Predică la Duminica a XVI-a după Cincizecime [2021]

Iubiții mei[1],

Dumnezeu ne dăruie harismele Sale cele dumnezeiești „fiecăruia după puterea sa [ἑκάστῳ κατὰ τὴν ἰδίαν δύναμιν]” [Mt. 25, 15, BYZ] de a lucra și, în același timp, ni le dăruie spre zidirea Bisericii Sale. Pentru că „felurimi sunt harismele [διαιρέσεις χαρισμάτων εἰσίν], dar același Duh [τὸ δὲ αὐτὸ Πνεῦμα]” [I Cor. 12, 4, BYZ] le lucrează pe toate în fiii Bisericii. Căci „felurimi sunt [și] slujirile [διαιρέσεις διακονιῶν εἰσίν] [în Biserica lui Dumnezeu], dar același Domn [καὶ ὁ αὐτὸς Κύριος]” [I Cor. 12, 5, BYZ] au cei care Îi slujesc Lui. Pentru că „felurimi sunt lucrările [διαιρέσεις ἐνεργημάτων εἰσίν]” cele duhovnicești, „dar același este Dumnezeu [ὁ δὲ αὐτός ἐστιν Θεός], Cel care lucrează toate în toți [ὁ ἐνεργῶν τὰ πάντα ἐν πᾶσιν” [I Cor. 12, 6, BYZ].

Pentru că harismele Sale cele dumnezeiești sunt continua Sa lucrare în Sfinții Lui, prin împreuna lor conlucrare cu El. Dumnezeu ne dăruie har pe măsura dorinței noastre de a ne nevoi și de a crea, pe măsura aspirațiilor noastre celor bune, dar harul Lui se înmulțește în noi pe măsura conlucrării noastre cu El, cu Dumnezeul mântuirii noastre. Căci „fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos [ἑκάστῳ δίδοται ἡ φανέρωσις τοῦ Πνεύματος πρὸς τὸ συμφέρον]” [I Cor. 12, 7, BYZ], spre folosul său duhovnicesc. Și când Sfântul Pavlos vorbește despre „ἡ φανέρωσις τοῦ Πνεύματος”, adică despre arătarea sau revelarea Duhului, el ne vorbește despre experiențele mistice personale ale celor credincioși. Pentru că simțirile, luminările și vederile dumnezeiești sunt arătările sau descoperirile sau revelările Duhului Sfânt în viața noastră, iar toate trăirile noastre mistice nu sunt fără scop dăruite nouă, ci spre folosul nostru duhovnicesc.

De aceea, când citim în Viețile Sfinților sau când auzim că anumiți Sfinți ai lui Dumnezeu au primit vedenii dumnezeiești din copilăria sau din adolescența lor, că au primit harisme dumnezeiești de tineri, trebuie să înțelegem că ele le-au fost dăruite de Dumnezeu spre folosul lor duhovnicesc, spre sporirea lor ulterioară. Le-au fost dăruite, pentru că Dumnezeu știa că ei au nevoie de ele. De încredințarea profundă, adâncă, abisală pe care o aduc vedeniile și harismele dumnezeiești în viața lor.

„Căci unuia [ᾯ μὲν γὰρ], prin Duhul [διὰ τοῦ Πνεύματος], i se dă cuvântul înțelepciunii [δίδοται λόγος σοφίας], iar altuia [ἄλλῳ δὲ], după același Duh [κατὰ τὸ αὐτὸ Πνεῦμα], cuvântul cunoașterii [λόγος γνώσεως]. Iar altuia [i se dă] credință în[tru] același Duh [ἑτέρῳ δὲ πίστις ἐν τῷ αὐτῷ Πνεύματι] și unuia [i se dau] harismele vindecărilor în[tru] același Duh [ἄλλῳ δὲ χαρίσματα ἰαμάτων ἐν τῷ αὐτῷ Πνεύματι]. Iar unuia [i se dau] lucrările puterilor [ἄλλῳ δὲ ἐνεργήματα δυνάμεων], iar unuia profeția [ἄλλῳ δὲ προφητεία] și unuia deosebirile duhurilor [ἄλλῳ δὲ διακρίσεις πνευμάτων], iar altuia felurile limbilor [ἑτέρῳ δὲ γένη γλωσσῶν], iar unuia tălmăcirea limbilor [ἄλλῳ δὲ ἑρμηνεία γλωσσῶν]. Iar toate acestea le lucrează unul și același Duh [πάντα δὲ ταῦτα ἐνεργεῖ τὸ ἓν καὶ τὸ αὐτὸ Πνεῦμα] [în fiecare dintre ei], împărțind fiecăruia în parte precum voiește [διαιροῦν ἰδίᾳ ἑκάστῳ καθὼς βούλεται]” [I Cor. 12, 8-11, BYZ] Dumnezeu și după cum știe că e de folos celor credincioși.

