Predică la Sfinții Ierarhi [30 ianuarie 2021]

Iubiții mei[1],

înainte ca Ipopsifiul/ Candidatul la Episcopat să fie hirotonit Episcop, el trebuie să mărturisească dreapta credință a Bisericii. Și mai întâi mărturisește Crezul Bisericii[2] în mijlocul Bisericii, adică înaintea tuturor. Iar după ce-l mărturisește, întâiul dintre Arhierei îl binecuvântă în chipul Crucii, zicându-i: „Harul Sfântului Duh să fie cu tine!”[3]. Pentru că dreapta credință a Bisericii se înțelege și se păstrează doar cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Pentru că dreapta credință a Bisericii nu e o filosofie umană, ci e o învățătură dumnezeiască, revelată de Dumnezeu oamenilor, iar pentru ca să o înțelegem și să o iubim cu toată ființa noastră, noi trebuie mai întâi de toate să fim luminați de Dumnezeu ca să o înțelegem.

Însă, după ce a mărturisit Crezul Bisericii, el e întrebat despre dogma Dumnezeului nostru treimic. Și „Ipopsifiul, cu glas mare și limpede, citește astfel, în auzul tuturor, această mărturisire:

«Cred întru unul Dumnezeu [de]osebit în trei fețe [persoane]: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; [de]osebit, zic, după cuvântul însușirii, dar ne[de]osebit după ființă, și întreaga Treime și întreaga unime aceeași fiind unime [una]. Unime după ființă și fire și chip, Treime după însușire și numire; pentru că se numește unul Tatăl, altul Fiul și celălalt Duhul Sfânt. Tatăl [fiind] nenăscut și fără [de] început; pentru că nu este ceva [Cineva] mai dinainte de Dânsul [El]; căci Acela dintotdeauna a fost Dumnezeu; [fiind] fără de început, pentru că nu Își are ființa din cineva, ci din Sine Însuși.

Cred iarăși că Tatăl este pricina [cauza] Fiului și a Duhului: a Fiului cu nașterea [prin naștere], iar a Sfântului Duh prin purcedere, neobservându-se între ele vreo îndepărtare sau înstrăinare, decât numai deosebirea însușirilor ipostatice [personale]; pentru că Tatăl [Îl] naște pe Fiul și [Îl] purcede pe Duhul cel Sfânt, iar Fiul Se naște numai din Tatăl și Duhul Sfânt Se purcede [numai] din Tatăl. Și astfel un început cinstesc și o pricină [cauză] recunosc Fiului și Duhului: pe Tatăl. Și numesc pe Fiul început mai presus de timp și nemărginit; nu ca început al făpturilor, având cinstea întâietății. Să nu fie! Aceasta este hulă din partea nelegiuirii ariene, pentru că acel hulitor blasfemia numind[u-I] făptură pe Fiul și pe Duhul cel Sfânt. Iar eu zic, că Fiul este început din Cel fără de început, ca să nu se primească două începuturi; și tot în astfel de mod zic, că Duhul cel Sfânt este început, fiindcă atât Fiul cât și Duhul cel Sfânt deodată și împreună [Își i]au ființa din Tatăl: unul cu nașterea [prin naștere], iar celălalt cu purcederea [prin purcedere], precum s-a zis; și nici Tatăl [nu] S-a despărțit de Fiul, nici Fiul de Duhul, nici Duhul cel Sfânt de Tatăl și de Fiul, ci întreg este Tatăl întru Fiul și întru Sfântul Duh; asemenea întreg este Fiul întru Tatăl și întru Sfântul Duh, și tot întreg este Duhul cel Sfânt întru Tatăl și întru Fiul; pentru că S-au unit [sunt uniți] cu despărțire [personală] și S-au despărțit [sunt despărțiți] cu unire [ființială].

