea aruncat în pământul sufletului nostru. Iar când Sfântul Pavlos ne sfătuia să nu stingem Duhul [I Tes. 5, 19] lui Dumnezeu din noi, se referea tot la prezența vie și dinamică a slavei Lui în noi. Pentru că viața creștină e o viață plină de dinamism, de bucurie și de sfințenie, căci e viața plină de slava lui Dumnezeu.

Fiul S-a arătat cu adevărat la apa Iordanisului, S-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu întrupat! Dar El S-a arătat ca Cel ce este deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Tot la fel și noi, când vrem să ne arătăm oameni, trebuie să ne arătăm ca fiind părtași la viața Sfinților lui Dumnezeu și în rugăciune pentru întreaga umanitate vie și adormită. Pentru că nu ne arătăm oameni în indiferență față de ceilalți oameni, ci împreună cu ei și reprezentând profunda experiență umană.

Marile genii ale umanității sunt reprezentative tocmai prin modul în care revelează în operele lor adâncul omului, trăirile și dorurile sale. Însă Sfinții lui Dumnezeu sunt în mod deplin reprezentativi pentru oameni, pentru că ei revelează adâncul omului împlinit și bucuros în relația lui cu Dumnezeu. Căci ei au arătat că cunoașterea lui Dumnezeu e totuna cu trăirea în relația cu El. Numai în relația cu El, noi putem să Îl cunoaștem, și Îl cunoaștem pe măsură ce El ni Se revelează nouă și ne luminează să Îl cunoaștem pe El.

Așadar, cunoașterea lui Dumnezeu nu e distantă față de El, ci e urmarea revelării Lui față de noi și a unirii noastre cu El. Teologia e revelarea lui Dumnezeu față de noi, pentru care avem nevoie mereu de luminarea Lui ca să o înțelegem. Căci El și în revelarea Lui față de noi e tainic, e profund, e imens pentru noi și, pentru a-L înțelege, trebuie să fim mereu în intimitate smerită cu El.

Dar începutul înțelegerii lui Dumnezeu e liturgic, e prin Botez! Botezul ne face mădulare mistice ale Bisericii Sale și, odată cu această naștere a noastră din Dumnezeu [ἐκ Θεοῦ] [In. 1, 13, BYZ], începe și relația noastră cu El. Botezul e nașterea noastră cea de-a doua, cea dumnezeiască, în Biserica slavei Sale. Tocmai de aceea azi, la Botezul Domnului – Care S-a botezat pentru noi, căci El n-a avut păcat –, noi ne retrăim și Botezul nostru, adică nașterea noastră din Dumnezeu. Pentru că atunci noi ne-am făcut fii și moștenitori ai Cereștii Sale Împărății[5]. Și toată asceza vieții noastre e pentru a fi tot mai proprii relației noastre cu Dumnezeu.

Iar dacă înțelegem rostul ascezei, adică rostul dinamismului neîncetat în viața noastră, atunci nu ne mai plângem de nicio greutate a vieții ortodoxe. Pentru că orice nevoință e spre binele nostru. Rugăciunea, privegherea, postul, munca, slujirea nu sunt pentru ca să ne omoare, ci pentru ca să ne vindece de patimile noastre cele rele și pentru ca să ne facă vii, dinamici, plini de iubire și de bunătate.

Domnul a venit și S-a botezat în Iordanis și a sfințit apele Iordanisului! Tocmai de aceea și noi, la Botez, mai întâi sfințim apa, apoi îl botezăm pe prunc în acea apă. Iar Aghiasma [de la gr. Ἁγιασμός (Aghiasmos)] sau Sfânta Apă pe care o vom sfinți și o vom bea astăzi, e apa în care S-a botezat Domnul sfințind firea apelor, dar în care ne-am botezat și noi. Și o bem spre curățirea, luminarea și sfințirea noastră, pentru că o bem ca pe apa lui Dumnezeu care ne face bine și ne întărește în sufletul și în trupul nostru. Pentru că ea e plină de slava lui Dumnezeu, adică de viața Lui cea veșnică.

Vă doresc multă sănătate și pace tuturor! Amin!


[1] Începută la 13. 51, în zi de sâmbătă, pe 2 ianuarie 2021

[2] Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 29-30.

[3] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html. [4] Ibidem.

[5] În Rugăciunea Mirului: „υἱὸς (θυγατέρα) καὶ κληρονόμος τῆς Ἐπουρανίου Σου γὲνηται Βασιλείας”, cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.

4 comentarii la „Predică la Sfânta Teofanie a Domnului nostru Iisus Hristos [2021]”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *