Predică la Întâmpinarea Domnului [2021]
Iubiții mei[1],
Împăratul Salimului, Sfântul Melhisedec [Μελχισεδεκ] [Fac. 14, 18, LXX], l-a întâmpinat pe Sfântul Avram în locul numit Câmpul Împăraților [τὸ Πεδίον Βασιλέως] [Fac. 14, 17]. L-a întâmpinat cu o prefigurare a Dumnezeieștii Euharistii, pentru că el „[i-]a adus pâine și vin” [ἐξήνεγκεν ἄρτους καὶ οἶνον] [Fac. 14, 18] lui Avram. Și pentru că Melhisedec „era preotul Dumnezeului Celui Preaînalt [ἦν ἱερεὺς τοῦ Θεοῦ τοῦ Ὑψίστου]” [Ibidem], el „l-a binecuvântat pe Avram și i-a zis: «Binecuvântat [este] Avram Dumnezeului Celui Preaînalt [εὐλογημένος Αβραμ τῷ Θεῷ τῷ Ὑψίστῳ], Care a zidit cerul și pământul [Ὃς ἔκτισεν τὸν οὐρανὸν καὶ τὴν γῆν], și binecuvântat [este] Dumnezeul Cel Preaînalt [καὶ εὐλογητὸς ὁ Θεὸς ὁ Ὕψιστος], Care ți i-a dat ție pe vrăjmașii tăi sub mâinile [tale] [Ὃς παρέδωκεν τοὺς ἐχθρούς σου ὑποχειρίους σοι]!»” [Fac. 14, 19-20, LXX].
Sfântul Melhisedec l-a întâmpinat profetic cu darurile euharistice și l-a binecuvântat duhovnicește pe Sfântul Avram. Pentru că L-a binecuvântat pe Dumnezeu, dar și pe Sfântul Lui, recunoscând faptul că Dumnezeu i-a dat în mâna lui pe vrăjmașii săi. Și Dumnezeu ni-i dă pe vrăjmașii noștri în mâinile noastre, adică face pace în viața noastră, pentru că El e Ziditorul a toate. El este Cel care a făcut cerul și pământul, adică întreaga creație. Și dacă vedem întreaga creație ca pe lucrarea lui Dumnezeu, atunci nu o mai urâm și nici nu o mai vandalizăm, ci o prețuim ca pe darul Lui față de noi, ca lumea noastră pe care El ne-a dăruit-o.
Sfântul Maximos Mărturisitorul ne vorbește despre sfințenia cea mare a Sfântului Melhisedec, a celui care „s-a învrednicit să devină mai presus de timp și de fire și să se asemene cu Fiul lui Dumnezeu, făcându-se…prin deprindere, [prin asceza și curățirea sa de patimi], după har, [cu ajutorul harului lui Dumnezeu], pe cât e cu putință [omului să se înduhovnicească], așa precum credem că e Însuși Dătătorul harului după ființă”[2]. Căci „acest mare Melhisedec, pentru virtutea dumnezeiască întipărită în el, s-a învrednicit să fie chip (τύπος) al lui Hristos Dumnezeu și al tainelor Lui [celor] negrăite. Căci spre El se adună toți Sfinții ca spre un arhetip și [ca spre o] cauză a binelui ce se arată în fiecare din ei, dar mai ales acesta, ca cel ce poartă în sine, mai mult ca toți ceilalți, semnele lui Hristos”[3].
Însă, subliniază Sfântul Maximos, „tuturor [oamenilor] le-a sădit Dumnezeu în chip natural puterea spre mântuire”[4] și nu doar unora. În fiecare dintre noi, prin naștere, de la începutul existenței noastre în pântecele mamei, ca un dar al Lui în noi, avem setea după mântuirea lui Dumnezeu, pentru că toți suntem chemați de El la mântuirea Sa. Dar pentru ca să ne mântuim trebuie să dorim să ne împărtășim de harul lui Dumnezeu[5], de slava Lui cea veșnică. Setea noastră după mântuire e cea care ne dă să căutăm întotdeauna dincolo de materialitatea lumii, pentru că Dumnezeu este Creatorul întregii creații. Iar converti- rea noastră e tocmai această deschidere totală spre Dumnezeu și primire a slavei Lui în noi, pentru ca, împreună cu El, să ne împlinim existența noastră. Căci scopul vieții noastre pe pământ e tocmai acesta: să Îl cunoaștem pe Dumnezeu, să ne umplem de viața Lui cea veșnică și să creștem veșnic în comuniunea cu El.