Mărturisesc apoi, că Cuvântul lui Dumnezeu, Cel împreună-veșnic cu Tatăl, Cel mai presus de timp, Cel necuprins, Cel nemărginit, S-a pogorât până la firea noastră și pe omul cel smerit și cu totul căzut [și firea omului celui smerit și cu totul căzut] l-a luat [a luat-o] din curatele și fecioreștile sângiuri ale celei singure fără prihană și [prea]curatei Fecioare, ca să dăruiască [dăruie] la toată lumea mântuire și har, pentru a Sa îndurare: și unirea firilor cea după ipostas [cea în interiorul persoanei Sale] s-a făcut nu cu adăugirile cele câte puțin [nu cu creșterea Domnului în pântece], când se forma Pruncul, nici prin frământarea sau tulburarea sau amestecarea firilor împreună unite [în persoana Sa], nici s-a adus Cuvântul după ce s-ar fi format omul [firea Sa umană], făcându-se o relativă unire, după cum zicea urât[or]ul de Dumnezeu Nestorie [Nestorios, Patriarhul Constantinopolului]; nici [nu] a fost [Hristos] fără de minte și fără de suflet, precum învăța Apolinarie [Apollinarios], cel în[tr-]adevăr fără de minte; pentru că acela bârfea zicând a fi destulă [doar] Dumnezeirea în locul minții [Domnului].

Eu însă Îl mărturisesc pe El Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, Care în același timp a fost trup [om] și în același timp Cuvânt al lui Dumnezeu [Cuvântul lui Dumnezeu], [având] trup însuflețit, cu suflet cuvântător și gânditor [rațional], păstrând și după unire[a firilor] toate desăvârșirile firești ale Dumnezeirii Sale și neschimbând cele ale Dumnezeirii sau omenității [umanității] Lui prin unirea cea desăvârșită [a firii umane] cu Cuvântul; purtând El o ființă [având El o persoană] care [le] păstrează [conține] pe cele două firi și lucrări; acelea din care și întru care a fost [și este] unul și același Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Care are și două voințe firești, iar nu închipuite.

Se cuvine încă a ști [Încă mărturisesc] că a pătimit ca Dumnezeu [întrupat], adică cu trupul [în umanitatea Sa], iar Dumnezeire pătimitoare sau care să fi pătimit [împreună] cu trupul [nu mărturisesc] nicidecum. Încă Îl mărturisesc pe Dânsul [El] că a luat asupra Sa toate patimile noastre cele nedefăimate, care sunt legate de firea noastră, afară de păcat, adică: foamea, setea, osteneala, lacrimile și cele de felul acestora, [acestea] lucrând însă întru Dânsul [El] nu cu sila [cu forța], precum întru noi, ci voința omenească urmând [întotdeauna] voinței Lui celei dumnezeiești; pentru că voind a flămânzit, voind a însetat, voind a ostenit, voind a murit. Deci a murit, primind moarte pentru noi, fără de patimă rămânând Dumnezeirea Lui; pentru că El, Cel ce ridică păcatele lumii, nu era supus morții, ci [a acceptat moartea] ca pe noi, pe toți, să ne scoată din mâna cea a tot mâncătoare a morții și cu însuși sângele Său să ne aducă Tatălui Său; iar moartea, care cotropise [tot] trupul omenesc, cu putere dumnezeiască s-a surpat [în umanitatea Sa] și s-au scos de acolo[, din Iad,] sufletele Drepților cele legate din veac. Însă, după ce a înviat El din morți, și patruzeci de zile pe pământ împreună cu Ucenicii Săi S-a arătat [și S-a arătat 40 de zile pe pământ Ucenicilor Săi], S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta Tatălui; iar dreaptă a Tatălui zic, nu după loc sau împrejurime, ci numesc dreaptă a lui Dumnezeu slava [Sa] cea fără de început și mai înainte de veci, pe care a avut-o Fiul și mai înainte, [dar] și după înomenire[a Sa]; fiindcă sfântul Său trup este închinat cu cinstită închinăciune [închinare] împreună cu Dumnezeirea Sa.