Pentru că Sfântul Pavlos vrea să ne facă să conștientizăm aici faptul că diversitatea harismelor are o singură sursă, pe Dumnezeu, iar toate la un loc sunt pentru zidirea Bisericii Sale. Harismele dumnezeiești se primesc și se trăiesc în comuniunea Bisericii, pentru că Dumnezeu ni le dăruie să Îl slujim pe El și Biserica Lui. De aceea, nu le putem trăi egoist și unilateral, pentru că fiecare avem nevoie de harismele celorlalți și ale Bisericii sunt toate la un loc. Pentru că Dumnezeu, care e fundamentul Bisericii, ni le dăruie pe fiecare în parte pentru ca fiecare dintre noi să lucrăm la zidirea Bisericii Sale.

Așadar, cuvântul de ordine este: lucrare. A ne pune în lucrarea lui Dumnezeu sau a lucra harismele lui Dumnezeu în viața noastră. Și ca să vedem cum arată harismele Lui trebuie să ne nevoim să le lucrăm spre folosul tuturor. Pentru că, dacă Dumnezeu ne-a dăruit aceste harisme dumnezeiești în viața noastră, e semn că Biserica și lumea are nevoie de ele. Prezența lor în viața noastră ne responsabilizează, ne pune pe fiecare zi la muncă, pentru că noi trebuie să punem în lucrare ceea ce am primit de la El.

În Evanghelia zilei [Mt. 25, 14-30], Domnul ne-a spus o parabolă despre viața Bisericii, în care ne-a vorbit despre dinamismul lucrării duhovnicești în comparație cu pierderea vremii și a mântuirii noastre. Ambele realități se află în Biserică, adică și asceza dumnezeiască și lenea drăcească, și de aceea parabola vorbește despre noi, despre prezentul vieții noastre. Pentru că cei care își înmulțesc talanții, își înmulțesc faptele mântuirii lor, pe când cei care nu fac nimic, se pierd veșnic. Căci Domnul ne spune: „Și pe robul cel netrebnic aruncați-l întru întunericul cel mai din afară [Καὶ τὸν ἀχρεῖον δοῦλον ἐκβάλετε εἰς τὸ σκότος τὸ ἐξώτερον]! Acolo va fi [vor fi] plânsul și scrâșnirea dinților [Ἐκεῖ ἔσται ὁ κλαυθμὸς καὶ ὁ βρυγμὸς τῶν ὀδόντων]” [Mt. 25, 30, BYZ].

Întunericul cel mai din afară e Iadul cel veșnic, iar plânsul și scrâșnirea dinților sunt chinurile pe care omul, cel înviat din morți și transfigurat de Domnul la a doua Sa venire întru slavă, le va trăi veșnic în Iad. Și le va trăi, pentru că aici, pe pământ, s-a arătat un om netrebnic, unul care nu s-a nevoit duhovnicește pentru mântuirea lui. Pentru că el nu și-a pus singurul său talanton [τάλαντον] [Mt. 25, 28, BYZ] în lucrare, ci l-a ascuns în pământ [Mt. 25, 25], adică în sufletul și în trupul său, în sine însuși. A ascuns harul Lui în sine, pentru că l-a lăsat în nelucrare.

Și cu toții putem să ne acuzăm de această nelucrare a harului lui Dumnezeu în noi! Cu toții putem să ne acuzăm de lenevie. Sau, chiar dacă ne nevoim duhovnicește, ne putem acuza că nu am lucrat pe măsura noastră cele ale lui Dumnezeu. Pentru că El ne cere ca zilnic să ne nevoim duhovnicește, nedându-ne nicio zi cu totul liberă de slujirea Lui.