De aceea, Avram a ajuns Avraam când s-a unit cu totul cu Dumnezeu[6]. Atunci a ajuns Părintele celor credincioși, adică al acelora care renunță la toate pentru Dumnezeu[7], pentru că Îl consideră pe El ca singurul demn de dorit și de urmat.
Sfântul Simeon „a venit în Duhul întru templu [ἦλθεν ἐν τῷ Πνεύματι εἰς τὸ ἱερόν] [Lc. 2, 27, BYZ]”, în templul de la Ierusalim, adică plin fiind de slava Duhului Sfânt și luminat de Dumnezeu că va fi adus Iisus în templu. Și „el L-a primit pe El întru brațele sale, și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: «Acum eliberezi pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace [Νῦν ἀπολύεις τὸν δοῦλόν Σου, Δέσποτα, κατὰ τὸ ῥῆμά Σου, ἐν εἰρήνῃ], că au văzut ochii mei mântuirea Ta [ὅτι εἶδον οἱ ὀφθαλμοί μου τὸ σωτήριόν Σου], pe care ai pregătit-o înaintea feței tuturor popoarelor [ὃ ἡτοίμασας κατὰ πρόσωπον πάντων τῶν λαῶν], lumină întru descoperirea neamurilor [φῶς εἰς ἀποκάλυψιν ἐθνῶν] și slava poporului Tău Israil [καὶ δόξαν λαοῦ Σου Ἰσραήλ]»” [Lc. 2, 28-32, BYZ].
În locul prefigurării lui Melhisedec, în locul pâinii și al vinului euharistic, Simeon Îl primește pe Fiul lui Dumnezeu întrupat în brațele sale. Căci „era lui [el] înștiințat de către Duhul Sfânt [ἦν αὐτῷ κεχρηματισμένον ὑπὸ τοῦ Πνεύματος τοῦ Ἁγίου], [că] nu [are] să vadă moartea înainte să vadă pe Hristosul Domnului [μὴ ἰδεῖν θάνατον πρὶν ἢ ἴδῃ τὸν Χριστὸν Κυρίου]” [Lc. 2, 26, BYZ]. Și Hristosul Domnului era Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Pe care el L-a primit în brațele sale și s-a făcut Teodohos [Θεοδόχος][8], adică Primitor de Dumnezeu.
Și când L-a primit în brațele sale, Sfântul Simeon și-a dorit eliberarea din viața aceasta, și-a dorit sfârșitul său cel cuvios, pentru că avea pe atunci vârsta de 360 de ani[9]. Pentru că a trăit atât de mult numai ca să vadă că la Is. 7, 14, LXX nu e în text Tânăra sau Femeia, ci Fecioara [ἡ Παρθένος]. Adică Născătoarea de Dumnezeu, Pururea Fecioara Maria. Pentru că acolo stă scris: „Iată [ἰδοὺ], Fecioara în pântece va lua [ἡ Παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει] și va naște Fiu [καὶ τέξεται Υἱόν] și vei chema numele Lui [καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα Αὐτοῦ] Emmanuil [Εμμανουηλ]!”.