Prin aceasta [Prin întruparea Fiului], Sfânta Treime n-a primit nicio adăugire [adăugare]. Să nu fie! Pentru că Treimea a rămas Treime și după unirea Celui Unuia-născut [cu umanitatea pe care Și-a asumat-o], rămânând nedespărțit [de El] sfântul Său trup și încă împreună cu El rămânând în veci; fiindcă cu acesta va veni să judece viii și morții, Drepții și păcătoșii. Drepților adică să le dea plată pentru lucrarea faptei [celei] bune și Împărăția cerurilor, pentru care aceia s-au sârguit, iar păcătoșilor să le răsplătească cu chinul [cel] veșnic și [cu] focul gheenei cel fără [de] sfârșit. De a cărui cercare [a Iadului] fie ca noi toți să scăpăm și bunătățile cele făgăduite și întregi să le dobândim întru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin»”[4].

Iar mărturisirea despre Dumnezeul nostru treimic se transformă în rugăciune, pentru că teologia lui Dumnezeu, trăită în viața noastră, ne mântuie pe noi. Căci mântuirea e o consecință a trăirii dreptei credințe în viața noastră.

Cel care a mărturisit adevărul despre Dumnezeu, adevărata realitate a lui Dumnezeu, e binecuvântat din nou, spunându-i-se: „Harul Sfântului Duh să fie cu tine luminându-te, întărindu-te și înțelepțindu-te în toate zilele vieții tale!”[5]. Pentru că harul Sfântului Duh sau harul Treimii sau slava Treimii e cea care ne curățește, ne luminează, ne întărește, ne înțelepțește, ne îndumnezeiește pe noi, pe toți cei credincioși.

Și după ce a mărturisit despre persoanele Dumnezeului nostru treimic, Ipopsifiul e pus să mărturisească și să dogmatizeze despre Fiul întrupat. Pentru că el e întrebat: „Arată-ne nouă încă și mai pe larg cum mărturisești și cele despre înomenirea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu celui în ipostas [celei într-o persoană] și câte firi dogmatizezi în unul și același Hristos, Dumnezeul nostru?”[6].

Răspunsul e cuprins și el în Slujbă, ca și cel anterior. Iar dacă Ipopsifiul ar fi cu adevărat un Teolog profund, el ar putea da toate aceste răspunsuri teologice într-un mod personal. Căci și-ar putea scrie de unul singur răspunsurile la aceste întrebări sfinte. Însă, cel din Slujbă, e următorul:

„Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor; [Cel] fără de început, nenăscut și nepricinuit [necauzat]; început însă firesc și pricină [cauză] a Fiului și a Duhului.

Cred și întru Unul-născut Fiul Său, Care fără stricăciune și mai înainte de veci S-a născut dintr-Însul [din Tatăl], [fiind] deoființă cu El, [și] prin Care toate s-au făcut.

Cred și întru Duhul cel Sfânt, Care din Însuși Tatăl purcede și împreună [cu El] Se preamărește, ca împreună veșnic și de un scaun [de un tron] și deoființă și de aceeași slavă și făcător al făpturii.

Cred că Unul din Însăși Treimea cea mai presus de ființă și începătoare de viață” – Unul din Treime și nu „a doua persoană a Treimii”, după cum spun mulți în mod eretic! – „Cuvântul cel Unul-născut, Care S-a pogorât din ceruri pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara [și] S-a făcut om, adică S-a făcut om desăvârșit, rămânând Dumnezeu, și nimic prefăcând sau știrbind din dumnezeiasca ființă prin unirea cu trupul [cu umanitatea Sa], ci, fără schimbare, luându-Și omenitatea [Sa], a suferit cu Dânsul [a suferit în umanitatea Sa] Patima și Crucea, rămânând cu firea [Sa] cea dumnezeiască slobod [liber] de orice patimă.