Însă noi ne luăm foarte mult timp liber! Noi pierdem timpul mântuirii noastre zi de zi. De aceea, noi suntem robii cei răi și leneși [Mt. 25, 26] despre care Domnul ne vorbește în această parabolă. Pentru că răutatea și lenea ne fac să nu ne nevoim duhovnicește.

Și mulți cred că nevoința noastră o facem pentru Dumnezeu și nu pentru noi, pentru mântuirea noastră. Însă noi ne nevoim tocmai pentru ca să fim proprii relației cu Dumnezeu, pentru a fi proprii revărsării Lui de har în viața noastră.

Așadar, viața într-o continuă lucrare ascetică și într-o continuă slujire a lui Dumnezeu e viața creștină, e viața noastră. Pentru că noi trebuie să trăim creștinește în fiecare clipă a vieții noastre și nu doar din când în când. A fi cu Dumnezeu și a face voia lui Dumnezeu înseamnă a fi creștin și viața creștină e o continuă comuniune cu Dumnezeu și raportare la El.

Tocmai de aceea, orice facem pentru oameni din credința întru El, facem pentru El [Mt. 24, 45]. Toată viața noastră bisericească și socială trăită în credința în Dumnezeu este o slujire a Lui. Pentru că slujirea Lui nu înseamnă o închidere a noastră în Biserică pentru a ne separa de ceilalți, ci o deschidere a Bisericii spre întreaga umanitate. În Biserică și în afara ei, oriunde am fi și orice lucru am face, noi Îi slujim lui Dumnezeu. Și Îi slujim Lui, pentru că trăim tot timpul cu El. Și, trăind împreună cu El, noi vedem, simțim și gândim lucrurile dimpreună cu El, cu Dumnezeul răscumpărării noastre.

Însă, ori de câte ori citesc Evanghelia de azi, mă doare sufletul pentru cei care pot să facă multe lucruri bune și nu le fac. Nu le fac nici măcar din orgoliu sau din slavă deșartă. Au mulți bani, au multă cunoaștere, au puterea să decidă, și cu toate astea nu fac lucruri bune pentru Biserică și pentru lume. De aceea lipsesc multe Biserici, multe Școli, multe Spitale, multe instituții folositoare lumii, multe cărți, multe proiecte benefice: pentru că cei care pot să le facă, nu vor să muncească pentru binele obștesc. De aceea, avem un minus enorm la capitolul nevoință duhovnicească și muncă în folosul tuturor. Și acest minus se tot lățește în defavoarea tuturor.

Ce putem face noi, fiecare dintre noi? Ne putem face treaba de zi cu zi, dar și mai mult decât atât! Ne putem termina munca noastră și îi putem ajuta și pe alții. Putem lucra în folosul tuturor în viața de zi cu zi, la Biserică sau la nivel online, pentru ca oamenii să fie mai credincioși, mai buni, mai curați, mai milostivi. Căci tot lucrul cel bun pe care îl facem pentru comunitate se răsfrânge asupra tuturor. Și cu toții ne îmbogățim din binele celorlalți, din binele care ne împlinește.

Suntem încă în praznicul Întâmpinării Domnului și trebuie să învățăm să ne primim unii pe alții în viața noastră. Rugăciunea și bunătatea sunt cele care ne fac loc în inimile oamenilor. Dacă ne rugăm pentru toți oamenii și suntem buni cu toți oamenii, prin acestea câștigăm inimile oamenilor.

Dumnezeu să ne umple de pacea Lui și de înțelepciunea de a ne cuprinde unii pe alții în inima noastră! Amin.


[1] Începută la 13. 15, în zi de joi, pe 4 februarie 2021. Soare, 8 grade, vânt de 18 km/ h.

2 comentarii la „Predică la Duminica a XVI-a după Cincizecime [2021]”

    1. Dumnezeu să vă călăuzească spre tot lucrul cel bun, Domnule Lucian, și să vă apere întotdeauna! Vă doresc numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *