Psalmul al 88-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 149-206]
Dar acum l-ai dat afară
și l-ai părăsit cu-ocară.
Pe cel pe care Tu l-ai uns,
acum mai rău l-ai străpuns.
Tocmeala cea așezată
cu robul Tău, stă stricată,
și sfinția lui stă spartă
pe pământ și răsturnată,
gardurile dezgrădite,
turnurile risipite,
de-l jefuiesc cu ocară
drumeții ce trec prin țară.
Și vecinii toți se strâmbă,
văzându-l că este-n scârbă.
Tu i-ai ridicat asupră
mână de vrăjmaș ce-l surpă
și cei care-l asupresc,
cu toții îl chinuiesc.
I-ai stricat și nu-i tăioasă
sabia din oțel groasă
și l-ai lăsat, ca-n osândă,
în război cu arma frântă.
Curăția cea cu slavă
i-ai nimicit-o cu zarvă,
și scaunul cel cu pace
l-ai doborât jos, de zace.
I-ai dat vreme-mpuținată,
zile-n viață rușinată.
Până când ești, Doamne Sfinte,
cu mânia cea fierbinte,
ce Ți-ai aprins-o ca focul,
de ne-ai depărtat cu totul?
Aminte adu-Ți ce mi-e-n viață statul
și să-mi ierți, Doamne, păcatul!
Au doară fără de treabă
ne-ai zidit firea cea slabă?
Că nu e om să trăiască
și moartea să nu îl pască,
cu Iadul să se-nțeleagă,
sufletul să nu i-l soarbă.
Unde este, Doamne Sfinte,
mila Ta cea dinainte,
când Ți-ai dat Tu jurământul
cu David, să-Ți stea cuvântul,
și-adevărul Tău cel sfânt,
când l-ai pus crai pe pământ?
Privește, Doamne, ocara
robilor din toată țara,
pe care-am primit-o-n față
de la păgâni mulți ce se-nalță,
de la vrăjmașii ce mustrară
pe craiul ce l-ai pus în țară,
și care se-arată cu chip rău,
ocărând schimbarea unsului Tău!
Peste veci să fie Domnul,
binecuvântat de tot omul,
și peste veci să trăiască,
întru legământ să-mpărățească!