Și a înviat a treia zi din morți și S-a înălțat la ceruri, ca să șadă de-a dreapta lui Dumnezeu și Tatăl. Cred și predaniile și tâlcuirile despre Dumnezeu și despre cele dumnezeiești ale Bisericii, care este una, sfântă, sobornicească [catolică] și apostolească [apostolică Biserică]. Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie [vină]. Și încă mărturisesc un ipostas al Cuvântului întrupat [o persoană a Cuvântului întrupat] și cred și [Îl] vestesc pe Hristos, [Cel] Unul și Același în două voiri și firi, după întrupare păzindu-le întregi pe acelea întru care și dintru care a ieșit [este compus]. Pe urmă cunosc și două voiri [întru Hristos], păstrându-și fiecare fire voia și lucrarea sa.

Mă închin Sfintelor și Cinstitelor Icoane, adică a lui Hristos Însuși și a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și ale tuturor Sfinților; nu însă cu închinăciune [închinare] ca lui Dumnezeu, ci înălțându-mă cu mintea la chipul ce[-l] înfățișează [Icoana]; pentru aceea și cinstea cea către acestea o trec la prototipuri [la Sfinții din cer]; iar pe cei ce într-alt chip și nu așa cugetă, îi lepăd ca pe niște cugetători de cele străine [Bisericii lui Dumnezeu].

Dau anatema [anatemei] pe Arie [Arios] și pe cei împreună cu dânsul [el] cugetători și părtași ai relei și nesănătoasei lui păreri. Pe Macedonie [Macedonios] și pe cei cu dânsul [el], care bine s-au numit pnevmatomahi [, adică luptători împotriva Duhului Sfânt]. Asemenea și pe Nestorie [Nestorios] și pe ceilalți ereziarhi [inventatori de erezii], și pe cei de un cuget cu aceștia îi lepăd și îi dau anatema [anatemei], și cu mare glas zic [în mod] hotărât: Tuturor ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema!

Iar pe Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea, Maria, cu tărie și cu adevăr o mărturisesc și o vestesc, că a născut cu trup pe Unul din Treime, [pe] Hristos Dumnezeul nostru, care facă-se mie ajutătoare, acoperământ și apărătoare în toate zilele vieții mele. Amin”[7].

Și pe acest fundament teologic, pe baza acestor mărturisiri sfinte, Ipopsifiul primește Episcopatul de la Dumnezeu! Pentru că Episcopul este Episcop atâta timp cât rămâne întru adevăr, cât se nevoiește pentru mântuirea lui și a turmei sale, cât slujește Biserica lui Dumnezeu. Pentru că atunci când abdică de la dreapta credință, el devine eretic, așa cum a devenit Nestorios, Patriarhul Constantinopolului[8], pe care îl dă anatemei în mărturisirea sa de credință.

Când Episcopul este hirotonit, Episcopul hirotonitor se roagă ca Domnul Dumnezeu să îl arate Sfânt pe acesta care atunci se hirotonește[9] și să-l umple de puterea și de harul Sfântului Său Duh[10]. Pentru că viața Episcopului este o viață de sfințenie, o viață cu totul dăruită lui Dumnezeu. Și Episcopul trebuie să fie un următor real al Păstorului ceresc[11], pentru că trebuie să fie „povățuitor orbilor, lumină celor din întuneric [prin viața și propovăduirea lui], certător [al] celor neînțelepți, învățător [al] pruncilor, luminător în lume”[12]. Căci scopul vieții Episcopului e de a desăvârși sufletele cele încredințate lui în viața aceasta[13].

De aceea, când îi cinstim pe Sfinții Ierarhi ai lui Dumnezeu și remarcăm marile lor fapte de sfințenie și de teologie, înțelegem că ei și-au împlinit scopul vieții lor. Pentru că au trăit ca niște oameni Sfinți înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, adică potrivit chemării și hirotoniei lor celei dumnezeiești.