Și el a așteptat 360 de ani pe acea Fecioară și pe Fiul ei, pe Emmanuil, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, pe Care astăzi L-a primit în brațele sale. A dorit o moarte în pace și a primit-o! Pentru că a adormit imediat. Și pe Fiul Tatălui L-a numit Mântuirea lui Dumnezeu, Lumina neamurilor și Slava lui Israil. Pentru că Mântuirea lui Dumnezeu este pregătită înaintea feței tuturor popoarelor, pentru că toți ne mântuim prin Hristos. Și Hristos Dumnezeu este Lumina care descoperă adevărata realitate a neamurilor. Căci cei care s-au convertit la dreapta credință a lui Hristos, aceia s-au arătat Sfinți întru lumina Lui. Însă Hristos este și Slava lui Israil, pentru că este Mașiah Cel așteptat de toți cei credincioși. Dar cum numai unii dintre fiii lui Israil L-au înțeles pe Hristos, adică numai cei luminați de Dumnezeu datorită vieții lor sfinte, așa cum era Sfântul Simeon, Hristos e Slava doar a adevăraților israiliți. Pentru că evreii necredincioși Îl hulesc până azi în mod incalificabil pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Și nu e film recent „de marcă” în care să nu fie drăcuit și înjurat Hristos Dumnezeu. Pentru că, până azi, Hristos Dumnezeu e primit doar de unii în inima lor și în viața lor…
Căci a întâmpina pe cineva, iubiții mei, înseamnă a-l primi cu dragoste și cu înțelegere în inima ta și în viața ta! Iar când Sfinții se întâlnesc între ei, aceștia se văd duhovnicește unii pe alții și se respectă profund unii pe alții și se iubesc cu iubire sfântă unii pe alții. Pentru că îl așteptăm pe cineva și îl primim ca pe un dar al lui Dumnezeu în viața noastră, dacă vedem adâncul lui, valoarea lui, viața lui curată și sfântă. Întâmpinarea cuiva ține de vederea și de înțelegerea lui duhovnicească! De aceea, când e multă orbire, când nu vezi nimic în fața ta, atunci nu primești pe nimeni cu dragoste multă. Pentru că crezi că îți ajungi ție însuți. Dar când ne reducem întreaga viață numai la noi înșine, atunci ne închidem într-un cerc prea strâmt, pentru că nu avem libertatea și bucuria comuniunii sfinte cu alții.
Tinerii vor să se căsătorească, dar nu vor să întâmpine pe alții. Însă, dacă nu te deschizi spre cei de vârsta ta și dacă nu cauți să vezi inima lor, cum să îți găsești soțul sau soția? Mulți vor să aibă un Duhovnic Sfânt, dar nu îți sfințesc deloc viața lor. Ce să facă un Sfânt cu tine, dacă tu nu știi mai nimic din teologia și viața Bisericii? Vrem ca oamenii să fie delicați și atenți cu noi, dar noi suntem bădărani și distrați mai tot timpul în relație cu alții. Vrem să fim mari și recunoscuți de către toți, dar nu vrem să muncim zilnic pentru asta. Iar dacă nu vrem să fim profunzi tot timpul, nu putem fi profunzi doar câteva zile pe an.
Lumea noastră e lumea distracției, e lumea indiferenței la detalii. Avem prea multe distracții pentru ca să nu fim serioși cu viața noastră. Nu ne pasă că alții suferă, că alții mor, că alții sunt singuri, pentru că nouă ne e bine. Și cât ne e bine, uităm că există durere, moarte, neputință, singurătate și sărăcie lucie pe fața pământului. Facem abstracție de ceea ce ne doare, de ceea ce ne întristează. Și pentru că facem abstracție, tocmai de aceea nu întâmpinăm voia lui Dumnezeu cu noi cu inimă bună.
– De ce nu înțelegem lumea noastră și ce trebuie să facem noi zi de zi?
– Pentru că nu ne sfințim viața noastră! Dacă ne-am sfinți zilnic, am înțelege în ce lume trăim și ce trebuie să facem. Prea multele neștiințe fundamentale ale noastre țin de necunoașterea teologică și de nesfințirea vieții noastre.
– Dar dacă ne deschidem față de toți nu riscăm să ne pierdem identitatea personală?
– Nu! Pentru că tocmai multitudinea de relații cu alții ne personalizează și mai mult. Devenim noi înșine tocmai pentru că ne asumăm deschiderea față de mulți oameni. Prezența lor în viața noastră nu e spre micșorarea vieții noastre interioare, ci spre sporirea ei. Pentru că tot mai mulți ne iubesc și ne prețuiesc, iar noi iubim și prețuim tot mai mulți oameni, pe măsură ce îi înțelegem și îi ajutăm cu cine suntem noi înșine.
Întâmpinarea are cuvinte, are gesturi, are fapte. Întâmpinarea e reală! Stând la masă cu cineva sau călătorind împreună cu el sau discutând cu el online, noi îl primim pe el în viața noastră și îl lăsăm să crească în iubirea și în respectul nostru pentru el. Și oamenii cresc, cresc tot timpul în noi înșine, dacă ne rugăm pentru ei și dacă construim zilnic relația cu ei.
În timp îți dai seama că avem multe relații întrerupte sau diminuate de depărtarea dintre noi. Și pentru a reactiva în noi înșine aceste relații trebuie să ne rugăm pentru cei pe care i-am cunoscut. Nu contează dacă au făcut mai mult bine sau mai mult rău în viața noastră! A ne ruga pentru ei înseamnă a duce mai departe relația cu ei, pentru că harul lui Dumnezeu e viața noastră adevărată, a tuturor.
