Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
strig ziua și noaptea să îmi ierți greșelile!
Sărmana mea rugă înaintea-Ți să meargă!
Pleacă-Te de-mi ascultă ruga, în durere largă!
Că răul mi-a umplut sufletul, ca să mi-l soarbă,
mi-e viața aproape de-a Iadului groapă,
cu cei ce asemeni se pogoară-n râpă,
cărora le vine moartea să-i înghită-n grabă.
Și m-am făcut ca omul ce n-are cine să-i ajute,
lăsat între cei morți, între trupuri căzute,
ce dorm în mormânturi, de arme rănite,
și sunt de la Tine de tot lepădate.
M-au băgat în groapă, mai prejos de toate,
unde-i întuneric și umbră de moarte.
Tu Ți-ai pus deasupra mâna Ta cea sfântă:
peste mine valuri trec, și nu se zvântă.
Ai depărtat de mine toată cunoștința,
am căzut în suferință, din toată priința.
M-au vândut ieftin, cu preț de vânzare,
n-a fost să mă scoată nimeni din pierzare.
Ochii mi-au slăbit de greutate,
strigând toată ziua ca să-mi ierți păcate,
ridicând spre Tine sărmane mâinile mele,
o, Dumnezeu[le] Sfinte, ca să-mi ierți greșelile!
Oare Tu vei face minuni cu morții,
să se scoale vracii din mormânt cu toții,
să-Ți mărturisească mila Ta cea mare,
adevăru-Ți sfânt în gropi și-n pierzare?
Oare se vor ști-n țărână-ntunecată
minunile Tale și-n țară uitată,
ca adevărul cel sfânt să poată să-nțeleagă
cine locuiește-ntr-acea țară largă?
Ci eu, Doamne Sfinte, am strigat către Tine:
dimineața ruga mea să Te întâmpine!
De ce, Doamne Sfinte, îmi lepezi departe
sărmanul meu suflet, nevrând să-mi ții parte
și Ți-ascunzi de mine luminata-Ți față
și-n nevoia mea mă lași fără speranță
și cu trudă multă, din vârstă pruncească,
suișul și căderea să mă potopească?
Mâniile Tale peste mine umblară,
îngrozirile Tale mă răsturnară
și mă-nconjurară ca apa cu valuri,
de sunt toată ziua zdruncinat din maluri.
Depărtat-ai de mine pe frați și pe cei știuți,
în chinuri n-am pe nimeni dintre cei cunoscuți.