Cărțile și Sfintele lor Moaște sunt în acord reciproc. Pentru că teologia lor a devenit viața lor. Sfintele lor Moaște vorbesc despre sfințenia și teologia pe care ei le-au întrupat. Iar când întrupezi teologia cea sfântă a lui Dumnezeu, când ea este coloana vertebrală a vieții tale, atunci tu ești o lumină vie, rațională a Bisericii, pentru că învățătura ta e vie, e dumnezeiască și îi îndumnezeiește pe oameni.

Mâna dreaptă a Sfântului Vasilios cel Mare se află în sala în care se întrunește Sfântul Sinod al Bisericii Greciei[14].

Mâna dreaptă a Sfântului Grigorios Teologul e în Ioannina [Ιωάννινα], în Grecia[15].

Mâna dreaptă a Sfântului Ioannis Hrisostomos este în Mănăstirea Filoteu [Φιλοθέου] din Muntele Atos[16], pe când capul său, cu urechea sa stângă rămasă nestricăcioasă, e în mănăstirea Vatopediu [Βατοπαιδίου][17].

Și mâinile lor cele sfinte, care ne-au scris teologie, ne arată acum că teologia adevărată e sfințenie. Pentru că aceste trupuri ale lor nu s-au îndumnezeit în mod artificial, din afară, ci dinăuntru. Pentru că ei s-au sfințit în mod organic, zi de zi.

Iar dacă noi ne-am osteni pentru a le citi operele, pentru a le traduce în limba noastră, pentru a le adânci în cărți teologice, am simți cum ne sfințim zi de zi viața noastră. Pentru că aceeași slavă a lui Dumnezeu care a lucrat în ei, lucrează și în noi de la Botezul nostru. Pentru că slava lui Dumnezeu e cea prin care toți ne curățim, ne luminăm și ne sfințim viața noastră.

Așadar, iubiții mei, dacă doriți sfințenia lui Dumnezeu, învățați-o de la toți Sfinții și Îngerii Lui! Citirea și adâncirea Vieților Sfinților e marea și copleșitoarea schimbare continuă a vieții noastre. Pentru că teologia Bisericii, pe care o învățăm de la Sfinții Lui, e drojdia care dospește toată frământătura vieții noastre. Adevărul lui Dumnezeu stă la baza mântuirii noastre! Iar adevărul Lui nu îl putem amesteca cu erezii, cu minciuni, cu fantezii umane, pentru că aceasta e cea mai mare fărădelege.

De aceea, Sfinții lui Dumnezeu ne cheamă la a alunga din noi tot gândul rău și toată simțirea păcătoasă și toată voia noastră grăbită, ambițioasă. Deparazitarea interioară, curățirea noastră de patimi e grea, dar singura mângâietoare. Pentru că scoțând afară răul din noi, adică patimile noastre, lăsăm slava lui Dumnezeu să ne învețe toată virtutea cea dumnezeiască. Amin!

---

[1] Începută la 12. 24, în zi de joi, pe 28 ianuarie 2021. Soare, două grade, vânt de 14 km/ h.

[2] Arhieraticon, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 87-88.

[3] Idem, p. 88.

[4] Idem, p. 88-91.

[5] Idem, p. 91.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 91-93.

[8] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Νεστόριος.

[9] Arhieraticon, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 98.

[10] Idem, p. 97.

[11] Idem, p. 99.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Cf. https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-vasile-mare/mana-dreapta-sfantului-vasile-mare-143314.html.

[15] Cf. https://leipsanothiki.blogspot.com/2013/07/98.html.

[16] Cf. https://doxologia.ro/mana-dreapta-sfantului-ioan-gura-de-aur.

[17] Cf. https://doxologia.ro/viata-bisericii/sfantul-munte-athos/capul-sfantului-ioan-gura-de-aur.