La stejarul lui Mavri [Μαμβρη], Sfântul Avraam L-a întâmpinat pe Dumnezeul treimic [Fac. 18, 1-2, LXX]! Pe Dumnezeul Care i S-a arătat lui ca trei Bărbați [τρεῖς Ἄνδρες] [Fac. 18, 2]. Numai că acești trei Bărbați nu mergeau pe pământ, ci mergeau întru slava Lor, pentru că el i-a văzut pe Ei în vedenie dumnezeiască. Fapt pentru care Sfântul Moisis ne spune: „Și, iată, trei Bărbați stătuseră deasupra sa [καὶ ἰδοὺ τρεῖς Ἄνδρες εἱστήκεισαν ἐπάνω αὐτοῦ]!” [Ibidem], deasupra lui Avraam. Și ce face Sfântul Avraam? Pe cei trei Îi consideră Unul! Pe cei 3 Bărbați Îi consideră un singur Dumnezeu. Pentru că, în mod tainic, Dumnezeu S-a revelat pe Sine nouă ca Cel unul după ființa Sa, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu. De aceea, Sfântul Avraam începe vorbirea lui cu Ei prin cuvintele: „Doamne [Κύριε], atunci dacă am aflat har înaintea Ta [εἰ ἄρα εὗρον χάριν ἐναντίον Σου], să nu-l treci pe robul Tău [μὴ παρέλθῃς τὸν παῖδά Σου]!” [Fac. 18, 3, LXX].
Și această dumnezeiască vedenie avută de Sfântul Patriarh Avraam a fost transformată în Sfânta Icoană a Filoxeniei/ a Iubirii de străini[10]. Sfântul Cuvios Andrei Rubliev [Андре́й Рублёв][11], cel pomenit pe 29 ianuarie, pe la anul 1410 a pictat Icoana Sfintei Treimi[12]. Și el a redus întregul expozeu iconografic al Filoxeniei la masa celor trei Bărbați, făcând din ea Icoana Dumnezeului nostru treimic[13].
Iar Dumnezeu Se revelează pentru ca să ne învețe pe noi să ne întâmpinăm unii pe alții cu dragoste frățească. Așa cum ne spune Sfântul Pavlos: „Să rămână dragostea frățească [Ἡ φιλαδελφία μενέτω]! Iubirea de străini nu o uitați [Τῆς φιλοξενίας μὴ ἐπιλανθάνεσθε]! Căci, prin aceasta, [deși] unii nu au știut, primind [au primit] Îngeri” [Evr. 13, 1-2, BYZ] în viața lor.
Iar noi Îl primim pe Dumnezeu în viața noastră prin fiecare om pe care îl primim în viața noastră. Pentru că vedem prin el, în măsura în care și el se curățește pe sine, pe Dumnezeul Cel viu și adevărat, pe singurul Dumnezeu, pe Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute. Și de aceea, a vorbi cu alții în mod cinstit și profund înseamnă a te cunoaște pe tine cel adevărat. Iar dacă ne cunoaștem pe noi înșine tot mai mult, atunci ne-am deschis lui Dumnezeu și oamenilor și suntem pe calea mântuirii. Căci numai împreună cu Dumnezeu ne putem înțelege pe noi și pe semenii noștri. Amin!
[1] Începută la 16. 22, în zi de sâmbătă, pe 30 ianuarie 2021. Soare, 12 grade, vânt de 18 km/ h.
[2] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Tâlcuiri ale unor locuri cu multe și adânci înțelesuri din Sfinții Dionisie Areopagitul și Grigorie Teologul, trad. din lb. gr., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în col. PSB, vol. 80, Ed. IBMBOR, București, 1983, p. 137.
[3] Idem, p. 142. [4] Idem, p. 143. [5] Ibidem. [6] Idem, p. 186. [7] Ibidem.
[8] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1999/sxsaintinfo.aspx
[9] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-dreptului-simeon.
[10] A se vedea: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/icoana-sfintei-treimi-o-istorie-a-reprezentarii-113520.html.
[11] Idem: https://ru.wikipedia.org/wiki/Андрей_Рублёв.
[12] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/01/29/sinaxa-sfintilor-din-29-ianuarie-2021/.
[13] A se vede: https://ru.wikipedia.org/wiki/Троица_(икона_Рублёва).